fbpx

Adolescenta la manastire. Cateva motive pentru care scandalul e, de fapt, o mizerie

Situatie: avem o fata de 15 care fuge de-acasa si se duce la manastire. Concluzia rapida: religia tampeste.

Sa va dau X motive pentru care o astfel de concluzie e un semn clar ca poti fi tampit si fara sa ai nevoie de religie. Si – pentru cititoarele care au observat in alte texte de-ale mele ca sunt un tip religios – o sa incerc sa argumentez la rece, facand abstractie de propria mea convingere.

1. Mai intai, sa vorbim despre mirarea unora ca tocmai o adolescenta olimpica la fizica a putut avea o asemenea atitudine. In substrat, interpretarea e simpla: a fi olimpic la ceva (mai ales la stiinte exacte) presupune inteligenta si educatie. A te duce la manastire e o dovada de prostie si de incultura.
Contradictia, de fapt, nu e nicio contradictie, e diferenta dintre doua concepte care au si multe lucruri in comun: fizica si metafizica. Ele apar atunci cand individul vrea sa inteleaga lumea inconjuratoare, intr-un fel sau in altul. Einstein insusi, intr-o declaratie celebra, spunea ca omul de stiinta trebuie sa aiba un sentiment de religiozitate atunci cand isi face treaba.

Religiozitate ca un amestec de curiozitate, fascinatie, prosternare (in fata maretiei Universului, in cazul sau). Fizica si matematica, mai mult decat orice alte stiinte, sunt stiintele cele mai apropiate religiei, pentru ca obsesia lor e cosmogonica.
Deci nu, nu mi se pare un semn de prostie ca, olimpic la fizica fiind, esti predispus spre religiozitate. E doar o diferenta de abordare: acolo unde savantul ateu se intreaba cum functioneaza Universul ca un dat, savantul religios se intreaba cum a ales Dumnezeu sa faca sa functioneze Universul.

2. Moment in care as vrea sa discutam despre „olimpici”, despre „savanti” si despre alti oameni care au o obsesie.
Stiti cliseul cu savantul distrat? A aparut ca urmare a unor observatii foarte simple: savantii (ca si artistii) au tendinta de a trai in lumea lor, de a acorda o importanta foarte mare pasiunii lor, in defavoarea realitatii cotidiene. Stiti care-i cuvantul care defineste oamenii care traiesc in lumea lor? Schizofrenici.

Citeste si:  Terorismul sarbatorilor de iarna

De ce e mai mare pericolul daca obsesia ta personala e una religioasa? Ajutati-ma sa inteleg. Daca fata respectiva, olimpica la fizica, ar fi fost dedicata 20 de ore pe zi fizicii cuantice si ar fi ajuns, la 40 de ani, fata batrana (asa cum era profa mea de fizica din gimnaziu), n-ar fi fost nimic anormal. Dar daca ramanea virgina la manastire, atunci e groaznic.

Daca in loc de relige ar fi fost pasionata de literatura si ar fi ajuns, la batranete, o poeta obligata sa-si duca traiul din putinii bani pe care-i poti scoate din scris, n-ar fi fost nimic anormal. Daca, in loc de scriitori postmodernisti, cineva alege sa citeasca texte patristice, atunci e de rahat.

Daca in loc de religie ar fi avut o obsesie pentru fotbal (sa zicem ca era un baiat in discutie) profesionist, renuntand la orice alta forma de educatie in favoarea sportului, atunci nu doar ca n-ar fi fost nimic anormal, ba chiar ar fi putut deveni un erou national, ca Gica Hagi. Pentru ca fotbal.

3. Sa vorbim un pic si despre copiii de 15 ani care fug de-acasa. Ah, asta e neinteresant. Daca o adolescenta fuge de-acasa ca sa se duca sa se prostitueze, asa cum din nefericire se intampla adesea, ne confruntam cu o chestiune la al carei tragism ne-am imunizat. Daca fuge de-acasa la o prietena si, dupa doua-trei zile, revine la ganduri mai bune si la parinti, atunci e chiar ceva funny – asa am fost si noi, nu? Dar daca fuge de-acasa ca se duca la o manastire, e semn ca religia e de rahat si indobitoceste oamenii.

Citeste si:  Poti sa-ti bati nevasta la tv. Dar dupa orele 23

E si asta o varianta de interpretare, nu zic nu. Dar, daca vorbim de indobitocire in sensul acesta, haideti mai intai sa interzicem muzica rock, literatura clasica si stirile de la ora 5.

Exista un studiu care arata ca, dupa o sinucidere mediatizata, exita o incidenta mai mare a sinuciderilor. Se numeste „Efectul Werther” sau sinucidere la indigo si isi trage numele din valul de sinucideri inregistrat in Germania dupa ce Goethe a publicat Suferintele tanarului Werther. Am prins si eu ceva asemanator in 1994, dupa sinuciderea lui Kurt Cobain.

Ce incerc eu sa spun este ca orice informatie primita in copilarie si adolescenta are efecte puternice asupra mintii. A fi fanatic religios e doar o posibilitate de ratare (si nu un esec garantat), una dintre multele si una cu incidenta destul de redusa. Daca dispari o vara de-acasa si te duci in Vama Veche, unde bei si fumezi iarba pana dublezi ficatul, esti cool. Daca dispari doua zile si te duci la manastire, esti o victima a religiei.

Intre noi fie vorba: eu cunosc (cel putin) doua persoane pe care pasiunea pentru rock (ca stil de viata, in primul rand) le-a impiedicat sa apuce 25 de ani. Mai cunosc vreo doi pe care i-a omorat munca (accidente rutiere, in timpul deplasarilor in interes de serviciu). Tineri pe care sa-i fi omorat postul si rugaciunea nu cunosc (si sa nu ma-nnebuniti cu cazul Tanacu, va rog, ca n-are nicio noima).

4. Si, in fine, doua vorbe despre nemernicul de staret, care a gazduit o fata minora in mijlocul unei manastiri de taici (adica, subintelegem, niste perversi pedofili, barbosi si imbracati in negru).

Citeste si:  Ne plac baietii rai?

Probabil era mai bine s-o tina la poarta sau s-o lase in frig, sa se invete minte sa mai fuga de-acasa, nu stiu.

Serios, care e problema? Ca o fata de 15 ani ajunge la manastire si e primita inauntru fara sa i se ceara buletinul? Extraordinar. Va rog sa circulati intr-o seara de weekend prin centrul vechi al Bucurestiului sau prin carciumile din orasul vostru. Sa-mi spuneti de cate ori li se cere adolescentilor minori sa prezinte buletinul atunci cand cer o bere sau un pachet de tigari. Sa-mi spuneti cati politisti comunitari se apuca sa legitimeze liceenii care merg pe doua carari. (Si sa-mi spuneti si ce parere ati avea, daca ar face-o). Si sa-mi spuneti daca ati anuntat vreodata politia dupa ce ati vazut un minor cumparand tigari. Pentru ca, va jur, e mult mai nasol sa devii
dependent de tutun decat dependent de liturghie.

***

In concluzie: eu nu zic ca religia nu are potential negativ asupra mintii unui adolescent; posibil sa aiba, in anumite conditii. In schimb, eu zic ca absolut orice lucru de pe lumea asta, de la carti la muzica, de la hamburgeri la tutun, de la carnetul de alocatii (mai exista oare?) pana la manualul de istorie, de la sex la mass-media, de la modele abstracte la fapte reale, poate, in anumite conditii, sa produca efecte traumatice asupra unei personalitati in formare. Adica sa te tampeasca. Dar asta nu inseamna ca trebuie evitate sau interzise, sunt doar etape firesti din ceea ce se numeste maturizare: pregatirea individului pentru a rezista propriei sale vieti. Trebuie doar ponderate, arbitrate, moderate. Asa cum una si aceeasi substanta se poate numi otrava sau vaccin, in functie de doza.

227 Comentarii
  1. Si inca ceva la articolul tau: daca respectiva fata pleca de acasa fara sa zica unde se duce (din cate am inteles, a lasat un bilet parintilor) pun pariu orice ca nu era o stire atat de mediatizata. Dar daca o fata pleaca la manastire, stirea trebuie dezbatura la toate buletinele de stiri.

  2. Ha ha ha, religia nu tampeste? Pai atunci cum ai reusit tu sa vii cu afirmatii de genul \’\’Daca motivele nu sunt egoiste nu-i abuz\’\’ sau \’\’Cred ca mai important e sa le invatam pe fete sa evite violul (prin autosechestrarea in dulap, presupun) decat sa-i invatam pe baieti sa nu violeze\’\’!!!! lol

    Tu esti cel mai bun exemplu ca religia desteapta, altfel ce ne-am fi facut noi fara mirobolantele si profundele tale convingeri de viata!
    LOL

  3. Mentionez ca tot ce pot citi de la mata e titlul si prima fraza. Stii, de atat am nevoie ca sa intuiesc finalul.
    Esti mai previzibil decat papa cand abordeaza subiectul \’\’avort\’\’.

    Bai, daca tot nu putem ajunge la Dumnezeu decat prin penis, ce zici de propunerea legislativa de a permite si vibratoarelor sa se hirotoniseasca?

  4. Ha ha ha, auzi…am avut o conversatie interesanta odata cu un tip religios. Dupa ce a urlat la mine ca homosexualii sunt amorali si ar trebui castrati si femeile ar trebui sa se intoarca unde le e adevarata menire si fericire in viata: la cratita si la puiat, mi-a spus, mai calm, incercand sa dreaga lucrurile (dandu-si probabil seama ca ca picioarele mele sunt in pericol sa ramana de-a pururea incrucisate pentru el) ca n-am dreptul sa jignesc oamenii pe criterii de apartenenta religioasa, ca libertatea presupune si libertatea de religie si ca eu ar trebui sa respect religia unui om chiar daca nu sunt de acord cu ideile pe care le propaga si le inoculeaza in capsoarele maselor.

    Adica pe de o parte eu n-ar trebui sa am dreptul la blasfemie, pe de alta, fiindca e convins de niste rahaturi scrise intr-o carte acum 2000 de ani el se duce si voteaza o lege anti-gay sau anti-drepturi reproductive.

    Asa si eu cred ca oamenii care nu pot privi lumea decat prin prisma experientelor, intereselor si convingerilor lor ar trebui catapultati pe soare.

  5. Mihai, sa comparam religia cu drogurile. Drogurile te fac sa te simti bine, invincibil, creierul scaldat in endorfine te convinge ca daca te arunci de pe bloc vei putea zbura numai falfaind din palme (stiu, ca doar metamfetamina a fost cea mai buna prietena a mea mult timp, n-am sarit de pe blocuri, dar eram atat de zen ca nici nu-mi mai pasa daca mor).

    Dar nu exista moderatie in droguri. Ori incerci o data, de doua ori din curiozitate si te opresti (prin urmare nu devii religios doar ca ai citit o data Biblia sau ai intrat intr-o biserica) ori continui si devii dependent.

    Dependenta are diferite grade de intensitate.

    Si apoi apar si efectele adverse, cosmarurile, dispobibilitatea de a face absolut orice (eram in stare sa-mi donez inima pentru o doza cand nu aveam bani sa mi-o cumpar), iritabilitatea, starile de sevraj cumplit.

    Efectele adverse ale religiei sunt usor de indentificat in intreaga lume.

    My point is, atat timp cat esti convins de ceva n-ai cum sa vezi lumea decat prin lentila convingerilor tale si sa incerci sa o reconfigurezi in acest fel.

    Ai sa incepi sa le spui homosexualilor ca sunt pacatosi si Dumnezeu ii uraste (desi El i-a creat asa, lol), ai sa incepi sa le spui femeilor care se bucura liber si consensual de sexualitatea lor ca sunt curve si celor care fac avort ca o sa arda in flacarile iadului. Si ai sa incerci sa-i faci pe toi acesti oameni sa traiasca dupa convingerile tale.

    E o diferenta intre religie (sistemul de dogme si ritualuri) si credinta in Dumnezeu. Poti fi un om spiritual fara sa apartii unei religii.

    Dar atat timp cat apartii unei religii si esti convins de principiile acelei religii, atunci nu prea se mai poate vorbi de moderatie.

    Religious distress is at the same time the expression of real distress and the protest against real distress. Religion is the sigh of the oppressed creature, the heart of a heartless world, just as it is the spirit of a spiritless situation. It is the opium of the people. The abolition of religion as the illusory happiness of the people is required for their real happiness. The demand to give up the illusion about its condition is the demand to give up a condition which needs illusions.
    Karl Marx, Critique of Hegel’s Philosophy of Righ

  6. Mai bine nu ma taia de pe lista ca poate, cine stie, se hotaraste max.

    Desi cred ca Max e in stare de soc dupa ce i-am trimis niste poze cu mine netencuita beata si nedormita de 48 de ore.

    Dar daca se hotarastre Max poate incropim un threesome, sau tu esti prea conservator pentru threesomes?

  7. threesome: max – mihai – norina.

    suna bine 😉

    pana la urma merita si pentru un picut de viata aici, pe pamant, de ce sa te gandesti la aia vesnica?

  8. Hai mai Norina? Acuma si dependenta de droguri ai fost? Aici te-as sfatui sa-ti facu research-ul ca habar n-ai depre ce vorbesti.
    Binenteles ca exista moderatie in majoritatea drogurile (excuzand heroina si meth). Acuma, daca tu ai fi fost pe metanphetamina iti garantez eu ca nici dracu nu ti-ar mai da 10 lei sa i-o sugi, ca drogul ala te urateste, te face hidoasa, iti cad dintii etc. Daca ai fi luat crack, la fel. Poate pe heroina mai ai o sansa sa scapi cu fatusca frumoasa, dar dependenta aia nu trece niciodata. Cunosc pe cineva care era sa moara de la heroina si nici in ziua de azi, la 10 ani dupa ce s-a lasat nu poate fi in preajma acetonei, ca i se face pofta de-o injectie.
    Apoi vin drogurile mishto, gen coca, MDMA, iarba etc. Acolo binenteles ca exista moderatie. Oameni cu cariere stralucite de care nici n-ai zice ca s-ar atinge de asa ceva 🙂

    @Mihai, pai maica, a trecut vremea scandalurilor sexuale. Am avut eleva porno, eleva cu doctoru ce s-a aruncat de la etaj, bunica porno, piticu porno, elevu cu profa… acum scandalurile s-au mai cizelat, avem fugitiva religioasa. :))))

    Intrebarea mea e ce dumnezeul vietii mele au parintii astia in cap cand se duc la presa? Nu-si dau seama ca distrug sansele de orice cariera vitoare a fetei? Implicarea in oricare scandal de genul asta te face ne-angajabil. Iar parintii sunt nishte cretini. (am vazut recent pe facebook o poza share-uita de 1000 de ori cu un baiat care a vomitat pe el de beat ce era, si poza a pus-o MA-SA pe facebook, ca cica sa avertizeze pe ceilalti. Eu o cunosc pe femeie si am intrebat-o: Bai, idioato, tu vrei sa-l intretii pana moare? Cine dracu il mai angajeaza acuma?). Alte metode de educatie nu mai exista? Ne spalam toti rufele in public?

    Rant over. Imi cer scuze de limbaj, am avut o zi proasta.

  9. \”Si, in fine, doua vorbe despre nemernicul de staret, care a gazduit o fata minora in mijlocul unei manastiri de taici. \”

    Mihai, acel staret, dupa ce o gazduia, in secunda doi trebuia sa anunte niste autoritati, ma gandesc. Numai in virtutea faptului ca acea fata avea niste parinti care-o cautau. Nu mai zic de morala crestina, dogme, etica, bunatate, ce presupun sa faci niste lucruri \”ca la carte\”. Totusi, o manastire nu-i hotel, nu-i carciuma, nu-i bar. Era ceva neobisnuit sa poposeasca acolo o copila.

  10. Dya, n-am fost o fetita cuminte… mi-a placut *oola, si de aici toata tevatura. Unii dintre ei erau certati cu legea si morala.
    Dante. Porecla unui barbat care detinea un conglomerat de firme (videochat, web design, imobiliare). Cand am semnat contractul cu el mi-am dat seama ca nu va dura mult pana voi ajunge in patul lui.

    Intr-o noapte, dupa sex, mi-a propus sa experimentez meth-ul. Am incercat apoi si altele dar meth-ul a fost coup de foudre si i-am ramas fidela.

    Acum sunt clean. De ceva ani buni. 🙂

  11. \”Îmi pare rău c-am păcălit Poliţia, Iulia era la noi. Nu mi-am dat seama. Îmi pare rău că n-am anunţat Poliţia mai devreme şi nu am luat legătura cu familia fetei\”, a spus preotul Ioan Larion Neagoe.

    Ti se pare moral, Mihai, ca un parinte staret sa pacaleasca Politia? 🙂

    Dya, pentru a-mi gasi un copil pierdut as fi in stare sa alertez si NASA, nu doar presa. Sunt \”n\” cazuri de copii disparuti in lumea asta, care n-au mai fost gasiti vreodata. Ei bine, presa poate ajuta.

    In ce priveste angajarea, am inteles ca taica-sau e director economic intr-o multinationala. Eu zic sa nu-ti faci tu griji ca n-o va angaja nimeni. Se vor bate angajatorii pe ea. 🙂

  12. De exemplu dupa prima mea doza de marijoana m-am dus direct la somn. Marijuana nu a avut nici cel mai mic efect asupra mea, altul in afara unei hipersomnii. Dupa prima doza de extasy mi-am vomat toate maruntaiele si a doua zi nu puteam sa-mi tin capul pe umeri de durere.
    Am fumat o singura data cannabis dar in afara de o usoara afazie (uitasem cum ma cheama) alta reactie n-am avut.

    Dar cu meth-ul eram :

  13. Dar cred ca marijuana si cannabis sunt acelasi lucru, deci de doua ori marijuana si o data extasy.

    .

    \’\’nici dracu nu ti-ar mai da 10 lei sa i-o sugi, ca drogul ala te urateste, te face hidoasa, iti cad dintii\’\’

    Si de unde stii ca mai am dinti?

  14. Imi pare rau daca chiar ai avut probleme cu meth… Chestia aia e murdara. Imi vine greu de crezut ca se gaseste in Romania.
    Pai nu stiu ca ai dinti, dar din descrierile si povestioarele de pe aici, reiese ca esti destul de frumoasa,ceea ce implica si dinti, ceea ce nu prea se leaga cu o adictie de meth. 🙂 Ma suprinde ca ai avut asa reactie la MDMA, probabil ca era amestecat cu ceva naspa. 🙁

    @borntobewoman- Presa in romania merita impushcata, eu nu i-as alerta in veci veciilor. Crede-ma, presa n-a ajutat. Presa le distruge familia si le fute dreptul la viata privata as we speak. (n-am urmarit cu atentie scandalul, nu e nici pe departe la fel de interesant ca Elodia :)))) )

  15. @borntobewoman- si care-i treaba cu multinationala? Nu inteleg… si barbatu-meu lucreaza intr-o multinationala si nu se bate nimeni sa-mi angajeze copilu din uter. (inexistent). De fapt… nici la mine nu se bate nimeni sa ma angajeze.

