Arme noi de seductie pe timp de criza

Doamnelor si domnisoarelor, in ultimul timp ma ingrijoreaza ceva. Culmea, nelinistea mea isi are izvoarele in lumea frumos pictata a publicitatii. Nu ar trebui ca toate sa fie roz si frumos mirositoare acolo? Ei bine, nu. Observ cum in ultimul timp reclamele la produse de tip deodorante sau lotiuni de corp anunta o perioada deloc… proaspata. Daca pana acum ni se promitea un efect de curatenie, prospetime si catifelare care dureaza douazeci si patru de ore, acum raiul… confortului s-a extins la patruzeci si opt de ore! Nu veti mirosi neplacut timp de 48 de ore daca utilizati antiperspirantul X! Folosind lotiunea de corp Y, pielea dumneavoastra va ramane catifelata timp de doua zile! Ba chiar, una dintre reclame sugereaza ideea ca si daca facem o baie in mare, mirosul pe care il vom degaja nu va fi cel specific, de apa sarata, ci cel de… aloe vera!

Stiam eu ca noi, ca popor, stam prost in studiile care masoara cantitatile de sapun, sampon si pasta de dinti consumate, dar nu credeam ca situatia e atat de… nespalata. De ce as avea nevoie de un deodorant care-mi improspateaza axila timp de 48 de ore din moment ce se presupune ca toti facem dus cel putin zilnic? Nu vreau sa dau nume de branduri, dar va asigur ca am observat tendinta la cel putin 3 branduri. Or mai fi si altele, dar poate ca mi-au scapat mie, neintarziind cat ar fi trebuit in fata televizorului in timpul pauzei publicitare. De aceea, nu voi da numele brandurilor.

Citeste si:  Imi schimb numele dupa casatorie?

Poate ca din cauza temerilor din ce in ce mai accentuate privind un al doilea val de criza ce urmeaza sa ne izbeasca din plin, advertiserii s-au gandit ca romanii vor dori sa faca economii la stickuri si alte produse de igiena si cosmetica. Vom folosi antiperspirante o data la doua zile. Coroborand asta cu vestile privind eliminarea subventiilor la caldura si cresterea pretului gigacaloriei incepand cu aceasta iarna, concluzia este simpla: ne vom spala si mai rar.

Citeste si:  O poveste despre un fat, o mama si statul care vegheaza

Asa stand lucrurile, de-abia astept pasta de dinti care promite sa ne apere de carii, aciditate, inflamatii ale gingiilor si halena timp de o saptamana! Supraliciteaza cineva? Vad o mana ridicata? Producatorul X promite apa de gura care poate fi refolosita de trei ori? Oferiti gratuit si un recipient pentru colectarea ei dupa prima utilizare? Excelent, doamnelor si domnilor, superb, senzational!

Inteleg nevoia de miraj a reclamelor. Daca nu ar promite, cum s-ar mai vinde? Totusi, sa ajungi atat de departe incat sa sugerezi unui potential consumator ca e ok sa foloseasca un antiperspirant o data la doua zile, asta implicand sa nu atinga robinetul dusului in acel rastimp, mi se pare cam exagerat si cam… insultator. Om fi saraci, dar chiar asa?

Si daca tot suntem aici, pe taramul economiilor drastice, voi ati observat cat de seducatoare sunt femeile din reclamele la balsamul de rufe? Si cat de puternic este efectul unei esarfe spalate folosind respectivul balsam asupra barbatilor din jur, care pica secerati ca mustele dupa trecerea unui avion ce imprastie insecticide? S-a dus vremea matusii dolofane din Italia, sau a Mariei care freca energic fetele de masa in timp ce sudoarea i se aduna brobonele pe frunte. Astept sa vad cum o domnisoara imbracata intr-o rochie de matase de la Elie Saab, lenjerie de la Victoria’s Secret pulverizeaza direct pe incheieturi si pe gat, fara sa mai porneasca masina de spalat, balsamul bleu ciel de rufe. Direct pe piele! Economisim apa si energie. Inlocuim apa de parfum cu produsele care fac prosoapele pufoase si lenjeria de pat fina. Mi se pare destul de plauzibil, voua, nu?

Citeste si:  Conversatie intre mama si fiica ei care a picat bacul

In concluzie, nu ne mai spalam, e adevarat. Nici nu ne mai incalzim casele. Partea buna e ca avem antiperspirante pe post de dus si balsam de rufe pe post de parfum! Optimism in timpuri de criza.


11 Comentarii
  1. Imi amintesc si eu de o reclama la un antipersiprant care imi spunea ca si daca fac dus, ala ramane acolo!:))
    Ca e rezistent la apa!:))

    La naiba, d-aia ma spal, ca sa curat si daravela de la subsioara, nu doar praful de pe brate!:)))
    Vrei, nu vrei, a lacarmioare misrosi, chiar daca dai cu 3 tone de gel de dus:))

    Iar astea cu 48 de ore ma infioara! Ma gandesc oare ce cantitate de chimicale au in ele, de rezista mirosul 48 de ore!

