fbpx

As fi putut salva niste oameni. Dar n-am facut-o

Ne mandrim uneori cu faptul ca omenirea a evoluat. Atunci cand ne gandim la cum functiona, de pilda, societatea in Evul Mediu, cand o parere contrara curentului general, sub orice forma ar fi functionat acesta (religie, monarhie) atragea dupa sine o lapidare, o ardere pe rug si, in cazul cel mai bun, o amputare, ni se pare ca ne aflam la ani lumina. Ca acum suntem toleranti, intelegatori, iubitori.

In zilele noastre,exista ONU, exista UNICEF, exista Crucea Rosie, exista mii si mii de ong-uri care strang fonduri, militeaza, ajuta. Cam pentru orice grup defavorizat, discriminat, dintr-un punct de vedere sau altul, s-au format organizatii, mai mult sau mai putin eficiente, care sa-i sara in ajutor. Mai exista si gale de binefacere, teledoane, donatii de tot felul. Vedetele canta gratis, interpreteaza gratis, iar banii stransi se duc pe undeva in lumea a treia. Asteptam mereu ca bogatii acestei lumi, personajele din topul Forbes, cei care conduc Bentley-uri si isi fac vacantele prin Monaco sa se lipseasca de o bucatica din preaplinul lor si sa dea ceva pentru saracii lumii. Sa multumeasca sortii care a fost generoasa cu ei si cruda cu cei multi. Mereu ridicam ochii si asteptam.

Dar sa stiti ca nu exista numai bogatii lumii. Mai existam si noi, cei de mijloc. Noi care nu o ducem extraordinar de bine, noi cei carora luxul ne este inaccesibil, dar care avem totusi parte de cele necesare. Si de un surplus.

Citeste si:  Verde-n fata!

Nu vreau sa pozez in „filantroapa moralista”, nu vreau sa trag pe nimeni de urechi si de buzunare. Nu as putea face asta din moment ce eu sunt prima incriminata. Se intampla doar ca uneori sa fac anumite conversiuni. Am in minte un convertor care transforma bunurile pe care dau eu banii in vieti salvate. Suna crud, suna oribil, dar rimelul meu costa cam cat supravietuirea timp de o luna intreaga a unei familii de sud-saharieni.

Cand pun astfel problema, nu mi se pare ca mai suntem atat de departe de intunecatul Ev Mediu. Si am impresia chiar ca am fi “castigat” enorm la capitolul “superficialitate”. Oamenii aceia mureau, de multe ori, si din cauza ignorantei. Nicio grija, se intampla si astazi. Ne e teama de necunoscut si de aceea il respingem pe cel care se inchina altui dumnezeu sau pe cel care are pielea de alta culoare. Insa nu mai suntem chiar atat de ignoranti. Mai stim cate ceva. Stim ca undeva un chinez a muncit o luna intreaga pentru poseta care ni se balangane noua pe umar. Si stim si ca el a fost platit cu 30 de dolari pe luna. Iar geanta este comercializata la pretul de 300. Stim cate pungi de orez pentru o familie de subnutriti din Sudan s-ar putea cumpara cu banii pe care noi ii dam pe o… lumanarica parfumata. Acesta este pacatul nostru: ca stim si ca vedem.

Citeste si:  Esti frumoasa. Nu-i de ajuns. Fii si proasta!

E incomod sa stii ca un moft in lumea occidentala echivaleaza, financiar, cu supravietuirea in zonele „defavorizate”. Pentru ca, da, uneori viata chiar se traduce in bani. Si cand stii asta parca incepi sa inghiti cu noduri trufa belgiana cumparata de la Leonidas cu 20 de lei suta de grame. Pentru ca, este clar, pentru mine nu se termina lumea daca nu mananc azi praline. Si parca incep sa te doara ochii atunci cand deschizi debaraua si vezi ca ai zeci de perechi de incaltari, din care nu mai esti capabila sa alegi, iar in timpul asta, undeva se infrupta un corb din lesul unui copil mort de frig. Sau, cand pui mana pe telefon sa-ti faci o programare la cosmetica. Pentru ca, ce sa spun, te deprima imaginea punctelor tale negre si parca si fruntea ta arata mai “incarcata” decat de obicei.

