Ce vor femeile cand nu le vede nimeni

Viata reala, aia pe care o pot vedea si ceilalti si despre a carei realitate palpabila pot depune marturie, e una. Insa multe izvorasc din cealalta, aia imaginara. Iar aici nu ma refer la nu stiu ce freudisme cu subconstientul si inconstientul. Ci fix la viata aia pe care femeile o traiesc cu ochii larg deschis. Cea la care viseaza, de fapt, si pe care ar alege-o daca s-ar intalni cu o zana dotata cu multe baghete magice, care sa nu fie zan angajat la Banca Transilvania.

Dupa milenii de discriminare, dupa crunta sclavie la care le-am fi supus, te-ai astepta ca atunci cand se imagineaza pe culmile cele mai inalte pe care le-ar putea aduce viata, acestea sa arate cam asa:

– Sa ajung sa pun piciorul pe Marte.
– Sa rezolv criza financiara.
– Sa rezolv criza alimentara.
– Sa escaladez toate varfurile de peste 8000 de metri.
– Sa fac scufundari in Groapa Marianelor.
– Sa ajung cel mai bun expert pe piete financiare asiatice.
– Sa perfectionez independenta masinilor electrice.
– Sa iau un Pulitzer.
– Sa rezolv conjectura lui Birch-Sinnerton-Dyer.
– Fie, sa fac inconjurul lumii pe trotineta.

Citeste si:  Impreuna in groapa

Cand colo, din ce vad mai ales in mediul asta virtual, unde oricine poate croseta orice viata imaginara vrea, pentru ca nimanui nu-i pasa indeajuns de mult incat sa verifice, femeile viseaza tot la povesti cu barbati. Tot prin penis trece paraiasul fericirii lor.

Daca o femeie s-ar intalni cu pestisorul de aur si ala i-ar promite indeplinirea a trei dorinte, care credeti ca ar fi acelea ? Alegeti combinatii dintre cele de mai jos.

– Sa mananc si sa nu ma ingras.
– Sa mananc si sa nu ma ingras.
– Sa fiu nevasta lui X si sa nu ma insele niciodata-niciodata.
– Sa fiu nevasta lui X si el sa fie orb. Adica sa vada cat de minunata sunt eu, dar sa nu vada cat de minunate sunt si altele.
– Multi pantofi. Si mai multi pantofi.
– Rectific: doar eu sa fiu minunata, celelalte sa fie naspa. Asa e cel mai sigur, mai ales ca le-ar putea pipai, perversul naibii, nu e musai sa le vada.

Citeste si:  Plang. Plec la mama. Mama plange si ea

Indiferent de mediu, educatie, experienta, visul umed al femeilor e cam acelasi si se rezuma la validarea printr-un amor pasional, telenovelistic, un tablou de sufragerie comunista cu apus de soare in care apare musai un baiat rau, dar de cariera, ziua afacerist de renume, noaptea tatuat datator de senzatii tari si apucaturi de camionagiu care rupe chilotii de pe ele. Doar tatuajele difera. In rest, avem aceeasi supa (sandro) browniana in care zburatacesc brate tari si capete carliontate. Moi.

Citeste si:  Daca n-avem argumente, inventam...

Le e rusine sa admita, dar tot in jurul unei erectii vesnice si nesovainde graviteaza. Cu tot feminismul, cu toate cuceririle, tot un penis si o alta fusta concurenta sunt suficiente pentru a le da peste cap. Luati orice mare directoare, orice mare analist purtator de fusta: in viata ei imaginara nu se vede calarind cu succes dosare ale multinationalelor sau marile biblioteci ale lumii, ci un… Brad Pitt. Culmea, asta trebuie sa stie sa-i smulga, din cand in cand, si lacrimi, nu doar orgasme. Asta e cocktailul perfect. Sex, pain and rock’n’roll. Rock’n’roll-ul este optional.


77 Comentarii
  1. Norina, sa stii c-asa e, eu l-am inspirat pe Maximus! Fac eu ce fac si iar ajung…muza.

    Ce sa fac daca am \”un baiat rau, dar de cariera, ziua afacerist de renume, noaptea tatuat datator de senzatii tari si apucaturi de camionagiu care rupe chilotii de pe ele\”. Exact asa e, exact asa face, hahaha, manca-i-as eu tatuajul ala cu cruce malteza de pe tot spatele. 😀

    Numai ca nu seamana cu Brad Pitt, ci aduce izbitor cu Matt Damon. Aceiasi ochi albastri patrunzatori…prin toate cele. Haha.

  2. Ai pe dracu. In cel mai bun caz, detii un abonament la Integrame pentru incepator si un abonament la cablu. Si te uiti la telenovele mai proaste decat ale Norinei. Ceea ce e greu de gasit, dar iata, nu imposibil!

  3. Abramburicu, stii ce canta acuma Faruk Omez si Adminul : Noi de-aiceeaaaa nu plecaaaam, nuu pleecaaaam acaaaasa! Noi de-aiceeaaaa nu plecaaaam, nuu pleecaaaam acaaaasa!

    Stam pe metereze pana Norina cedeeeeaaaaaza!

    sterge sterge sterge sterge stegre, baneaz-o baneaz-o baneaz-o !!!

  4. Born, eu cred asa. Ai treizeci si ceva de ani, o situatie materiala nici prea prea, nici foarte foarte, un copil sau doi, cont pe fb si multi prieteni acolo, mai nimic

    Te simti fatala cand scrii comentarii porcoase. Ai ceva din bucuria unei fete batrane pe care o ciupeste unul de cur pe strada. Te simti obraznica rau si viata ta amoroasa se limiteaza la sexul virtual.

    Ma-nsel?

    Nu de alta, dar tolerez greu wanna-be sluts. Alea pe bune nu pierd timpul pe net.

  5. Draga flu.ro admin person,

    Eu lucrez si nu pot sa stau sa urmaresc flu.ro toata ziua buna-ziua, insa cand intru si remarc comentarii si certuri depre care stiu ca m-ar fi amuzat, sterse, ma intristez. Asa ca… va rog frumos din sufletel, nu mai stergeti comentariile Norinei si certurile. Adica, lasa-ti-le va rog frumos macar o ora-doua, sa apuc sa citesc si eu. (in plus, eu as aprecia in locul dvs seriozitatea cu care fata asta insista sa posteze pe aici)/

    Multumesc,

    O cititoare fidela (a site-ului, nu numai a certurilor de la comentarii).

  6. Draga Dya,

    Ne pare rau, dar nu putem da curs rugamintii dvs.

