Ma uitam de dimineata ca era metroul plin de mamici, bunici, tatici, unchi cu odrasle cu ghiozdane in spate. Ba chiar, la chioscul de flori de langa mine, falimentar de altfel, azi era coada. Cumpara lumea crini, trandafiri, ce se gasea…
Apoi am citit un articol despre candidatii nostri la prezidentiale si cum au trait ei prima zi de scoala. Eu, recunosc, nu am decat o singura amintire, ca ne-au pus sa defilam printr-un „tunel” de garoafe, cam ca la cununia civila. Si mai am o amintire, cu mama frumoasa si surazatoare, care se uita la mine. In rest, nu-mi amintesc nimic, dar nimic. Probabil ca din aceasta cauza nu am ajuns eu presedinte sau macar un candidat la aceasta functie.
De ce m-am apucat sa scriu acest editorial? Pentru ca mi-am amintit de chinurile cu uniforma. Mi-am amintit de cat de des pierdeam acel inel de plastic cu care imi prindeam cravata de pionier. Intr-un final, ajunsese mama sa mi-o lege pur si simplu. Spre disperarea invatatoarei, evident. Imi amintesc cum am vrut eu sa-mi calc acea cravata si evident ca am facut-o scrum. Imi amintesc de sortuletul acela cu buzunare pe care le rupeam bagand in ele toate prostiile. Si evident, le coloram cu cerneala care curgea din acele stilouri romanesti. Stilou chinezesc am primit printr-a treia, cand deja nu mai pierdeam uneltele de scris, ci acel inel de prins cravata. Si eram preocupata sa mai rup acel snur de comandant de grupa. Batalia pentru comandant de detasament am pierdut-o la cateva voturi… Of, ce tragedie a mai fost!:))
Mi-am mai amintit de acele penare de lemn, cu Donald pe capac, de miracolul vederii unui creion alb, chinezesc, cu desene pe el si guma de sters roz, in capat. Imi amintesc de cat de frumos mi se parea un ghiozdan de piele cumparat de ai mei din Brasov, care nu era patratos ca cele ale colegilor mei. Semana mai mult cu un rucsac. Imi amintesc cum trebuia sa ne ducem la sedintele de pionieri… imbracati in costumul acela. Imi placea fusta aceea plisata la nebunie. Camasa mi se parea odioasa. Iar bereta ma scotea din sarite. Imi amintesc cum trebuia cusuta matricola pe toate hainele si cum dimineata, in fiecare dimineata, ne strangeam ordonati frumos pe clase si cantam „Trei culori cunosc pe lume”.
Imi amintesc de cordelutele, bentitele acelea pe trebuia sa le purtam obligatoriu. Erau unele din plastic cu margarete care iti nenoroceau urechile. Cine avea alt model, era invidiata!!!
Mama imi punea niste funde sau niste pampoane uneori, cand venea inspectie si trebuia sa fim frumosi. Si imi punea pampoanele pe o bentita din matase, care imi aluneca pe par si jumatate din recreatie stateam sa o caut prin curtea scolii, sa o recuperez. Imi amintesc aratatorul, imi amintesc vizitele medicale, controlatul la batista si la unghii. Imi amintesc cum cei mari plecau in practica si se duceau la cules de fructe sau pe unde mai era nevoie.
Imi amintesc ca, dintr-un spirit ecologic cu o alta denumire, trebuia sa ducem nu stiu cate kilograme de hartie, nu stiu cate kilograme de macese si da, intr-un an, am cautat si melci. Ii trecea „Nea Nita” printr-un inel, ca erau standarde la export. Si trebuia sa ducem si sticle si borcane… dar de asta nu mai sunt sigura.
Imi amintesc poza lui Nea Nicu care trona la inceputul fiecarui manual… de Ana care avea mere si de Mara care avea pere, precum si de Xenia care avea un xilofon…
Voi de ce anume va amintiti?
Eu imi amintesc de cand m-a facut pionier. Ne-a dus la muzeu…. Mama, ce cadru festiv. Si eu n-am fost comandant de ceva, eram STEGARA SCOLII. Impreuna cu un alt baiat, plimbam niste steaguri la fiecare eveniment. Ehe… ce vremuri!