Nu as vrea sa continuu si sa spun ca suntem cu totii partasi la nefericirea acestei lumi. Ca atunci cand stii si taci si mergi mai departe si nu intorci capul, ai pacatuit deja. Dar uneori – si in astfel de momente, recunosc, simt cum ceva ingrozitor ma apasa, ca si cum toata vina lumii ar atarna deasupra capului meu – mi se taie respiratia si simt un numar de victime pe care le-am adunat, de-a lungul timpului, in spate. Somalezi, birmanezi, cubanezi, tibetani. Toate rasele si toate popoarele. E o culpa colectiva si ma intreb cand ne vom trezi si cand ne vom privi in ochi si ne vom asuma.

Citeste si:  Un 8 Martie lipsit de flori. Un 8 Martie altfel

E neplacut, nu? E crud. Parca nu ai vrea sa stii. Parca ai prefera sa nu iti constientizezi egoismul si vanitatea, ajunse parte integranta a omului modern. Dar nicio grija. Un intreg sistem sare in ajutorul constiintei tale chinuite, inca de la primele semne de trezire. De undeva, se va intinde o anestezie. Caci problematizarile nu sunt necesare functionarii sistemului. Din contra, lumea nu te vrea asa. Lumea te vrea consumator. Lumea nu vrea sa renunti tu la bucatica aceea de ciocolata, la dresurile acelea de matase, la posetuta ta cu paiete, la tocurile tale Louboutin, la toate brandurile si cristalele si smacurile. Pentru ca egoismul, vanitatea, inconstienta, lipsa de compasiune, ei bine, da, toate acestea sunt mai profitabile, mai „viabile” decat mila, decat empatia. Valorezi mai mult adormit, robotizat, imaginandu-ti ca viata ta s-ar sfarsi fara oja roz si fara parfumelul acela decat lucid. Si totul, absolut totul conspira ca sa ne readuca in starea de vite somnoroase.

Si pe ecranul televizorului, va aparea o doamna cu ten luminos, buze voluptuoase si gene matasoase. Si ea iti va spune ca meriti. Sau ceva asemanator. Si tu o vei crede.

7 Comentarii
  1. Sfasietor de dramatic dar adevarat pana la durere !Si totusi mai sunt si oameni din clasa de mijloc care constientizeaza acest fapt. Poate chiar foarte multi. Dar stiti ce se intampla comparativ cu acei bogati ai lumii care se intrec in a face parada cu donatiile lor, cu ong-urile lor sau cu balurile lor de caritate? Oamenii din clasa de mijloc chiar  muncesc pentru acel surplus de bani pe care l-ar da cu placere pentru orice cauza dreapta sau pentru salvarea unui copil de la foame, sete, frig sau boala si ar vrea sa fie convins ca banutul lui dat chiar ajunge acolo unde trebuie; ca banutul lui chiar se transforma in mana de orez pentru acel copil somalez, sau in gura aceea de apa ce ar potoli setea copilului scheletic care se uita speriat cu ochii uscati din care nu mai poate curge nici o picatura de lacrima spre cerul arzand din care nu a mai curs nici un strop de ploaie poate de cand s-a nascut el, sau in serul din banala seringa cu vaccin antipoliomelitic care nu ajunge la toti copii Africii si care mor secerati de aceasta boala in secolul XXI. Fac parte din randul acestor oameni din clasa de mijloc care as dona chiar mai mult decat pretului fardului meu, sau pretul a inca unei perechi de pantofi daca as fii convinsa ca din acei bani chiar as putea salva \”ACEL COPIL \” ! Dar bogatii lumii nu fac donatii convinsi si patrunsi de mila ! Ei fac aceste gesturi pentru a fii ei in centrul atentiei, in lumina reflectoarelor ! Putin ii intereseaza unde merg acei bani ! Decat baluri mai bine un convoi umanitar fara pompa si fasoane care sa duca apa si mancare acolo unde este foamete si secete, un convoi sanitar permanent in zone cuprinse de molimi si boli patronate pe termen lung de acesti bogati ai lumii care se falesc cu cativa banuti aruncati in ochii nostrii si care nu fac decat sa le faca lor reclama si sa le umple conturile. As pleda pentru acest fel de donatii, as fii alaturi de acest fel de oameni indiferent de conturile lor din banci si as milita pana la moarte pentru permanentizarea lor si mentinerea lor pe termen cat mai lung sau pana la rezolvarea totala a problemei respective din milioanele de locuri ce sufera in tacere fara sa le cunoastem  pe toate.Deci hai sa fim alaturi de suferintele Planetei cu sufletul curat, cu totii indiferent de cati bani avem in cont DAR sa demonstram concret ce se intampla cu fiecare banut strans fara pompa, reflectoare si paiete sau cristaluri !!!!!!!!!Propun lansarea unui astfel de proiect gestionat de echipa aceasta inimoasa de la ENJOYSTYLE.ro, proiect prin care sa demonstram practic ca si noi, cei fara conturi cu multe zerouri, putem sa alinam o particica din suferinta planetei !Astept propuneri pe adresa contului meu de pe Enjoystyle.ro pentru utilizator(nume) PEPY-61. SUCCES ideilor pragmatice si posibil de pus in practica !

