Cand ratiunea da gres…

Atunci cand ratiunea adoarme, spiritul critic la fel, iar autoestima atinge cote extrem de scazute, femeile, din disperare, renunta a mai incerca sa gaseasca solutii la problemele cu care se confrunta pe cai traditionale, normale si incearca sa faca apel la cele de pe alte lumi. Femeile cad astfel prada superstitiilor si mitologiilor de tot felul, practici religioase sau magice apartinand unor doctrine dintre cele mai diferite, doctrine care se contrazic reciproc, ajungand insa sa-si dea mana in capetele lor.

Asta, sigur nu ne-ar mira si nici macar nu m-as obosi sa mai aduc aminte despre asta, daca nu s-ar ajunge la anumite… derapaje, sa le zicem, destul de grave.

De exemplu, postul care se tine de vreo cateva ori pe an ajunge sa aiba adeptii cei mai numerosi in randul populatiei de sex feminin. Supunerea la restrictii de ordin alimentar (la cele mai fervente, chiar de ordin sexual) ar fi laudabila. Organismul ar fi purificat, iar mintea la fel. Asta in cazul in care intr-adevar se atinge la acea stare de impacare si liniste sufleteasca.

Insa cele care ar fi in stare sa-ti taie o mana pentru ca ai indraznit s-o intinzi catre o bucata de friptura sunt aceleasi femei care se asaza frumusel la coada la Mama Omida. Acum, deja sunt bulversat. Cum se impaca oare ortodoxismul in capetele lor cu diversele practici de magie, fie ea alba sau neagra? In carti, cozi de pisica amestecate cu testicule de caine turbat, pene de gaina si ochi de soarece, spera sa afle adevarul vietii.

Citeste si:  Turista dezlantuita

Poate vor doar o varianta B. Tot se lauda ele cu minunatul simt practic. Ca doar de-aia incearca sa ne planifice finantele pe urmatorii zece ani. In cazul ghicitorilor si al terapeutilor „alternativi”, probabil se petrece un proces similar. Daca Isus si Fecioara Maria, Sfantul Gheorghe si Sfantul Mihail dau gres, atunci nu strica niciodata sa gaseasca o solutie de rezerva. Ajunsi pe acest taram, imaginatia nu cunoaste margini.

Lecturile revistelor de profil le vin in sprijin cu tot felul de metode auxiliare. In ajutorul bietei femei, napastuite de un sot neintelegator, vin sfintii, dupa ei licorile magice urat-mirositoare, dar de mare efect, feng-shui-ul, horoscopul, yoga, tandra, cititul in ureche sau in urina.

Comertul escrocilor de tot felul si-a orientat extrem de profitabil strategia de marketing. Acestia, baieti inteligenti, si-au dat seama inca de la inceputurile istoriei ca trebuie sa bata la usa si la buzunarul femeilor daca doresc sa aiba profit. Cum vietile le sunt cam fara sare si piper, emotiile maxime fiind cele din timpul unei sesiuni de shopping, de barfa sau de epilat, orice e invaluit intr-o aparenta aura de mister, le atrage cam cum sunt moliile atrase de lumina becului.

Citeste si:  Va plac barbatii cocheti?

Sunt primele voluntare in cadrul sedintelor de spiritism, de pilda. Nu este rar cazul unei femei care-si doreste sa invoce spiritul unui mort pentru a afla cine stie ce barfa al carei inteles n-a reusit sa-l desluseasca integral in timpul vietii respectivei persoane. Iar faptul ca nu cunoaste exact motivul unui divort care a avut loc intr-o familie din blocul de vis-a-vis pur si simplu i-a rapit somnul de frumusete. Astfel, doreste sa tulbure ordinea cosmica, separarea celor doua lumi pentru cine stie ce pretext derizoriu. Dupa ce mediumul ii spune ce a dorit sa stie, va planta cu nemasurata satisfactie invidia in inimile prietenelor ei mai putin experimentate cu noutatile incendiare in a caror posesie se afla.

Desigur, pe langa faptul ca afla rezolvari miraculoase la probleme ce pareau fara solutie, isi mai imbogatesc si cultura. Astfel, puse fiind sa memoreze niste fraze sub forma de descantece, lipsite de logica si de gramatica, vor ajunge sa-si insuseasca primele opere lirice din viata lor.

Feng-shui si yoga se adreseaza deja unei alte categorii. Cele care se cred femei inteligente, cosmopolite, emancipate vor crede ca-si vor gasi barbatul vietii sau ca se vor vindeca de acnee daca isi muta patul mai spre geam sau daca reusesc sa stea 24 de ore in cap. Sa nu fiti mirati daca intr-o zi va veti gasi casele complet transfigurate, mobila alandala, pietre si flori de tot felul, boabe de cereale presarate pe te miri unde. Si stiti de ce? Pentru ca voi, tontilor, desi credeati ca va simtiti bine, va inselati. Ele si maestrii, acei guru de carnaval stiu mult mai bine. Si conclavul a ajuns la concluzia ca nu va simtiti bine.

Citeste si:  Auto-depasirea este o chestie periculoasa

Atunci e nevoie imperioasa sa se plaseze roci sub pat, bucati de animale in putrefactie, manunchiuri de ate si par, in mod strategic in asa fel incat prosperitatea si fericirea sa se pogoare in valuri-valuri si asupra ta, sarmanule cu duhul ce esti! S-ar putea sa te trezesti cu reclamatii de la vecini si potentiale amenzi inainte, insa asta pentru ca viata ta este la un nivel scazut de spiritualitate si pentru ca nu ai liniste interioara si pentru ca nici cu stramosii nu comunici prea bine. Unde mai pui ca ai si bataturi in talpi, pentru ca o sedinta de tantra ar face minuni!


4 Comentarii
  1. Fetelooor!

    GATA CU OFTICA!!!

    stiti prea bine ca 99% din clientele Mamelor Omide de pretutindeni sunt FEMEI !!!

    EXACT ca in articolul de mai sus !!!

    va OFTICATI ca articolul e exact la tinta!

    aveti curajul si ziceti ,,DA! Maximus ai dreptate…ne vom destepta!\’\’

    DE CE NU AUZIM DE BARBATI DUSI LA GHICITORI ?

    pt ca spre deosebire de femei, noi ne conducem dupa ratiune (de cele mai multe ori…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.