  16. @dya: vrei, nu vrei sa accepti, mediatizarea cazului a condus la gasirea rapida a fetei. de asta a facut oprea celula de criza, de asta s-a implicat SRI-ul, ca sa nu mai fie linsati mediatic, daca i se intampla Doamne fereste ceva, asa cum au fost haituiti in cazul elicopterului prabusit. mediatizarea cazurilor de genul asta conduce la rezolvarea lor mai rapida, la strangerea banilor pentru donatii, la cate si mai cate, mai eficient. eu m-am cam plictisit de marginalizarea asta a segmentului astuia de activitate. presa nu distruge nicio viata in contextul de fata, ci oamenii care emit non stop judecati de valoare cu privire la fata, cu privire la staret, cu privire la familia ei si la problemele de acolo. am citit niste comentarii la unele articole absolut decente, de mi s-a zbarlit parul pe mine. si eu am avut o zi proasta. n-o lua personal, dar cand vad atata convingere ca presa e de rahat, imi vine sa-i intreb pe fiecare cu ce se ocupa si ce paine prajita face el la serviciul lui. e un cerc vicios, e la mintea cocosului. si presa asta are niste oameni angajati, si oamenii aia mananca, zau, si mananca daca sunt cititi. si ei dau ce se cere. daca nu se infiereaza si tabloidele, de mi s-a urat mie: ai vazut, ai vazut ce au scris aia de la libertatea / can can etc? NU, n-am vazut, pentru ca daca nu-mi place ce scrie unul si altul, nu sunt masochista, nu citesc. nu citesc de dragul de a judeca si de a-mi demonstra ca sunt desteapta. a, ca-mi pica texte pe mana cu care nu sunt de acord, e una. si intru, daca am pofta in vreo controversa. si nu, nu cred ca mai e mare lucru de capul \”presei\” in general, nu doar in romania. dar asta e in buna parte din cauza cititorilor. and that\’s a fact.

    @borntobewomen: staretul a explicat un pic mai nuantat: a zis omul ca nu o putea lasa la poarta manastirii, pentru ca-i spusese ca a fugit de acasa. dar ca fix in seara aia cand a ajuns a rugat-o sa sune acasa, sa-si linisteasca parintii, ca a doua zi a incercat s-o convinga sa se intoarca. da, nu e tocmai politically correct ca a mintit politistul ala, dar a incercat alta cale. aia de a nu o duce cu forta, ci de a o face sa inteleaga ce e bine si ce e rau. nu s-a bucurat nimeni ca i-a picat pe mana o copila olimpica. luati-o mai usor, fratilor, ca a dormit o noapte acolo. eu nu inteleg cam ce voiau oamenii sa faca acolo calugarii: s-o goneasca pentru ca era minora si fugita de-acasa? au facut ce era crestineste si uman sa faca: au hranit-o si au lasat-o sa doarma peste noapte, au indemnat-o sa mearga acasa, au dus-o la tren si s-au asigurat ca trenul a plecat spre bucuresti. wtf?

  17. Dya, n-am luat-o decat vreo 3 luni. Eu o procuram direct de la Dante, moca. Dar cand dD mi-a propus prostitutie contra drog m-am reorientat spre alti furnizori (printre care o asistenta medicala), care-mi cereau sume exorbitante. Asta-i smecheria interlopilor cu firme de videochat in spatele carora colcaie prostitutia: fetele n-o sa se lase cu una cu doua de prostitutie daca au o dependenta si sunt platite in droguri.
    Drogurile fiind scumpe si greu de procurat, mai ales meth-ul.

    Si cam toti cei care detin firme de videochat sunt niste interlopi cu tot felul de conexiuni periculoase.

    Dar eu eram mica si proasta si habar n-aveam de toate pericolele astea.

    In seara aia, cand mi-a propus sa incerc, nu mi-am dat seama ca doza a fost suficient de mare incat sa-mi provoace dependenta imediata.

    Cand am ramas fara toti banii pe care-i castigasem la videochat, cand proprietara apartamentul in care stateam cu chirie m-a amenintat ca ma da afara m-am gandit sa incerc ce-mi propunea Dante.

    Dar norocul a fost sa-l intalnesc pe Kasim la timp, un om integru, altruist, plin de compasiune si rabdare, si sa trec mai usor prin iadul sevrajului.

  18. Si Dya, nu, nu sunt deloc frumoasa. Dar nu asta ii intereseaza neaparat pe acesti vulturi, ci inocenta, tineretea, vulnerabiltatea, lipsa unei familii care sa te sustina moral si financiar. Dante m-a intrebat de la primul \’\’interviu\’\’cum ma inteleg cu familia si eu, proasta, i-am raspuns cu sinceritate la toate intrebarile.

  19. si ganditi-va la alternativa: o lua politia, iar ea fugea cu prima ocazie din nou. nu e mai bine ca a plecat din proprie initiativa, convinsa ca face ce trebuie? eu zic ca a meritat.

    si presupun, iata, imi dau si eu cu presupusul, ca daca staretul nu ar fi avut incredere ca o poate face sa inteleaga ca trebuie sa ajunga acasa, atunci ar fi pus el singur mana pe telefon si ar fi sunat la politie. nu cred ca o ascundea la vreo manastire de maicute. pur si simplu, mi-e peste mana sa inteleg de unde atata isterizare. sunt atatia copii care fug de acasa. pe bune, eu cred ca fetita asta este un caz super norocos. a avut noroc ca a ajuns cu bine acolo, si a avut noroc ca nebunia ei a fost legata de religie. ia imaginati-va daca i s-ar fi pus pata sa fuga din dragoste lumeasca, de exemplu, cu un peste sau cu un dealer de droguri. eu zic ca ar fi fost mult mai dramatic. desi s-ar putea ca aia sa nu fi mintit politistul cand ajungea la usa. ar fi putut fi mana in mana. si-apoi, daca nu isi baga coada nici presa afurisita, ce mai caz aveam, pff.

    ah, si sa nu uit. eu nu cred in ruptul capului ca fata asta nu va fi angajata, chiar si sa-si aminteasca angajatorul povestea dupa niste ani. sau, ma rog, nu asta ar fi motivul, daca nu ar angaja-o. ce mare scofala pana la urma? cati adolescenti nu fug de acasa? e un fel de dunga rosie pe buletin ca a vrut sa se calugareasca cand era copil, sau ce? si eu am visat sa ma calugaresc in liceu. si daca m-ar fi intrebat oricare dintre angajatorii mei pana acum, nu mi-ar fi fost nicio rusine sa recunosc. si sunt convinsa, as baga mana in foc, ca raspunsul meu nu ar fi schimbat niciuna dintre alegerile celor care m-au insarcinat cu vreo responsabilitate sau alta.

  20. Matilda, depinde de doza, de frecventa, la mine cam 2 saptamni de sevraj, instalat la 3 zile de la ultima doza, dar depresia si dorinta de sinucidere au staruit mult timp dupa.Normal ca se vindeca, cu multa vointa si numai cu ajutorul cuiva. Singur nu cred ca reuseste cineva. In cazul meu Kasim mi-a salvat viata. Am avut recidive in relatia cu el cand ma reaprovizionam dar el a fost cel care mi-a oferit suportul moral imperios necesar in asemenea momente. Sa fiu iubita, ocrotita, sa ma simt in siguranta a fost cel mai bun medicament din lume.

    Am inlocuit un drog cu altul. Meth-ul cu Kasim. Nici acum nu am depasit sevrajul de Kasim, la 3 ani de la despartire.

    Si nu cred ca voi mai iubi vreodata.

    Nicun alt barbat n-a stat langa mine sa-mi tina parul cand vomam, niciun alt barbat nu statea noptile treaz ca sa ma supravegheze sa nu ma sinucid, ma lua cu el la birou, pe terenul de jogging, ma lua cu el chiar si la intalnirile de afaceri numai sa nu ma lase singura.

    Aveam momente de depresie atat de crunta incat nu ma puteam ridica din pat. Cum ma ridicam din pat cum vedeam negru in fata ochilor si vomam.

    In acele momente ma hranea cu lingura, ma cara pe brate la baie, ma epila pe picioare, statea cu mine sa fac pipi (ca sa nu ma inchid in baie si sa ma tai cu ceva), ascundea toate lamele, cutitele si pastilele.

    Un barbat cu adevrat incredibil.

  21. @ Matilda, staretul ala trebuia sa sune 112. Era foarte clar ca era o minora fugita de-acasa, de care parintii trebuiau sa afle urgent. Daca fata aia era la usa ta, tu asta ai fi facut. Nu-i mai acorda circumstante atenuante, ca nu le are, in ciuda gazduirii fetei, intentiilor bune, etc.

    @Norina, si tu cum te-ai purtat cu acest barbat incredibil…?

  22. Mai fetelor, voi ati baut din apa lui Mandruta, ca numai el se mai plangea ieri pe blog ca nu poti avea incredere in biserica daca staretul minte.
    Lucrurile nu stau asa, deloc. Unu la mana, o manastire e un loc de refugiu, de iesire din lumea asta pe care o vedeti voi in jurul vostru. La manastiri s-au refugiat vechi domnitori medievali, boieri fugiti din calea otomanilor si, in timpuri mai recente, dizidenti anticomunisti. Dupa logica lui suna la 112 si a lui Mandruta, toti trebuia predati autoritatilor, altfel \”se comitea o infractiune\”.
    Ca o paranteza, pe podul Karluv din Praga veti gasi statuia sfantului Ioan Nepomuk, despre care se spune ca a fost aruncat in apa pentru ca nu a vrut sa divulge regelui pacatele pe care i le confesase regina.
    Dar ca sa nu exageram, trecem la a doua parte. Ai un copil cu o problema care iti bate la usa manastirii. Dragele mele, problema nu e ca a fugit de-acasa. Sunteti superficiale. Partea cu fugitul de-acasa o rezolvi frumos sunand la 112, dar nu rezolvi problema reala, anume motivul pentru care a fugit de-acasa.
    Pentru asta e nevoie de intelegere, de dialog, de confesiune. Daca un om, copil sau nu, vrea sa mearga la manastire ca forma de respingere a lumii din jurul sau si tu, staret, ii trantesti usa in nas si-l dai la politie ca Iuda, atunci copilul ala e posibil sa aleaga alta forma de a respinge lumea din jurul sau. Una mai radicala.
    Daca in schimb il primesti, il intelegi, il sfatuiesti, e posibil ca respectivului sa-i treaca pofta de calugarie si sa revina la ganduri mai bune.
    De altfel, procesul sihastriei are multe etape, nu e ca si cum te-ai duce la manastire si te-ai declara calugar. Trebuie mai intai sa dai dovada ca iti doresti asta cu adevarat, ceea ce poate dura ani intregi. Si poti pleca oricand acasa.
    Dar nu sunt sigur ca aveti cum sa intelegi, pentru ca sunteti setate sa va repugne ideea de manastire si de calugarire, de parca ar fi vreo crima. Fac pariu ca priviti cu dispret maicile cu care va intalniti pe la metrou, pentru ca nu concepeti ca o femeie poate avea si alte preocupari de orgasmul vaginal si ziua de salariu.

  23. Mihai, eu sunt atee. Nu ma intereseaza explicatiile astea. Eu gandesc la rece. Mi se pare normal, ca om, sa ajut parintii sa-si gaseasca mai repede copilul. Ca e in manastire, tren, padure, oriunde.

    N-am nimic cu manastirile, maicile, taicii, nu judec oamenii in functie de rasa, sex, orientare sexuala, convingeri religioase, etnie, etc.

  24. OK, dar de ce acorzi premise de bona fides parintilor unui copil fugit? In cazul de fata, probabil ca le-ar merita, dar asta dupa ce ai afla cine sunt etc. Dar sa zicem ca nu stii despre ce e vorba si ai un copil care a fugit de acasa de frica lu\’ tac-su. Un copil oarecare dintr-un orasel oarecare, unde bataia inca mai e rupta din Rai. Ce faci? A, nu-mi spune ca suni la 112 si se ocupa politia si protectia copilului etc. E usor de estimat ca pana face protectia copilului ceva, respectivul fugar isi mai ia cativa pumni in cap de la tac-su.
    Tu transformi problema copilului in problema parintilor. Dar staretului i-a cerut ajutor copilul, si a ajutat copilul. La politie s-au dus parintii, politia a ajutat parintii. No crossroads.

  25. Eu aici sunt de acord cu Mihai. As mai fi scris si aseara dar incepuse un film bun. 🙂

    In primul rand sa ne intelegem, eu nu am niciun os religious in mine. Personal sunt am fost si probabil voi fii atee pana crap.

    Insa mi se pare absurd radicalismul cu care preotul asta e acuzat.
    In primul rand, o fata de 15 ani nu fuge de acasa de bine ce-i e. In al doilea rand la 15 ani nu mai vorbim de un copil (nici din punct de vedere legal pedofilia nu mai e pedofilie dupa 15 ani). O fata de 15 ani fuge de acasa ca ea vrea sa fie calugarita. Acolo e un motiv (nu stim care, dar presa sigur va petrece cateva saptamani/luni bune speculand). Apoi, si mai important, noi nu stim ce i-a zis fata preotului. Nu stim cat de speriata era si nu stim ce s-a intamplat in cele 3 zile.Poate fata voia sa mearga acasa, dar avea nevoie de un pic de timp sa se calmeze, poate i s-a intamplat ceva oribil acasa, n-avem de unde sa stim. Eu consider ca parintii au gresit cand au alertat presa, mai ales ca aveau un bilet si puteau sa o caute in liniste intai.

    Si consider ca. desi teoretic preotul nu a procedat corect, el ca si om care voia sa ajute a luat decizia care i s-a parut corecta la momentul potrivit.

    @matilda, te rog, nu mai imi scrie tampenii cu omenia saracilor jurnalisti de scandal. Poti fi jurnalist, si-ti poti plati facturi si fara sa inventezi, fara sa te bagi in sufletul omului, fara sa stai in fata casei pentru poze etc. Eu lucrez pentru o organizatie de tratament a problemelor de sanatate mintala, deci am asa o mica o idee ce rau poate face toata treaba asta cu spalatul rufelor murdare in public. Iar, Matilda, scandalul nu s-a terminat, mai e timp de speculatii, mai e timp sa aflam ce chiloti purta fata, daca e sau nu virgina, daca taica-su o inseala sau nu pe ma-sa etc.

  26. @dya: sa vezi Philomena. un film cu multe bube, insa momentul pozelor de la muzeu o sa-ti explice mai decat mine ce dai presei, ce primesti la schimb pentru povestea ta de viata.

    nu am zis nimic de nicio omenie. nu var cuvantul asta cand vorbesc despre o breasla. ti-am spus ca oamenii aia mananca, in schimb. si soc, incredibil, n-o sa-ti vina sa crezi, dar chiar mananca. in fiecare zi! si ca sa manance, trebuie sa dai tu click pe titlul lor. nu vrei chiloti, nu dai click, si iti garantez eu ca n-o sa mai scrie despre chiloti.

  27. Borntobeawoman, o sa-ti povestest cate cea despre Kasim.

    Nimeni nu e perfect. Da, el era si este un om bun, painea lui Dumnezeu. Dar nu perfect. Are, ca orice alt om, defecte. M-a ajutat dar dupa ce mi-am revenit complet se astepta la obedienta totala. Se astepta, chiar daca n-a spus-o niciodata direct, sa nu-i ies din cuvant. Ceea ce n-ar fi fost nicidecum rau pentru ca drumul pe care mi-l pavase inaintea ochilor era -acum imi dau seama- cel mai bun pentru mine. Daca l-as fi ascultat, nu numai ca eram cu el acum, dar aveam si o familie, o facultate terminata, un scop in viata.

    Dar dupa atata suferinta primita numai de la barbati, imi pierdusem total increderdea in ei si aveam pofte de razbunare. Visam sa-l omor pe Dante,sa ma razbun pe fostii si pe taica-miu. Si kasim era barbat si ori de cate ori incerca sa-mi impuna ceva ma razvrateam cu toata ura si furia stranse in mine de-a lungul vietii. Si el isi pierdea cumpatul si mai zbiera la mine, sau imi lipea cate o palmuta, dar atunci dezlantuiam furiile lui Ahriman asupra lui si batea in retragere.

    Eram doi oameni diametral opusi, eu voiam libertate, bani, limita sa-mi fi fost cerul, el voia sa-mi acopere capul cu hijab si sa-mi puna lacat la picioare. Ocrotirea devenise posesivitate, afectiunea altruista devenise pasiune geloasa, ma voia doar pentru el.

    Se comporta asa probabil fiindca eram -recunosct- prea imatura, incapabila sa iau cele mai bune decizii pentru mine, inca instabila emotional si psihic, imprevizibila, impulsiva, intr-un cuvant propriul meu dusman.

    Mi-a redat candva dialogul dintre Mohamed si un acolit de-al lui. Acolitul i-a spus ca jihadul cu infidelii (cei care nu cred in Allah) este cel mai important si cel mai sfant razboi. Dar Mohamed i-a raspuns \’\’Nu, pe acestea le castigam, dar cel mai sfant jihad este cel cu tine insuti. Un razboi pe care omul nu-l castiga niciodata cu adevarat cat traieste\’\’.

    Nu ma lasa sa ies cu nist fete pe care le cunoscusem la videochat, nu ma lasa sa beau alcool, nu ma lasa sa ma imbrac provocator, trebuia sa-i spun la ce ora ma intorc, unde ma duc si cu cine ma intalnesc. Apoi a angajat un sofer, -cel mai respingator baiat pe care l-am vazut vreodata- care ma urmarea ca o umbra tacuta oriunde. Ar fi intrat si in toalete dupa mine baietasul ala. Cand incercam sa-l mituiesc sa ma astepte in masina imi raspundea impasibil ca oricati bani i-as da eu Kasim ii da mai multi si ca daca il prinde trisand il da afara.

    Kasim era cultivat, citea tot felul de carti, cand am fost cu el intr-o excursie prin Europa am vizitat absolut fiecare catedrala, toate muzeele (din Lucvru n-am mai vrut sa ies, am pierdut o zi intreaga acolo), toate vernisajele, palatele si monumentele istorice, am batut toate strazile Pariului cu el, ne-am plimbat cu vaporasul pe Sena ca doi indragostiti (si ce zi memorabila a fost aceea) …

    L-am inselat.

    Si a plecat. Casa in care locuisem cu el un an si cateva luni a vandut-o, si-a mutat firmele in Germania, parca a vrut sa rupa orice conexiune cu Romania.

    Inainte sa plece eu l-am tot hartuit. Ma cantonam in fata cladirii cu birourile lui, incercam sa-i vorbesc, cobora capul si trecea pe langa mine ca si cum n-as fi existat. Apoi in fata casei lui ma postam si-l asteptam ore in sir. Cateodata venea, oprea masina in fata portii si nu iesea. Cand ma indreptam spre masina lui demara in viteza, o data chiar a incercat sa dea peste mine, dar a tras de volan la timp, coroborat cu miscarea mea de ferire, si a trecut la 5 mm de mine cu viteza.

    Apoi mi-a transmis in sms ca daca o sa-l las in pace ca atunci cand i-am spus ce am facut a vrut sa ma omoare. Si ca inca se gandeste sa o faca. Si sa-l las in pace daca nu vreau sa se sfarseasca totul urat.

    Si asa am facut.

    L-am urat un timp. Nu-mi venea a crede ca nu ma mai vrea.

    Acum stiu unde sta, stiu nr. lui de telefon, dar nu-l deranjez. E prea tarziu.

    Un lucru il stiu sigur: ca niciodata n-o sa incetez sa-l iubesc.

  28. Nu e chiar o poveste de adormit gospodine, e ceea ce mi s-a intamplat. Sa te droghezi si sa ajungi cu un picior in groapa e poveste de adormit gospodine?

    Nush ce sa zic, asa o fi.

  29. @ Mihai, ne pierdem in detalii inutile. Fata a plecat de-acasa strict din convingeri religioase. Nu ca era batuta, maltratata sau abuzata. Si chiar daca era asa, tot trebuia anuntata Protectia copilului, deci o autoritate publica. Nu tii un copil ascuns 2-3 zile fara sa declari asta. Chiar si din motive religioase, confesionale, etc. Poate sunt eu prea pragmatica, dar asa vad lucrurile. 🙂

    @ Norina, vezi, sunt anumiti barbati care chiar trebuie pretuiti si rasplatiti.