    Probabil nu ati prins comentariul, dar Norina a recurs la amenintari. Iar noi suntem ca americanii: nu negociem cu teroristii.

    Dvs. ii spuneti \”seriozitate\”, altii ar folosi alte cuvinte, precum \”patologic\” si \”obsesiv\”.

    Oricum, va multumim pentru ca ne cititi.

  7. Dar e misto ca poate va maresc sefii vostri salariul cu ocazia asta. Si poate ii pun si la cheltuieli suplimentare cu un watchdog de noapte.

  8. @Admin, dar poti selecta comentariile. Le stergi pe cele cu insulte si amenintari si lasi restul.De exemplu, Abramburicu ma insulta la fiecare comentariu, nu ca m-ar deranja sau l-as vrea sters(viata fara el e \”pustiu\”, aici), dar e un exemplu de toleranta.

  9. Maximus, daca sunt una dintre ele poate te inspir suficient cat sa castigi Premiul Pulitzer. Atunci tot raul ar fi spre bine si chiar as face dansul bucuriei. 🙂

  10. Caldurã mare …
    Caravana trece încet printre dune .
    Într-o vale, un Cadillac ultimul tip are capota de la motor ridicatã .
    Din autoturism iese o blondã superbã care se adreseazã primului beduin :
    – Domnul meu, ajutã-mã! Mi s-a stricat masina!
    – Pai… Nu mã pricep… Dar e la coadã caravanei unul, Ali, care a fãcut studiile în România si poate …
    – Cheamã-l încoace! spune blonda abia auzit.
    Din gurã în gurã, se transmite mesajul si Ali vine în fatã :
    – Ce s-a întâmplat ?
    – Domnul meu, îmi repari masina?
    – Eu…V-o repar… Dar stiti? Noi, treizeci de beduini, pe treizeci de camile…O sutã de neveste au rãmas acasã… si noi… de trei sãptãmâni în desert …
    – Nu ti-e rusine, porcule, sã insinuezi asa ceva ?
    – Altfel nu vã repar masina .
    – Bine, dar cu o conditie: vã pun la toti prezervative… Dar nu le scoateti, jurati pe Alah cã nu le scoateti.
    Nu vreau sã rãmân grea sau sã iau SIDA. Eu sunt femeie serioasã, casatoritã .
    Afacerea se încheie. Ali reparã masina si, dupã un timp, pleacã fiecare în treaba lui.
    Dupã trei zile. Acelasi desert. Aceeasi caravanã .
    Treizeci de beduini, verzi la fatã, cu burtile umflate.
    La un moment dat, în coada caravanei, Ali ridicã ochii cãtre cer :
    – Fie ce-o fi… Rãmâne, nu rãmâne grea, eu tot îl scot cã trebuie sã fac pipi!

    Era un tãran cu un cal. La un moment dat, se apropie unul de el si-i zice :
    – Bade, dacã fac calul sã râdã, îmi dai un kil de brânzã ?
    – D-apoi, fã-l sã râdã si-om mai vedea.
    Se duce ãla la cal, îl ia, îl duce într-un hambar, când iese dupã câteva secunde, calul râdea în hohote.
    – Vezi bade cã l-am fãcut sã râdã ?
    – Vãd, domnule, minunãtie mare …
    – D-acu, dacã-l fac sã plângã, îmi mai dai un kil ?
    – Hai s-o vãd si p-asta.
    Ia ãla calul din nou, îl duce în hambar, iese iar dupã câteva secunde cu calul care plângea cu lacrimi de crocodil.
    – Esti tare, nene, da zi si mie, sã nu mor prost, cum l-ai fãcut sã râdã si sã plângã asa?
    – Pãi prima oarã i-am zis cã am pu*a mai mare ca a lui si l-a umflat râsul, dupã aia i-am arãtat-o !

    Intrã un tip într-un bar, se duce la barman si-i zice :
    – Bã, dacã io-ti ridic masa asta, farã sã misc nimic de pe ea, asa cum e acum, îmi dai o sticlã de whisky?
    – Da, domnule, îti dau, da hai sã te vãd.
    Se concenttreaza ãsta si ridicã masa fãrã s-o atingã, fãrã sã miste nimic de pe ea, etc.
    Îi dã ãla sticla la care ãsta zice :
    – Acum sã fluiere careva.
    Fluierã unu de-acolo si masa se lasã încet jos .
    A doua zi intrã din nou ãsta-n bar, se duce la barman, îi zice :
    – Da acu, dacã-ti ridic masa aia de biliard fãrã s-o ating, fãrã sã misc bilele bla,bla dai trei sticle de whisky ?
    – Dau da sã te vãd c-o ridici.
    Se pune ãsta, se concentreazã, se concentreazã si deodatã începe masa sã se ridice încet, nimic nu se misca pe ea, totul ok. Îi dã baramanul sticlele, ãsta pune din nou pe unul sã fluiere, masa se lasã jos, frumos.
    A treia zi intrã ãsta-n bar, se duce la barman :
    – Am ridicat masa asta, masa de biliard, da acu uite, dacã-i ridic p*la mosului ãla de-acolo (era unu hodorogit de tot) dai o ladã de whinsky?
    – Bã ai ridicat tu masa de biliard si ce-oi mai fi ridicat, da asta n-ai cum s-o faci. Hai cã-ti dau .
    Se duce ãsta, se concentreazã se concentreazã, se concentreazã, liniste deplinã în cârciumã, si deodatã începe mosului sã i se scoale. Când i se scoalã de tot, toatã lumea începe sã aplaude da mosu scoate pistoalele :
    – Care fluierã-l împusc !

    Un tip se duce la doctor :
    – Dum\’le doctor, am o problemã …
    – Ce ai mã ?
    – Nu mi se scoalã .
    – Aha. Fi atent : o iei în mânã si tragi de ea pânã ajunge cam pe la genunchi. Apoi mai vii pe la mine.
    – Bine, dom\’ doctor.
    Vine ãsta dupã 2 zile :
    – Dom\’ doctor, degeaba, tot nu se scoalã .
    – Mai trage de ea pâna ajunge la cãlcâie si mai vino pe la mine.
    – Bine dom\’ doctor.
    Vine ãsta peste alte 2 zile :
    – Degeaba, nu merge.
    – Trage\’o pâna ajunge la cur apoi mai vino p\’aci.
    – Bine dom\’ doctor.
    Vine ãsta din nou :
    – Nu merge, tot nu mi se scoalã p*la.
    – Acuma poti sã te caci pe ea !