    Eu, oricum, nu inteleg strategia lor. Ca daca ma pun sa ma dau cu ala la 2 zile, inseamna ca le cumpar de doua ori mai rar produsele! Deci avantajul lor e scazut cu 50%. Oare sa se gandeasca sa imi tin eu banii in buzunar?:))

    Reclamele la balsam… O feerie! Vrei sa agati? Spala-ti rufele cu balsamul x! Lesina ala si apoi alearga cu flori dupa tine! Vrei sa te mariti? Spala-i camasile cu balsamul y si in 2 zile garantam cererea! Care nu e ceruta si face dovada, primeste banii inapoi GARANTAT!

    Marito, te-a inselat barbatul? Vezi, daca nu folosesti balsamul z? S-a dus la Frusinela, ca i-a mirosit de la balcon!
    Balsamul de rufe si fas-fas-ul ala care omoara bacterii (si plamanii tai – dar asta nu se pune) iti aduc fericirea! Vrei liniste-n casa? Fas -fas cu senzori si prosoape catifelate! Cheia casniciei perfecte!

  2. producatorii de antiperspirante de 48 de ore nu vor sa transmita oameniilor ca igiena nu e importanta…sa nu facem dus 2 zile….asta e ceva absurd. La un antiperspirant care e eficient pana la 48 de ore … inseamna ca e mult mai puternic si isi face mai bine treaba (chiar daca e mai daunator), imaginati va un antiperspirant cu durata de pana la 4 ore…cine naiba si-ar da banii pe asa ceva? Oricum dupa ce ajungem acasa de la munca, scoala etc. facem un dus, atunci mi se pare normal sa folosesc un antiperspirant cu un randament ridicat. La fel si cu absorbantele din ziua de azi care sunt mai eficiente si impotriva mirosului…dar asta NU INSEAMNA CA NU TREBUIE SA NE SPALAM, aceste reclame NU transmit mesajul ca pe toata perioada menstruatiei sa nu te speli la fel cum si aceste antiperspirante Nu transmit mesajul sa nu folosesti dusul 48 de ore!!! Fiecare intelege ce poate din reclame….dar mie acest articol mi se pare cam deplasat sincer.

    O zi rentabila tuturor!!!

  3. @Ank: in cel mai bun caz e vorba de exagerare. De ce sa lauzi o durata a efectului de48 de ore? Chiar daca vrei doar sa subliniezi eficienta produsului, 24 de ore nu mai erau de ajuns? In curand, vor ajunge la o saptamana.

    In Anglia, de exemplu, a fost interzisa o reclama la un fond de ten pentru ca imaginea era mult prea \”photoshopata\”. Adica perfectiunea prea mare. Mi-as dori masuri similare la noi.

  4. in general \”reclamelor le sta in sange sa exagereze\”…atata timp cat la noi in tara nu se ia nici o masura pt asta orice negrustor isi lauda marfa…nu cred ca este peste \”limita admisa exagerarii\” aceste antiperspirante de 48 de ore deoarece am vazut si de 72h :))…sa nu exageram cu o saptamana ca ce e mult nu e sanatos.

    …repet pt a observa eficienta unui antiperspirant nu trebuie sa stam nespalati atata timp cat scrie pe el…sunt alte caracteristici dupa care sa iti dai seama atata timp cat il folosesti, miroase mai puternic, daca alergi dupa autobuz sau daca stai intr o sala de asteptare plina pana la refuz de oameni unde abia circula aerul poate nu transpiri atat de repede…etc.

    …si eu vreau multe de la tara asta dar atata timp cat \”noi componentele principale ale ei\” interpretam asa lucrurile…nu cred ca ne va oferii degraba ceea ce ne dorim

  5. Irina, ai fost vreodata pusa in situatia sa nu poti face un dush? Ca de exemplu o vacanta cu cortul in mijlocul padurii, sau blocaj pe teava de apa, sau (ceea ce am patit personal) sa pierzi ultimul tren si sa nu ai cum ajunge acasa pana a doua zi? Deodorantele care promit eficienta de pana la 48 de ore nu sunt noi aparute, si nicidecum nu sugereaza sa te speli odata la 2 zile, ci iti spune ca nu o sa incepi sa mirosi urat imediat dupa utilizare, ba chiar ca in caz de nevoie sau urgenta nu o sa muti nasul nimanui. Pe cuvantul meu, eu am impresia ca tu nu mai gasesti de ce anume sa te legi.

  6. 48 de ore nu inseamna \”imediat dupa\”.

    De cate ori ti s-au intamplat in viata astfel de situatii?

    Problema cu aceste reclame e ca incearca sa inoculeze ideea potrivit careia astea ar fi regula, nu nefericite exceptii.

    Iar lotiunii care are efect de nu stiu cate zile ce scuza ii mai gasesti?

    Chiar nu ai senzatia ca advertiserii ne iau drept idioate? Chiar nu te enerveaza deloc ideea?

    Sati linistita, sunt destul lucruri de care ma pot lega. Nu e asa greu sa le gasesc. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.