  30. Mihai

    Dar nu sunt sigur ca aveti cum sa intelegi, pentru ca sunteti setate sa va repugne ideea de manastire si de calugarire, de parca ar fi vreo crima. Fac pariu ca priviti cu dispret maicile cu care va intalniti pe la metrou, pentru ca nu concepeti ca o femeie poate avea si alte preocupari de orgasmul vaginal si ziua de salariu.

    Aaaaa, cam asa cum nu concepi tu ca o femeie isi poate gasi implinirea si in alte aspecte ale vietii (inclusiv in profesie) decat maternitatea si feminitatea. Ca de exemplu calugaria care elimina cele doua.

    Imi aduc aduc aminte ca in lista conceputa de tine de justificari ale implinirii non-maternale nu se afla si calugaria.

    Ce ciudat.

    Si pana la urma revenim la vorba mea: pentru ca nu concepi ca o femeie poate avea si alte preocupari decat implinirea maternala si casatoria.

    PAM PAM !!

  31. Si nu esti setat sa concepi ca o femeie isi poate avea si alte preocupari decat maternitatea sau casatoria fiidnca setarea ta e religioasa.

    Prin urmare ce face un staret n-ar trebui criticat de nimeni, dar alegerile intime si personale ale femeilor, da.

    Urmatorul articol ar trebui sa se intituleze: libertatea religioasa nu presupne si non-credinta in Dumnezeu.

  32. Pe textul tau:

    Dar nu sunt sigur ca aveti cum sa intelegi, pentru ca sunteti setati sa va repugne ideea de feminism si de dreptul femeii de a alege ce face cu viata si trupul ei , de parca ar fi vreo crima. Fac pariu ca priviti cu dispret femeile de 40 de ani de cariera fara copii cu care va intalniti pe la metrou, pentru ca nu concepeti ca o femeie poate avea si alte preocupari decat scutecele si cartile de Sandra Brown.

    Ti-e creierul setat din Biblie, ce sa-i faci !

  33. Norina, sunt dezamagit. Abia la comentariul 41 observi ca sunt misogin.

    In alta ordine de idei, iti mai spun o data, poate bagi la capsor: am spus ca maternitatea te face femeie, in sensul ca restul calitatilor sunt adrogine. Ce e asa greu de priceput?

    De-aia ii zice sex feminin, de la aparatul reproducator, nu de la pozitia joagarului, asa cum poate gresit iti imaginezi, gandindu-te la mine si la Max.

  34. Nu maternitatea te face femeie si sistemul reproducator. Asa cum nu placinta face bucataria ci prezenta cuptorlui si aragazului.

    Exact ii zice sex feminin de la aparatul reproducator. Ce nu inteleg eu este de ce consideri tu ca avem datoria sa-l si folosim?

    Tu ai datoria sa privesti ca ai ochi? Poti sa-i tii inchisi, sunt ai tai, ce alegi sa faci cu ei e treaba ta.

    @ dya

    Nu inteleg ateii la fel cum nu inteleg religiosii.

    Frate cum puteti voi sa fiti convinsi (dar convinsi!) de existenta sau inexistenta Monstrului Zburator de Spaghete?

  35. Asta mi se pare greu de priceput: de ce trebuie sa justificam inactivitatea cuptorului si aragazului nostru?

    Bai, sincer, nu cu tine am fantezia. Ci cu Max. Tu poate asa, de umplutura, sa tii camera sa ne filmezi.

  36. Avem vagin, vaginul e prentu penis nu pentru vibrator sau castravete. Dar unora nu le place sa faca sex si se calugaresc, altele sunt lesbi. Au ele datoria sa li se ejaculeze in vagin caci pentru asta a fost conceput vaginul?

  37. @Matilda, cum am zis, eu lucrez in sanatatea mintala. Nu dau click. Ci incerc sa repar raul facut de cei care scriu despre chiloti (printre altele, nu te gandi ca toti pacientii sunt deprimati de presa :)) ). Iar presa Romaneasca e un jeg. Presa de scandal in general e un jeg. insa presa Romaneasca e in majoritatea ei (cu mici exceptii) de scandal, deci un jeg plini de oameni care mananca din minciuni si din distrugere de vieti. Eu nu dau click pe libertatea, de fapt, mai toate vestile din Romania le iau de pe enjoystyle.ro,din diverse alte bloguri si din discutii cu familia de pe-acasa.

    @Norina, eu nu inteleg lumea in general. Sunt autista. Aspergers. Prin ateu eu inteleg om fara religie, fara credinta specifica. Si adevarul e ca nimeni nu stie de fapt nimic despre ce e \’dincolo de noi\’. 🙂

  38. @dya: din curiozitate pura, ce anume faci in sanatatea mintala? 😀

    n-am zis ca tu, personal, dai click pe libertatea. dar asa functioneaza treaba in domeniul asta, intelegi? se livreaza ce pofteste piata. ca degeaba esti vanzator la piata si ai numai fructe kaki proaspete, daca toata lumea cere dude. nu merge asa.

    @Norina: nu-mi tulbura fantezia, deja m-am blocat in threesome. si \”ura\” asta a ta pentru Mihai face bine fanteziei mele D:

  39. @Matilda, ce sa fac? citesc libertatea si mai comentez pe aici. 🙂
    In timpul revolutiei franceze masele cereau violarea femeilor nobile cu sabii si apoi taierea capului. Cererea masei nu ar trebui intotdeauna ascultata. In Anglia au 2-3 ziare de scandal, insa majoritatea sunt serioase si majoritatea oameniilor nu iau tampeniile scrise acolo in serios. Si crede-ma si englezilor le place scandalul, insa majoritatea dintre ei au invatat sa faca diferenta intre mizerie de articol si articol serios si important. In Romania intram pe site-ul unei angetii de presa cica serioasa si bine-stabilita si care cica face jurnalistica adevarata si citim articole care citeaza ca sursa dailymail. QED ca m-ai plictisit deja cu iubirea ta de presa.

    PS: am explicat mai sus ce fac in sanatatea mintala.

  40. Matilda, el viseaza la pozitia joagarului. Eu visam la pozitia capra cu Max pe la spate si Mihai la cuoorul nostru (unde-i tot esteticul actiunii) filmand. La asta m-am referit cand am zis menage a trois, dar el, repede, s-a gandit la mai mult!

  41. \”omenia presei\”, \”iubirea de presa\”. te precipiti un pic cu concluziile:)

    eu iti explicam rational. englezii, spui tu, au invatat sa faca diferenta intre mizerie de articol si cel serios. cand vor invata si romanii, si mai ales cand vor alege sa citeasca articole serioase, cum spui tu, atunci o sa se micsoreze aria celorlalte. pana atunci, nu.

    mi-ai explicat, dar vag. esti medic psihiatru? psiholog? asistenta? eu stiu o intamplare hazlie care s-a petrecut intre o profesoara si femeia de serviciu a aceluiasi liceu. se intalnisera pe strada, iar femeia de serviciu a inceput sa se revolte ca erau taieri de salarii. tin minte ca spunea cam asa: cum sa ne taie tocmai noua, in invatamant? pai noi ne ocupam de educatia copiilor, mereu am fost defavorizati. nu mi-o lua in nume de rau, nu am amintit de intamplare, cu intentia de a te jigni in vreun fel. ci pentru ca e o intamplare hazlie, care te poate face sa intelegi de ce nu m-am lamurit eu ce faci \”in sanatatea mintala\”, adica gama in care poti ajuta niste oameni cu probleme mentale, este destul de larga. si imi cer scuze pentru curiozitatea mea un pic indiscreta, nu esti, fireste, nevoita sa-mi raspunzi.

  42. Mihai, cand am fost internata pentru operatie de apendicita m-am nimerit in salon cu o calugarita. Ea suferise o histerectomie. Si mi-a povestit chinurile la care l-a supus pe doctor pentru ca refuzat sa i se faca ecografie transvaginala pe motiv ca la cei 50 de ani ai sai era fecioara fresh like a daisy si nu voia ca nimeni sa-i rupa pretiosul himen fie ca era pentru salvarea vietii ei.

    Si nebuna se intoarce spre mine si-mi spune cu fanatism in privire: \’\’Iti spun, daca trebuia sa aleg intre viata mea si ruperea himenului as fi ales sa mor\’\’.

    Pot intelege obsesia pentru sport, pentru literatura, fizica si orice altceva, pentru ca astea-s activitati care produc rezultate palpabile, empirice.

    Dar daca cineva vine si-mi spune : \’\’Daca ar fi sa aleg intre viata mea si spargerea unei mingi as alege sa mor\’\’ atunci as considera ca individul, oricat de pasionat de sport, e nebun de legat.

    La fel si oamenii care merg la manastiri ca sa-si inchine viata lui Spaghetty Monster. ;)))

  43. @Norina, povestioara asta made my day 🙂
    \’fresh like a daisy\’ :))))))

    @Matilda, nu-s chiar psiholog, mai am ceva scoala pana atunci, sunt consilier. 🙂

    Si cum am zis, englezii nu-s mai destepti decat romanii, nu ei ca si popor au decis intr-o zi ca \’presa de scandal e un cacat, noi o sa citim chestii inteligente de acum inainte\’, ci li se da mai multa presa de calitate decat presa de WC. Simplu. Insa la noi, din nush ce motiv pop***tia e tinuta in prostie si mizerie. Si apoi, aceasi ziaristi se mira de rezultatele de la bac…. 🙁

  44. Dya, asta sigur o sa-ti make your week:

    Credința principală a pastafarianismului este că Monstrul Zburător de Spaghete a creat Universul după ce a băut o cantitate mare de bere.[4] Toate problemele și imperfecțiunile se datorează acestui lucru.

    Toate dovezile pentru evoluție au fost plantate de Monstrul Zburător de Spaghete pentru a testa credința pastafarienilor. Când se fac măsurători științifice, Monstrul Zburător de Spaghete este acolo pentru a modifica măsurătorile cu brațele sale de spaghete.[3]

    În pastafarianism, paradisul este un vulcan de bere și o fabrică de stripperi/stripteuze.[5] Infernul este similar doar că berea este stătută și stripperii/stripteuzele au boli cu transmitere sexual

  45. Mihai,

    Cred ca intrunesti toate conditiile necesare pentru a o lua pe \”drumul\” asta, al sihastriei. Misogin, religios, adept al tehnicilor de supravietuire, daca mai postezi si pe Facebook, asa cum inteleg ca fac calugarii de la manastirea aia, Sihastria Raraului, poate te pun aia chiar staret. 😀

  46. Pai de ce sa dispari de pe site? Acolo poti scrie cele mai faine articole. Liniste, iarba verde, floricele, ciripit de pasarele…Iti pui laptopul pe vesmant, nimic pe sub el si scrii. Ma simt ca Maggie din \”Pasarea Spin\”, acum. 😀

  47. Da, Mihai, lucrurile trebuie sa fie ponderate, fara urma de indoiala, dar la felul in care se practica (si se intelege) religia in Romania numai de \”ponderat\” nu poate fi vorba! E imposibil! Asta nu pari tu sa intelegi. La noi religia e musai un fel de fanatism, habotnicism (spune-i cum vrei) si vai de ala care indrazneste sa aiba o alta opinie, mai ponderata! Suntem in sec XXI, si majoritatea se poarta de parca am fi intr-al XIX-lea!
    P.S. Pt mine cazul cu pricina nu a starnit valva. Nu comparativ cu cazurile copiilor de 4 ani de la gradinite sau ale elevilor din scoli.

  48. La voi, religia inseamna doar un certificat de botez cu mentiunea \”ortodox\” si, eventual, o lumanare pusa la o biserica o data la 2-3 ani. Asta inseamna, pentru unii, credinta si comuniune cu Dumnezeu. Daca credeti asta… va inselati rau de tot.

  49. Si pana la urma, Mihai, nu mi-ai raspuns (caci, u-i asa, te cam incurca intrebarile mele), de ce trebuie sa ne justificam pentru inactivitatea voluntara a uterelor noastre?

    Mihai, si ce pozitie iei fata de versetele din Biblie referioare la femei?

    Si de ce baietii sunt introdusi in altar la botez si fetitele nu?

    Si pana la urma de ce consideri ca femeile nu au aceeasi putere de discernamant ca barbatii si ca barbatii sunt mai potriviti sa ia decizii pentru femei decat femeile pentru ele insesi?

    Astea-s intrebari la care te cotesti sa-mi raspunzi pentru ca, nu-i asa, te cam incurca…

  50. Si nu-mi raspunzi pentru ca raspunsul e prea evident si cauti scuze unei culturi impardonabile.

    O cultura a violului, pe de o parte, o cultura a superioritatii morale si spirituale a barbatului fata de femeie, pe de alta parte. Ceea ce mie imi pare antagonic.

    Pe de o parte avem de-a face cu niste fiinte irationale, fara discernamant si autocontrol, barbatii, ale caror actiuni sunt dictate de hormoni sexuali si decretam ca e treaba femeii sa supravietuiasca in habitatul masculilor cu pofte carnale incontrolabile, pe de alta, barbatul e autoritatea morala si purtatorul sceptrului spiritualitatii (‘’barbatul e capul femeii’), pe o parte barbatii sunt niste automate hormonale ce nu pot fi trase la raspundere pentru actiunile lor, pe alta instantele morale ale societatii.

    Curios nu….?

  51. Poate ca intr-o buna zi vei reusi sa-mi raspunzi la intrebarea: de ce si fata de cine trebuie sa se justifice femeile pentru alegerile lor strict personale?

    Pana atunci continua sa compari mere cu pere si sa dai raspunsuri intr-o ureche. La limbajul de lemn esti expert.

  52. Mihai, intre A si B tu ce alegi?

    A: In the most basic sense, feminism is exactly what the dictionary says it is: the movement for social, political, and economic equality of men and women.

    B:\”I do not permit a woman to teach or to have authority over a man. She must be quiet.\” (1 Timothy 2:12)

    \”Wives should be subordinate to their husbands as to the Lord.\” (Ephesians 5:22)

    \”Speak unto the children of Israel, saying, If a woman have conceived seed, and born a man child: then she shall be unclean seven days; according to the days of the separation for her infirmity shall she be unclean.\” (Leviticus 12:2)

    \”But if she bear a female child, then she shall be unclean two weeks, as in her separation: and she shall continue in the blood of her purifying threescore and six days.\”

  53. Norina, nu-ti raspund la comentarii din mai multe motive, niciunul dintre ele fiind ala ca n-as avea ce spune. Dar uneori esti plictisitoare, alteori esti off-topic, iar alteori mi se pare ca nu merita sa-mi bat capul – asta fiind cazul de fata.

    Presupun ca 666 bla bla e un alter ego al tau, asa ca iti raspund pe scurt la toate comentariile:

    Stricto sensu, cu 3 randuri alese de prin biblie si pastisate in engleza (de ce nu mi le-ai dat in greaca veche sau in aramaica sau in mai stiu eu ce limba originara?), poti spune ca exista misoginism in Biblie.

    Tot stricto sensu, cu citate si exemple din secolele trecute, iti pot si eu afirma ca medicina e o stiinta criminala si ca fizica mai mult a ucis decat a salvat.

    Lucrurile evolueaza, se aleg, se interpreteaza, se adapteaza.

    Eu insa te intreb altceva: conform legilor naturii, masurabile in orice unitati de masura, cand tu, feminista, ai cerut si ai primit egalitate (chiar si aproximativa) cu barbatii, nu a fost in spiritul culturii occidentale, pornita din valorile crestine? De ce nu te duci tu sa-ti ceri egalitatea de sanse in lumea musulmana sau hindi sau unde vrei tu?

    Iti zic eu de ce, pentru ca Biblia aia de cacat, printre multe chestii ciudate (si off topic, cum spuneam la inceput), a promovat egalitatea intre oameni in fata lui Dumnezeu. Si cand n-a mai fost vorba de Dumnezeu, a devenit egalitate in fata legii. Apoi, prin mecanisme compensatorii, egalitate de sanse.

    Ai sechele cu violatori. Ia sa te gandesti cam cum ti-ar fi stat tie azi, daca Biblia, asa misogina cum e, n-ar fi interzis ravnitul la femeia altuia inca de acum trei milenii.

    Eu zic sa-ti ceri azil politic in China si sa promovezi acolo principiile feministe, daca ti se pare ca noi astia, misoginii de rit crestin, suntem o cauza pierduta.

    Sau in Africa, daca lungimea conteaza.

  54. \’\’Iti zic eu de ce, pentru ca Biblia aia de cacat, printre multe chestii ciudate (si off topic, cum spuneam la inceput), a promovat egalitatea intre oameni in fata lui Dumnezeu.\’\’

    Da si cand s-a referit la oameni, s-a referit la barbati. Stii tu, in Biblie oamenii sunt barbati, femeile sunt…well, bucati de carne, utere fara vointa, ispite diavolesti.

    Pe intelesu\’ tau: cand Biblia spune ca oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu se refera strict la putze.

    Doi, sa inteleg un concept simplu ca egalitatea intre oameni, indiferent de sex, n-am nevoie de Biblie sau de crestinism.

    In Japonia femeile sunt relativ egale cu barbatii si acolo nu se poate vorbi de o egalitate izvorata din preceptele crestine.

  55. Ce nu inteleg eu e dispretul tau la adresa feministelor si refuzul de a-mi raspunde la cea mai simpla intrebare din lume. Mi-ai raspuns ca sistemul reproducator ne face femei (WTF, ce credeai, ca traiam sub impresia ca vestimentatia face deosebirea?!!!!???), refuzand cu obstinatie sa-mi dai un raspuns pertinent si corect argumentat, pe subiect.

    \’\’Lucrurile evolueaza, se aleg, se interpreteaza, se adapteaza. \’\’

    Hai sa mai copipastuiesc nitel, tot in greco-engleza:

    No Prophecy of Scripture is of Private Interpretation

    2 Peter 1:20

    Poti interpreta acele versete din Biblie ref. la femei intr-un mod din care sa reiasa ca femeile sunt egalele barbatilor in fata lui Dumnezeu, sau in fata legilor? Oricat ai incerca nu iese.

    \’\’Lucrurile se aleg.\’\’

    Si sa alegem sa credem numai in versetele care ne convin?

    Pai nu merge asa. Ori consideri ca toata Bilbia reprezinta cuvantul si vointa lui Dumnezeu (si atunci e un Dumnezeu al dracului (ups!) de contradictoriu si isi schimba mintea mai des decat imi schimb eu chilotii tanga), ori deloc.

    Nu merge deloc asa, sa crezi numai in ce-ti convine tie de acolo si sa adaptezi dupa tendintele societatii sau interesele tale personale.

    Si cuvantul lui Dumnezeu a fost clar si raspicat: femeia sa ramana tacuta, sa nu aiba autoritate asupra barbatului.

    Nu prea vad cum Dumneeu considera toti oamenii egali cand femeile nu au voie sa vorbeasca barbatilor decat probabil intrebate.

    Cand o mama e de doua ori mai impura (spurcata) dupa ce a nascut o fata decat daca ar fi nascut un baiat.

    Cand capul femeii e barbatul (si aici mi se pare ca a fost destul de clar si transparent Dumnezeu) adica el ea deciziile pentru ea, indiferent de vointa ei.

    E culmea ironiei si a absurdului ca dupa toate aceste cuvinte (considerate) ale lui Dumnezeu sa conchizi: dar femeile, sigur, sunt egale cu barbatii in fata Lui Flying Spaghetty Monster.

    Iar tu, daca esti cu adevarat crestin, n-ar trebui sa lucrezi niciodata pentru o femeie, n-ar trebui sa fii de acord ca femeile sa aiba drept de vot sau drepturi in general.

