Femeile si caritatea

Atunci cand femeile ajung unde si-au propus, adica celebre, bogate si filiforme, incepe o noua si importanta faza a vietii lor: operele de caritate.

Sa presupunem ca tu, draga Sanda, esti o aspiranta la titlul de miss. Miss Romania, Miss Sani, Miss Fese, Miss Dorohoi, miss orice. Sa visam in continuare si sa presupunem ca ai si ajuns sa detii mult ravnita titulatura. Anii trec, nu poti ramane model o vesnicie, incepi sa topai pe treptele ascensiunii sociale, ajungi prezentatoare la meteo, te mai incurci tu la citirea prompterului (chiar nu e nevoie de accente dramatice atunci cand anunti un vanticel de seara, nu esti pe scena Nationalului si nu esti lady Macbeth), dar oamenii sunt draguti, sunt binevoitori si te trateaza cu maxima indulgenta. Asadar, nu esti concediata, cum ar fi orice muritor de rand. Pentru ca divele ca tine nu merita sa treaca prin asemenea umilinte.

Cand ti se pare ca „viata profesionala” incepe s-o ia pe o panta descendenta, iubitul tau intervine (se numeste ca te sustine si te incurajeaza) si apari intr-unul din pictorialele din revistele dedicate noua, barbatilor. Acolo orice muritor poate avea o imagine completa, mai mult sau mai putin mistificata prin jocul de machiaj si lumini, asupra profunzimilor tale. La intrebarea pe care ti-o adreseaza unii mai neghiobi din fire in legatura cu motivele care te-au indemnat sa apari in atare ipostaza, surazi sagalnic si spui ca „vine o perioda in viata unei femei”. Am observat multitudinea de situatii in care o asemenea explicatie se dovedeste functionala.

Citeste si:  Incursiuni in mintea unei tinere politiciene

Ajungi moderatoare, nu mai esti doar amarata de la meteo, acum poti sa-ti mestesugesti singura frazele. Odata cu celebritatea, vin si resursele financiare. Dupa ce iti faci si vreo trei-patru case de vacante si-ti iei si un SUV pentru „sporirea increderii in sine”, intr-o dupa-amiaza in care te plictisesti groaznic la pedichiura, cu vata intre degetele de la picioare, incepi sa te gandesti la semenii tai. Iti amintesti intrebarile „Ce mesaj doriti sa transmiteti?”, „Ce va doriti cel mai mult de la viata” de la concursurile la care ai tot participat din frageda pruncie si raspunsul tau dat asa cum te invatase consilierul: cu un zambet larg, sa se vada ce dantura frumoasa ai, spuneai fluturand din genele rimelate si arcuite: „Pace pe pamant”, „mi-as dori ca niciunul dintre copiii Terrei sa nu mai sufere de foame sau de SIDA”. Cu cat erau mai grave plagile lumii moderne pe care aveai grija sa le ingramadesti intre un suspin si un zambet, cu atat mai mari erau sansele tale de castig.

Citeste si:  De ce femeia-sef e total contraindicata

„Viata e o lupta” era un alt adevar absolut care se cuibarise in capsorul tau. Si doar nu era sa spui ca dorinta ta suprema este ca nimeni sa nu mai aiba carii sau ca niciun barbat sa nu mai poarte ingrozitoarele camasi hawaiene, cum ti-ai fi dorit de fapt.

Asa ca incepi neintarziat sa organizezi gale de binefacere, unde iti scoti lenjeria, peria de dinti, o tigaie arsa (tuturor ne place sa vedem ca si voi aveti stangacii si tie ti s-a parut „simpatica” ideea), un tub de sampon deja inceput, la licitatie. Dupa ce chilotii tai sunt achizitionati de catre un miliardar sexagenar, declari in interviuri cum vrei ca toata lumea sa se bucure de o parte din tine, din spiritul si esenta ta. Totul sub umbrela mare a filantropiei. Faci poze cu copiii bolnavi, acum pictorialele in care apari arata cu totul si cu totul altfel. Te-ai angajat intr-o lupta mareata, lupta cu bolile, cu raul, cu razboaiele, uraganele si alte calamitati naturale. Si ti-ai dori in secret sa fii venerata ca o Maica Tereza, ca Dalai Lama si nu intelegi de ce numai indivizii plicticosi si babele care habar n-au sa se imbrace iau premiul Nobel in timp ce tu trudesti pe brazda aspra a facerii de bine. Tii bine ascuns, in dresingul tau de marimea unui camin de copii, un discurs pentru ca „nu se stie niciodata de unde sare iepurele”.

Citeste si:  Barbatul ca programator

Intre timp, folosesti crema obtinuta din nu stiu ce extracte pentru a caror producere au trudit trei generatii din Burkina Faso, fara sa-ti faci griji in legatura cu sansele de supravietuire ale copiilor care muncesc. Dar, pe de alta parte, daca nu ai fi atat de frumoasa, cine ti-ar mai da bani pentru ajutorarea acelorasi tanci? Sau te mai angajezi intr-o disputa cu vreo alta eroina din aceeasi categorie, ca sa se inteleaga clar ca scena binefacerilor nu este atat de incapatoare incat sa le cuprinda si pe Lara Croft, si pe Catwoman.

Una peste alta si toate ca toate, dar chiar nu ti-a placut cand tancilor le-a curs nasul pe sacoul tau si nici cand ti-ai agatat dresul de matase in proteza unei batrane de la azil. Asta nu e deloc chic. Chiar deloc.


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.