    Unu\’ nu avea p**ã. Asa se nãscuse el de la muma lui. Se duce la doctor …
    – Dom\’ doctor, vedeti, cã eu … etc. etc.
    Îi pune medicul o trompã de elefant ca sã fie tesut viu si-l trimite acasã, chemându-l la control .
    Dupã câteva zile, iar vine ãsta :
    – Dom\’ doctor, e excelent, nevasta extaziatã dar am o problemã …
    – Ce, mã ?
    – Îmi bagã paie-n cur !

    Sotul si sotia în pat, noaptea. Sotul începe sã-si mângâie cu înteles sotia, care însã îi zice : în noaptea asta nu, iubitule, cã mâine am programare la ginecolog si vreau sã fiu proaspãtã.
    Sotul refuzat se retrage supãrat, dar peste 5 minute îi vine o idee : Iubito, dar ai cumva si programare la dentist ?

    O tipã i-o sugea unuia. Tipul în culmea fericirii :
    – Da! E minunat! Da, asa, iubito. Ce bine e!
    – Dar te rog mai si suflã cã mi-a intrat cearceaful în fund.

    Doi mosi îsi aduc aminte de un hotel unde trãgeau ei des în tinerete unde la restaurant seara se termina cu un show în care un artist spãrgea trei nuci cu sexul sãu. Ei se hotãrãsc sã se ducã din nou la acelasi hotel unde au constatat cã show-ul nu s-a schimbat decât cu o diferentã, artistul nu mai spãrgea trei
    nuci mormale ci trei nuci de cocos. Curiosi se duc în cabina artistului si-l întreabã de unde aceastã schimbare.
    La care artistul rãspunde cu nonsalantã :
    – Pãi vedeti, odatã cu vârsta mi-a scãzut si vederea …

    Un tip nemultumit total de prestatiile propriei p*le se duce la doctor sã-si o înlocuiascã…
    Doctorul: – Dom\’ne, n-avem decât una bunã de lemn , e puternicã , merge bine,etc …
    – I-o instaleazã ãstuia, face omu\’ fericit acolo …
    Peste un an asa vine ãsta iar la doctor: – Domn\’ doctor o fi asta de lemn bunã da a început sã scârtâie, nu aveti alta mai puternicã ?
    Doctorul: – Tocmai am primit un set de p*le de metal, garantate, super adevarate.
    I-o instaleaza si p-asta, face omul fericit iar …
    Peste vreo 2 ani iar vine ãsta la doctor: – Domn\’ doctor, or fi astea de metal, de lemn … da\’ tot mai bunã e aia veche naturalã, vreau sã-mi puneti una d\’aia … Doctorul mirat: – Da\’ de domn\’le nu sunteti satisfãcut de ele ?
    La care omu\’ :
    – Ba da domn\’ doctor sunt satisfãcut da nevastã-mea a nãscut deja un pinochio si doi terminatori !

    O tipã se duce la ginecolog, cu prileju\’ înghitzirii de cãtre a sa \”hole\” a unui vibrator.
    Se uita doctoru\’ p-acolo, si dupã fo\’ juma de orã zice.
    – Doamnã, am douã vesti pt. dv., una bunã si una proastã. Cu care vrezi sã încep?
    – Cu aia proastã …
    – Nu v-il putem scoate (vibratoriu\’)
    – Si cea bunã?
    – Vã putem schimba bateriile …

    Intrã o tipã într-un sex-shop, bâtzâindu-se întruna …
    – Avetzi vibratoare? întreabã ea si îsi continuã bâtzâitul …
    – Da, sigur cã da …
    – (bâtzâindu-se) Si cum se opresc?

    Mi-am cumpãrat un ceas electronic, îi povesteste o nimfomanã prietenei sale.
    – De ce? Ceasul vechi nu mai mergea bine ?
    – Ba da, dar eu m-am sãturat de limbi, acum vreau numere.

    Un tigan se întâlneste cu un sef de trib african :
    -Mã, mâncati-as, cum faci de-ti ies tâncii aia negri, cã io cum o dau tot cafenii ies …
    -Pãi o ai asa lungã ca a mea?
    -Nu, mâncati-as …
    -Da\’ asa groasã?
    -Pãi… nu!
    -Mi-am închipuit eu cã asta trebuie sã fie: intrã luminã!

    Erau un român cu nevasta în desert. Si merg ei, merg si ajung la o oazã . Românu\’ sã-ntinde la umbrã, nevasta se dã dupã niste tufe sã se pise. Se apleacã ea pe vine si deodatã aude \”crantz, crantz, crantz…\”. Se sperie si
    se mutã mai încolo. Se aseazã pe vine… iar \”crantz, crantz, crantz…\”.
    Se sperie si mai tare si-l strigã pe barbat\’su: – Mãi Ioane, vino-ncoa\’ cã aud niste zgomote care-mi dã fiori pã sirã. Vine Ion si zice: – Hai fã, pise-te sã vãz cum stã treaba.
    Se apleacã Maria, dã sã se pise si iar se aude \”crantz,crantz, crantz…\”.
    Se apleacã barbatu\’, se uitã si zice:
    – Sã fiu al dracu\’ dacã am mai vãzut lãtzei mâncând iarbã …

    Cicã era odatã ca niciodatã cã de n-ar fi, n-as mai povesti …
    Mãria si Ion în noaptea nuntii si ei. Si Ion când era si el mai încins dupã numeroase încercãri, aude o voce suavã de Mãrie :
    – NO,MÃ IOANIE VINIE ORGASMU\’ !
    La care Ion supãrat :
    -NO, APOI FÃ TU MÃRIE! CÂND F*T IO NU VINIE NIMIENI !

    Viorica, o tãrãncutã, vrea sã facã dragoste cu Ion, taurul comunal, care însã nu o prea bagã în seamã. Dupã multe insistente reuseste sã-l convingã :
    – Bine , zice Ion, dar am si eu o conditie : în timp ce-o facem, tu spui lunile anului.
    Zis si fãcut ( era sã scriu altceva).
    – Ia…ianuarie, fe…februarie, martie, a…a..aprilie, mai! mai! mai!
    iu…iunie, iu-iu-iui … iulie, auuuu! august, sss…septembrie, o! o! o!…octombrie, no-no-no!…noiembrie, de…de…de…

  11. @ Abramburicu, asta e o tentativa de-a ta de-a afla mai multe despre mine? 😀

    Daca da, atunci afla ca-s o tanti de vreo patruzeci si ceva, cu 3 copii ( doi afara, unul in mine), fara serviciu, fara barbat, fara scoala, fara perspective, o slut(a) pe romaneste, nu-n engleza (:D) si care, da, face sex numai pe Facebook, din considerentele expuse mai sus. Dar il fac ca la carte, adica pun Kamasutra pe taste sau pe genunchi.

