Arta de a fi egoist

Orice om de pe lumea asta este intr-o oarecare masura egoist. Indiferent daca constientizam sau nu, acest lucru este absolut normal. Cu toate ca pare un pic imoral, egoismul ne este la un moment dat indicat si, in plus, este sansa spre o reusita sigura. Nu exista o regula cum ca barbatii ar fi mai egoisti decat femeile sau invers. Fiecare isi canalizeaza egoismul in functie de nevoile si dorintele lui.

Arta de a fi egoist nu se preda la nici o scoala pentru ca nimeni nu e realmente interesat sa faca din alti oameni independenti, care reflecteaza la ei insisi. Caci, cine nu stie ce vrea sa realizeze in viata, este o victima care se preteaza perfect sa fie exploatata de altii. Si exact asta vor toti de la noi. In volumul „Arta de a fi egoist”, Josef Kirschner te invata cum sa traiesti fericit, chiar daca altora nu le place.

Pentru majoritatea oamenilor, nu este nimic mai important decat sa se adapteze lumii din jur. Viata lor pare a se implini numai in comunitate, gasind aici recunoasterea si siguranta la care aspira. Dar fiecare persoana in parte are un singur scop precis: sa isi vada interesul, sa scoata cat mai mult pentru ea din convietuirea cu ceilalti, cat mai multa fericire posibila, satisfactie si, nu in ultimul rand, dezvoltarea propriei personalitati. Din acest joc al convietuirii, fiecare vrea sa castige aproape totul pentru sine.

Orice om cauta permanent siguranta si sprijin interior, dar numai putini il gasesc. Cauza este ca majoritatea oamenilor isi cauta aceasta siguranta in dependenta de altii si nu in ei insisi. E o chestiune psihologica. A ne gasi siguranta in noi inseamna, de fapt, a detine un concept dupa care sa verificam si sa evaluam toate influentele din timpul zilei, din viata noastra. Exista patru pasi spre a ne gasi drumul perfect spre noi si acestia se refera la:

Citeste si:  UE, CE, Barroso, PPE: Shut up!

Recunoasterea a ceea ce ne dorim si sinceritatea fata de sine

Daca impartim oamenii in fuctie de relatia cu dorintele lor, ii avem pe cei care stiu cu adevarat ce vor in viata si o fac, apoi pe cei care nu stiu si nici nu vor sa afle, prefera sa faca ce vor altii si nu reprezinta nici un fel de risc, iar in ultima faza, cei care stiu aparent foarte sigur ca isi doresc, dar in realitate habar nu au, ci pun mare pret pe dorinta de a le da altora impresia ca stiu ce vor. Trebuie sa recunoastem dorintele care vin numai din noi insine si se refera la noi. De exemplu, este o mare diferenta daca vrem sa slabim pentru ca atunci ne-am simti mai bine sau pentru ca am putea placea mai mult altora.

Evaluarea propriilor abilitati

Exista cel putin atatia oameni care nu stiu de ce sunt in stare cati nu stiu ce doresc. Aici avem patru grupe: cei care nu stiu ce isi doresc; cei care isi subapreciaza capacitatile; cei care se supraapreciaza peste limite si, la final, cei care se apreciaza singuri corect si dupa acest criteriu planifica tot ce vor sa faca in viata. Nu este de mirare ca atatia oameni se subaapreciaza si nu fac nimic pentru a-si dezvolta aptitudinile neglijate, ei gandesc probabil ca este mult mai comod sa se adapteze lumii inconjuratoare.

Citeste si:  Sa radem si sa plangem cu popii pre lege calcand

Aducerea dorintei si capacitatii in acord cu realitatea

Acest punct consta in a pune ceea de dorim si suntem apti sa facem in contextul realitatii. Numai asa se pot indeplini dorintele, daca luam in calcul si circumstantele fata de care trebuie sa le impunem. Daca pierdem rapoartele la realitate, ne vom prinde in lanturile unei dependente in care abia mai putem tine cont de aptitudini. De exemplu, multi cauta un job care sa le aduca suficienti bani si o siguranta aparenta, ca un substitut pentru munca pe care si-ar fi dorit sa o faca.