Mi-am amintit si eu ceva: Soarele si pionierii
Si-au dat mana peste tara,
Si-n adancul primaverii
Au………….minunat!
Si seria 2: Am cravata mea, sunt pionier
Si ma mandresc cu ea, sunt pionier!
Flutura in vant
Zalog de legamant
Intaiul meu cuvant:
SUNT PIONIER! PIONIER!!!
pffff! nu prea am amintiri nostalgico-lacrimogene de copil cu emotii clare si definite… am d-alea de copil tembel, care experimenta lumea si orice intamplare oricat de ciudata, buna sau rea, cu ranjetul pana la urechi:
Imi amintesc de Gavrila muciosul, fostul coleg de gradinita si de dusuri cu apa rece in miez de iarna, de plangeau educatoarele de frica, pana ne veneau parintii. Ohoo, Gavrila asta s-a nimerit sa fie in aceeasi clasa cu mine. Vai ce bucurie! Asta pt. vreo 2 saptamani. A fost trimis sa mai stea acasa un an, sa se coaca, deoarece isi manca mucii si ce mai gasea prin urechi, ochi, etc… in timpul orelor. deh.. cred ca-i inghetase mintea la dushurile alea reci.
Imi amintesc si de Ruxi, de care m-am indragostit lulea in ziua 1 din clasa 1-a si nestiind cum sa ma comport, din dragoste ii mai ardeam cate un sut-palma… ce prindeam. bine ca pana prin clasa a 5-a s-a uratit rau… asa a scapat de dovezile mele de tandretze…
Si-mi amintesc cu bucurie de tovarasa invatatoare Barbasura Lucia, o babatie rasuflata. A venit in \\\\\\\”vizita\\\\\\\” pe la noi, cum se facea atunci, se mergea la fiecare elev acasa. S-a imbatat ca o scroafa de nu mai stia sa mearga =)) si ghici cine a luat premiul 1 pana in clasa a 4-a, datorita acestei mici \\\\\\\”jene\\\\\\\” pe care o purta in suflet hoashca alcoolista? cred ca de la asta, chiar daca a fost in favoarea mea, am ramas cu anumite sechele – detest penibilul si ridicolul naturii umane influentate de alcool.
Imi mai amintesc cum in clasa a 2-a fiind, blestemam cu tot naduful pe \\\\\\\”uraciosii\\\\\\\” aia de revolutionari care mi-au stricat bucuria de a purta snurul ala frumos, de sef de grupa, obtinut prin fraudarea alegerilor. mai concis, prin pacalirea a 4 colegi – am zis fiecaruia sa ma voteze ca-l votez si eu… eu am luat 4 voturi… ei n-au luat nici unul ca tot pe mine m-am votat =)) Mi-a trecut si supararea pe revolutie repede, in cateva luni, cand am ajuns cu tata in Turcia, mi-a cumparat tot felul de aiureli si mi-a explicat ca inainte n-ar fi putut face asta.
Nu ma pot gandi acum la acele clipe, in general nu prea gandesc la comanda, imi aduc aminte doar de emotii mari si trairi intense. E ca o lume de basm, pierduta. Batalia pentru comandant de detasament nu am pierdut=o, mama lucra la alimentara si se cunostea cu invatatoarea. Pe tine te-am cunoscut mai tarziu, dupa liceu, dar te-am descoperit dupa facultate. Bravo!
