Hamleta, femeile si oglinzile

„Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?”. Asta e intrebarea cu adevarat hamletiana in universul feminin. Daca Hamlet ar fi fost femeie, cu totul altfel ar fi aratat dilemele lui. Si in niciun caz nu ar fi luat-o ea razna, ci i-ar fi determinat pe toti cei din jur sa se arunce in rauri si prapastii, fara sa-si pateze ea mainile cu ceva si, ceea ce e si important, Hamleta noastra nici macar nu ar fi stiut ce face, tot raul ar fi fost provocat in stare de inconstienta pura.

Sa ne-o imaginam putin pe Hamleta. Hamleta se plimba prin palat. Sigur nu cu o teasta goala in mana, ci cu ea pe umeri. In manuta-i delicata, tine o oglinda. De luni de zile, se tot intreaba: „Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?”. In timpul acesta, se intampla multe in tarisoara la a carei carma a ajuns. Lacustele au invadat recoltele, taranii plang de foame, soldatii s-au intors invinsi din cruciade, ciuma decimeaza populatia. Daca vreun sfetnic incearca sa-i aduca la cunostinta framantarile prin care trece tara, este degraba mustruluit si admonestat ca o deranjeaza cu lucruri neimportante. Intrebarea indelung repetata se aude prin castel ca un vaiet prelung. Arcasii de pe zidurile cetatii incep sa-si procure dopuri de urechi. Se incearca tot felul de artificii. Unii incearca sa inlocuiasca vocea oglinzii cu cea a unui actor care, in loc sa-i spuna adevarul, sa o laude pe vestejita printesa. Trucul nu poate tine multa vreme intrucat printesa nu se multumeste cu raspunsul simplu „Da, tu esti cea mai frumoasa”, ci incepe sa ceara detalii. Vrea sa fie laudata punctual. Adica sa i se spuna clar ce are ea mai frumos si mai frumos pe lumea asta. Si aici minciunile nu pot sa curga la nesfarsit, actorii incep sa se incurce in arta improvizatiei. Sunt descoperiti in spatele unei perdele si otraviti degraba cu ruj sau orbiti cu sclipici fierbinte turnat in orbite.

Si intrebarea devenita lugubra continua sa perturbe vietile celor din jur. Sunt trimisi mercenari din Malta ca sa le ucida pe celalalte pretendente la titlul de miss al intregului ev mediu. Se inalta mormane de lesuri de contese, ducese si alte reprezentante ale nobilimii sau, pur si simplu, laptarese rumene in obraji si spalatorese cu brate dolofane. Frumusetea de peste mari si tari trebuie abolita pentru ca Hamleta noastra sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului estetic si sa-si puna pe capatana balanganitoare o coronita, sa-si inmaneze o diplomuta chic si sa-si infiga o medalie in piept. Mare jale domnea in tinut mai ales ca mereu sa gasea cate una care sa fie mai mandra si mai roditoare si obsesia Hamletei tot continua, hranindu-se din lesuri si invidie.

Toata aceasta povestioara mi-a rasarit in minte in timp ce, asteptandu-mi un amic in aproprierea hotelului Howard Johnson de pe bulevardul Dacia, am observat ca toate domnisoarele care curgeau pe strada se uitau in geamurile respectivei cladiri. Isi aruncau priviri prelungi, se sorbeau din priviri, ridicau sprancene intrebatoare ca si cum atunci s-ar fi zarit intaia oara. Orice suprafata care reflecta din aglomeratia citadina are potentialul de a deveni o oglinda. Femeile se uita la ele insele in orice: in vitrine, in oglinzile masinilor, in ambalajele de la napolitane. Am inteles ca au aparut chiar si telefoane mobile prevazute cu oglinda. Nu e de mirare, in acest caz, de ce apar de multe ori, sincope in conversatii („Alo! Alo! Alo! Mai esti?!” „Da, draga, mai sunt, luasem o pauza de oglinda”).

Pe de alta parte, oglinzile mai au si o alta functie, pe langa aceea de a permite in orice secunda si nanosecunda verificarea aspectului fizic („Mi s-a sters spranceana? Mi s-a indreptat geana?”, „Mi-a cazut vreun san pe drum?” – toate acestea sunt chestiuni serioase care ar preocupa si ar ingrijora pe oricine, mai ales stiindu-se bine cat de fragile sunt ele si cat de aproape danseaza de buza prapastiei dezintegrarii, fizice si morale, deopotriva). Asadar, cum va spuneam, o a doua functie este cea de improspatare a memoriei. Femeile uneori trebuie sa-si aminteasca cum arata. Daca nu se uita in oglinda, nu au cum sa execute acest proces deosebit de complicat, respectiv cel al amintirii. De aceea, daca vedeti vreo faptura gingasa de 90 de kg imbracata intr-o fustita roz si o buza verde papagal, sa stiti ca nu prostul gust e de vina, ci memoria slaba si lipsa unei oglinzi. Femeia fara oglinda este o fiinta debusolata, lipsita de identitate, care graviteaza prin univers mai haotic decat o bucata de asteroid care a sarit de pe orbita.

Ceea ce doresc eu sa va propun este sa fiti mai indulgenti cu ele atunci cand le vedeti holbandu-se la ele insele, spunandu-si singure „incantata de cunostinta” atunci cand trec pe langa o vitrina. Chiar si atunci cand au impresia ca sunt atat de adorabile incat s-ar imbratisa singure, motiv pentru care se izbesc cu fruntea de geam. De aceea, a si scris Cosbuc faimoasa poezie „La oglinda”” care includea versurile:

„Iata-ma! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Åži ce cap frumos rasare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?”

Dupa cum se vede din aceasta strofa, poetul a surprins inca de atunci perpetua mirare feminina si interogatiile privind esenta fiintei lor. Fatuca aceea nu-si recunostea propria capatana in oglinda. De unde tragem concluzia ca nu s-a privit in ultimele cinci minute.

Vedeti ce urmari catastrofale si provocatoare de amnezii are absenta de la sesiunile de privit in oglinda? Din acest cauze, nu pot decat sa salut noul trend arhitectonic al Bucurestilor. Poate ca ati observat ca sunt pe val cladirile pline de geamuri si oglinzi. Acesta este un exemplu clasic in care progresul stiintific si tehnologic a inclus si o latura filantropica, indulgenta cu femeile. Ca, in mod sigur, atunci cand au aparut masinile cu parcare laterala, calculatorul, hartile, comunitatea oamenilor de stiinta nu s-a gandit si la niste variante simplificate pentru „jumatatile noastre”. Dincolo de faptul ca o constructie care incorporeaza multe geamuri se realizeaza mult mai repede decat cele clasice, mai exista un avantaj: femeile vor avea la dispozitie suprafete imense in care sa se admire si in care sa recunoasca la fel de uimite ca in prima zi.