Uneori pentru a obtine ceea ce vrei, trebuie sa mai si renunti>

Este o trasatura tipica a timpului nostru ca oamenii sa creada ca ar putea avea mereu ceea ce isi doresc in viata fara a „scapa” cate ceva. In graba de a nu lasa nimic sa le scape, majoritatea uita ca nu exista absolut nimic in viata noastra pentru care sa nu avem de platit onorariul adecvat, iar acest pret se numeste renuntare. Ne gandim intotdeauna numai la ce ne-am dori si atat de putine ori la cele care ar trebui sa renuntam in schimb. Tocmai de aceea viata noastra e plina de dezamagiri. Vrem sanatate, dar nu vrem sa renuntam, de exemplu, la tutun si alcool, vrem o familie fericita insa o neglijam complet. A detine un concept dupa care sa filtram toate influentele, ca sa facem singurul lucru corect pentru fericirea noastra, inseamna a decide ce foloseste indeplinirii conceptului si a face lucrul respectiv fara ezitare, dar si a decide ce NU foloseste, si oricat de atragator poate parea acel lucru pe moment, sa renuntam la el.

Egoismul intre dragoste si prietenie

Citeste si:  Tu mergi la preot sau la vrajitoare?

Dragostea si prietenia fac parte, asemeni fidelitatii, sinceritatii, admiratiei, din intreg arsenalul de instrumente manipulatoare cu ajutorul carora trebuie sa fim facuti orbi in fata realitatii lucrurilor. Acestui scop ii servesc vorbe mari cum ar fi: „un prieten adevarat este intotdeuna prezent pentru tine la orice ora din zi si din noapte” sau „pentru o iubirea adevarata, nici un sacrificiu nu este prea mare”. In realitate, doar sentimentele nu pot sustine o relatie. E nevoie de mult mai mult, de implicare, de lucruri palpabile, de dovezi. Si, mai mult decat atat, desi pare imoral, ambii parteneri trebuie sa traga foloase din relatia respectiva. Nu doar foloase materiale, chiar si sentimentale. Fara armonia serviciului si contraserviciului, nici dragostea, nici prietenia nu pot fi durabile. Acesta este criteriul dupa care trebuie sa le masuram.

Conceptul de a te gandi mai intai la tine

De fapt, este de prisos sa ii ceri cuiva sa se gandeasca mai intai la el. Oricum o face! Intr-un moment sau altul, intr-o situatie sau alta. Cu toate ca toti facem acest lucru, avem retineri sa ridicam ideea in sine la rang de concept dupa care sa traim. In acest fel, intram iar si iar in toate greutatile posibile. Facem un compromis intre dorintele noastre si realitate. Ideile despre omul amabil, fidel in orice situatie, onest, care trebuie sa fie agreabil oricui sunt adanc inradacinate in noi si ne fac sa cedam, desi este in detrimentul nostru. Ajungem intr-o dependenta de slabiciunile noastre, care sunt exploatate de altii. Trebuie sa construim dispozitive de protectie, care sa ne apere de riscul de a ne sacrifica dorintele si telurile in numele intereselor altora.


13 Comentarii
  1. Eu cred ca nu e bine ca sa fie omu egoist in viata, sa stranga doara pentru el si sa nu dea nimica la nimenea, nici de pomana, nici cadou. Degeaba ai toate bogatile din lume daca n=ai pe cineva alaturea ca sa te bucuri inpreuna cu el si cu copilasi.
    Da e bine sa fi sincera si sa nu spui minciuni la nimenea ca dupe aia se intoarce inpotriva ta de nici nu sti ce te-=a lovit.

