Deliruri blonde si turistice

De cand in fruntea Ministerului Turismului se afla o madama, dorm mult mai linistit. Gandul ca va face din Bucuresti o statiune balneara, desi este un plan neconcretizat inca, ma face de pe acum sa ma simt mai bine. La semafor, raman zen atunci cand toti ma claxoneaza si-mi imaginez cum voi purcede eu agale, in viitorul apropiat, spre o sauna mica, de tip turcesc, situata undeva intre Unirii si Universitate, in drum spre locul de munca. Daca ma mai injura careva, daca se intampla sa mai simt in spinare si o flegma aruncata intr-o doara de vreun individ cu exces de secretii, atunci eu ii intind un cornet cu zmeura. Caci, am asa o presimtire ca Bucurestii vor fi asa de „naturali”, de „eco” incat ne vom trezi inundati de micsunele si fructe de padure. Intre altele, vom renunta la bere si vom bea socata, preparata de mainile harnice ale consoartelor noastre.

La intoarcere, voi face un popas pentru un masaj tailandez pe Iancului, caci o stiu pe doamna Udrea ca fiind o femeie emancipata si ma gandesc ca balnearul si placerile carnale merg bine impreuna. Dupa aceea, epuizat fiind, ma voi relaxa prin terapie melomana in intersectia de la Dristor, unde cersetorii si aurolacii frumos mirositori si adecvat imbracat vor fi organizati sub obladuirea autoritatilor locale intr-o formatie vocalo-instrumentala. Spre casa, motorul electric al masinii mele va toarce in ritmuri de Ravel. In locul parcarilor, vor rasari izvoare cu ape termale si toti vom sta pe malurile lor si ne vom minuna si vom inalta vesnice osanale zeitei blonde, cocotate pe un scaun inalt pe la Palatul Victoriei. Infirmiere cu bonete asezate zglobiu pe-o ureche ne vor masa urechile si talpile picioarelor.

Citeste si:  Casa de vis...

In locul gropilor din asfalt, se vor crea helestee in care vor pluti miriade de pesti exotici, iar turismul sexual va fi unul organizat la cele mai inalte standarde. Fetele de pe Matasari, de la Romana, de pe Grivitei vor fi trimise la reeducare. La sfarsit, toate vor purta Louis Vuitton si Hermes si vor face abuz de neologisme. Zonele respective se vor bucura si de un iluminat stradal special, cu felinare tricolore. Desi nu este exclusa nici o schimbare a drapelului nostru cu tonuri in trend, mai feminine si mai complexe, ca sufletul omenesc: fuchsia, rosu de Burgundia si lila. Sigur, inca nu mi-e clara diferenta intre cele trei, dar ma voi documenta. Noua era, noii zori anuntati nu pot sa ma prinda neinformat.

Industria cu apa plata imbuteliata va da faliment. De ce sa dam banii pe ea cand izvoarele ne vor susura in fata blocurilor? Vom sta, toti, frumos aliniati, in fata cismelelor inarmati cu bidoane si damigene. Cat vom sta la coada vom fi civilizati, vom juca sah, nu ne vom scuipa seminte in cap unii altora si nici nu ne vom infige coate adanc demonstrative. Le vom da intaietate doamnelor care vor purta vesnic costume de baie. In anotimpul rece, care e din ce in ce mai cald, isi vor lua peste costume pelerine transparente de ploaie.

Citeste si:  Cum se transforma femeia: de la latex la tocanita

Femeile noastre vor fi si ele fericite. Unele dintre ele se vor muta la spa-uri si vor intelege ca meserii precum cea de maseuza, bucatareasa si cosmeticiana sunt mult mai cinstite si le vor implini sufleteste mult mai bine decat cine stie ce post intr-o multinationala, fabrica, agentie de presa sau publicitate. Doar doamna Udrea isi va pastra functia si se va bucura de eterna noastra recunostinta ca doar luminatiei blondine a mintii sale ii datoram toate binefacerile care ne-au podidit mai ceva ca o inundatie la Rast.

Seara ne vom lungi pe chaise-longue-uri pe trotuarele noastre, ascultand acid jazz sau vom pleca la vanatoare de fluturi si la cules de petunii si gardenii, flori ce vor napadi toate gardurile, chiar si indicatoarele rutiere. Un ansamblu folcloric va prezenta dansurile traditionale romanesti invitatilor de peste hotare pe care ministresa in persoana s-a deplasat pentru a-i intampina la aeroport, purtand o rochie rosie, chiloti galbeni si pantofi albastri. Noi toti vom lacrima si ne vom aduce aminte ca tara noastra are toate formele de relief, munti, dealuri si campii si ca Delta Dunarii, defrisata sau nu, cu pelicani morti sau nu, este mirobolanta, iar manastirile din nordul Moldovei, chiar daca mai au putin si sucomba definitiv, sunt mirifice. Oricum, e mai frumos aici, la noi, in capitala, pe celalalte le putem vedea si intr-un album.

Oana Mizil a pornit deja prin paduri sa adune puietii uscati sau loviti de fulger din padurile din jurul Bucurestilor pentru a asigura incalzirea in Ferentari, unde pe viitor se va practica un turism de tip conditii extreme. Iarna se vor construi igluuri, iar vara vom locui in corturi. In timpul liber, ne vom asigura divertismentul impuscand rozatoare si caini vagabonzi. Desigur, doar in sezonul de vanatoare reglementat de lege, caci una dintre primele masuri ale stapanirii feminine va fi sa treaca aceste animale pe lista celor salbatic-exotice. Fondul se anunta, uitandu-ne pe strazi si pe sub borduri, precum si in tablourile electrice, unul bogat, neamenintat de disparitie, nici prin interventie umana, nici pe calea agentilor chimici. Trofeele cinegetice vor fi vandute apoi poporului prieten, chinez.

Citeste si:  Investiti in voi! Amin!

Atunci cand vom dori cu orice pret sa fim boemi si culti, vom fugi la noua Vama Veche pe care tot binefacatoarea noastra ne promite ca o va infiinta undeva prin sudul litoralului. Acolo, gospodinele vor renunta la sorturi si se vor scalda nude prin valuri, dupa care vor iesi si vor discuta pe maluri tematica marginalului in filosofia lui Kierkegaard. De Schopenhauer nu vor pomeni decat pentru a-l afurisi, fiind binecunoscuta orientarea misogina a acestuia.
Asa stand lucrurile, credem ca suntem indreptatiti sa ne temem de valuri de imigranti. Cine ar putea sa reziste tentatiei bucurestene? Orasul va deveni mai cosmopolit decat Marele Mar, mai cultural decat Londra, mai la moda ca Parisul. Feriti-va, va spun, de pe acum, de hoardele de turisti veniti din nordul Europei veniti sa vada cum am facut noi dintr-o hazna… un loc stylish.

La baile cu sulf, birjar!


3 Comentarii
  1. la semafor raman zen cand ma claxoneaza unu? ii intind un cornet de zmeura???? ce caterinca elevata. :))aaaaaaaaaaaaaaahahahahahaha, cel mai tare articol……felicitari, nota 10!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.