    \’\’Ai sechele cu violatori. Ia sa te gandesti cam cum ti-ar fi stat tie azi, daca Biblia, asa misogina cum e, n-ar fi interzis ravnitul la femeia altuia inca de acum trei milenii.\’\’

    LA FEMEIA ALTUIA….

    Si daca femeia nu aprtine altuia ci isi apartine ei insasi?

    Biblia e destul de clara si in privinta violului.

    Daca femeia la care ai poftit nu apartine vreunui barbat (adica nu are logodnic) , ca pedeapsa petru ca ai ravnit la ea si ai dat curs pornirii tale violand-o, o iei de nevasta.

    Asta-i cuvantul lui Dumnezeu.

    Daca tu nu esti de acord cu acest cuvant nu ai cum sa te numesti crestin.

    Cuvantul Lui Dumnezeu nu poate fi crezut selectiv si nici interpretat in fucntie de noile tedinte in materie de drepturile omului.

  56. * Mama ma-sii de gramatica limbii rumane: EI INSESI, agramato!

    off-topic: nu, tu nu-mi raspunzi ca are si inteligenta sau logica ta o limita LOL

  57. \’\’\’Ai sechele cu violatori. Ia sa te gandesti cam cum ti-ar fi stat tie azi, daca Biblia, asa misogina cum e, n-ar fi interzis ravnitul la femeia altuia inca de acum trei milenii.\’\’

    Eu nu apartin niciunui barbat, deci violatorul mi-ar fi stat intre picioare toata viata.
    Caci, repet, pedeapsa pentru viol, according to God, atuncic and femeia nu apartine altuia, e insuratoarea.

    In consecinta, Mihai, sa incheiem, ca ma bag la somn, ca un adevarat crestin ce esti, care nu crede SELECTIV in versetele din Biblile, intrucat toate sunt cuvantul Lui Dumnezeu, ma astept sa te opui legii care pedepseste violatorii de femei necasatorite sau logodite (cu altii) cu inchisoarea.

    ALTFEL NU ESTI UN ADEVARAT CRESTIN.

  58. Si tot off-topic: recitind comentariile tale si ale mele imi dau seama ca tu esti ala cu bagajul de cunostinte, smecheria tipic masculina si lexicul pretios si eu sunt aia care te face mai mereu sah mat.

  59. ha ha ha, ssta numesti tu promovare a egaltatii oamenilor in fata Lui Dumnezeu:

    Galatians 3:28 ESV

    There is neither Jew nor Greek, there is neither slave nor free, there is no male and female, for you are all one in Christ Jesus.

    Genesis 1:27 ESV

    So God created man in his own image, in the image of God he created him; male and female he created them.

    Matthew 20:16 ESV

    So the last will be first, and the first last.”

    Pune-le pe astea langa alea misogine si rezulta un Dumnezeu in care ti-este imposibil sa crezi.

  60. Auzi tu, Norina joaca sah… Norina, tu esti o buna propagandista, pentru ca ai idei putine si fixe si mult timp liber. Dar hai sa lasam sahul in pace… Oricum e un joc misogin, daca as fi feminista l-as interzice, la pachet cu Biblia. De ce sa dai sah doar la rege, nu si la regina? Asta e egalitate?

  61. Idei putine? Ti-am raspuns fix pe comentariu!

    Trebuie sa recunosti si tu: Cuvantul lui Dumnezeu se anuleaza singur. Versetele sunt intr-o contradictie atat de puternica incat se anuleaza unul pe altul. Ba femeile sunt egale cu barbatii in fata lui Dumnezeu, ba femeile trebuie sa fie sclavele desavarsite ale barbatilor. Ba Dumnezeu e numai blandete si iubire, ba Dumnezeu e razbunator si distruge toata omenirea (inclusiv copiii prea mici sa fi infaptuit vreu pacat), in afara unei familii (asta in masura in care toti oamenii sunt nascuti egali in fata Lui) printr-un potop!

    Si femeile sunt egale cu barbatii in fata lui Spaghetty Monster dar nu sunt egale cu barbatii in fata barbatilor sau in fata Bisericii ? Egalitatea nu presupune neaparat sarcini egale, ci complementaritate? Si complementaritatea presupune ca femeile sa nu aiba vreodata autoritate asupra barbatului ci sa faca numai ce porunceste parosul ?

    Hmmm… Sa crezi in Dumnezeul biblic inseamna ca crezi in nimic.

    Pentru ca 1-1=0.

    Ca si titlul pozei puse la articol: the road to nowehere, asta-i religia crestina.

    Cat despre autor, care-i atat de plin de el si autosuficient de-ti vine sa-l intepi cu acul, sa faca poc cu suflu distrugator si caderi radioactive, imi raspunde la intrebarea ‘’ De ce trebuie sa ne justificam pentru implinirea non-maternala?’’ (ca doar el a zis ca trebuie sa ne justificam) cu ‘’Pentru ca sunteti femei si sunteti femei ca sa faceti copii’’.

    Si tot el vorbeste de idei putine. LOOOL

    Duuuh! Si eu care credeam in tot timpul asta ca sunt femeie ca sa capsez borcane cu vaginul.

    E bine ca m-ai luminat tu de ce sunt femeie si mi-ai raspuns exact la intrebare !

  62. Nina, zi fata, nu te abtine, ca-ti ies vezicule pe fata! Zai, ca Norina aka 666 nu se supara. Din contra, rade cu gura pana la o urechile lui Flying Spaghetti Monster

  63. Si nici la intrebarile de mai sus nu esti capabil sa-mi raspunzi, nu-i asa?

    Ei saracii habar n-au care a fost ultimul cuvant al lui Iisus si noi mai vorbim de o religie:

    MAT 27:46,50: \”And about the ninth hour Jesus cried with a loud voice, saying, \”Eli, eli, lama sabachthani?\” that is to say, \”My God, my God, why hast thou forsaken me?\” …Jesus, when he cried again with a loud voice, yielded up the ghost.\”

    LUK 23:46: \”And when Jesus had cried with a loud voice, he said, \”Father, unto thy hands I commend my spirit:\” and having said thus, he gave up the ghost.\”

    JOH 19:30: \”When Jesus therefore had received the vinegar, he said, \”It is finished:\” and he bowed his head, and gave up the ghost.\”

    LOOOOOOOOOOOOOL !!!!!

  64. Si ca de obicei compari mere cu scaieti la tava:

    \’\’Tot stricto sensu, cu citate si exemple din secolele trecute, iti pot si eu afirma ca medicina e o stiinta criminala si ca fizica mai mult a ucis decat a salvat.\’\’

    Stricnina, in doze mici e medicament, in doze mari e otrava curata.

    Poti sa vindeci cu ea, poti sa ucizi cu ea.

    Dar nu merge analogia cu religia. Intrucat acolo tot cuvantul e cuvantul Lui Dumnezeu, nu poti selecta tu doar ce-ti convine, doar ce crezi tu ca e Bine.

    Si, repet, acest cuvant e nul.

    Sa zicem ca un ziar prestigios angajeaza doi jurnalisti de investigatii. Si amandoi e intorc cu informatii contradictorii despre un anumit subiect.

    Tu pe care il crezi si ale carui informatii le publici?

    O minte inteligenta n-ar avea cum sa fie altfel decat agnostica. Mai ales daca a cetit Biblia.

  65. BTW, Mihai, ca am tabarat pe tine

    \’\’Dar hai sa lasam sahul in pace… Oricum e un joc misogin, daca as fi feminista l-as interzice, la pachet cu Biblia. \’\’

    Nu exista niciun spatiu de neutralitate intre feminism si misoginism. Feminismul e ideea ca femeile sunt oameni si, ca oameni, au dreptul sa decida daca fac copii, daca vor cariera sau viata in bucatarie, in general, destinul si fericirea.

    E simplu, tare simplu, si ma intristeaza la maxim cand spui ca nu esti feminist, pentru ca asta inseamna ca tu nu consideri ca femeile nu sunt oameni.

    Nu inteleg de ce mama ma-sii nu te consideri feminist.

    tie ti-ar placea sa ti se spuna \’\’Trebuie sa te justifici de ce n-ai facut copii\’\’ ?

    Pana la urma esti barbat dintr-un singur motiv: ca sa faci copii, nu pipi. LOL

  66. So much for equality promoted by the Biblie (si acum e timpul sa vii tu cu \’\’pana la aflarea adevarului, care poate sa nu vina niciodata, tot omul are dreptul la o opinie gresita\’\’):

    \’\’So if our appeals to equality, fairness, and our basic right to live in a civil society without doors being slammed in our face for being who we are don’t move you…\’\’

  67. Conversatie cu un preot in w-end:

    ‘’da, baietii sunt introdusi in altar la botez, fetitele nu, si in cristelnita tot baieti sunt scaldati primii, apoi fetitele, nu conteaza ordinea in care parintii au facut programarile pentru botez, niciodata nu va fi cufundat un baiat dupa o fetita, intotdeauna baiatul primul. Dar, fetita, da, poate fi scaldata in apa in care a fost scaldat baiatul’’

    \’\’Pai de ce parinte e asa? Iisus, prin sacrificul lui, nu a sters pacatul Evei, mantuind toate femeile? Si atunci n-ar trebui sa fie tratate de Biserica la fel cum sunt tratati barbatii?\’\’

    N-a stiut sa-mi raspunda. S-a uitat lung la mine cu fata aia de prostanac (cam cum sunt mai toti barbatii) fara sa mai scoata un cuvant.

    Wow, ma intreb de ce femeile sunt considerate de Biserica asa impure, inferioare valoric barbatilor, daca toti suntem egali in fata lui Dumnezeu….

    Tu nu te intrebi, Mihai, pe tine nu te supara aceste practici care transmit clar un mesaj…

    Nu? Chiar deloc?

    Si totusi, scrii pentru femei, iti iei un salariu de la femei….

    Ma intreb de ce femeile accepta sa-si boteze fetitele intr-o religie care le plaseaza la baza lantului trofic.

  68. Si alta ciudatenie a ortodoxiei, lauza nu are voie in biserica pana nu i se citeste nu stiu ce molifta, pentru ca fara aia ar fi \”necurata\”, murdara, o chestie de genul asta. Pe cand ea doar a nascut, n-a comis cine stie ce pacate capitale. A facut ce scrie in Biblie : \”cresteti si inmultiti-va\”.

  69. Borntobeawoman, o alta contradictie care demonstreaza ca religia e o inventie a barbatilor si cam atat.

    E bine ca mi-am gasit un scop in viata: s-o distrug.

    Am sa-mi dau ultima suflare incercand sa distrug religia (mai ales pe cea crestina ca pe asta am cea mai mare boala) cu fanatismul unui juhadist kamikaze.

    Resurse financiare sa am! 🙂

  70. Borntobeawoman, barbatilor le e scarba de corpul feminin, de sangele menstrual (fata de asta au o adevarat fobie), de scurgerile vaginale, de lactatie etc. Arata-i unui barbat un tampon imbibat cu sange menstrual si lesina.

    De asta ne invata ei ca trupul nostru e rusinos, josnic, profan.

    Suntem invatate sa ne fie rusine ca suntem femei.

    Zau, pana nu intru intr-un altar ortodox sa-l manjesc cu sangele meu menstrual tot nu ma las.

  71. Norina, extremisto! :))) S-ar putea sa devina penala treaba, sa te acuze de profanare sau alte cele.
    Dar ai dreptate. Nici eu nu-nteleg politica Bisericii referitoare la fetite ( taina Botezului) sau la femei, mai tarziu. Femeile nu-s tot creatia lui Dumnezeu, daca e sa mergem pe teoria creationista? Nu Dumnezeu le-a creat cu vagin, trompe, uter, ovare, scurgeri si menstruatie? Cum sa nu fie \”curata\” o femeie dupa nastere, cand ea a adus pe lume un prunc nevinovat? Ar trebui s-o primeasca aia cu aplauze in biserica! Nu s-o puna in genunchi in fata preotului sa i se citeasca nu stiu ce de \”curatare\”. Pai ala e mai murdar decat ea de 1000 de ori! :))

  72. Sunteti asa de limitate amandoua ca nu-mi vine sa cred ca exista oameni ca voi. Voi doua faceti de rusine toate femeile din lume!!! By the way, nu Biserica desconsidera femeile ci voi doua va desconsiderati si le desconsiderati si pe altele. Voi sunteti doua mizerii umane, care din pacate, mai sunt si femei!

  73. Accipere fidem est voluntatis, sed tenere fidem iam acceptam est necessitatis” – „pentru acceptarea şi păstrarea credinţei este necesară o hotărâre liberă şi voluntară”- Toma D’Aquino

  74. Anonima 94, tocmai ti-am scris ca fetitele nu sunt introduse in altar la botez in timp ce baietii sunt, ca beietii trebuie musai botezati inaintea fetelor si tu-mi scrii ca Biserica nu te desconsidera ca femeie? :))))) Ce trebuie sa mai faca ca sa intelegi cat de mare-i descosideratia barbatilor fata de femei?

    Tu cum explici acest comportament al bisericii fata de fetite si femei daca nu prin desconsideratie profunda fata de ele, fata de noi, de femei?

  75. Puncte de Suspensie ( ca nu ti-ai pus pseudonim), ca sa citez un clasic in viata,
    \” sunt pregatita sa fiu lovita cu piatra, din stanga si din dreapta,
    de gloata, ce inca-n stanca da cu sapa.\”

  76. @ Borntobeawoman

    🙂 I don\’t share my thoughts because I think it will change the mind of idiots who think differently (because nothing, no rational argument can do that)

    I share my thoughts to show the people, like you, who already think like me that they are not alone.

  77. anonima 94, vad ca nici tu nu esti capabila sa-mi raspunzi la intrebare….

    Limitata? Io ? ha ha ha ha.

    Draga, e evident ca sunt o femeie al dracului de inteligenta, logica, rationala, in timp ce tu esti furunculul de pe buca mediocritatii.

    Asa cum sunt barbati feministi asa sunt si femei misogine, femei care sustin patriarhatul mergand la biserica si botezandu-si fetitele in apa desconsideratiei fata de vagin.

    Si tu, daca esti femeie, esti una dintre ele!

    Rusine sa-ti fie ca te depreciezi singura crezand in inventiile si fantasmagoriile misogine ale barbatilor !

  78. Intreaba un preot de ce nu sunt si fetitele introduse in altar sau botezate in ordinea programarilor nu obligatoriu dupa puztele din acea zi?
    Sunt sigura ca niciunul nu-ti va raspunde \’\’Din respect fata de femei\’\’.

  79. Borntobeawoman

    Iti recomand Biblia Hazlie (tastand \’\’lista contradictiilor biblice\’\’ am dat peste cartea asta si nu mica mi-a fost mirarea cand mi-am regasit ideile la oameni mult mai instruiti ca mine ).

  80. Norina, probabil ca imi voi regasi si eu cateva idei acolo. Intamplator, mi-am pus si eu aceleasi intrebari ca si tine. Si n-am gasit raspuns pertinent. Nici de la preoti, nici de la crestinii infocati.

  81. Si anonima 94, Dumnezeu m-a facut asa: o mizerie umana.

    Gandeste logic, daca Dumnezeu e atemporal (nu numai ca vede dar creeaza viitorul) inseamna ca stia ce voi face si cum ma voi comporta eu inca dinainte de a-i crea pe protoparintii Adam si Eva.

    Din sute de varianate ale acestei omeniri Dumnezeu a ales sa creeze varianta in care una, Norina, va fi considerata de una, Furuncul 94, o mizerie umana in anul 2014 d.H. pentru ca are puterea si curajul sa reveleze mizeria gandirii umane camuflata in obicei, datina, ritual, dogma si religie.

    Dumnezeul biblic in care credeti voi asa m-a creat, cand putea sa aleaga varianta in care eu sa nu fi existat sau in care eu sa fi fost o fanatica religioasa. Si totusi el a mers pe varianta actuala. Oare de ce?

    In concluzie, eu sunt creatia lui, si fiind creatia lui nu am cum sa fiu o mizerie umana, caci nimic din creatia dumnezeiasca nu are cum sa fie mizerie….

    Intelegi?

    Cand tu vezi viitorul si stii ca daca apesi un buton se va produce o explozie ce va ucide 13 oameni, dintre care 5 copii si 3 femei, si cu toate astea tu apesi butonul atunci tu si numai tu esti responsabil de uciderea a 13 persoane.

    In cazul asta nu exista pacat si nici liber arbitru intrucat sigurul responsabil de raul si mizeriile umane din lumea asta e Dumnezeu, care asa a ales sa ne creeze din sutele, miile, infinitele varianate….de omenire.

    Intelegi?

    QED

    LOL

  82. * variante

    @ Borntobeawoman

    Esti super ! Super! Persoanele ca tine imi bucura sufletul si-mi dau speranta ca lumea nu va fi inghitita de bezna mintilor religioase….

  83. Nu-mi mai beau cafeaua cand scrie Norina aici.
    La pasajul: \”Dumnezeu a ales sa creeze varianta in care una, Norina, va fi considerata de una, Furuncul 94, o mizerie umana in anul 2014 d.H. \” m-a apucat un ras violent si- am varsat cafeaua pe mine. Not fair.

  84. Stii, Born, eu cred in Dumnezeu. Nu sunt 100% convinsa,cateodata nu pare logic. Alteori prefer sa nu cred, mi-e sufletul impietrit si ranchiunos. Dar sunt momente cand ceva, o coincidenta prea coincidenta sa fie coincidenta ma face sa-mi pierd increderea aroganta in coincidente, in lumea guvernata de legea intamplarii oarbe.

    Si apoi stiu: exista Dumnezeu. Dar El nu vrea ca eu sa cred orbeste in El. El vrea ca eu sa interoghez totul : pe mine, lumea inconjuratoare.

    Cateodata imi spun \’\’Stop!\’\’

    \’\’Nu vreau sa mai aflu nimic. Nu vreau sa mai gandesc nimic.\’\’

    Dar El rade, rade de mine.

    Inca o coincidenta prea coincidenta sa fie coincidenta si eu stiu ca El stie ca gandesc. Ce-mi doresc. Ce-mi trebuie (si ce nu).

    Si am ajuns in acel punct in care imi inclin capul si-I spun \’\’Poate fi mai rau. Va fi mai rau. Dar orice ar fi nu-mi mai este frica si nici nu Te mai urasc\’\’.

  85. Noricuto, ai dreptate. Si eu, cand aveam 8 ani, tot asa imi formulam framantarile religioase. De ce a permis Dumnezeu sa-mi rup piciorul cand am urcat in copac sa iau mingea daca e bun?

    Eram si convins ca-s destept al dracu.

  86. Abram_buricu

    \’\’permis\’\’ nu e cel mai potrivit cuvant (ori tu n-ai inteles despre ce vorbesc)

    N-am spus ca \’\’ a permis \’\’. Ci ca asa te-a creat, ca la minutul 2 si 4 secunde sa cazi din copac si sa-ti rupi piciorul.

    E o diferenta intre \’\’a sti si a lasa sa se intample\’\’ si \’\’a crea secventa respectiva\’\’ 😉

    Diferenta dintre pre-stiinta si pre-destinatie.

    Da, el a vrut ca tu sa-ti rupi piciorul.

    Eu cred ca e bun. Caci tu pari un om rau, deci cred ca Dumnezeu a fost bun cand te-a facut sa suferi

    LOL

  87. Si eu cred, Norina. Dar intr-un altfel de Dumnezeu decat cel propovaduit de Biserica, Biblie, precepte, dogme. Eu il pot simti pe Dumnezeu si-ntr-un fir de iarba verde-crud si-ntr-o carte buna si-ntr-un film bun, un petec de cer senin, o boaba de roua pe o petala, un gand bun, un bine pe care-l fac cuiva, toate astea sunt \”particele de Dumnezeu\”. Si Dumnezeu inseamna, in viziunea mea Binele, Iubirea, Frumosul.