  2. Dupa multe experiente neplacute am ajuns la concluzia ca daca nu tii la tine, adica sa fii egoist, nu ajungi nicaieri… in primul rand trebuie sa te intereseze bunastarea ta si in functie de aceasta dorinta, reusesti sa iti faci o viata completa cu ceea ce consideri ca este necesar pentru tine… mereu am fost altruista si am dat ce am avut altora si am gresit… acum am inceput un nou capitol si sper sa devin indeajuns de egoista incat sa nu-mi mai iau tzepe… dilema momentului la mine este daca sa ma angajez sau nu si desi am nevoie de mai multi bani, nu cred ca sunt pregatita sa-mi \”sacrific libertatea\”…

  3. Orisice om trebuie sa munceasca ca doara nu poate sa umble asa teleleu si fara sa faca nimica. Tu cati ani ai? Ca daca esti mai mititica te mai poti juca o vreme, da dupe aia parinti trebuie sa dea militaria jos din pod.

  4. Ai foarte mare dreptate AndreeaV. In viata conteaza foarte mult sa nu fii egoist. Niciodata nu stii cand te loveste si de ce te-a lovit.

  5. E o intreaga filozofie. Sa fii sau nu egoist. Sunt tanara dar am observat ceva in viata mea. Daca castig ceva si impart nu mai castig nimic dupa aceea. Nu stiu daca m-am facut inteleasa. Cred ca daca Dumnezeu iti da, iti da pentru tine. Cunosc o multime de oameni, chiar si din familia mea egoisti. Am crescut cu o mama, un monumet de egoism. Si are un noroc la tot ce-si doreste. Eu daca vreau ceva, simplu de realizat, nu am. Nu stiu de ce si cum. Unii oameni e de ajuns sa-si doreasca. Si nu vorbesc de cei care-si doresc ceva si lupta. Vorbesc de acei oameni egoisti, doar pentru ei, care nu au bucuria de a darui. Credeti oare ca sunt mai fericiti? Eu cred ca nu. Bucuria de a darui e nemaipomenita. Sa sti ca ai facut un bine, ca ai ajutat , ca ai scos din necaz pe cineva! Da! cred ca un pic egoist si sa te iubesti un pic, sa te ingrijesti este un lucru bun. E frumos sa te sacrifici pentru altul , acela fiind cineva drag, dar cred ca lucrul asta tine de secolul trecut sau si mai in urma. Acum tendinta secolului 21 e un gen de egoism prost inteles si mai prost aplicat. Esti omniprezenta Andreea V. Mereu ai tu ceva de spus in \”dulcele\” tau grai!

  6. pe mine ma frapeaza o chestiune! stand eu asa si filosofand in legea mea ma gandesc…ca sunt totusi oameni pe lumea asta… care nu misca nici macar un deget si le vine totul pe tava. asta cum se mai numeste? sa fie NOROC?

  7. E bine sa fii egoist in \”limita bunului simt\”… Sunt intr-adevar persoane foarte egoiste, dar in general, astfel de persoane sunt nemultumite de viata lor… cand cineva are tot ce-si doreste si e fericit nu-i pasa daca aproapele lui are \”reusite\” pentru ca lui ii e bine, in caz contrar apare egoismul…

  8. este o diferenta intre a fi \”zgarcit\” si a fi \”egoist\”

    zgarcenie se refera in principal la bunuri materiale

    in timp ce egoismul are implicatii in tot ceea ce facem, toate activitatile si sentimentele noastre.

  9. Eu cred ca exista momente in care trebuie sa fii si egoist, cu limite desigur. Daca esti prea darnic, lumea de ia de fraier, daca nu dai zice ca esti zgarcit, iar dupa cum spune si mayssa….de la zgarcenie la egoism e cale lunga!
    Cand vezi un om amarat ce iti intinde mana la colt de strada, ti-e mila si-i dai ceva din suflet sperand ca putinul tau il va ajuta, insa cand il vezi pe acelasi amarat ca o duce mai bine ca tine….nu-ti vine sa-l strangi de gat putin?
    Copiii care cersesc in intersecie cu handicapurile la vedere….ti se face mila si de ei, insa in momentul in care tu, gandind ca le e foame, le intinzi un sandwich iar cateva minute mai tarziu observi ca ti l-au aruncat la gunoi, cum te simti? E adevarat ca majoritatea sunt pusi de parinti sa cerseasca insa asta nu le scuza gestul de a arunca ceea ce le dai tu din bunavointa.
    O_Dulce sunt pe deplin de acord cu tine, in primul rand te uiti la tine, si dupa privesti in jurul tau, sunt atatea exemple care au avut prea multa bunatate si incredere in oameni si au avut numai de suferit in urma oamenilor pe care i-au ajutat. Am auzit recent un caz in care o doamna a ajutat-o pe o prietena de-a ei acceptand sa o treaca girant pe un contract de credit, drept urmare doamna cu prea multa bunatate plateste ratele celeilalte care nu mai e de gasit………….asta cum se numeste? Naivitate, prostie, bunatate, egoism?
    Exista si momente in care trebuie sa fii foarte egoist ca sa poti razbi in societatea asta