    De exemplu, ideala e pozitia \”bambusul despicat\” care-mi da fiori pana-n puful roz al papucilor de casa cu tocuri.

  12. Sunt nebuna de legat, asa-i? \’\’Obsesiv\’\’ si \’\’patologic\’\’ e putin spus, mai Admin. Si voi sunteti niste oameni asa draguti si bine intentionati ca mi-ati blocat accesul la site. Dar ce te faci cand obsesia mea si nevoia patologica de a comenta aici sunt descurcarete si inventitive in depasirea micilor obstacole. Cateodata atat de puternica e compulsia de a sta cu laptopul in brate incat nici pana la baie nu pot sa merg fara sa-i simt dorul acut. Imi vine, daca as putea, sa ma bag cu totul in laptop, sa-mi contopesc moleculele cu cele ale monitorului. E ca si cum laptopul asta e o fiinta umana care ma ia in brate, ma mangaie si-mi spune ca totul va fi ok.

  13. @ born

    Sunt confuza cherie…unde e masculul periculos pe care mi l-ai promis?:) Imi faurisem deja fantezii legate de tancurile virtuale pe care el le manuieste atat de dibaci cu joySTICK-ul:)). Acu\’ ce fac? Ma pui sa reciclez fantezii?…
    Mi-s dezolata….ma duc sa scriu un roman:)

  14. N-auzi ca nu exista? :)) Nu-mi da voie Abramburicu sa-l am.

    E plecat cu afacerile lui. Cand nu mai tastez asa des aici, sa stii ca s-a intors. :)))

  15. Faza cu \”sa mananc si sa nu ma ingras\”….huuuh…da:)… ca sa nu mai stau ca disperata cu covorasul de exercitii prin casa si sa ma duc sa inot pana-mi ies ochii, ca pana la urma nu m-a facut mama pastrav.

    Faza cu multi pantofi… recunosc rusinata…da! Dar n-as strica o dorinta pe ei.

    Am o neliniste insa…intre smulsul lacrimilor si al chilotilor cu \”erectia aia vesnica\”…o sa ziceti acu\’ ca sunt ingrata, dar zau, suna asa de obositor! 🙂

    Maximus, cu parere de rau, te anunt ca n-ai nemerit-o la detalii. Fantezia femeilor ajunge uneori la un asa grad de \”sofisticare imbarligata\”…incat toti dumnezeii la un loc nu l-ar putea crea pe ala asa cum il viseaza ea.

    Eu nu zic ca-i rau sa visam, numai ca atunci cand ne dam jos din pat… ar fi bine sa nu ne apucam de alrgat dupa goange si in realitate:)
    Vestea proasta e ca barbatul perfect nu exista. Vestea buna e ca daca ar exista, ar fi extrem de plictisitor si anost.

  16. Programul meu de somn e intre 4 si 8.

    deci nu dorm.

    Incerc sa aflu cum sa navighez pe internet sub desavarsit si invincibil anonimat.

    Am observat ca cei de la flu stiu cine sunt si cand comentez sub alte pseudo la alte rubrici, cu alte ip-uri.

    Asa ca acum citesc despre Javascript si cum sa-mi fac setarile de asa natura incat sa nu ma mai vada nici dracu.

    SI ma tot intreb de ce oare am chiulit eu de la orele de informatica cand ceea ce invat acum mi se pare fascinant!

  17. \”Visul meu umed\” :)) …ar fi sa-mi intre in buzunar foarte multi bani. M-ar emotiona pana la lacrimi , as trai cea mai puternica emotie si m-as lipsi de orice vis amoros pt ca …barbatii sunt creati \”buni barbati\” doar in imaginatia femeilor, ei de fapt nici nu exista. Exista doar …prea banali barbati , oricat de misogini ar vrea sa para ei cand vorbesc despre dorintele femeilor. 🙂 Se prezinta misogini ca sa uite de normalitatea in care traiesc si pe care nu o suporta din cauza dotarilor din pantaloni, mult prea banale si ele. Acestea fiind spuse, mai bine bani pt o viata cum vreau eu sa o traiesc , pentru ca sunt atatea de facut si de vazut ….si … la subiectul barbati as reveni numai daca n-as mai gasi nimic altceva de facut. Ha, ha, chiar as calari un elefant intr-o calatorie…., chiar si un magar si credeti-ma , n-as avea nevoie nici o secunda de o \”jumatate \” masculina de langa mine.

  18. \”patologic\” si \”obsesiv\”=dementza?….si ea se crede gravida!…:))
    facebook-ul i-a despicat bambusul si a dat fiori pufului roz de la papuci,din casa cu tocuri….si asa vom avea un nepotel!…pardon,un Kareem Jr…:))

  19. Nicole, esti o tuta senila. Stai jos. Aia cu Kareem e Norina Dementa, aia cu bambusul si papuceii de puf roz e alta. Dar cum tu esti prea seniala si toate commenturile tale sunt despre mine, nu-mi ramane decat sa cred ca Norina creeaza obsesii.

    Maximus, ai luat premiul Pulii inca?

  20. Premiul Pulitzer se obtine cu jurnalism profesionist, nu cu articolase in care sunt intepate femeile ca tin diete si se rujeaza.

  21. Deci suntem demente.. una vrea sa aiba o relatie cu banii, magarii si elefantii…. una vrea sa suga coada de la premiul Pulitzer…alta are o problema de ofensa cu dieta si rujul…iar eu sunt praf ca nu mai inteleg nimic.

    P.S. Born… Pulitzer se ia si pentru fotografie. Cred ca ia Maximus unul daca face o poza cu toate speciile astea nedeslusite de femei.

  22. Toate ca toate, fetele se cearta, norina e obsedata de site-ul asta for some unknown reason, Mihai si Max sunt sursa opresiunii femeilor de pretutindeni, admin se chinuie sa stearga comentarii, dar nu poate decat during working hours, utopikdream iubeste un motociclist din Obor, born e cica feminista incercand sa opreasca aceasta sursa de opresiune a femeiilor de pretutindeni ce este flu.ro …. dar…. eu cu cine votez?