  88. Admin, p-asta chiar n-ai de ce sa-l mai stergi

    Mai,Admin, esti barbat?

    Ai mai vazut tu barbati care nu se simt deranjati de aceasta blatanta discriminare si umilire a femeii in biserica? Io n-am mai vazut….

    Incredibil! Barbati constienti ca apartenenta la genul privilegiat le poate aduce minunate beneficii (ca de exemplu sa stea desteapta sa frece pardoseli in timp ce domnul Utza Mica isi face siesta)

    Incredibil! Senzational! Da click aici sa vezi si sa nu crezi! Ai mai vazut asa ceva?

    Da, primatele astea grohaitoare si latzoase care se orjovenesc la sfintele bijuterii, automatele astea care functioneaza numai cu combustibil bio produs din malt si flori de hamei sunt introduse in sfantul altar, m***rile care isi risca viata si sanatatea sa dea nastere, isi pierd noptile leganand copii, fiintele astea abjecte care iubesc neconditionat si-si sacrifica demnitatea pentru binele latzosului scarpinator de gonade externe n-au insa dreptul sa intre si ele in altar. Nuuu, dar sunt egale cu barbatii in fata Lui Dumnezeu.

    hai, sanchi!

    Ia zi tu mai Admin, ca barbat, tu cum crezi ca sta treaba?

  89. Da, stiu ca-i programator ca asa scria. L-am gasit si pe feisbuci.Ia intreaba-l, nu-mi face lipeala cu Maxi, ca io singurica n-am reusit sa-l conving….Maxi Taxi e inviolabil si inaccesibil si mi s-a pus pata pe utzulica lui.

  90. Borntobeawoman, sa-ti mai zic cate ceva, ca odata pornita sunt Hard to Kill, altarul e un spatiu exclusiv destinat falusului.

    N-ai observat? Fetele nu-si deseneaza vaginul pe peretii veceurilor publice sau prin metrou. Dar baietzeii, aaa, baietzeii nu se pot abtine sa-si deseneze penisul pe unde apuca. Scarpinatorii de gonade sunt obsedati de penisul lor. Penisul lor e sfant, sacru, obiectul veneratiei supreme.

    Altarul nu este un simbol al lui Hristos, in care se manifesta evlavia catre divinitate, cum gresit am putea crede, este un sanctuar consacrat idolatrizarii falusului.

    Barbatii isi idolatrizeaza propriul falus.

    De aici si multele desene rupestre de pe peretii camerelor publice.

  91. Da, Norina, am observat. Si nu numai asta. Sunt obsedati sa si le masoare, sa si le admire, sa si le pozeze etc. Si da, sunt popoare unde exista cultul falusului, pe bune.

    De exemplu, in micul regat Buthan, situat in muntii Himalaya, unde \”falusul, pictat si ornamenat cu panglici sau bile multicolore, constituie mandria de pe fatada caselor, palatelor si chiar a institutiilor, fiind considerat protector in fata tuturor relelor\”.

    \”Jigme Khesar Namgyel Wangchuck, noul suveran al Bhutanului are doar 28 de ani si este licentiat la Oxford, informeaza BBC.

    In semn de respect dar si pentru pentru a-l feri pe noul suveran si pe supusii lui de spiritele rele, localnicii au pictat toate zidurile din orasul Thimb cu simboluri falice.

    \”Vrem ca noul nostru monarh sa fie protejat de rele, pentru ca astfel vom fi si noi feriti de necazuri\”, a spus un localnic.

    \”La noi, penisurile sunt adevarate obiecte de cult. Traditia spune ca aceste simboluri, desenate pe orice fel de obiect, sunt aducatoare de noroc. Nu e nimic rusinos, ci doar credinta noastra.

    Toate familiile din regiune au in locuintele lor un simbol falic, care sa le poarte noroc\”, a adaugat el.\”

  92. Si cat de misogin e acest Dumnezeu-barbat sau barbat-Dumnezeu? Adica dintre toate femeile el alege o fecioara sa o fertilizeze. Stiu, caci femeile nu pot fi pure la minte si la suflet, puritatea lor nu poate consta decat intr-o pielita: himenul.

    Caci noi, nu-i asa, suntem doar bucati de carne, sticle sigilate, nu fiinte umane!

    Dar pe mine nu ma irita stupizenia barbatilor, altminteri haioasa, ci obedienta si placiditatea femeilor: la poaaaala popii e coada de femei, daca n-ai observat.

    Cele mai aprige sustinatoare ale patriarhatului sunt femeile, foarte bine dresate.

  93. Ca majoritatea barbatilor sunt \’\’inocenti\’\’ ca noaptea nu-i o noutate, dar ca femeile sunt vajnice slujitoare si aparatoare ale patriarhatului a fost un mare soc candva pentru mine.

    Ca si eu am fost crescuta in aceeasi cultura, taica-miu ma obliga sa invat psalmii pe dinaafara, noroc cu bunicu (evreu) care ma invata ca Biblia e o porcarie, ca taica-miu e un idiot si ca singura carte de capatai a lumii sunt eu insami. Pacat ca bunicul meu a murit cand aveam numai 7 anisori.

  94. Da, Norina, am observat si eu toate astea. Culmea e ca si eu am avut un bunic intelept, un soi de Moromete al satului sau, care avea si el ceva urme de sange evreiesc in vene si care a murit, ca si al tau, cand aveam eu 7 ani. Ura comunistii, le-a tinut piept cu arma de vanatoare pe veranda cat a putut, cand a inceput sa-l bata Securitatea si sa-i ameninte familia, s-a resemnat. Dar e modelul meu si-s mandra ca-i sunt nepoata. A trait demn si a murit asa. Cinste bunicilor nostri!

  95. :))) Vorba mamaiei mele: \’\’Fir-ati ale dreaq de scarbosenii!\’\’

    Haha, mamaia mea ( fiica acelui bunic viteaz), cand vede scene erotice pe la tv zice : \”ai naibii, sa va puna omu` sa faceti SEXY toata ziua, la altceva nu sunteti buni, la sapa niciunul! Hahaha.

  96. Pe veranda? Ahahahahahaha!!!

    Daaa, si eu la fel. Bunicu-meu tragea in comunisti cu prastia din sura. Cand ramanea fara pietre, tragea cu stiuleti de porumb.

    Iar bunica-mea, o tailandeza versata (venise in lotul de bone filipineze), petrecea la spa cand el tinea piept cotropitorilor!

  97. Abram_buricu, exact asa facea, aia opreau duba la poarta si el statea cu arma pe veranda si-i ameninta sa nu-i calce curtea. Stiu, acum nu mai sunt barbati ca atunci, greu de crezut si usor de ironizat. 🙂
    Si da, mamaia amintita mai sus era fiica ACELUI bunic, ca am avut doi, ca tot omu`, unul patern, unul matern. De-aia am specificat.
    Rau, domne`, rau, Abram_buricu` asta. Nts, nts.

  98. Si ca sa fie tabloul complet, Abram_buricu, bunicul patern, pe care nu l-am cunoscut nici eu, nici tata macar ( s-a nascut la scurt timp dupa plecarea tatalui sau pe front), a fost unul din cei 114.000 prizonieri romani ai Armatei Rosii, in `41. Si a murit in lagar sovietic, in conditii crunte. Hai, ironizeaza, ca la asta esti bun.

  99. Da, corect. Ca aia veneau cu trei garoafe in mana. Ce cool era bunica-tu, tremura si Pauker la Moscova de frica lui.

    Iar Elisabeta Rizea sau fratii Arnautoiu, niste prostovani. Pacat ca nu l-au cunoscut pe bunica-tu, zis si luptatorul de pe veranda si faceau pe cercetasii prin munti.

    Pisi, chiar trebuie sa-ti desenez? Cum plm era bunica-ta fiica lui bunica-tu?!

    Ba, cand vorbiti prostii de-alea voastre si faceti pe feministele cu***ui pe aici e una. Dar cand o dati pe basme de-astea, cu anticomunisti pe veranda, penibilul e luxuriant, sa mor io!

  100. Habar n-ai tu ce cult am eu pentru Rezistenta anticomunista din munti, pentru Elisabeta Rizea sau fratii Arnautoiu. Spun doar ca la ses, lucrurile au stat altfel, nu prea aveau unde sa se retraga si sa lupte de-acolo, nu? 🙂 Satul bunicilor mei e la 3 km de mare! Bunicul matern a fost ultimul colectivizat din satul lui, ca se opunea ( cu arma in mana, exact cum ti-am zis).

    Iar bunicul patern s-a stins in lagar sovietic, de foame si munca silnica. WTF is wrong with you?

  101. A si inca ceva. Ia-te de mine si fa-ma cum vrei. Dar nu-ti dau voie sa calci in picioare memoria bunicilor mei. Nu esti demn de asta. Aia stiau sa tina o arma in mana. Tu nici nu cred ca stii s-o demontezi si s-o cureti. 🙂

  102. 🙂 Vezi, avem multe puncte in comun noi doua.

    Bunica-miu s-a suparat foc si para cand taica-miu s-a convertit la crestinism. Ei doi nu-si vorbeau, dar pe mine ai mei ma lasau sa petrec timp cu el. Tatca-miu si-a trait o mare parte din viata incercand sa se adapteze, sa se integreze, sa fie acceptat. N-a fost indoctrinat din copilarie cu basmele religiei crestine si nu sunt sigura ca era chiar atat de convins de adevarurile absolute ale doctrinei ortodoxe.

    Dar bunicul meu s-a lovit de respingere, neincredere si neacceptare si tatal meu si-a dorit cu disperare sa fie unul de-al turmei, nu doar \’\’un jidan\’\’.

    Bunicul meu era \’\’unapologetic\’\’ despre cine era si in ce credea.

    Imi amintesc o zi in care i-am povestit cu lux de amanunte cum se purta tatal meu cu maica-mea si cu mine si cum ma obligau amandoi (maica-mea fiind tot o habotnica incurabila) sa merg la biserica si sa invat psalmii.

    Imi amintesc ochii lui de pacura, profunzi, ca doua iazuri de inteligenta obscura, cercetandu-ma, imi amintesc indexul lui ciocanindu-mi teasta in timp ce-mi spunea: \’\’Aici, aici e Biblia ta, taica-tu e un idiot. Tot ce trebuie sa stii e aici\’\’.

    Taica-miu a incercat in repetate randuri sa se impace cu el, dar bunica-miu nu era un om prea iertator. Odata ce-l calcai pe coada nu-i mai intrai in voie defel.

    Pe mine insa ma tolera. Cand mergeam la el ma simteam ca o iapa scapata din padoc, alergam gainile, bateam pisicile, ma cataram in toti copacii, in pod, antrenand si alti copii de prin vecini la jocuri periculoase, lucruri pe care acasa nu aveam voie sa le fac.

    Bunica-miu avea niste frumuseti de gaini porumbace, mandria lui.
    Intr-o zi s-a dus sa-si faca siesta si m-a lasat de capul meu. M-am gandit sa-i fac o surpriza placuta cand se trezeste si sa hranesc eu insami gainile cu boabe de porumb.
    Am intrat in magazia lui cautand butoiul cu boabe galbene si l-am gasit, numai ca boabele nu erau galbene, aveau un praf portocaliu si verde pe ele. Am ridicat din umeri nestiind ce era praful ala si am purces la hranit gainile, mandriile lui.

    Ce s-a desfasurat in fata ochilor lui negri cand a iesit din casa a fost probabil o scena din Apocalipsa Gainilor.

    Nu stiu, n-am stat sa-i vad reactia caci o zbughisem acasa, disperata si siderata de rapiditatea cu care galinaceele picau moarte prin ograda dupa ce le hranisem cu boabe de porumb verzi si portocalii.

    2 luni mai tarziu, maica-mea, satula de prostiile pe care le faceam (ii vandusem rochia de mireasa la niste tigani nomazi), m-a \’\’abandonat\’\’ la bunicul pentru o saptamana. Bunica din partea mamei nu ma suporta absolut deloc dupa ce o impinsesem pe verisoara-mea,febletea ei, in ticiul cu gem fierbinte (si de-atunci are cicatrici pe buca stanga si mamaia e convinsa de-aia nu s-a maritat pana acum) si in curtea aia eram persona non-grata. Singurul care ma mai primea era \’\’jidanul\’\’.

    Am intrat pe poarta si am parcurs aleea pana la tinda in care el isi indeplinea ritualul zilnic de citire a ziarului politic simtind probabil ce simte un condamnat la moarte pe drumul spre scaunul electric.

    Eram terifiata, voiam sa par spasita si calina cand de fapt imi venea sa urlu si sa o iau la sanatoasa pe langa casa, haaat, in fundul gradinii, si sa ma catar in ciresul lui batran, printre ramurile groase si ocrotitoare, unde nu putea sa ma ajunga.

    Dar cand am ajuns in fata lui am ridicat semeata capul, l-am privit direct in ochi si l-am intrebat (aparent) destinsa: \’\’ce faci, tataie, cum o mai duci?\’\’.

    Si el, care era un om mereu sobru, sever chiar, taciturn si malitios (cel putin cu maica-mea, fata de care avea o adevarata aversiune) mi-a daruit cel mai senin si sincer zambet si mi-a spus ca nu e suparat pe mine ca i-am omorat toate -dar absolut toate, n-a scapat niciuna- gainile.

    Fata de mine era tolerant, dar fata de maica-mea, cand venea sa ma ia, era cel mai mare misogin. Nici macar nu se uita la ea si-i raspundea la intrebari (\’\’A fost cuminte?\’\’) intr-o sila desavarsita si cat mai laconic cu putinta. Si asa se purta fata de toate femeile.

  103. Da, Born. Aia de la munte erau prin munti. Aia de la campie pe verande. Logic. Fiecare se folosea de atributele naturale ale spatiului.
    Muahahahahaha!!!!

    Iote si Norica. In epoca ateismului obligatoriu, taica-sau s-a facut ortodox de teama ca n-ar putea fi acceptat.
    Muahahaha!

    Cam ce ziar politic citea bunica-tu, Norico? Scanteia?

    Demonica erai de mica, Norico. Sa omori tu gaini, s-o mutilezi pe vara-ta, sa faci afaceri cu tiganii (apropo, mai acum ceva timp erai rusoaica, acum te mozolesti la boticul iudaismului si ai crescut cu menora la capatana).

    Ba, ia duceti-va voi si puneti mana pe carte! Paparudelor!

  104. Ce drac de copil ai fost, Norina! :))

    Doamne, ce mi-ai adus aminte de bunicul…Si-al meu statea in tinda si citea ziarul acolo. Cu cana de vin rosu langa el. Haha. Si cu motanii, iubea motanii si aia pe el. Si da si bunicul era misogin. Avea 3 fete, plus bunica, toate cu gura pe el, iti dai seama! :))

    Mi-a povestit ceva fain. Cand s-a dus el prima oara sa peteasca o fata. Aia era vestita-n sat ca tacsu` are pamanturi multe si ii va da zestre mare. Dar era urata si n-o lua nimeni. Il invita tacsu` aleia acasa la ei, s-o cunoasca bunicul pe aia mai bine. Stau ei de vorba si apare urata, leganadu-se din solduri, cu tava cu tuici. Se uita bunicul la ea, in timp ce ala ii facea capul mare ca-i va da nu stiu cate pogoane de pamant, padure, etc.

    Aia n-avea nimic frumos, era urata, cracanata, in fine, moartea pasiunii. Sta bunicul si se gandeste dand pe gat tuica aluia : ba, dac-o iau p-asta si-mi face niste fete urate ca ea, cine dreaq mi le ia de neveste?\” Haha. Si-a luat-o pe bunica, inalta, frumoasa si saraca. :))

  105. Abram_buricu, da` tu de ce stai la fundu` unor analfabete aici, daca nu-ti place? Eu zic ca mai ai putin si ne devii fan inrait. 😀 Te tine limba? 😀

  106. Bravo, Born. Iar dupa ce si-a leganat aia soldurile de fata cu ta-su, a facut si-un striptease, nu-i asa?
    Ba parca la un moment dat, i-a picat stergarul pe jos si, aplecandu-se, i-a luat-o si putin in gura.

    Ei, Born, am si eu placerile mele meschine. Printre ele, sa sterg pe jos cu ignorante cu pretentii ca voi. La matura, nu pe site-uri!

    PS: asta nu-i site-ul lui bunica-tu de pe veranda, nici al bunicului evreu al aleilalte, mare crescator de gaini.

    Matracucilor, lasati telenovelele. Si Die Hard!

  107. Norico, nu te afunda mai mult in penibil. Ca pana acum, erau rusi betivi si brute, nu evrei crescatori de gaini si cititori de gazete politice. Nu-mi spune, era abonat la Washington Post. :))))))

    Mai zi cu taica-tau. Cum a trecut el de la iudaism la ortodoxie.

    Pe aici, doar tantaloaica aia de Born iti mai crede telenovelele.

    V-am lasat, fetelor. Spor la rescris istoria pentru telenoveliste. Vin mai incolo si va iau la capace.

  108. Abrambureala, *utzica ta e cam iritata astazi, te-ai spalat acolo cu clor? Deh, daca doar prostituatele de pe centura ne mai acorda atentie zilele astea…mai o blenoragie, mai o aruncare cu noroi in Norica….ce sa-i faci!

    Asta e!

  109. Si nu, de data asta chiar nu inventez. Daca as fi inventat barem as fi venit cu ceva mai SF nu ca bunaca-miu era mare crescator de gaini, ca 90% din barbatii din mediul rural. WOW, chiar SF!

  110. Cu bine, Abram_buricu! Cand prinzi curaj si ceri autograf, pregateste-ti pectoralul stang.

    Promit ca scriu cu pix cu gel, sa nu te zgarie.

    Fanii astia…

  111. Abrambureala, serios, care dintre ideile mele, feministe sau nu, exceptand paranteza cu amintirile din copilarie, ti se pare ignara sau penibila?

    Faptul ca religia e o parascovenie scornita de barbati si ca pana si un copil de 3 ani poate lesne gasi argumente care sa demonstreze minciunelele biblice?

    Io-s tare curioasa, dar vad ca nu primesc de la nimeni niciun raspuns, femeile de ce nu au dreptul sa intre in altar?

    Femeile de ce nu pot fi preoti?

    Sunt ignoranta ca pun asemnea intrebari?

    Si as fi mai culta si profunda daca nu mi-as pune asemenea intrebari si as luat religia de buna exact asa cum e predata prin scoli?

    E foarte ciudat cum oamenii care-si pun intrebari si nu infuleca pe nemestecate tot ce li se serveste pe post de adevar suprem si incontestabil sunt stampilati cu titulatura de \’\’ignoranti\’\’ sau \’\’paparude\’\’, iar cei care cred orbeste in virgine nascatoare de dumnezei si ingeri mesageri sunt mintosi si deschisi la minte.

    Ma ataci pentru ca esti barbat si pentru ca dispretul la adresa porcinelor din comentariile mele te-a cam usturat. Da cu unguent de galbenele si trece.

  112. Abrambureala, ia asculta aici (barbatii sunt niste fiinte atat de cre(s)tine incat uita ce-au mintit prima data si vin cu o alta minciuna care demonstreaza ca prima- sau a doua- a fost minciuna si ca povestitorul nu este de incredere; macar Norica e cu o uncie. mai inteligenta ca ei caci ea nu-si uita primele minciunele si reuseste sa pastreze coerenta textului norinian cetit pe nerasuflate de Abrambureala):

    1.

    The Lord is a man (a man? WTF? Are *utza?) of war; the Lord is His name

    Exodus 15:3

    2.
    Now the God of peace be with you. Amen.

    Romans 15:33

    Am inteles, Dumnezeu poate sa fie, concomitent, si zeul razboiului si cel al pacii. Ca Dumnezeu e atotputernic, poate orice, sa fie si alb si negru in acelasi timp.