  10. cea mai mare dreptate are ella
    insa te contrazic putin pt k unor oameni nu le place sa daruiasca si se simt jefuiti knd impart ceva cu altcineva.in schimb le place sa primeasca cat de multe

  11. e usor sa vorbesti la modul general pe marginea unei teme. ce te faci cand simti egoismul pe pielea ta? ce te faci cand vine cineva si spune: \”da-te tu, sa ma asez eu\”? ce te faci cand egoismul asta nu are masura si suferi pana cand iti plesneste sufletul si ajungi la disperare? ce te faci? devii si tu egoist? asa ar trebui. dar poti, daca nu-ti este in fire?

  12. Intr-o Lume Complexa, prea diversa pentru a putea fi observata si inteleasa fara efort, pornind de la diversitatea individuala si comoditatea, confortul ce caracterizeaza specialistul aflat in elementul sau apar afinitatile pentru ceea ce esti mai bine pregatit si repulsiile pentru ceea ce nu poti stapani cu usurinta.
    Astfel, egoismul celui care a reusit in Viata datorita abilitatilor sale speciale, unice, il face pe acesta sa creada ca stapanirea acelor abilitati si ca dezvoltarea personala in directia in care el

    este bun este cheia succesului pentru toti, iar ceilalti sunt inferiori pentru ca nu pot face ceea ce el face si astfel apare aroganta specifica specialistilor.
    Pornind de la aceste calitati, de la supra-aprecierea lor si adaugand succesul personal, apare Fascinatia Puritatii. Fascinatia pe care o are fiecare fata de calitatea lui cea mai de pret iar excesul, duce la dispretul pentru cei care nu detin acesta calitate.
    Astfel apar separatiile, diviziunile in credinte: fiecare crede ca el este mai bun.
    Materialistii cred ca stapanirea Materiei este apogeul, spiritualistii cred ca stapanirea Spiritului este apogeul, intelectualii cred ca stapanirea Gandirii este apogeul, etc.

    Asa au aparut si s-au dezvoltat specializarile, DAR ele sunt utile numai intr-o societate CENTRALIZATA.
    Centralizarea a dus la deformarea personalitatilor prin apropierea oamenilor si fortarea lor de a se uni intr-un supra-organism, distrugand individualitatea si omogenizand pe cei obligati sa indeplineasca aceiasi functie si accentuand diferentele intre cei fortati sa ocupe pozitii diferite in societate.
    Centralizarea duce la Polarizare.
    Homo Sapiens reprezinta apogeul Creatiei prin insasi faptul ca reprezinta intre animale Generalistul Perfect.
    Aici trebuie sa detaliem putin, si sa spunem ca formele de Viata se impart in doua categorii: Specialist si Generalist.

    Specialistul este cel care are rezultate deosebit de eficiente pentru o arie geografica restransa si in conditii unice de Viata. De exemplu exista animale care traiesc numai pe marginea raurilor si acolo sunt stapani totali, perfect adaptati. Insa la cea mai mica variatie climatica, cum ar fi secarea raului, specialistul are mari dificultati in supravietuire sau poate chiar muri.
    Generalistul este cel care nu are rezultate deosebite in vreun domeniu anume, dar poate supravietui in orice arie geografica si in orice conditii, adaptandu-se usor la schimbarile aparute in mediu. De exemplu sobolanii si furnicile care pot supravietui in aproape orice conditii.