  23. Utopika, fireste, toate care nu agreem articolele astea suntem asexuate, zoofile, demente, etc. Celelalte sunt normale. Doar nu putea fi invers…

  24. Max, mi-am luat una, sa stii. Dar n-am inteles instructiunile de utilizare si am aruncat-o la cos. Daca imi iau alta, imi promiti tu ca mi le traduci?

  25. Sa ajung sa pun piciorul pe Marte.
    – Sa rezolv criza financiara.
    – Sa rezolv criza alimentara.
    – Sa escaladez toate varfurile de peste 8000 de metri.
    – Sa fac scufundari in Groapa Marianelor.
    – Sa ajung cel mai bun expert pe piete financiare asiatice.
    – Sa perfectionez independenta masinilor electrice.
    – Sa iau un Pulitzer.
    – Sa rezolv conjectura lui Birch-Sinnerton-Dyer.
    – Fie, sa fac inconjurul lumii pe trotineta.

    La cateva din astea as aspira mai degraba 🙂
    Sunt adorabile!

    Seara de zece! 🙂

  26. @dya

    Esti confuza. Nici macar nu-l cunosc; motociclistul e al lui born…dar mi-a promis o cafea in 3 daca stiu sa play nice:)
    Daca te bagi si tu in telenovela asta..macar sa fii informata si sa nu mi-o iei dracului inainte.

  27. @ born

    Nu trebuie sa agreezi si sa adopti orice idee pe care o citesti aici; e insa uimitor ca nu gasesti nimic amuzant.

    Dupa un rationament simplu, si mai uimitor este ca, desi nu gasesti nimic amuzant, iar totul este atat de jignitor, esti aici si le citesti cap coada, nu scapi nici macar un cuvintel:)

    Si-acum completezi tu concluzia, ca sa nu zici ca am eu ceva cu femeile si paradoxurile lor:)

  28. Trebuie sa recunosc… Petrutza just made my day:)
    Acu\’ ca mi-a dat mingea la fileu, n-am cum sa ma abtin.

    Deci atentie la diferenta dintre un barbat si o femeie:
    din toata lista de lucruri metionate la care cineva ar putea sa aspire… un barbat ar alege UN lucru la care sa aspire…. o femeie insa este mereu mult mai generoasa, iar astfel ea ar alege CATEVA din ele la care sa aspire. Pentru ca ghici ce?…. sunt adorabileeee:)

  29. Admin, asta-i pentru MAXY, transmite-i tu, te rog, ca o sa-i urmez sfatul cu getting-ul de life chiar si doar pentru ca imi place el, nu neaparat ca getting-ul de life e ceva ce mi-ar putea aduce vreodata sentimente ca fericirea, implinirea, pacea si serenitatea (oricate life-uri mi-as getting, oricat de fabuloase si fastuoase, resorturile sufletesti propulsatoare spre fericire puficioasa si roz-bombon sunt definitiv si irevocabil stricate asa ca prefer inertia trupului si a mintii, vidul temporal si voluptatea derivei oricaror incercari futile de a-mi resuscita sufletul).

    Dar daca si-a rupt o secunda din viata lui sa ma sfatuiasca sa-mi getting a life o sa incerc sa par ca asta sunt ocupata sa fac in timp ce nu mai comentez aici.

    Si mai forwardeaza-i te rog melodia asta, spune-i ca o ascult gandindu-ma la el 😛

  30. @ Petrutza

    So…lady… fa-ma sa inteleg cum ai putea aspira la CATEVA dintre alea de pe lista? Nu de alta dar fiecare in parte necesita minim o viata de dedicatie si efort sustinut:

    – prima necesita sa fii pe lista alora de la NASA, plus vreo 10 ani training si minim un doctorat in ceva folositor pe acolo:)
    – pentru a doua iti trebuie un doctorat in finante un strop de geniu
    – a treia un doctorat in horticultura – de exemplu
    – a patra training serios in alpinism si vreo 10-15 ani experienta minima
    – a cincea cursuri de scafandri profesionisti si un doctorat in geologie sau biologie marina – eventual – ca nu scufunda aia orice neavenit cu mini submarine costisitoare
    – un doctorat in inginerie electronica si/sau mecanica
    – un doctorat in jurnalism sau o cariera de exceptie
    – un doctorat in matematica (macar daca o rezolvi pe aia te asteapta un premiu de 1 milion de euro; se chinuie lumea matematicii s-o rezolve d vreo jumatate de secol…. da\’ acu\’ vorba aceea, nu se stie de unde sare iepurele:)
    – la ultima e simplu… iti trebuie doar trotineta si n-o sa mai ai probleme cu celulita niciodata

    In concluzie…care dintre astea ti se par compatibile intre ele ca sa aspiri la \”CATEVA\”?:)))
    Ca daca vrei sa faci cateva..si nu una… iti spun eu cu ce sa incepi:
    1. faci prima oara un doctorat in inginerie genetica sa-ti poti manip*** corpul sa se regenereze vreo 200 de ani – ca sa ai timp;
    2. mai faci un doctorat in neurologie si cu un strop de geniu reusesti sa-ti tripelezi capacitatea de functionare a creierului undeva pe la 30%

    …si dupa aia DA, crede-ma…poti in sfasit sa aspiri la CATEVA din lista respectiva.
    Dar daca ti se pare prea mult, ti-as sugera cu modestie, sa te rezumi cu aspiratiile la una singura din lista cu pricina….oricat de adorabile ti s-ar parea.

    A propos, iarta-ma ca te intreb…dar ce era asa \”adorabil\” la ele? 🙂

  31. @ Norina

    Cu resuscitarea nu merge – am incercat eu.
    Cu deriva e bine insa, ca e interesant sa nu stii destinatia.

    Iti lipseste un dram de toleranta ca sa fii perfect fabuloasa. Daca n-ai de unde sa-l iei, gaseste ceva cu care sa-l inlocuiesti. Altfel ai sa devii una dintre gaurile negre ale lui Hawking: mare si rea:)

  32. @Norina

    M-ai intrebat de ce imi plac barbatii asa mult. M-am intrebat si eu…:) Un raspuns sincer ar fi: pentru ca i-am tinut intotdeauna la o distanta suficienta cat sa nu-mi strice niciunul design-ul interior.
    Si asta, oricum as vrea s-o intorc, s-a chemat si se cheama lasitate.