    Asa cum sunt barbatii si fiinte superioare moral si spiritual femeilor si fiinte prea irationale si hormonale pentru a fi trasi la raspundere pentru viol.

    NU-I ASA?

    QED

    Tre sa ies. Pa pa

  113. Mihai a fost creat dupa chipul si asemarea Lui Dumnezeu: intolerat( \’\’o rasturnare a istoriei cauta feministele\’\’AKA \’\’Feminazis are out to get men by the balls\’\’ rant) , sexist (aaa, trebuie sa faceti copii ca de-aia sunteti femei si trebuie sa va justificati in fata soborului masculin de ce nu-i faceti), homofob (fiecare om- pana la aflarea adevarului – are dreptul la o opinie gresita, chiar daca opinia aia gresita jigneste si incita la ura si discriminare), si violent (cel putin verbal: \’\’ai idei putine\’\’ ha ha ha!)

    Aaaaa, sau invers?

    -You know what, too much thinking can destroy your faith.

    -what, are you telling me to be dumb?

    -Well, I\’d rather be a little dumber and saved, than a lot smarter and go to hell. Amen.

    Mihaita, Mihaita, am scos de-a lungul timpului petrecut pe site-ul tau ce-i mai rau din tine !!!!!

  114. @ Bortobeawoman

    \’\’Pisi, chiar trebuie sa-ti desenez? Cum plm era bunica-ta fiica lui bunica-tu?!\’\’

    Spune-mi ca trebuie sa-i desenam lui Abrambureala sarcasmul fin, altfel avem o problema. 🙂

    Io sa stii ca asa am luat-o, ca pe un sarcasm fin la adresa nevoii mele constante de a \’\’inventa\’\’ telenovele (\’\’si eu am avut un bunic care, ce sa vezi, tot cand aveam eu 7 ani a murit\’\’), altfel tot ce am inteles din iesplicatiile tale e ca …mama ta s-o combinat cu unchiul.

  115. Norina, bunicul meu din partea mamei chiar a murit cand eu aveam 7 ani. Simpla coincidenta, nimic inventat sau sarcastic. Fiica lui e mamaia, care acum are 87 ani. Si care-a nascut-o pe mama. Care m-a nascut pe mine. :))

    Abram_buricu simte o nevoie acuta sa se bage in seama pe-aici, cu noi, alftel nu-i inteleg atentia sporita la ce scriu doua femei, PE UN SITE DE FEMEI. Chiar, buricule, ce tip de posete-ti plac? Ce rochite preferi? Ce zici de fardurile Dior? Stau bine pe pleoape?

  116. Tuto, ca sa nu te penibilizezi si mai mult, ala de pe veranda a fost strabunicu-tau! Nu bunicu!
    N-am timp acum, dar cand revin iti explic si ce-i ala un var, o matusa, un cumnat, precum si cand vine barza.
    Ale dracu coincidente miraculoase pe capul vostru. A tunat si v-a adunat. Una, cu bunicu-strabunic ala de tragea cu alice de fazani in securisti, alta cu bunicu evreu de cetea politica lui Dej cu baiatu ortodox de fatada de frica marginalizarii in regimul comunist!

  117. Abram_buricu, STIU prea bine ce era si cum era. Dar, la fel de bine stii si tu ca s-a incetatenit termenul de \”mamaie\” in loc de bunica si bunic in loc de strabunic. Ca doar nu era sa-l strig \”strabuniculeee\” sau daca mai traia si taica-sau \”stra-strabunicule\”. Esti asa greu de cap sau te prefaci?

    Ce-ar fi sa stai tu cu nevasta-ta acum, sa o dezmierzi intre craci, ca un bun crestin ce esti, decat sa fii atent la ce scrie una pe un site.

    Ma flateaza, zau asa! O lasi pe nevasta-ta singura sa-mi scrii mie aici?

    P.S. N-am vase de spalat, cel mult o ceasca de cafea, am mancat in oras.

  118. Born, :), mi-a venit inima la loc, faceam tot felul de scenarii cu relatii incestuoase.

    Bai, Abramburicule, io m-am nascut dupa caderea dictatorului. In plus pe vremea lui Ceausescu oamenii nu devenisera brusc atei. Nu mai aveau voie sa se intalneasca in biserici ca stii si tu, ca baiat cult si destept ce-mi esti, ca orice regim comunist functioneaza pe principiul separarii oamenilor, ca acestia sa n-aiba timp si spatiu sa discute depre conditia lor si sa se solidarizeze.

    Dar asta nu inseamna ca nu mai credeau in Hristos, ca nu mai citeau Biblia si ca nu priveau cu circumspectie si ostilitate un adept al altei religii.

    Dupa caderea comunismului (si chiar si inainte) tata mergea la biserica ortodoxa in fiecare w-end si popa din sat era camaradul lui de birt. Si da, in restul timpul bea de rupea.

    Nu inteleg de ce as inventa asa ceva si nu ca sunt stranepoata secreta a lui J Mengele, ca tot mi se spune Feminazi.

    Adica chestii triviale povestesc eu aicea, nimic senzational, nimic spectaculos.

  119. Hai, Avrambulica, ia si tu o melodie de la mine:

    Nu mă stresa, nu mă presa
    Aruncă lesa nu mă poţi dresa
    Nu fac aport nu stau la palavre
    Am colţii afară crescut între javre

    Sunt un catea rea eu rup lesa, nu mă poţi dresa
    Nu execut când zici culcat
    Sunt o maidaneza eu rup lesa, nu mă poţi dresa
    Nu execut când zici culcat….

    Muuuuuuuaaaaa !

  120. Ce incesturi? Eu zic ca am fost destul de explicita, Norina. Esti rautacioasa, cum e si Abramburosu`.

    Da` nu-i bai, ma simt asa bine, am o stacana de vin rosu langa mine (se pare ca-mi mostenesc bunicu`). Daca-mi iau si-o pusca, un motan si-ncep sa-njur comunistii, devin \”Umbra lui bunicu` la Cozia\”.

    Acu`, ca tot n-am somn si noaptea e lunga, vreau sa va povestesc, dragii mei ( Abramburila, trage-ti si tu scaunelu` mai aproape, ca ti-oi da niste vin), o intamplare hazlie a mamaitei mele, cand era tanara fata, la muncile campului.

    Bunaoara, intr-o dimineata de vara, mamaia si alte fete se duc la camp. Nici nu apuca ele sa se puna pe treaba ca aud zgomotul unei sarete. Din ea, coboara alene un…pictor. Cu sevalet, cu panze, cu coli de schite, cu peneluri, cu trusa de vopseluri, imbracat in catifea, boneta de pictor pe scafarlie, ce mai, un personaj insolit pentru tarancutele noastre, care isi dadeau coate si abia-si stapaneau rasu`. ( asta din spusele ei).

    Asta, pictoru`, tinerel, cu mustacioara rasucita, timid, incepe sa le explice rostul lui acolo, in camp : sa picteze tarancile la camp. Astea chicoteau de zor, timp in care el isi alegea \”muzele\” din priviri.

    O ocheste pe cea mai frumoasa din grup ( nu era mamaia mea) si o pune sa stea tolanita pe-o claie de fan, vreo 2-3 ore. In timp ce el, tacticos, schita de zor detaliile.

    Celelalte coseau, mai aruncau ocheade pictorului, in fine, vine ora mesei. Se strang ele sa manance, pictorul se retrage la umbra unei carute si, neobisnuit cu arsita soarelui, atipeste.

    O nastrusnica de fata din grup, se duce pe furis la sevalet, ii da aluia schita deoparte, ia alta coala si incepe sa dezeneze o fofoloanca imensa cat toata coala, paroasa si cu toata cele, de mai mare dragu`.

    Se trezeste bietu` om sa-si continue opera. Iar o aseaza p-aia pe claie, tolanita intr-o parte, cu o mana la ceafa, cu privirea pierduta spre zare si vine fuga la schita.

    Si-odata il vad astea ca se da cativa pasi inapoi, inmarmurit si abia reuseste sa ingaime : Cin`, cin`, cine a facut porcaria asta?

    La care aia, spasita, cu mainile la spate, leganandu-se si cu privirea-n jos : nu stiu, domn` pictor, ca io nu stiu carte! Hahaha.

    Si-a strans ala panzele si-a plecat nervos. Si astea nu se mai opreau din ras.

    Acu` injurati-ma daca nu v-a placut.

  121. Nu sunt rautacioasa, Born.
    Nici eu n-am inteles faza cu bunica, ce-i drept m-am gandit si la varianta asta, ca bunicu inseamna de fapt stra…

    In fine, acum s-a clarificat.

    Si Abramburicu are dreptate: nu sunt rusoaica, numele meu real nu e Norina, nici Anja Kirra, ci Adina.

    Si nimic din ce am povestit eu aicea (videochat, droguri, tata betiv -tot raul pe care mi l-a facut l-a facut din placere perversa si in deplina cunostinta de cauza fara scuze ca alcoolismul-, prostituie, sex cu barbati).

    Sunt o mitomana si nu comentez pentru atentie, ca nu stie nimeni cine sunt, ci din nvoia de a ma disocia de realitate.

  122. Sunt penibila si o stiu, dar sub anonimat.
    Cand comentez uit de mine. Pentru ca mie nu-mi place de mine si-mi vine sa urlu ca traiesc in acest trup. Vreau sa fiu altcineva, cu un alt trecut.

  123. Ai senzatia ca e cineva imaculat in lumea asta? Poate doar maicutele sau calugarii, ca tot ne aflam pe spatiul articolului astuia. Desi am mari rezerve-n si-n ce-i priveste pe ei.

    Nu cred o iota legata de \”neplacutul\” de tine. Tot ce faci, faci pentru tine, nu sa uiti de tine. Dimpotriva, te-as suspecta de-un egoism feroce. Tu inainte de toti. Ceea ce nu-i neaparat rau.

  124. Ati redevenit plicticoase. Proaste, dar fara scantei, fara acea sclipire care va facea speciale. Muahahaha!

    Va iau pe sarite. Bum,bum.

    Born, eu zic sa mai iesi din satul tau. Ai sa constati cu soc si groaza ca-n restul lumii lumea nu zice \”bunicul\” decat bunicului. Nu strabunicului, nu vecinului, nu laptarului.
    Doi la mana, cand ti se atrage atentia ca ai facut-o de oaie, nu mai tii coada sus si sustii tampenii crase precum \”mamaia era fata lui bunicu\”. Ci o lasi jos. Altfel, risti mai multe suturi. Ceea ce voi face eu acum.

    Trei, arata-mi unde am zis eu ca-s religios. Fara blablauri, fara invartit in jurul cozii si bagat destiul in gura. Ca vad ca tu esti proasta de bauni, nu inseamna ca sunt eu religios. Ca vad ca si ailalta e la fel, iarasi nu inseamna ca-s vreun aparator al sutanelor. Numai ca nu e de ajuns sa-i injurati pe aia – oricum o faceti din cele mai tampite motive – ca sa ma asez langa voi.

    Norino, acum tu. Fata, esti vulgara. Si mie nu mi se scoala la ingalate. Ca sa fiu marlan, ma intrebam eu ce pute aici.

    Daca ai avea 16 ani si ai vrea sa-ti sochezi parintii, da, atitudinea asta ar fi scuzabila. Asa nu e. Ca eu te vad. Esti in prag de ofilire. Si in loc s-o faci discret, cu eleganta, o faci ostentativ si prosteste.

    Born, fugi fata de aici! Ca bunica-ta era cea mai misto si ala nu era pictor, era Sergiu Nicolaescu inainte sa afle ca e actor, scenarist si regizor.

    Iar acum vor urma cele 23423 de replici ale voastre la cele cateva randuri ale mele. Muahahahaha!

  125. :)))), mai tii minte cand comentam la articolul Irinei si predicam egoismul si satanismul laveyan? In timp ce scriam ma gandeam: cat de altruista sunt eu acum cand ii invat pe oamenii astia sa fie egoisti? Daca as fi cu adevarat egoista as scrie ceva de genu: fiti altruisti, Dumnezeu o sa va rasplateasca acolo sus candva.

    LOL

    N-am cum sa fiu o satanista laveyana atat timp cat eu ii invat pe oameni sa fie egoisti.

  126. Abramburicu, ma plictisesti de moarte, puisor, daca tot suntem la momentul marilor dezvaluiri (ce credeai, ca esti haios? Mhhuahahaha, try again!, epic fail!)

    Doi, asta e ceea ce le spune patriarhatul femeilor : \’\’Fiti discrete, elegante, mai ales cand nu mai sunteti niste prospaturi (intru-un fel prospaturilor li se scuza lipsa de discretie si eleganta, ca doar ele trebuie sa-si semnalizeze cumva existenta ca masculii sa vina sa le copuleze\’\’) inseamnand de fapt \’\’Gura mica, joc de glezne, numai barbatii au dreptul la opinie\’\’.

    Opinia barbatilor o stim cu totii si e cretina. Si tu nu faci exceptie de la regula.

    Nu m-am gandit o secunda ca esti religios.

    Doar stupid, gretos de plicticos, zero idei interesante, numai atacuri la persoana, deloc comic (desi parca te si vad cum razi ca prostul de unul singur in timp ce-ti scrii minunatele mostre de umor rasuflat).

    Cat despre motivele tampite pentru care ii \’\’injur\’\’ pe aia, dispretul propovaduit de religie la adresa a jumatate din pop***tia globului e unul?

    Chiar crezi tu ca elucubratiile astea masculine cu parfum de adevar absolut nu au nicio influenta nefasta asupra calitatii vietii femeilor?

    Muuuahahhahahaha!

    Patriarhatul glasuieste prin degetele tale: \’\’ofilito, taci, esti o proasta, femeile ofilite n-ar trebui sa vorbeasca!\’\’!

    Hai sa-ti spun un lucru sa te scutesc de la a mai scrie brasoave plicticoase: poate sa-mi spuna tot globul ca sunt proasta, eu pe-asta n-am cum s-o cred.

    Inteligenta mea nu are nevoie de validarea nimanui cu atat mai putin de-a unui mascul.

    Iarasi, dreptul meu la opinie nu are nevoie de acordul nimanui, cu exceptia adminului, care ma poate bana oricand.

    Ma manisfest cum am eu chef si niciodata n-am sa tac doar pentru ca o patriarhalist imi spune ca sunt proasta si ca cazul sa fiu discreta (ca deranjez patriarhatul de la neobosita lui munca de supunere si oprimare a femeilor si ca le invat pe femei sa gandeasca pentru ele si sa iasa din sabloanele gandirii patriarhaliste).

    Mhhuuuuahahahhahahahaa!

  127. Abramburicu, Norina (sau Adina, caci asta e numele meu real) e de neoprit. Are idei putine si fixe caci ideile astea sunt cele corecte.

    Iar mistocareala asta ieftina si natanga a ta cu pretentii de umor nebun (nebunle, ce neebuun esti! Muaahahhahahah!) nu mi-a smuls un zambet macar.

    So I don\’t know what you\’re trying to do but you ain\’t doin\’ it right !!!!!!

    Muaahahahahahahah !!!

  128. \’\’Daca ai avea 16 ani si ai vrea sa-ti sochezi parintii, da, atitudinea asta ar fi scuzabila\’\’

    Nu ma scuz si nu ma justific pentru existenta, stilul de viata ales si ideile mele asa cum femeile nu trebuie sa se justifice si sa se scuze fata de nimeni pentru implinirea non-materna.

    Ai inteles meeei, patriahalist mic si natang?

  129. Il las, Norina, mai ales ca-l atrage enorm sa faca asta, chiar daca nu recunoaste.

    Dar pentru mine nu e decat un alt barbat care se da \”smardoi\” pe net, jignind femei, trimitandu-le la cratita, matura, etc. ( probabil exact asa cum face si acasa, cu propria nevasta).

    Nu stiu de ce, dar am sentimentul ca daca as sta la 30 cm de el, n-ar avea curajul sa spuna toate astea. N-ar avea de ce. Dar netul da aripi si-n fata unui monitor e la adapost, deh…

    Dar, da, sa scrie pana lesina, e dreptul lui, cum e si-al nostru. 🙂

  130. born,apai cu tot respectu: bunicu e una ,strabunicu e alta.
    ca tu le amesteci ca moldoveanca la mamaliga,e altceva.
    cand povestesti cuiva despre bunic,omu se gandeste chiar la bunic.
    nu la strabunic.
    ca doar nu toti si-au luat doctoratu in limbaju de peizan,ce plm.

  131. Ma doare pe mine fix in paispe ce-l atrage p-asta cum ma doare fix in paispe daca are o proasta care matura in urma lui, cum ma doare fix in paispe inmultit cu 0 de ce-ar spune daca ar sta la 30 de cm. de mine.

    Dar asta cu \’\’ fii discreta (mai ales daca
    labiile-ti au inceput sa se vestejeasca) ca tu cam deranjezi si iriti patriarhatul\’\’ si trimiterile la matura (p-asta am scapat-o – si n-am nici cel mai mic chef sa reiau lectura neghiobiilor lui cu pretentii de mare haz- asa ca o sa te cred pe cavant de cercetasa, if it\’s true, his stupidity just sank to a new low) sunt fumate de altii, mai destepti ca el, cu mult inaintea lui.

  132. Ete s-asta! Asta mia lipsea de la masa rotunda, tu! Ccurigu!

    Ok. I\’m outtie, vbm mai tarziu, Born, ca astia doi deja au facut aerul de aici irespirabil.

  133. @Cucurigu, las` ca nu asta-i problema. Ar fi gasit oricum altceva si tu la fel, ca astia sunteti. Sunteti barbati romani, nu va deziceti de asta.

    Cu ce-s de vina eu daca strabunicul a vrut sa-i spun \”bunic\” si bunica a vrut sa-i zic \”mamaie\”? Ei m-au invatat sa le spun asa! Nu puteam eu, la 3-4 ani sa le zic, \”stop, nu-i corect sa va numesc asa, nu de alta, dar peste ani, pe un site, un Abramburic si-un Cucurig ma vor trage de urechi pentru asta\”.

    Voi n-aveti ce face, zau asa. 🙂 Mai ales ca majoritatea copiilor din generatia mea si din urmatoarele au folosit termenii de \”mamaie si tataie\” in loc de \”bunic si bunica\”. S-ar putea ca voi insiva, cand veti avea nepoti, sa fiti apelati cu termenul de \”tataie\”, in dauna celui de \”bunic\”.

    @ Norina, asa e perfect, sa nu-ti pese.

  134. Born, pana ma intorc, caci o sa ma intorc dar nu la acest articol, in care autorul apara instinctiv religia (cand e vorba de feminism nu stie ce argumente fanteziste sa mai aduca in sprijinul demonizarii unei miscari profund umaniste, cand e vorba de pretioasele lui convingeri misogine adopta imediat o pozitie defensiva, nestiind ce rationamente sa mai nascoceasca in sprijinul unei doctrine profund anti-umaniste) iti las cateva versete biblice care demonstreaza negru pe alb ca oamenii sunt egali in fata Lui Dumnezeu:

    Leviticus 25:44-46 ESV / 263 helpful votes

    As for your male and female slaves whom you may have: you may buy male and female slaves from among the nations that are around you. You may also buy from among the strangers who sojourn with you and their clans that are with you, who have been born in your land, and they may be your property. You may bequeath them to your sons after you to inherit as a possession forever. You may make slaves of them, but over your brothers the people of Israel you shall not rule, one over another ruthlessly.

    Exodus 21:20-21 ESV / 163 helpful votes

    “When a man strikes his slave, male or female, with a rod and the slave dies under his hand, he shall be avenged. But if the slave survives a day or two, he is not to be avenged, for the slave is his money.

