Calul troian inhamat cu funde

Orice femeie incearca sa produca o schimbare in barbatul de langa. Pentru asta, pune la cale tot felul de strategii care esueaza mai mult sau mai putin spectaculos. Tocmai cand se pregatea sa depuna armele, vine ziua lui de nastere. Sau Craciunul, sau Mos Valentin sau orice alta sarbatoare care se concretizeaza prin relatii de schimburi comerciale intre cei doi. Cadoul reprezinta un soi de cal troian. Reprezinta pretextul perfect.

Intentia e buna, deci, nevinovata, nu? Scopul este nobil: sa-l bucure pe el. Sa vada si cat de atenta e ea. Scenografia perfecta.

Astea-s aparentele. De fapt, motivatia din spate e alta: cadoul transmite un mesaj. Stratega incearca o alta metoda, credincioasa ideii “te-a dat afara pe usa? Intra pe geam. Adu un cadou”. Femeia nu va alege niciodata ceva ce i-ar placea lui. Daca ar fi asa, alegerea ar fi simpla si n-ar necesita ample si prelungite sedinte cu amicele. Ia ceva ce l-ar putea aduce pe el in punctul in care i-ar placea ei sa-l vada. Cadoul tinteste o schimbare a starii de fapt, transmiterea unui mesaj mai mult sau mai putin subtil.

Citeste si:  Sporturi feminine?

Ati auzit probabil de sintagma “mana de fier in manusa de catifea”. Ei, aceasta este una dintre situatiile in care se aplica.

1. Haine

Va incerca sa te scoata din orice ai purta tu si sa te incalte in sandalele romane pe care le-a vazut ea la trei gay intr-o revista si doi hipsteri pe plaja in Vama. Abordeaza piezis o schimbare de stil vestimentar. Ignora faptul ca esti asa cum esti si cum iti place sa fii. Ea are o anumita imagine in cap si nicio “ciuntire” nu este prea mult pentru a te face sa te potrivesti sablonului.

2. Bilete la concerte

Sigur nu vor fi la genul de muzica pe care il asculti tu. “Jumatatea” a decis sa te culturalizeze cu forta si te va tari la vreo trupa lesinata unde decibelii par ca mai au putin si-i spulbera de pe scena pe membrii formatiei care par, daca faci abstractie de tenisii care costa cat un salariu minim, victime ale inanitiei. Mare noroc au cu lanturile atasate la buzunare, cu insignele pline de “poante inteligente” si brelocurile. Asta in cazul fericit in care nu te vei trezi la un spectacol de dans contemporan caracterizat prin aceea ca dansatorii par sa-si smulga unul altuia, pe rand, cate un membru.

Citeste si:  De ce "soferita" nu este acceptat in DOOM...

3. Excursii surpriza

Pretext pentru izolare de lume si plictis in doi. Nu ai unde fugi, e libera sa se desfasoare fara ca tu sa fii distras, fara portite de evadare. Ei i se pare “oh, ce romantic”. Esti asteptat sa faci figuratie intr-un scenariu pregatit dinainte. Trebuie sa te inarmezi cu ochi dati peste cap, sa iti frangi oasele, nervii si orice mai e nevoie ca sa intri in cliseu, sa incapi in cartea postala. Ajungi sa numeri oi inca de dimineata. In acelasi timp, pregateste-te sa dai socoteala si sa raspunzi la cea mai tampa intrebare “Esti suparat? La ce te gandesti?”.

Citeste si:  Manifest

4. O servieta, o cravata, butoni de camasa, un Blackberry

Lucruri care n-au nicio legatura cu viata ta (nu porti camasi care sa reclame butoni, nu ti-ai exprimat admiratia pentru telefoanele cu pricina, nu te-a vazut cu cravata decat la singura nunta din viata ta, cea a verisoarei ei, unde te-a tarat si te-a prezentat neamurilor care s-au zgait la tine ca la un exemplar pe cale de disparitie), dar care te-ar putea duce cu gandul la o schimbare de ordin profesional. Viseaza sa aiba alaturi un manager. In orice domeniu ai lucra, ea iti deseneaza o scara si iti transmite ca nu esti pe treapta potrivita.

Asa ca, daca primesti vreun dar, in ciuda intelepciunii populare, cauta-l la dinti. Si la picioare caci nu se stie la ce vanatoare de cai verzi pe pereti te inhami. Cu tot cu funda roz.


6 Comentarii
  1. Ha,ha, ha! Nice, cum ar zice americanul sau britanicul.

    Nu te-am mai citit demultisor…Dar oricum, am citit doar titlul, primul paragraf, si \”am sarit\” direct la concluzia de pe pagina a II-a (fiindca azi n-am prea avut timp si nici rabdare, mea culpa…)
    Am si niste restante (\”pdv personale\” la anumite articole anterioare)…Ei, am fost plecata, n-am nici smartphone si net pe telefon, chestii de-astea \”atipice\”… de cele mai deseori de \”factura tehnica\”…

    Sper sa te citesc :\”mai in amanunt\” si sa-ti si raspund in weekend sau saptamana viitoare … ca vad ca ai tot felul de \”dileme constante\” (si oricum e un lucru cert ca mie imi place sa te contrazic des…ha, ha, ha!)

    Dar acuma fug ca am de spalat si de facut mancare…(si maine e sarbatoare, iar poimaine e duminica si n-am inca – ghinionul meu! – nici masina de spalat automata…o sa-mi iau in cateva luni…pa, pa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.