fbpx

Alt fel de filme porno

Primului canal erotic romanesc i s-a refuzat licenta de catre CNA. Acesta urma sa emita intre 1 si 5 noaptea, deci argumentul protectiei copiilor poate fi scos din calcul. Si oricum exista deja atatea canale porno straine pe care le avem in grila de programe incat nu stiu ce ar mai fi insemnat unul in plus. Atentie, era erotic, nu porno. Inca nu au fost date publicitatii motivele respingerii cererii de catre CNA desi normal mi se pare sa se fi oferit o justificare.

Moralistii si pudicii se vor bucura. Insa nu prea au motive sa o faca. Cei care detin respectivul post au anuntat ca isi vor muta afacerea in Olanda si vor emite de acolo. Iar profitul va fi impozitat tot in Olanda. Se pare ca statul roman nu are nevoie de bani, bogatia si prosperitatea sunt vizibile in orice colt, in concluzie o sursa in plus de venit ar fi superflua si nu constituie o prioritate.

Trecand insa peste ratiunile economice, as vrea sa ne intoarcem putin la pudoarea publica pe care CNA-ul tine s-o apere in mod partinitor si ipocrit insa. Nu dorim sa avem canale erotice romanesti, insa permitem televiziunilor generaliste sa arate, fara masca si fara machiaj, diverse parti anatomice in prime-time. Exista stiri mondene care aduc marturia unei lumi de carton, iar tonul nu este unul moralizator, ci mai degraba laudativ. Cei care ne vorbesc despre partidele de sex ale vedetelor nu o fac pentru a da un exemplu negativ, ci pentru a elogia o lume a superficialitatii. Cei care invita zi de zi in platouri personaje din suburbiile societatii isi duc mai departe programele fara sa fie amendati in niciun fel de CNA.

Citeste si:  Ma vaneaza niste branduri

Cred ca pornografia explicita, cea care se recunoaste ca atare si isi declara in mod fatis scopul, este infinit mai putin daunatoare moralei si sanatatii publice decat cea mascata, cea careia i se ofera alte pretexte precum informarea publicului. Nu vad ce relevanta are pentru noi modul in care Nikita face sex cu partenerul de viata. Si, cu toate acestea, obisnuia sa fie invitata in mod frecvent si sa relateze cu lux de amanunt, ba chiar aducea cu sine si filmulete doveditoare. Nu vad de ce ar trebuie sa stim cu cine a inselat-o sotul pe Andreea Banica, daca a inselat-o si de cate ori s-a petrecut.

Se organizeaza discutii interminabile, dezbateri, talk-show-uri pe teme absolut frivole, iar moduri de viata contraindicate de orice psiholog sunt aduse in prim-plan, marite cu lupa si analizate in toata vulgaritatea si patologia lor. Acest gen de pornografie este infinit mai daunator decat cel marcat cu bulina. Pentru ca nu dezveleste numai trupul, ci si vieti bolnave, tipare distructive. Si asa ajung adolescentele de 13 ani sa o aiba drept model pe Simona Sensual sau pe Laura Andresan.

Sa ne intelegem: nu sunt o pudibonda si sunt constienta de nevoile de tabloid ale acestui popor, ale oricarui popor pana la urma. Ceea ce condamn insa e atitudinea ipocrita a institutiilor care regularizeaza activitatea media la noi. De ce sa interzici un canal destinat adultilor cand cele cu audienta generala si incluse in abonamentele de cablu de baza difuzeaza emisiuni si dezbat subiecte cu mult mai daunatoare?

Am vazut ca unii aplauda decizia CNA cu privire la respectivul post si le spun celor pasionati de filme erotice si porno ca au deja suficiente surse pentru a-si procura materiale. Probabil seara dorm linistiti, bucurosi ca bravul si moralul popor roman a mai scapat de o amenintare. Ceea ce ei nu stiu e ca, in timp ca capul se afunda in perna, personaje care nu se recomanda ca fiind actori de filme porno monteaza in direct, la ore de maxima audienta, cele mai scabroase scene. Care vor fi apoi comentate pe strazi, in piete, mijloace de transport si in cafenele de toata lumea: functionari, elevi, studenti, ba chiar si de pensionari. Modul in care a fost, de pilda, comentata moartea Madalinei Manole in presa este infinit “mai” pornografic decat filmele cu sado-maso si alte inclinatii clasificate ca fiind deviante.