    Dar ma iubesc asa cum sunt si nu-s dispusa sa las pe cineva sa strice ceva in mine. Asta cred ca se cheama egocentrism….sau narcisism…sau e o combinatie:)

    M-au uimit mereu femeile capabile sa se arunce cu capul inainte, sa riste tot, sa se topeasca, sa se autodizolve pentru iubire, sa-si schimbe forma si comportamentul…sa riste tot. Adica wooow…

    Si chiar dupa ce totul s-a terminat, iar ele nu sunt decat niste epave distruse, golite… cu sufletul facut muci…cu un deshert de sentimente radioactive…. daca le intrebi…ar lua-o de la capat. WoooW din nou:)
    Mi-e foarte greu sa inteleg femeile:)
    Mi-e foarte usor sa inteleg barbatii:)

  33. Utopika, probabil n-o sa apuci comentariul asta, dar na, eu tot il scriu:

    Mi-e greu sa recunosc, dar tu imi placi. Ce nu-mi place la tine este generalizarea cuvantului \’\’prost\’\’ mai ales cand te referi la femei.

    Stii ce-mi spunea taica-miu mereu? Ca sunt proasta. Si ma protapeam in fata calculatorului sa fac teste de inteligenta si sa-i arat ce iq sporit am eu. Vacs! sincer toate rezultatele alea destul de bune ma derutau si aveam mari dubii in privinta veridicitatii respectivului test, intrucat eu nu fac parte din categoria oamenilor descurcareti, si pana la urma asta e inteligenta, capacitatea de a invata (mai ales din greseli) si de a aplica invataturile in gasirea de solutii pentru problemele cu care te confrunta viata. Relational, profesional, sentimental si chiar si sexual (fac sex sportiv, iepureste, chem pe cate unul, bang, bang bang, si off you go, good day and good riddens si rutina asta imi procura mai multa frustrare decat orgasme) viata mea e un haos din care nu se alege nimic. In primul rand pentru ca nu vreau sa se aleaga. Nu fac nimic sa se aleaga, sa dau o directie lucrurilor. Sunt intr-o depresie continua si am inceput – vorba lui Kasim- sa-mi iubesc propria afectiune. Sa nu vreau sa ma despart de ea, caci, tot potrivit lui, \’\’e mai usor sa traiesti cu iluzia unui potential succes, dacat cu certitudinea unui esec\’\’. Si eu nu fac fata esecurilor. Emotional. Diferenta dintre mine si oamneii de succes nu e de inteligenta, ci de vointa. Si ei au esecuri, sentimentale, relationale, sexuale si profesionale, dar ies mai repede din \’\’convalescenta\’\’, se scutura de praf si purced mai departe.

    Si daca am reationat asa radioactiv la comentariile tale este pentru ca m-am recunoscut in ele si nu mi-a placut (asa cum ma regasesc si-n articolele lui Maxi). Sunt si irationala, emotionala, impulsiva, nu stiu sa-mi aman recompensele in viata, nu-mi pot controla impulsurile de moment (sa cumpar o rochie pe care nu mi-o permit, sa mananc un tort de ciocolata, cand eu vreau sa slabesc) ca tancul, actionez fara sa-mi pese pe cine ranesc si ce distrug in jurul meu, ma arunc cu capul inainte in relatii distructive, iubesc pana la dizolvare in cealalta persoana, si cand totul se termina ma razbun pe toata lumea pentru propria-mi nefericire (sa moara si capra vecinului).

    Si nu sunt de acord cu cuvantul \’\’prost\’\’. Un om nu este pur si simplu prost. Poate fi doar mai prost sau mai putin prost ca altul la un moment dat, intr-o situatie data, dar nu iq-ul diferentiaza loozerii de oamenii impliniti. Sunt persoane cu iq peste 120 care se scalda in esecuri si suferinta si nu stiu sa-si organizeze viata, ori pentru ca sunt pesimisti si atrag lucruri negative in viata lor (The Secret), ori pentru ca sunt prea lenesi, trasatura de caracter bifata din plin de subsemnata, ori pentru ca sunt prea sensibili si ard la foc launtric mare si nu sunt buni actori sociali si nu stiu sa-si gestioneze sentimentele, ori pentru ca nu au incredere in ei sa fructifice oportunitatile atunci cand le vad si sa faca fata cerintelor si incercarilor cotidiene si vicisitudinilor vietii cu agilitatea si flexibilitatea unei feline, care pica intotdeauna in picioare, constienta de valoarea ei.

    Sunt oameni convinsi ca sunt prosti, si orice esec le intareste aceasta convingere, destabilizandu-i definitv (cazul des al femeilor), si sunt oameni plini de ei, carora esecurile nu le stirbesc stima de sine si nu se opresc din tango doar pentru ca au gresit o miscare (cazul barbatilor).

    Nu-i ok sa-ti faci propriul gen prost, nici macar \’\’mai mult de jumatate din el\’\’.

    Poate nici Bianca Dragusanu nu e o persoana proasta. Poate e superficiala si inculta, dar a stiut sa se descurce in viata, sa recunoasca si sa fructifice oportunitatile si atuurile ei, si pana la urma asta e inteligenta, nu?

    Dar inteligenta singura nu prea poate face treaba buna (branza buna in burduf de caine) cand alti factori ca stima de sine sau lenea sau melancolia trieriana (sunt inca cu gandul la Nimphomaniac 2) nu o lasa se se manifeste la potential maxim.

  34. Si Utopika, tu esti o fata desteapta cred ca intelegi toate lucrurile astea. Si eu imi inteleg intoleranta, nerabdarea si incapatanarea. N-am rabdare cu ignorantii, cu inteligentele inflexibile, sa le explic calm si diplomat si cu exces de argumente cand ii vad obtuzi, incapabili si indispusi sa inteleaga si punctul meu de vedere, si deja fixati pe o idee de cele mai multe ori absurda, irationala si nedocumentata (cum face Mihai cu reductionismul lui la maternitate, ca feminitate absoluta).

    Intotdeauna voi aprecia o persoana – independent de genul ei – deschisa, toleranta, cultivata, documentata (ignoranta inseamna sa te apuci sa-ti dai cu parerea injurioasa pe marginea unui subiect fara sa stii nimic sau prea putin despre el), si eliberata de preconceptii si convingeri bigote.

    Si niciodata nu voi desfiinta sau devaloriza gandurile si opiniile unui om doar pentru ca e femeie. Sau barbat. Sau tigan. Sau homosexual. Dar cand aceste convingeri sunt intolerante si reductioniste cu siguranta nu voi rezona cu ele si nu voi arata empatie individului care le nutreste.

    Misandria mea, ti-ai dat seama pana acum, e doar un teaser pentru misogini. Dincolo de ea, am tot respectul pentru oamenii care intrunesc calitatile expuse anterior.