  2. bine mai, dar daca eu nu cumpar geanta aia cu un sac de bani, probabil ca nici macar cei 30 de euro pe luna nu i-ar mai primi acel chinez

  3. articol super deprimant. daca eu nu mananc o trufa, in mod sigur trufa aia nu va fi mancata de un om care moare de foame prin somalia. si nici apa care curge aiurea la mine la robinet nu se va duce, prin magie, intr`o zona in care nu exista apa potabila.
    daca as sta sa ma gandesc ca din salariul meu poate trai o familie din africa timp de N saptamani si as calcula absolut orice cheltui in modul asta as ceda psihic.
    in rest ii dau dreptate celui care a comentat la 4:11 pm, noi cumparam ce se produce in china de catre niste muncitori platiti prost (pentru standardele noastre), dar daca n`am cumpara, oamenii aia nu ar avea loc de munca.
    economia se bazeaza pe consum, nu pe economisire.

  4. Maddy, ideea era sa renuntam la \”trufe\” pentru a dona. Ideea e ca noi, cei din clasa de mijloc, spunem \”nu am suficient incat sa dau altora\”. Or eu tocmai asta spun: ca avem si ca nici nu ne imaginam cate se pot face cu \”maruntisul\” acela. Nici nu spuneam sa nu mai cumparam geanta aceea, aratam cum doar ceea ce pentru noi este un moft pentru altii aceeasi suma le-ar asigura supravietuirea.

    In rest, sunt de acord cu tine.

  5. Articolul zice BINE.

    Articolul zice INCOMPLET!

    Cauza fundamentala NU rezida in bogatasii corupti (desi au si ei contributia lor) si nici in faptul ca tu iti iei un rimel ce costa cat o luna de mancare pt un somalez.

    Cauza e una banala, dar daca v-o zic NU va va placea, fiindca contravine ordinului biblic ,,cresteti si va inmultiti\’\’

    Cauza e SUPRA-POPULAREA! PUR si SIMPLU…suntem MULT prea MULTI pe toata planeta, dar in special in acele regiuni africane, chineze etc

    Occidentalii, cu tot cu stilul lor opulent si nesimtit, insa sunt si MULT MAI PUTINI, atat ca densitate cat si ca total.
    (iar populatia occidentala e chair intr-un trend usor descrescator)

    E de ajuns sa vedeti statisticile, in caz ca inca credeti ca vorbesc prostii

    Nu va trebuie diploma de Oxford sa intelegeti ca e mult mai usor sa asiguri lux pentru 10.000.000 oameni, decat conditii decente pentru peste 200.000.000 oameni ! ( CIFRE CU TITLU DE EXEMPLU)

  6. Argumentul tau cu suprapopularea nu sta in picioare decat pentru anumite zone, mai ales cele din Asia. Acolo intr-adevar exista o densitate foarte mare in unele tari (India, Bangladesh) etc. In legatura cu continentul african insa, valabilitatea celor sustinute de tine incepe sa scartaie. Acolo exista subpopulare, nu suprapopulare si sunt la fel de saraci.