    Omul este generalistul perfect, deoarece nu este numai un supravietuitor, ci mai mult de atat, se poate adapta atat de repede si de bine la un mediu nou incat poata inlocui cu usurinta cele mai multe animale specialiste.
    Asadar, natura ne-a inzestrat cu calitatea generalistului DAR si cu cea a specialistului, asta insemnand ca Omul trebuie sa se dezvolte atat ca generalist, deci echilibrat in toate domeniile posibile de activitate (materiale, spirituale, culturale) cat si a-si dezvolta abilitatile particulare in directia folosirii lor utile in societate, conform necesarului de moment dictat de conditiile de Viata.

    Societatea moderna este una extrem de centralizata, asta aducand suprematia specialistilor, si odata cu aceasta si o Evolutie extraordinar de ridicata, si toate aceste schimbari lovesc tocmai in specialistii incapabili sa se adapteze rapid noilor cerinte. Atunci cand centralizarea va atinge apogeul, Evolutia, deci ritmul schimbarilor, va fi atat de rapida incat societatea se va prabusi.

    \”Supra-specializarea sparge cunoasterea intr-o mie de bucati si o lasa sa sangereze\” Isaak Asimov.
    Sa vedem ce inseamna aceasta la nivelul social.
    Prin fascinatia asupra puritatii, fiecare Om isi cauta propriul drum in directia in care isi manifesta cel mai bine abilitatile. Pe de alta parte, centralizarea grupeaza oamenii care merg in aceiasi directie in mici colectivitati si astfel intre grupuri raman mari zone neexplorate.
    Ecomomic, acesta inseamna ca fiecare specialist va cauta sa dezvolte numai ceea ce ii este lui cel mai util si astfel apar: monoculturi in agricultura/disparitia de specii nefolosite; exploatari miniere deosebit de eficiente pentru extragerea unui tip de minereu/munti de steril; cunoasterea perfecta a medicamentelor/ignorarea \”efectelor secundare\” si tot asa.
    In ciuda aparentelor, supraspecializarea nu duce la cresterea eficentei ci la scaderea dramatica a acesteia.
    De exemplu, in mineritul primitiv se puteau extrage 1 g aur/1 kg minereu; in mineritul modern se pot extrage 1g aur/1000 kg minereu.
    Eficienta de extragere a aurului din minereu este de 1.000 ori mai buna, DAR cantitatea de steril este de 1.000 ori mai mare!!!
    Iar tot acest steril este de fapt un munte de nisip otravit cu cianuri, care la orice ploaie torentiala o poate lua la vale asa cum s-a intamplat in cele mai multe depozite. Acelasi lucru este valabil in orice domeniu intr-o societate centralizata: material, economic, social, administrativ, cultural, religios, etc.

    \”Sursa Raului\” in societatea moderna nu este un element sau altul ci insasi CENTRALIZAREA.
    Economia se prabuseste din cauza centralizarii.
    Cultura se prabuseste din cauza centralizarii.
    Industria se prabuseste din cauza centralizarii.
    Agricultura se prabuseste din cauza centralizarii.
    Administratia se prabuseste din cauza centralizarii.
    Religiile se prabusesc din cauza centralizarii.
    Spiritualitatea se prabuseste din cauza centralizarii.

    De ce este Centralizarea o Eroare?
    1. Prin centralizare se lucreaza cu numere prea mari ceea ce duce la doua Erori fundamentale de Gandire:
    – impresia ca mai mult inseamna mai bine, ceea ce este o mare eroare. De exemplu cine isi doreste sa aiba o greutate corporala de 200kg, sau 20kg?
    – a doua duce la luarea deciziilor gresite. De exemplu in agricultura este nevoie de o mare cantitate de cereale. Decizia luata este sa se foloseasca o suprafata corespunzatoare pentru a se cultiva acele cereale, insa in natura nu exista suprafete mari omogene si aceasta decizie da a cultiva totul la un loc, pentru a se folosi masini eficiente, duce la cultivarea pe terenuri nepotrivite si distrugerea campurilor agricole. La fel si in constructii, centralizarea decide sa se construiasca un oras pe un deal intre balti. Totul e bine, dar cand orasul creste, tot centralizarea decide sa sece baltile pentru a se pastra orasul unit. Decizia e gresita pentru ca solul e instabil, panza freatica ridicata, apar probleme cu canalizarea si inundatii frecvente.