    Ephesians 6:5 ESV / 136 helpful votes

    Slaves, obey your earthly masters with fear and trembling, with a sincere heart, as you would Christ,

    Galatians 5:1 ESV / 119 helpful votes

    For freedom Christ has set us free; stand firm therefore, and do not submit again to a yoke of slavery.

    Exodus 21:16 ESV / 113 helpful votes

    “Whoever steals a man and sells him, and anyone found in possession of him, shall be put to death.

    Colossians 4:1 ESV / 107 helpful votes

    Masters, treat your slaves justly and fairly, knowing that you also have a Master in heaven.

    Galatians 3:28 ESV / 84 helpful votes

    There is neither Jew nor Greek, there is neither slave nor free, there is no male and female, for you are all one in Christ Jesus.

    1 Peter 2:18 ESV / 53 helpful votes

    Servants, be subject to your masters with all respect, not only to the good and gentle but also to the unjust.

    John 3:16-17 ESV / 43 helpful votes

    “For God so loved the world, that he gave his only Son, that whoever believes in him should not perish but have eternal life. For God did not send his Son into the world to condemn the world, but in order that the world might be saved through him.

    Titus 2:9-10 ESV / 40 helpful votes

    Slaves are to be submissive to their own masters in everything; they are to be well-pleasing, not argumentative, not pilfering, but showing all good faith, so that in everything they may adorn the doctrine of God our Savior.

    Luke 4:18 ESV / 32 helpful votes

    “The Spirit of the Lord is upon me, because he has anointed me to proclaim good news to the poor. He has sent me to proclaim liberty to the captives and recovering of sight to the blind, to set at liberty those who are oppressed,

    Deuteronomy 23:15 ESV / 31 helpful votes

    “You shall not give up to his master a slave who has escaped from his master to you.

    Exodus 21:1-36 ESV / 31 helpful votes

    “Now these are the rules that you shall set before them. When you buy a Hebrew slave, he shall serve six years, and in the seventh he shall go out free, for nothing. If he comes in single, he shall go out single; if he comes in married, then his wife shall go out with him. If his master gives him a wife and she bears him sons or daughters, the wife and her children shall be her master\’s, and he shall go out alone. But if the slave plainly says, ‘I love my master, my wife, and my children; I will not go out free,’

    Leviticus 25:42 ESV / 25 helpful votes

    For they are my servants, whom I brought out of the land of Egypt; they shall not be sold as slaves.

    Exodus 21:26-27 ESV / 21 helpful votes

    “When a man strikes the eye of his slave, male or female, and destroys it, he shall let the slave go free because of his eye. If he knocks out the tooth of his slave, male or female, he shall let the slave go free because of his tooth.

    Colossians 3:22 ESV / 19 helpful votes

    Slaves, obey in everything those who are your earthly masters, not by way of eye-service, as people-pleasers, but with sincerity of heart, fearing the Lord.

    Deuteronomy 24:7 ESV / 15 helpful votes

    “If a man is found stealing one of his brothers of the people of Israel, and if he treats him as a slave or sells him, then that thief shall die. So you shall purge the evil from your midst.

    Deuteronomy 23:15-16 ESV / 14 helpful votes

    “You shall not give up to his master a slave who has escaped from his master to you. He shall dwell with you, in your midst, in the place that he shall choose within one of your towns, wherever it suits him. You shall not wrong him.

    Leviticus 19:20 ESV / 14 helpful votes

    “If a man lies sexually with a woman who is a slave, assigned to another man and not yet ransomed or given her freedom, a distinction shall be made. They shall not be put to death, because she was not free;

    Exodus 21:1-6 ESV / 14 helpful votes

    “Now these are the rules that you shall set before them. When you buy a Hebrew slave, he shall serve six years, and in the seventh he shall go out free, for nothing. If he comes in single, he shall go out single; if he comes in married, then his wife shall go out with him. If his master gives him a wife and she bears him sons or daughters, the wife and her children shall be her master\’s, and he shall go out alone. But if the slave plainly says, ‘I love my master, my wife, and my children; I will not go out free,’

    Romans 6:16 ESV / 13 helpful votes

    Do you not know that if you present yourselves to anyone as obedient slaves, you are slaves of the one whom you obey, either of sin, which leads to death, or of obedience, which leads to righteousness?

    Luke 12:47 ESV / 13 helpful votes

    And that servant who knew his master\’s will but did not get ready or act according to his will, will receive a severe beating.

    Leviticus 25:55 ESV / 11 helpful votes

    For it is to me that the people of Israel are servants. They are my servants whom I brought out of the land of Egypt: I am the Lord your God.

    Leviticus 25:39 ESV / 11 helpful votes

    “If your brother becomes poor beside you and sells himself to you, you shall not make him serve as a slave:

    John 8:34 ESV / 9 helpful votes

    Jesus answered them, “Truly, truly, I say to you, everyone who commits sin is a slave to sin.

    Leviticus 22:11 ESV / 9 helpful votes

    But if a priest buys a slave as his property for money, the slave may eat of it, and anyone born in his house may eat of his food.

    Exodus 21:7 ESV / 9 helpful votes

    “When a man sells his daughter as a slave, she shall not go out as the male slaves do.\’\’

  135. Vezi, cat de inteligenti sunt barbatii? Ma mir ca nu cad in spatiu la cat de grele le sunt scafarliile !!!

    Muahahahhahahhahahahhahah ha. haha.

    ha

  136. Nori, hai sa nu judecam toti barbatii prin prisma exemplarelor jalnice de aici. Am iubit si iubesc un barbat pentru care mi-as da viata, daca ar fi nevoie. Si ca el sunt sigura ca mai sunt. Sunt barbati si barbati…femei si femei.

  137. Born, pai Mihai spunea ca e bine (\’\’important\’\’ parca era cuvantul) ca barbatii sa considere femeile curve ca asa vor face diferenta si vor sti sa aprecieze una care nu e (desi nici pana in ziua de azi nu mi-a iesplicat ce inseamna \’\’curva\’\’).

    Asa si eu. Ie important sa consider ca barbatii is prostie pe 2 picioare ca asa voi sti sa fac diferenta si sa apreciez unul care nu e.

    Muaaaaaahhhahahahahahaha (ah, this is getting old too…) !

  138. Pai inteleg ca deja ai un etalon masculin. Pe Kasim.

    Plec si eu la sala sa ma tonific. Nu de alta, dar se pare ca daca nu fac mancare, nu spal, nu calc, nu fac curat si nu fac copii, nu as fi femeie. Asa ca ma duc sa ridic greutati si sa bag abdomene.

  139. Asa. Chinuiti-va in paispe mii de comentarii sa-mi demonstrati cum nu va pasa voua. :))))))

    Acum sa mai spargem niste baloane de ipocrizie.

    Noricuto si Born, eu ce sa fac? Daca va jucati cu curul gol pe langa orice pl sculata, v-o mai si luati. Sau gura spurcata e ok numai la voi? Neah, nu merge asa. Ca parca voiati egalitate, acum ce behaiti si faceti pe neprihanitele?

    Pe urma, Noricuto, stii cat ii pasa universului ca te crezi tu desteapta? Apropo, n-am vazut niciun prost care sa-si recunoasca conditia. Nu ma astept sa fii tu diferita. Asa cum nici nu ma supraestimez in asemenea hal incat sa cred ca te voi convinge de asta. Stii vorba aia, nu s-a nascut niciun om suficient de destept incat sa convinga un prost ca e prost.

    Alt balon: doar pentru ca va consider pe voi doua niste penibile disperate nu inseamna deloc ca asa as considera toate femeile. Mai scoateti capul din tarana proprie.

    Ati fi atat de jalnice incat daca v-as intreba cat fac doi cu doi, voi ati zice trei, eu v-as spune ”mars in clasa I”, sa urlati ca patriarhatul e de vina si ca am eu ceva cu voi ca sunteti femei.

    Noricuto, stii cat s-a ofilit patriarhatul de cand iti urli tu ideile alea fixe si putine pe aici? O duce rau de tot, l-am vazut. Umbla cocarjat de spate, ii cad dintii din gura. Spaima co***elor ce esti, jihadista virtuala. :loooool Stai cuminte, Rambo. Unde mai pui ca ai facut si tspe adepte. (apropo, in afara de asta cu bunicu-strabunicu puscator de alice in cururi de securisti, mai e vreuna?)

    Si ca sa ma mai uit si la Born, sa nu se supere c-am ignorat-o, tu de unde ai dedus, tuto, ca as fi insurat si ca as oprima femeile si ce dracu ai mai latrat tu acolo?

    Ti-am spus sa mai iesi din telenovele si sa nu mai privesti lumea prin sablonelul tau. Ca lumea tine si dincolo de semintele pe care le scuipi la coltul strazii.

    Iote, frate. Daca nu-ti place Babanu (cam pe aici sunteti voi), capetele seci trag concluzia ca nu-ti place alcoolul deloc. Manca-v-ar tata de destepte si purtatoare de gandire logica.

    Si in fine ultimul: Norico, baiatul asta de scrie mai sus te cam ignora. I-e clar pana si unui cal chior. Nu si tie, nu si tie. :)))) Vii degeaba cu cearsafuri. E la fel de inutil sa intre cineva intr-o disputa cu tine cum ar fi sa incerce cineva sa faca din Dragusanca o balerina la Balsoi.

  140. Oh, cred ca ti-au transpirat falangele tastand cu asa obida. Se zbate bine jugulara? Ador asta la tine, deja.

    Zapacit mic ce esti, chiar tu ai afirmat pe-aici, pe undeva, ca ai nevasta. Acu te dezici de ea?

    \”Sau gura spurcata e ok numai la voi?\”
    Te rog, te conjur, da-mi copy-paste cu jignirile si gura mea spurcata catre tine. Si, daca se poate, spargand baloanele de ipocrizie, sa pui in balanta si jignirile si gura ta spurcata catre mine. Sa vedem, e egalitate? 🙂

    O dupa-amiaza placuta! Eu mi-o fac asa.

  141. Bai, mai ai si tupeu.

    Vorbesti, vorbesti, vorbesti si faci curent degeaba. Ca o data nu spui nimic. Macar ailalta copiaza Biblia pe aici. Muahaha!

    Curul ti-a transpirat tie. Nu falangele mie. Uita-te mai sus si fa o număratoare daca ai un dram de bun-simt a comentariilor. Cu ocazia asta, poate-ti recitesti si perlele. Dar n-ai. Asa ca slabe spre inexistente sanse.

    Salutare, pisi.

  142. O, my, cate epistola mi-ai scris!Da, Born are un acut simt al observatiei: esti foarte zbuciumat, sa inteleg ca prostia feminina te manie in asemenea hal?

    Baiatul asta de pe mai sus poate sa ma ignore. Fix in paispe inmultit cu 0….

    As scrie chiar daca nu mi-ar raspunde deloc, dar raspunsurile lui ma ajuta sa-i schitez portretul, in linii mari, detalii fine, care pana acum nu se anunta deloc flatant. Fiecare raspuns al lui, coroborat de articole, este ca piesa unui puzzle. Si n-o fac dintr-un interes special pentru el, ci din preaplin de gol sufletesc.

    Doi, mi-e tot atat de clar ca unui om cu vedere X-Ray ca sunt citita si de tine si de el si de Cucurigu, si ca voi trei imi soarbeti fiecare virgula si cuvintel – oricat de searbad sau nerod – cu setea unui pelegrin pribegit de 20 de zile fara apa in desert, lecturati tot, de Kas, de rusi, de toate dracoveniile unei m***ri plictisite si satule de viata cu un apetit insatiabil pentru mahalagismul virtual, frecatul mentei si ruperea de realitate , voi trei sunteti mereu la datorie.

    Mereu.

    Ca niste veritabili stalkers.

    Cati ani aveti? Io v-am dat maxim 14.

    Si-apoi, nu trebuie sa-ti placa Babanu, nu trebuie sa ma placi pe mine, nu inseamna ca daca ma consideri proasta esti misogin, n-am spus asta, dar tie oricum trebuie sa-ti desenez ca sa intelegi ceva din ce spun eu, poti sa-mi combati ideile inteligent, cu rationamente corecte, logice.

    A simple task which the three of you (all males) have failed to succeed.

    Nu stiu ce-i Babanu, am sa presupun ca-i o spirtoasa de proasta calitate, vii si spui ca-i proasta dar vino si cu argumente, de ce ii proasta, ce contine, care sunt substantele componente care-i determina calitatea si gustul si de ce sunt ele proaste?

    Nu, n-am spus ca esti misogin ca ma consideri pe mine proasta, am spus ca te folosesti de strategia patriarhalista de subminare a increderii unei femei in fortele intelectuale proprii cu scopul de a o intimida, umili si reduce la tacere.

    Si asta nu fuctioneaa la mine, dupa cum singur esti in masura sa vezi.

    Si apoi mai era aia: daca tu esti convins de ceva nu inseamna ca si exista.

    Sa-ti desenez ca sa evitam dezacordul: Daca tu esti convins ca sunt proasta nu inseamnaca si sunt.

    Daca tu esti asa un cap masculin purtator de logica (haida de! Cine mai crede in spiridusi si unicorni?) demonstreaza ca sunt proasta.

    DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț.

    Nu poci, asa-i?

  143. norina,nu esti proasta dar sustii prostii.
    ex:
    \”Nu, n-am spus ca esti misogin ca ma consideri pe mine proasta, am spus ca te folosesti de strategia patriarhalista de subminare a increderii unei femei in fortele intelectuale proprii cu scopul de a o intimida, umili si reduce la tacere. \”

    pai ca sa te citez: demonstreaza ca buric asta a facut:) cu ce dreaq te-a subminat el fey?:)
    de cand a nu fi de acord cu delirul unei fomei inseamna c-o subminezi?
    fraza e doar un cliseu sforaitor.

  144. Si vorbind de baloane de ipocrizie, religia este un mare balon de ipocrizie masculina.

    Ce vad in comentariile tale e furie purulenta, e scancetul unui barbat ranit de biciul Norinei, nicidecum convingerea ca Norina e proasta.

    Caci de obicei, cand vezi un retardat nu te duci la el sa-i spui ca e retardat decat daca esti mai retardat ca el.

    Nu, izbucnirea asta testosteronico-violenta isi are obarsia in alta parte: esti ca miile de Betty cea urata care o vad pe Bianca Dragusanu (ca tot ai mentionat-o) la teveu si comenteaza pentru cei din jur \’\’Ce pitipoanca penala\’\’ cand in sinea ei si-ar dori sa arate ca Bianca (la corp cel putin ca la fata chiar e penala) si sa se bucure de faima si banii castigati de ea nefacand nimic.

    Invidie…

  145. Norico, ar trebui sa-mi iau concediu de la viata vreo trei ani ca sa reusesc sa te conving pe tine de orice. Or nu ma prea pasioneaza asta.

    Chiar n-ai deloc sentimentul imposturii cand te plangi de epistolele mele? Pai, e ca si cum Nastase s-ar plange de coruptia un magazioner, care mai ciupeste si el doi saci de ciment pe luna.

    Sau cand pomenesti de zbuciumare? Tu, dintre toti comentatorii de aici. Tocmai tu.

  146. Muahahahaha!
    Invidie? Ai si tu dreptate. Cine n-ar vrea sa fie Norina, una care n-are alta ocupatie in viata decat sa scrie romane proaste la comentarii pe siteuri? Pisi, ai profilul perfect al lipsitei de orice.

    Biciul Norinei?
    Fato, tu chiar te crezi vreo Xena.
    Opreste-te ca te ineci in penibil.

    Ma rog, treaba ta, de fapt. Eu nu mai stau pe aici sa te vad facand-o.

    Pana mai apar, vezi sa nu-ti rozi biciul singura. :))))))

  147. Muaaahahaha, sentimentul imposturii cand eu recunosc fatis ca sunt corupta pana-n maduva oaselor!

    Pisi, ai profilul perfect al lui Maximus (s-ar putea sa ma insel), poate m-am gandit prea mult la el zilele astea si am inceput sa-l vad in altii. :)))

    Nu stiu de ce stilul tau de scris imi aminteste de al lui. In fine….

    Io-s caravana care trece producand mult zgomot. Din cand in cand cate un caine se repede sa muste.

    Tu de ce te-a repezit sa musti? Ca te-a enervat prostia mea? Hai, sanchi!

    Eu nu rod nimic, continui sa-mi fac veacul (de singuratate) pe internet. \’\’Iar, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult,Codrule, codrutule,
    Ce mai faci, dragutule

    Muaahahahahahhah!

    Asta e ce nu inteleg, tu de ce te-ai penibilizat sarind la musat cand stii ca caravana (ai, ce-mi plac cacofoniile!) trece in acelasi ritm molcom si uniform si tu ramai doar cu energia consumata aiurea si timpul pierdut cu mine incercand sa ma convingi de convingerea ta. :)))

    Io ar trebui sa gandesc acuma: \’\’Asta pare a fi un tip mintos, daca el crede ca sunt proasta asa inseamna ca e\’\’. :)))))

  148. norina,nu esti proasta dar sustii prostii

    (AGAIN, doar pentru ca tu le consideri prostii nu inseamna ca si sunt, doi asta e ca si cum ai zice, nu esti inalt, dar ai 1.89).

    La tine toate-s clisee sforaitoare. Numai ce sustii tu despre homosexuali si femei nu e cliseu sforaitor, nuu, acolo e Originalul Personificat.

    Pai a combatut prin rationamente logice ceva din ideile mele?

    Nu. N-a avenit cu niciun argument logic, n-a incercat sa combata nimic. Doar a itit capul pe usa sa profereze invective (cocalara, proasta, paparuda, esti ca o vodca proasta sau o pitipoanca de plastic) mai ceva ca un tractorist turmentat nervos ca n-are ce regula.

    Cand nu esti de acord cu delirul unei femei spui si de ce.

  149. Cucupartz, Aveamburuiana si Mihaitza:

    Tot el explica si de ce a facut-o un pic mai sus. ceva cu echilibrarea balantei. Uff, mai baieti, nu mai puneti atata la \’\’fufletel\’\’ ce zice Norina, zau asa!

    Voi nu vedeti ca nu e toata-n cap?

    Ooo, saracutii de voi manca-i-ar sa le mananc io cocoselul de fufletele delicate ca petalele de cizantema.

  150. \”Nu. N-a avenit cu niciun argument logic, n-a incercat sa combata nimic. Doar a itit capul pe usa sa profereze invective (cocalara, proasta, paparuda, esti ca o vodca proasta sau o pitipoanca de plastic) mai ceva ca un tractorist turmentat nervos ca n-are ce regula.\”

    draga mea,la invective tu esti campioana pe acest site.
    daca invectivele inseamna subminare,pai tu ai sumbinat tot site-ul 🙂

    dublu standard fetito?

  151. Am incercat, da. Da, exact, cand jignesc asta incerc sa fac, sa reduc la tacere un om ale carui opinii sunt potrivnice intereselor mele.

    N-am sa jignesc un om cu deficit de inteligenta care se manisfesta prin rasul continuu si cam atat.
    N-am niciun interes.

    Si la baza oricarei actiuni se afla un interes.

    La baza dorintei de a insulta se afla exact asta: subminarea stimei de sine a persoanei in cauza, caci percepi opiniile si actiunile ei ca primejdioase pentru interesele tale.

  152. Bun, am revenit acasa. Deci, Buricosu`, citez din memorie :\”feministele c`urului, matracuci, tuta, proasta, paparude, vulgara\” vs. \”esti prost sau te prefaci\”. Asadar, invingator incontestabil la mitocanie si badaranie esti tu.

    Bai, amandoi luati pozitia de drepti in fata nevestelor si lasati-ne pe noi, fetele aici, sa ne destrabalam cum vrem!