Citeste si:  Gramatica, paradox, homofobie cu aroma de politica externa

Pentru ca, spre deosebire de partuzele din filmele porno, la care numarul de participanti este limitat si pozitiile in care se contorsioneaza sunt relativ cunoscute, urmand un scenariu si niste reguli prestabilite, in cazul celuilalt tip de pornografie, numarul este nelimitat si nici nu pretinde nimeni sa arati cartea de identitate inainte de a participa. Jucam toti pe o mare scena porno, in care decorurile si luminile sunt de cea mai slaba calitate.

8 Comentarii
  1. Da. Deci Da. Atat am de spus. Chestia asta ma duce cu gandul la marea dezbatere de acum 2 ani cand in Big Brother doi concurenti au avut relatii sexuale. Pornografia e tratata ca pe ceva rau, insa daca sexualitatea explicita ar ramane numai in acele scene pt adulti, am trai cu totii intr-o lume muult mai buna.

  2. Asta e o realitate cruda ce care este foarte greu sa ne luptam.. Ce ma deranjeaza cel mai tare este faptul ca la stiri, te uiti k nu prea ai ce face… dau numai si numai vesti proaste, modele explicite despre cum sa furi, sa dai in cap cu sapa, si cand mai dau peste un caz mai important il intorc pe toate partile toata ziua timp de cel putin o saptamana, exemplu fiind tragedia de la spitalul giulesti.. deja mi-a iesit pe nas ipocrizia lor, si oriunde dau drumul la tv sa vad poate un film aud peste tot ca numai despre asta vorbesc si dau vina de pe unii pe altii. Sa nu mai vorbim de faptul ca filme abia dau unul pe zi si daca ar putea, l-ar scoate si pe ala k sa bage mai multe talk-show-uri scarboase cu invitati pe masura..
    Si de mai intreaba lumea de ce stau copii atat de mult pe internet, bine ca stau si nu vad porcariile de la tv. Afara sa mai iasa, si am observat ca mai ies in ultimul timp sa bata mingea, sper ca macar impactul IT sa se diminueze in timp, si sa fie doar o parte integranta in viata noastra.
    Poate se vor trezi, poate ne vom trezi cu totii… Tot raul spre bine

  3. Eu as renunta la asa o sursa de venit la bugetul statului chiar si in sapa de lemn cum este acum.E adevarat ca nici porno-emisiunile mascate de peste zi nu sunt constructive pentru psihicul poporului da\’ nici \”pornolacul\” de baza -pentru care mi se pare ca se insista putin cam mult-nu e ceva de dorit.Oricum internetul e plin de astfel de site-uri pentru doritori…si aici chiar nu avem nici un cuvant de spus.Faptul ca se da voie canalelor straine e nedrept si pentru asta poate ar trebui tras la raspundere CNA-ul.

  4. @kandia
    hai sa nu ne mai ascundem dupa deget.
    Toti facem sex si toti ne-am uitat la un film porno in viata asta.
    Asta intra in aceeasi categorie ridicola cu \”sa nu legalizam prostitutia\”.
    EXISTA! Deci haide sa ii acordam drepturile pe care le are.

  5. Mai, mai, mai… Cata demnitate! Si ce uimitoare evolutie! Ca pe maimute si catei i-ati depasit, atingand maretul stadiu de voyeur-isti! Tineti-o tot asa! Si in curand veti legaliza pedofilia si chiar zoofilia!

  6. @Pro,

    Ce este mai bine: sa fim stapani asupra sexualitatii sau sa fie sexualitatea stapana noastra?

    Ghicitoare: Fericit este imparatul care domneste peste supusii sai. Cine este imparatul si cine sunt supusii?

Lasă un răspuns la Kandia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.