eheheeee … ce vremuri ! imi amintesc de colegul cel mai mic din clasa pe care il agatam in cuier zilnic doar pt ca era mic. imi amintesc ca eram atat de \”cuminte\” incat s-au gandit sa ma faca comandant adjuct UTC pe scoala. le-a trecut repede, dupa cateva sedinte la care am dormit bustean. si primul baiat de care m-am indragostit. era blond cu ochii albastri si ma tragea mereu de par. fusta plisata de pionier pe care nu o gaseam nici o data pe masura mea. cel mai mic numar era imens pt mine si o prindeam in centura cu catarama cu stema tarii dar era prinsa doar intr-o parte iar in cealalta atarna cu destoinicie. si sarafanele pe care le ridicam sub cordoane ca sa fie mai scurte, si pe cele rupte la fotbal cu baietii, si juliturile din genunchi si ale mele si cele pe care le faceam colegilor si pt care nu te chema psihologul scolii sa-ti faca un test ca sa vada cat de inadaptabil esti, julituri care o adusesere pa mama la disperare incercand sa gaseasca si o parte feminina in mine. si apoi saptamanile de practica din liceu. doua la cartofi pe camp doua la struguri la Ferma3-Dealu Mare. Inginerul viticol, care era si seful de ferma avea in jur de 40 ani si sotia lui cam 20. si-i cantam \”un inginer se legana pe o fusta de studenta/ si pt ca fusta nu s-a rupt a mai chemat un inginer\”. am fost pedepsite 3 zile la curatat cartofi pt cantina. frumos, prea frumos !
Ah, ce ma oftic! Eu am fost doar soim, pionier n-am apucat sa fiu, pt. ca am inceput scoala in \\\’90. Din
prima zi de scoala nu-mi amintesc multe. Aveam un ghiozdan patratos, alb cu rosu, cumparat chiar in
vara aia de la Sulina. M-am asezat in banca cu una pe care o cunosteam de la gradinita. Iar aia s-a
dovedit a fi o tuta. Mai tarziu am ramas corijenta la fizica din cauza ei (vorba vine, de fapt eram
tufa la fizica) pt. ca tot vorbea in ore si, bineinteles, vorbea cu mine. Tocmai imi spunea ce mancase
dimineata cand ne-a scos profu\\\’ la tabla pe amandoua.
Mama nu suporta bentita aia cu doua pampoane imense si-mi dadea una simpla si alba. A facut mare
scandal cand, la poza de clasa intai (aia cand stai cu stiloul in mana si te faci ca scrii, iar in
spate ai harta Romaniei) invatatoarea mi-a pus in cap pampoanele altei fete. :))
si eu imi amintesc cat de stresanta era bucatica aia de carpa care se numea \”matricola\” si fara de care nu ne lasa sa intram in scoala :))
eu imi amintesc cum ne cautau de paduchi:)) si cum aveam toti mari emotii sa nu ne gaseasca vreun paduchel..pt ca deh.. cat de curati am fi fost… cand eram copii ne bagam prin toate ungherele si prin tot praful si nu ar fi fost vreo mare surpriza daca ne-am fi trezit cu musafiri:))
se pare ca sunt singura care a inceput scoala dupa legendarii pionerii si soimi… in 94 sa fiu mai precisa. In prima zi de scoala m-am pus in banca cu, o colega care dupa 2 min s-a ridicat si s-a pus in banca cu alta, doamne cat am suferit. Cealalta mi-a devenit cea mai buna prietena mai tarziu. Dar amintirea cea mai intensa a fost la sfarsitul clasei 1 cand am luat premiul intai (n-am prins nici coronita) si taticul meu care statea la usa ca era plin de parinti a inceput sa planga mai ceva ca fata mare la maritat 😉
Imi place mult articolul…Mi-am \”amintit\” de prima zi de scoala si de acele vremuri de mult apuse… Frumos…Ai talent la scris!!!
Succes pe mai departe!….
nici eu nu am fost pioner ci doar soim,pt ca la fel ca filomena am inceput scoala in 90.dar imi amintesc cozile de la 4 dimineatza la lapte sa ne poata face parinti cicoare cu lapte inainte de a merge la gradinita.prima zi de scoala a fost un chin pt ca ploua foarte tare si era un frig,iar pe noi ne tineau in curtea scolii.imi amintesc cu drag de bancile acele mici de lemn fixe care erau mai toate patatebcu cerneala,de garofele de pe banci,de emotiile invatatoarei cand a relizat ca avea sub indrumare 42 de copii,doamne ce mai vremuri…..a era sa uit,noi ii puseseram un nume asistentei care ne cauta de paduchi paduchetoarea!!!!super articol,te mai asteptam cu astfel de initiative.MULTA BAFTA!!!