  35. Utopik, nu ma poate amuza umorul sexist. Din oricare parte ar veni. Ti-am zis, eu sunt din alta plamada decat tine. Uite, sunt genul ala pe care tu il ridiculizezi mai sus.
    Eu ard, ma topesc, ma autodizolv pentru iubire, ma duc cu capul inainte ( doar nu degeaba sunt Berbec), ma doare si carnea pe mine cand se termina totul, zac, plang, nu mananc, nu dorm, devin epava, dar intr-un final ma ridic din propria cenusa si da, o iau de la capat si iubesc si mai intens si mai tare. Si de 3 ani adun atata fericire, ca-mi vine s-o adun in borcane, sa le capsez strans si, la batranete, sa desfac unul cate unul, ca pe borcanele de zacusca ale mamei si sa ma-ndop pe ascuns cu ce-i in ele.

    Dar imi place sa fiu asa. Imi place sa am patimi, nelinisti, dor, trairi, imi place sa ard. Imi place sa traiesc clipa, indiferent ce mi-ar aduce urmatoarele clipe de dupa ea.
    Eu nu iubesc barbatii, iubesc doar unul. Intamplator, e Dumnezeul meu pe pamant si respir cu gandul la el.

    Dar iubesc ideea ca femeile si barbatii, oamenii in general, indiferent de rasa, religie, sex, limba, dorinte sexuale, sa traiasca pe pamantul asta in respect, intelegere, armonie, fiecare cu preocuparile lui, viata lui, dreptul lui la fericire. Stiu, John Lennon era \”mic copil\” cu \”Imagine\” al lui. 🙂

    P.S. Bai, ia lasati-mi motociclistu`n pace ca nu-l dau nimanui! Threesome-ul ala era pur sarcasm la adresa curiozitatii tale cu privire la noi doi. 😀

  36. Uite un exemplu de umor la care n-am ras decat cand a-nghitit ea si l-a dezamagit cu asta. 😀

    /watch?v=ywDQdofg3rw

    Pe de alta parte, ma scoate din minti reclama la nu stiu ce deodorant masculin si desenul ala in care barbatului i se desprinde mana din umar pentru ca nu s-ar spala la subrat.

    Genul asta de umor de cacat.

  37. @born

    1. Nu ironizam; am spus doar ca femeile alea ma uimesc si nu stiu sa le inteleg.

    2. Incearca sa nu te mai inchizi in clisee fara nicio legatura cu realitatea: toti oamenii trebuie sa fie minunati si sa traiasca in armonie…si fara rautati, caci trebuie sa vada si sa cultive numai binele si frumosul si…. Wake up!!!
    Nickname-ul meu ti se potriveste mai mult tie.
    Realitate, fa cunostinta cu born….born, fa cunostinta cu realitatea.

    3. In realitate, oamenii sunt extrem de diferiti. Femeile si barbatii sunt diferiti. Uneori e minunat. Alteori e tragic…pentru ca natura umana e complexa si dificila… si problematica la orice nivel.

    Umorul si ironia sunt indispensabile unei minti sanatoase. Chiar si atunci cand sunt sexiste. Sau rasiste. Umorul si ironia sunt bune pentru a trece peste diferente, intelegandu-le.
    Ele nu fac rau decat persoanelor care au decis sa se autoinzestreze cu hipersensibilitate. Dar asta e problema lor, nu a noastra.

    Dar nu poti sa vrei sa ma privezi pe mine sau pe altii de umor si ironie, doar pentru ca tu le gasesti too hard to handle…ca nu-i correct.
    Exista lecturi si pentru fiinte idealiste si supersensibile, care traiesc intr-o lume utopica… dar tot nu pricep de ce le cauti aici.

  38. Maaaaai borntoplaywithmyfeelings

    Uite care e treaba, mi-ai promis motociclistu\’; acu\’ nu se face sa-l retragi de pe piata, ca deja mi-am luat bilet de avion si outfit de motor ca sa enjoy the ride:) Las-o draq de treaba, ca nu-i frumos ce faci! Cum ramane cu sentimentele mele?:)

  39. Am zis ca iubesc ideea de armonie si respect universal, nu si ca pot s-o implementez . M-am resemnat cu ideea ca nu pot salva lumea. 😀

    E a doua oara cand ma intrebi de ce intru aici. Intru pentru ca, potrivit descrierii sale pe net, Flu.ro e \”cel mai bun site de femei\”. Si asa si e, e bun. Savurez dimineata, la cafea, articolele despre sanatate, dieta, frumusete, sport, familie, etc. Dar m-a deranjat umorul sexist de tip \”only one way\” si mi-am spus parerea. Si eu, ca alte 25353 persoane. Pe considerentul ca am, avem, aceleasi drepturi. And that`s all folks. 🙂

    P.S. Nu ti-l dau si pace! Gaseste-ti si tu unu`! 😀 In plus, e plecat din tara si crap de dorul lui, deci nu-l pot avea momentan nici eu, daramite tu. 😀

  40. @born

    Mai da\’ egoista esti! Deci ai ceva bun de tot si nu imparti…si te mai numesti feminista. Pfff…rele m***rile astea, rele cat cuprinde.

    Vezi tu…un barbat, daca ar fi avut o femeie faina si i-as fi cerut s-o imparta cu mine, n-ar fi ezitat o clipa…pe cand voi, niste janghine universale, cand aveti ceva bun, nici vorba sa impartiti:) Vezi…vezi?! Am dreptate…ce mama naibii:)

  41. Bey, deci, eu trebuie sa concluzionez ca nu sunt o femeie normala…daca nu mi se potriveste partea a doua. WTF? sa incep sa am indoieli in privinta sexului?