    Si daca tot tin cu femeile mai mult decat cu barbatii, sper sa fiti capabili sa le oferiti in noaptea asta unul cu limba. 😀 Macar sa va \”razbunati \”pe ele! :)))

  153. Born, si io dau cu FQ la cer cand ies din casa dimineata, tu dai?

    Ca din stiinta mea cerul e totuna cu misoginismlele cretine vandute ca \’\’slovele Lui Dumnezeu\’\’ prin carti \’\’de capatai\’\’ inventate de barbati……redundanti (cu ocazia asta am invatat si-un cuvant).

    🙂

    Imi pare rau daca am uitat sa agatz disclaimerul la fiacare coment de-al meu, dar credeam, in naivitatea mea, ca este subinteles:

    Acest coment este un pamflet şi trebuie considerat ca atare! Nu dorim să aducem atingere demnităţii, imaginii sau altui drept fundamental al oricărei persoane !

  154. Nu, Norina, nu dau cu FQ. Eu iubesc cerul. Dar nu in sens religios, ci ca ozon, ca atmosfera a planetei asteia minunate. Dupa ce ca-s feminista mai sunt si hipioata. \”Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate, nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate.\” Un rau nu vine niciodata singur. 😛

  155. Borntobeawoman, iti mai zic un lucru legat de Max si Mihai si cu asta chiar inchei (triumfator):

    Trebuia sa se gaseasca inca (daca nu e unul si acelasi) un barbat suparat nevoie-mare care sa-mi desfiinteze ideile despre religie, Dumnezeu, feminism etc. ca \’\’zbucium irational\’\’ (caci restul, recunosc, sunt parascovenii)

    Caci, nu-i asa, sunt femeie, cum ar putea sa fie oare zbuciumul meu intelectual decat irational?

    Desi daca reiei comentariile mele despre religie si Dumnezeu de aici parca-ti cade fisa cat de ilogica si irationala e mica lor carte de capatai in care Mihai crede cu atata convingere: Biblia.

    Scrisa integral de barbati.

    Concluzia logica?

    ……………………………………………….. !

    Ba Dumnezeu vede viitorul, vede decaderea omenirii, vede ce va face Eva cand era doar in faza de proiect in mintea Creatorului si cu toate astea exista \’\’pacat\’\’ si \’\’liber arbitru\’\’ si Dumnezeu pedepseste oamenii pentru faptele lor (create tot de El).

    Apoi tot in Biblie femeia si barbatul au fost creati in acelasi timp, si tot in Geneza femeia a fost creata dupa ce s-a plictisit Adam de tocat frunze la caini de unul singur si voia sa toace frunze la caini in doi (de parca Dumnezeu nu stia ca Adam se va plictisi inca dinainte sa-l creeze si sa aleaga sa-l creeze in asa fel incat sa nu cunoasca acest minunat sentiment-plictiseala)

    Si hop Maximus ma desfiinteaza pe mine ca \’\’irationala\’\’.

    Amuzant! Haios ! hi hi hi si ha ha ha!

    Apoi Mihai vine cu argumnetul ca nu trebuie sa luam tot ce scrie in Biblie mot-a-mot, trebuie sa alegem si sa adaptam (imi pare rau, dar eu asta am inteles)

    Imi pare rau, asta mi se pare si mai irational decat inssi Biblia: toate versetele sunt considerate de origine divina. Si atunci cum e Dumnezeu? Ca o femeie la PMS ! Vrea asta, ba nu!, ailalta ! Iata, dovada ca Dumnezeu e femeie!

    Si e foarte interesant cum oamenii sunt egali in fata Lui Dumnezeu, dar Dumnezeu isi alege un popor favorit (evreii) si ca acele reguli din Vechiul Testament sunt scrise doar pentru ei.

    Haida de! Regulile alea se schimba cand Dumnezeu alege sa cuboare pe pamant prin vaginul sigilat bine cu una bucata himen, ca Mos Gerila down the chimney.

    Asaaa, Dumnezeu, care e infinit,caci Universul e infinit, cel care creeaza pamantul (care-i un firicel de nisip pe o plaja infinita) alege sa coboare aici printr-un vagin, sa creasca ca un om normal, sa faca cateva scamatorii cu vinul si painea, dupa care sa moara in chinuri groaznice pe o cruce (un simbol al torturii care devine simbol al caintei si credintei) ca sa schimbe regulile jocului din Vechiul Testament.

    Am un priteten preot (da, soc si groaza, e preot, dar e si ateu, a ales preotia pentru dineros) care mi-a explicat aseara, la telefon, ca voi, crestinii, trebuie sa ascultati de regulile Noului Testament, cel vechi fiind expirat acum.

    Adica \’\’iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti\’\’.

    Hm, hm, pai intrebarea mea era: daca trebuie sa-ti iubesti femeia (sau se referea numai la aproapele de sex masculin?) ca pe tine insuti si tie ti-ar placea sa fii preot sau presedinte de stat, n-ar fi normal sa-ti doresti exact acelasi lucru si pentru femeia ta? Nu asa e crestineste ?

    Bai, daca stau sa ma gandesc, Iisus era un feminist convins. Cred ca o sa ma convertesc si eu la crestinism :))))))

    Tu ce crezi, Born?

  156. Si inca un lucru legat de religie, Borntobeawoman, datorita Evei preotii pot fi preoti si barbatii stapanii incontestabili ai Universului. Daca teoria \’\’lberului arbitru\’\’ fuctioneaza si punem in carca Evei pacatul \’\’decaderii\’\’ atunci noi, vietuitoarele astea decazute traim datorita pacatului ei, caci ea de n-ar fu muscat din fructul interzis n-ar fi fost pedepsita cu \’\’procrearea\’\’. Asa scrie in Biblie, caci am citit-o pana la urma, in engleza, pe un site, ca asta a fost pedepsa ei pentru neascultare.

    Pai si atunci, e LOGIC si RATIONAL ca muritorii cu penis isi datoreaza nu numai moartea, dar si existenta unui pacat: pacatul Evei.

    Ei n-ar trebui sa-l slaveasca pe Iisus Hristos, ci pe Eva, caci datorita ei existam cu totii.

  157. Cucurigu, hello, baiatu\’, n-am voie sa comentez acolo,n-au auzit? SUNT O EVA PACATOASA, AM FOST DECAZUTA DIN GRATIILE ATOTPUTERNICIEI SALE, MAXIMUS. Nu sunt bine-venita in Raiul Misoginismului (AKA Planeta Terra).

    Asa ca-ti raspund aici, taticule (ca Mihai e mai tolerant cu mine):

    Muaahahahahahahahahahhaahhahah!

  158. CUCURIGU, raspuns rapid, ca orice incercare de a trezi ratiunea non-femeilor e futila: Pussy Riot, daca n-ar fi cantat cu cagule pe cap intr-o biserica ar mai fi ajuns cunoscute in intreaga lume? Femen, la fel, mesajele lor (considerate de cercopiteci stupide) ar mai fi fost sheruiete si resheruiete de mii de ori pe mii de pagini de feminism daca n-ar fi socat prin metoda lor de protest, xhibitonismul, cum il numesti tu?

    Nu.

    Scopul scuza mijloacele. Si scopul e nobil, umanitar.

    In tarile in care avortul este interzis si femeile incarcerate pe viata (asa cum ai face si tu, ca doar iti amintesti discutia cu mine) ca \’\’ucid\’\’ zigoti, fetile violate de 10, 11, 12 ani care raman insarcinate mor prin spitale (caci corpul lor e insuficient dezvoltat pentru o sarcina) in timp ce doctorii ar putea sa le salveze printr-un simplu avort. Dar le lasa sa moara, cu tot cu zigotul in ele ca asa vrea, ghici cine, BISERICA!

    In tarile arabe cate un milion de femei mor anual prin bataia cu pietre, ucise de sot (care rareori e pedepsit), de septicemie (in urma FGM-ului), la nastere (in urma complicatiilor) etc.

    Dar tu la toate astea nu te scandalizezi, nu protestezi, nu incerci sa afli cauza (care mai mereu e religia) tu te scandalizezi ca se duc alea cu tzatzele goale sa protesteze impotriva micimii si ignorantei masculine !

    Incredibil!

    Doi: sanii nu sunt organe sexuale, deci nu au de ce sa fie indecente.

    Barbatii sunt cei care le atribuie o semnificatie sexuala, caci ii excita, dar Dumnezeu (pentru cei care cred in el) a creat sanii femeiesti ca statii de alimentare pentru bebelusi. Atat.

    Nu ca sa-i excite pe barbati.

    Deci sanul, nefiind organ sexual, este la fel ca o mana, sau un genunchi: poate fi aratat.

    Ce-mi pasa mie ca tu te exciti cand il vezi?

    Pai daca un barbat ar avea un fetis pentru genunchi, par, cap, maini goale, talpi goale, etc , asta ineamna ca trebuie sa ma acopar cu o burka?

    Pai si ce ma fac daca barbatul are fetis pentru burka? Ha! I\’m fucked….

  159. Te scandalizezi ca alea isi arata sanii, dar nu te vad protestand in fata vreunui chiosc care comercializeaza Playboy-ul sau virusand site-uri cu filme porno.

    Atat timp cat sanii unei femei sunt folositi pentru placerea si amuzamentul barbatilor e OK, cand sunt folositi impotriva patriarhatului nu mai sunt deloc sexy, asa-i?

    SI da, \’\’Jos Barbatii\’\’, ati stat prea mult timp la putere si numai nenorociri ati adus.

    Ce fac barbatii in politica? O branza, pensionarii mor de foame, nu-s joburi pentru tineri etc…

    Ce-au facut barbatii cu religia lor neghioaba: razboaie, inchizitie, diviziune si ura intre oameni, mai mult moarte si suferinta decat Bine.

    Ce-au facut barbatii bun?

    Aaaa, o sa ma iei cu roata si berea, podurile si vibratoarele electrice.

    Asta in timp ce tu-ti descarci poze cu Bluetooth-ul, tehnologie inventata de o femeie: femeile au acelasi potential intelectual ca al barbatilor, numai ca-s mai bune ca ei caci estrogenul nu e un hormon al agresivitatii ca testosteronul.

    Si agresivitatea e opusul ratiunii.

  160. In tarile in care femeile fac peste 50% din parlament, nivelul de trai e cel mai ridicat din lume. Acolo tinerii isi gasesc de lucru pe salarii de trei ori ca aici, in conditiile in care mancarea si hainele nu sunt cu mult mai scumpe, batranii nu sunt nevoiti sa mearga la cersit prin guri de metrou….

    In tarile in care puterea decizionala apartine exclusiv barbatilor (ca Romania) sau in patriarhate ca Arabia Saudita sau Iran sunt doua clase sociale: afeceristii care s-au imbogatit vanzand petrol si aur occidentalilor, si sarantocii care nici apa curenta nu au si traiesc ca acum 3000 de ani.

  161. \”tu te scandalizezi ca se duc alea cu tzatzele goale sa protesteze impotriva micimii si ignorantei masculine ! \”

    daca citesti mai atent vei vedea ca io nu ma scandalizez deloc:)
    incearca sa nu inventezi lucruri pe care nu le-am spus papusico, ca nu-ti face bine nici la ten,nici la discurs.

    tot ce spuneam eu este ca ridicolul bate cauza.
    si cand ridicolul modului de manifestare e gigantic (femen) se obtine fenomenul contrariu: ridiculizarea si caderea in derizoriu.
    dupa care tot voi va plangeti ca nu sunteti luate in serios:)

  162. Ce-i ridicol bate cauza?

    Si ce-i ridicol?

    De fapt ce e ridicolul?

    In triburile africane nu e ridicol ca femeile sa stea cu tzatzele pe afara, din contra, e o chestie ce tine de cultura si credintele lor.

    O scena reala din Iran: vreo 50 de femei au murit intr-un incendiu intr-o cladire pentru spa pentru ca, goale fiind, nu au fost lasate sa iasa de acolo cu toate rusinilea alea la vedere. Politistii (cei care trebuiau sa le salveze) au baricadat usa pe dinafara ca femeile alea terifiate sa arda de vii inauntru, caci altfel ar fi zburdat vesele cu tzatzele (si ce-i mai ridicol si mai rusinos decat o tzatza de femeie) pe-afara.

    Cucurigule, esti…..n-am cuvinte care sa te descrie, ar trebui inventate injurii noi pentru tine.

    Ridiculizeaza numai daca consideri o tzatza de femeie (care e la fel ca o mana, un picior, Nu un organ sexual) e ridicola.

    Intrebarea mea: de ce e ridicola o tzatza de femeie?

    For that matter: de ce ar fi ridicol chiar vaginul scos la protest?

    E un vagin, e facut pentru cop***tie si fatare.

    De ce ar fi ridicol si pana la urma ce-i ridicolul?

    Mie mi se pare ridicol ca tu le gasesti ridicole pe fetele de la Femen.

    Ridicol rau !

  163. Si nu stau sa-ti citesc atent comentariile caci, asemenea lui ABramburicu, te gasesc redundant (cuvant nou, invatat aseara via MAX), ilogic, infantil. Si da, ridicoli.

    Imi place sa stau la discutii cu Irina, cu Borntobeawoman, cu femei intelgente, nu cu mistocari care nu se pricep decat la limbajul artistic si cam atat.

  164. Hai s-o spunem pe-aia drepta: le ridiculizati pe fetele Femen doar pentru ca barbatii gasesc ridicol (cand nu-i pentru cop***tie sau masturbatie, ca atunci nu mai e ridicol) trupul feminin.

    Ca de-aia sfarcurile masculine nu sunt banate pe Fatadebuci, in timp ce Zucherberg ala (sau cum l-o chema) baneaza tot ce prinde in materie de full naked boobs.

  165. E ridicol caci in capsorul vostru de barbati tzatzele au o singura intrebuintare, sa va scoale voua celelalte capsoare, cand sanii nu sunt scosi la inaintare exact pentru asta, devin ridicoli.

    Ete, si de-aia nu mai pot fetele de la Femen, care-si vad in continuare de treaba, castigand mii de adepte, de barbatii care le considera ridicole. Le-am vazut, sunt cocarjate, le cad dintii, ca sa citez un clasic in viata!

  166. Da, ti se pare ridicol sa mananci o inghetata cu lopatica de nisip a lui fi-tu, ca lopatica lui fi-tu are alta intrebuintare.

    Sau ca barbatii sa poarte fustite roz (asta in timp ce pentru femei nu e ridicol sa poarte cravata).

    Asa si cu sanii, ete pentru lins si supt, tu….nu pentru scrijelit mesaje ca \’\’Fight patriarchy, women are free!\’\’ , \’\’Fuck you morals\’\’ sau \’\’My pussy, my rules!\’\’ menite sa irite patriarhatul.

    Si daca asta nu-l irita cu siguranta poza asta de milioane i-a iritat:

    \’\’

  167. o porcarie de articol! religia nu indobitoceste? zau! take a look in the whole fucking history!!! wtf? fiti dracului realisti! biserici de miliarde care ar putea fi acoperis deasupra capului atator sarmani! si taxe pt catedrala mantuirii pulii 😐 ALO! DESCHIDETI DRACULUI OCHII! fata aia are probleme mari deep inside si preotul ala e ori prost, ori prost! una peste alta, fuck religion! spiritualitatea se intampla si fara preoti si biserici! povesti de adormit copiii si de manip***t mase, si toata prostimea care sta sa asculte si sa CREADA :)))) seriously?!?!

  168. Norina, iti dau dreptate la toate chestiunile legate de Biblie si religie. Dar va veni o vreme cand ne vom contra pe alte subiecte. Pana atunci, imaginar, protestam amandoua cu sanii dezgoliti aici. De exemplu, eu mi-i falfai acum peste obrajii nerusinati ai lui Maximus.Care te cenzureaza dincolo. Sau te interzice, mai exact.Da\’ te descurci tu, esti fata desteapta.Poate exact asta deranjeaza.:)

  169. Nu ma interzice, nu poate sa ma interzica nimeni de nicaieri daca imi doresc cu adevarat un lucru sunt de nestavilit.

    Dar n-am o apetenta pentru comentatul la el si-i respect dorinta de a nu-i pop*** subsolul.

    A zis omul ca la el nu vrea paranghelie, numai femei care sa stea frumos in bancuta, in rochitele lor scrobite, aplaudand frenetic sau facand small talk cu el, ma supun dorintei lui.

    Dar Maximus imi place. Imi place ce scrie, cum scrie, cred ca e un tip misto !

  170. Daca as fi stiut ca Maxi imi citeste comentariile as fi facut si eu un curs de bune maniere, ceva, sau as fi incercat sa fiu mai rafinata in exprimare. Asta, don\’t cry over spilt milk.

  171. Bine-ar fi sa si creada in ce scrie. Dar ma tem ca e doar un rol. 🙂

    Apropo de crestinism, am citit ca filozofia ar fi unealta Satanei,ca ii invatape oameni sa fie nici \”reci\”, nici \”calzi\”, in raport cu Divinul, ci \”caldicei\”, adica nu se adere la extreme, sa nu fie nici pacatosi ordinari, dar nici sa nu tinda la Viata Vesnica.

    In viziunea ortodoxiei, a fi \”rece\” ( ateu convins), e mult mai bine, mai iertator decat a fi \”caldut\”, oscilant.

    Asa si Maximus, macar de-ar fi \”rece\”, ca misogin si nu \”caldut\”. Insa eu il vad chiar \”fierbinte\” in legatura cu femeile. :))

  172. Nu ma intereseaza barbatii decat in masura in care arata bine,au penisul peste 17 cm si sunt buni la pat. N-am curiozitati din astea, daca misoginul X are nevasta, prietena etc.

    Maximus n-a vrut sa se intalneasca cu mine, asa ca nu stiu nici cum arata, nici cat de fierbinte e el cu femeile si nici nu ma prea preocupa.

  173. Si zau, nici daca joaca un rol sau crede in ce scrie n-ar trebui sa te preocupe. Poate la o adica sa fie o femeie. Care-i baiul? In ultimul timp ce scrie nu mi se are deloc misogin. Nici macar articolul curent, care-i doar haios si foarte bine scris. N-am ce sa-i reprosez acestui om si nu mi-as dori un colt al misandrei sau al feministei pe acest site. Desi o avem pe Irina care are grija sa echilibreze balanta si comentaca compulsiva Norina-Balls-Shrinker. E suficient.

    Nu-ti mai face atatea probleme cum e Max in viata reala sau daca ce scrie e sau nu jignitor la adresa femeilor. Ca nu e.

  174. Poate ca nu e ipocrit. Poate Maximus chiar e misogin. Iarasi, putin importa.

    Dar nu asa combati un misogin:

    -sigur esti gay (barbatii gay sunt mai feministi decat cei hetero)

    -sigur n-ai avut parte de dragoste materna in copilarie (una din infinitele cauze, e drept, dar sa reduci tot misoginismul la ea..).

    -in viata reala sigur pupi picioarele unei femei si stai smirna la comanda ei si pe aici iti umfli pectoralii inexistenti (pls, si daca in viata reala are o nevasta cu care sterge dusumelele si da de pereti in fiecare zi, ce te faci?).

    Sa vii cu speculatii despre viata personala a misoginului in loc de contraargumnete la ideile lui mi se pare contraproductiv si frivol intr-o discutie serioasa despre drepturile femeilor (iarasi, nu e cazul, Maximus scrie pamflete)

    Ce e el in viata reala putin importa.

    Si apoi e documentat sociologic ca femeile sunt atrase sexual de misogini (eu sunt atrasa sexual de misogini) in detrimentul barbatilor feministi.

    Poate ca misoginismul unora rezida in dorinta de a… fi alesi.

Lasă un răspuns la 666 Destroy Religion Now Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.