    2. Intotdeauna in sistemele centralizate nu vor ajunge in functii de conducere oamenii cel mai bine pregatiti ci oamenii care isi doresc cel mai mult sa conduca, iar acestia sunt oamenii ambitiosi, dispusi sa faca orice pentru functie, deci coruptibili sau chiar corupti.

    In societatile centralizate coruptia nu apare din cauza oamenilor corupti ci dimpotriva, centralizarea duce la coruperea oamenilor coruptibili.
    Centralizarea este Sursa coruptiei.

    In concluzie: orice organizare centralizata este generatoare de coruptie.

    Solutia problemei este evidenta desi prima care le vine in cap oamenilor fascinati de puritatea polaritatii cred ca ma refer la descentralizare totala, anarhie.
    Evident ca si acesta forma de (dez)organizare este gresita, din cauze contrare.
    Acum ca avem atat centralizarea cat si individualismul ca forme gresite de organizare, desigur ca va ganditi la a treia solutie: centralizarea partiala in mici grupuri.
    Evident ca si acesta solutie este gresita, chiar mai mult, aceasta forma de organizare avand erorile ambelor forme mentionate anterior si avantejele nici uneia.
    Atunci ce mai ramane?
    Chiar sa nu avem nici o solutie?
    Ba da.
    Solutia este o Societate de tip Retea, fara centre de putere ci numai cu noduri de coordonare.
    Noi nu avem nevoie de lideri ci de coordonatori pentru a putea convietui eficient. Fara centre de putere, fara lideri – dispare coruptia.
    O societate de tip retea are toate avantajele materiale ale societatii centralizate precum si libertatile spirituale ale societatii descentralizate.
    O societate de tip retea este dinamica, flexibila, autoregenerabila si extrem de eficienta.

    Avantajele societatii de tip retea este ca ea este centrata pe individ, pe OM, fiecare Om fiind propriul centru (asa cum bine ne arata astrofizica: fiecare corp se afla exact in propriul centru al universului), si nu pe lider, pe \”Zeu\”.

    Oamenii moderni ar trebui sa aiba preocupari multiple, sa isi completeze lipsurile din educatie pentru a putea atinge perfectiunea echilibrului si in acelasi timp
    sa-si dezvolte talentele dar strict motivat de utilitatea lor in societate.

    Zilele trecute, o prietena spiritualista acuza ca oamenii cu aura de culoare galbena cu reflexe verzui mai au de evoluat pana la culoarea specifica \”oamenilor avansati spiritual\”, indigo. Ca o paranteza, ei considera ca aura de culoare rosie ce o emana oamenii materialisti reprezinta forma cea mai primitiva.
    Gandindu-ne la codul culorilor, Galben este echilibrul, culoarea Soarelui, iar verdele este Viata, culoarea progresului spiritual si a dezintegrarii Materiei.
    Este bine cunoscut in fizica ca lumina de culoare verde este cea care poarta cea mai mare cantitate de energie, iar pentru protectie, plantele care se hranesc cu lumina, au adoptat culoarea verde (culoarea unui corp este data de lumina emisa sau reflectata de acel corp).
    Pe de alta parte, intotdeauna divinitatea apare in viziuni sub forma umana cu chip luminos, galbui, inconjurat de o lumina albastra (galben albastru=verde) si asta ma face sa ma intreb de ce oare spiritualistii considera indigoul, o extrema, ca fiind perfectiunea?

    Raspuns: din acelasi motiv al \”fascinatiei puritatii\”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.