    – Sa mananc si sa nu ma ingras. – Ba, sincer n-am avut niciodata problema asta. Mananc cat si ce vrea muschiul meu si nu se pune.
    – Sa mananc si sa nu ma ingras. – probabil ca mie mi-a satisfacut pestisorul dorinta
    – Sa fiu nevasta lui X si sa nu ma insele niciodata-niciodata. – Nici problema asta nu o am – E problema lui daca ma inseala. E intrigant asa ca o telenovea.
    – Sa fiu nevasta lui X si el sa fie orb. Adica sa vada cat de minunata sunt eu, dar sa nu vada cat de minunate sunt si altele. – Asta e chiar plictisitor, pey ce eu sunt icoana? Unde mai e frumusetea vietii atunci daca nu vede si ce e in jurul lui?
    – Multi pantofi. Si mai multi pantofi. E tot o chestiune de varietate si asta, altfel devine plictisitor.
    – Rectific: doar eu sa fiu minunata, celelalte sa fie naspa. Asa e cel mai sigur, mai ales ca le-ar putea pipai, perversul naibii, nu e musai sa le vada. – ba sa mai pipaie si pe altele din cand in cand ca sa simt si eu diferenta…

    – Sa ajung sa pun piciorul pe Marte. – cea mai mare dorinta a mea. PS si nu doar pe Marte
    – Sa rezolv criza financiara. – As vrea sa am acea putere… Loveste-i, Doamne in bani – ca acolo ii doare mai tare.
    – Sa rezolv criza alimentara. – Am rezolvat-o déjà mental – Decima!
    – Sa escaladez toate varfurile de peste 8000 de metri. – pff, super mega tare.
    – Sa fac scufundari in Groapa Marianelor. – si mai tare.
    – Sa ajung cel mai bun expert pe piete financiare asiatice. – nu ma intereseaza asta, atata vreme cat vreau sa-l distrug – muhahhaha
    – Sa perfectionez independenta masinilor electrice. – am déjà niste proiecte in proces pe tema asta.
    – Sa iau un Pulitzer. – ba sincer, nu vreau un Pulitzer – vreau un Nobel – hahaha
    – Sa rezolv conjectura lui Birch-Sinnerton-Dyer. – sincer, as prefera sa demonstrez niste teoreme in quantum physics sau Continuum Hypothesis
    – Fie, sa fac inconjurul lumii pe trotineta. – nu, pe jos…
    Si visul meu umed – sa fac sex cu timpul intr-un vortex dintre universuri paralele. . Incep sa-mi vibreze muschii numai cand ma gandesc la asta. :))

  42. Natalia, aici nu tu decizi daca esti o femeie normala, ci Maximus. Daca nu corespunzi articolului, esti asexuata ca mine si Veveritza. Scurt pe doi, c-asa-i hora pe la noi!

  43. Born, le-ncurci. Tie nu ti-am zis ca esti asexuata. Doar Veveritei. Iar deductia mea a fost cat se poate de legitima din moment ce a spus ca nu are nevoie de un barbat nici macar jumatate de secunda.
    Sau voiai doar sa te bagi in seama?

    Si bineinteles ca eu decid. Doar n-ai vrea sa decizi tu, cand s-a dovedit de atatea ori ca n-ai discernamant. apropo, barbatu-tau stie ca stai pe net?

    Natalia, te mai cheama cumva si Norina-in-blana-de-oaie?

  44. Jesus, Max, suferi deja de mania persecutiei, nuuuuuuu! Chiar nu sunt Natalia! De ce, ca folosesete un limbaj trivial si \’\’WTF\’\’.

    \’\’Doar Veveritei. Iar deductia mea a fost cat se poate de legitima din moment ce a spus ca nu are nevoie de un barbat nici macar jumatate de secunda. \’\’

    Pai poate e asexuala sau lesbi, tu. Asexuata e altceva.

  45. Maximus, intre lipsa de discernamant si lipsa de organ sexual, prefer ultima varianta, ca eu si-asa am sexul mic si usor, nici nu-l simt, e ca si cum n-ar fi acolo. Deci, trece-ma la \”asexuate\”, din spirit de fronda cu Veveritza. Cer asta.

    Cat priveste statul pe net, din moment ce el mi-a luat PC, tableta, laptop, smartphone, TOATE cu net pe ele, tu ce crezi?

  46. Cum? El ti-a luat toate alea? Si PC, si laptop?

    Pai, ce feminista mai esti tu, Born? Unde s-a mai vazut feminista intretinuta gadgetuistic?

    O feminista mai era pe aici si si aia umbla cu independenta vopsita.

  47. Mie nu-mi plac jucariile astea, el e maniac cu ele , CA ORICE BARBAT( si cand tastez asta, ranjesc).

    Voi aveti patimi de genu`: laptopul cel mai cel, telefonul extraplat si destept, SUV-ul cel mai mare, lat si cu anvelope late cat dulapu`. Daca era dupa mine, stateam intr-o casuta din barne de lemn, cu veranda, pomi, flori, pajiste, liniste totala, fara net, tv, semnal pe telefon, departe de civilizatie. Da` acu`, daca el le-a luat, nu-i pacat sa se puna prafu` istoriei pe ele? 😀

    Eu nu-s independenta deloc, sunt o intretinuta pana-n maduva oaselor, pe motiv ca-s \”comoara vietii \”. Acu` apuca-te si scrie repede un articol despre asta! Muahaha.

  48. Ei, ai grija. In chestiile astea, se-ntampla niste devalorizari fata de care scaderea leului in 90 e minciuna.

    Sa nu zici ca nu ti-am spus.

  49. Cu ce-ar putea s-o afecteze o devalorizare, pe o persoana fara discernamant? Frectie la picior de lemn.Ai castigat. Fara discernamant cum sunt eu, chiar nu e cazul sa mai tastez p-aici. Ia o sampanie! 🙂

  50. born
    asteptam fisa fiscala,declaratia de avere,radiografia dentara,etc…ale tale,nu ale intretinatorului…:))
    Max
    Bravo Max! iar ai reusit sa umpli strunga de oi(berbec),cotofene pe gard,intretinute prin pat si pe sub pat,feministe infocate fara cont in banca(doar cont pe flu.ro),internaute putin gravide…un fel de \”Arca lui Max\”
    Weekend placut tuturor!

  51. @utopikdream,

    Pe pagina asta umorul e ingredientul principal, si daca nu-l ai, alaturi de o ironie fina si bine dozata, cand e cazul, atunci… 😉 🙂

    In rest, aspiratiile, cat mai inalte, nu fac rau nimanui, sa recunoastem… 🙂

    Nici chiar… marilor sceptici, presupun.

    Zi buna tuturor!

    P. S. N-am dat raspunsul acela/asta ca sa intru in vreo polemica – indiferent de interlocutor -, fiindca nici n-am timp, si nici nu-mi face placere :).

    Numai bine tuturor… Si idealuri cat mai inalte :).
    (Tocurile de… 12 cm sa fie o nimica toata, pe langa ele :))) !)

  52. :)))) misto. Da, corect, asa e, ne-ai citit asa cum suntem. Ne dorim tot ce-ai scris ca ne dorim, in loc sa ne dorim ce-ai scris ca ar trebui sa ne dorim. Eu recunosc, ne asumam. Ce vrei, presiunea media!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.