    In rest, observ acelasi ton la tine: umanism zero. Iar luxul, dragul meu, imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu ti-l asigura nimeni. Te asigur ca si daca am fi 10 000 000 tot cam asta ar fi situatia ta financiara. Sper ca nu te ghidezi dupa o matematica extrem de simplista si sa crezi ca daca s-ar evapora cumva saracii lumii, s-ar imparti avutiile si resursele in mod egal si ai prinde si tu un \”copanel\” mai mare. Pentru ca nu s-ar intampla asa.

    Nici in Evul Mediu, cand populatia ajungea sa fie decimata din diverse cauze (razboaie, molimi etc) cei care ramaneau nu se poate spune ca \”se lafaiau in lux\”.

    E trist cand ajungi sa privesti absolut orice problema din aceeasi perspectiva si sa folosesti aceeasi masura pentru orice. Crede-ma, ti-am urmarit comentariile la mai multe articole de pe acest site si, in mare, spui acelasi lucru indiferent de tematica abordata. Cam tot ce spui ar sta sub titlul \”Selectie naturala. Darwin\”.

  7. problema e tocmai luxul in care traiesc unii in timp ce altii mor de foame. europenii incearca sa compensenze cit de cit lipsa asta de balanta taxindu-i mai mult pe cei bogati ca sa canalizeze banii catre serviciile sociale. nici asta nu e de ajuns, dar e ceva. in schimb, in tarile africane, cei care au bani nu mai stiu ce sa mai faca cu banii, dau banchete de lux cu sute de feluri de mincare, au sute de masini, etc in timp ce la 100 de metri mai incolo un copil moare de foame. pentru cei din clasa de mijloc sa spunem ca e una ca-si mai fac cite un moft pe ici pe colo, mai cumpara o trufa sau un fard mai scump. dar vinovatii adevarati sunt intr-adevar cei care au bani si cumpara masini care sa se asorteze cu vestimentatia de exemplu (e.g. Paris Hilton) sau cumpara o rochie sau o geanta de 5 mii sau 10 mii de dolari. Acolo e problema. Sau d-alde manelistii nostri cu tonele de aur pe ei si cu maybach-uri si ferrari. oamenii aceia pot schimba viata unui copil sarac. Pot sa-l ia din saracie si sa-i ofere o educatie si un viitor, dar nu fac nimic. Desi nu stiu exact motivele din spatele alegerilor respective, apreciez gesturi de genul celor facute de brad si angelina cu copiii lor adoptati, sau de madonna. prin vizibilitatea pe care o au, poate deschid niste minti. Iar chestia cu suprapopularea e si ea adevarata. Oamenii aia mor de foame si continua sa aduca copii pe lume. In India se discuta de un vaccin anti-pregnancy si scuze, dar sint de acord. Pentru ca femeile alea nu sint in situatia de a alege si fac copii pe banda rulanta accentuind stadiul de saracie. Da, noi putem contribui cu o suma mica pe ici pe colo care se aduna dar unde se duc banii aia? Stiti ce salarii au cei de la UNICEF? Stiti ce sume de bani se cheltuie pe calatorii business class? Tu dai 100 de lei pentru care ai muncit crezind ca ajuta un copil iar din banii aia ce ajunge la final e infim. Ca sa nu mai spun ca sumele alea de bani care chipurile sint tirmise in Africa, nu ajung la copiii aia ci subventioneaza gruparile teroriste. Chiar si cind e trimisa mincare, aceasta e furata de catre teroristi si tot nu ajunge la familiile care au nevoie de ea. Singurul lucru pe care il poate face cine are posibilitatea e sa incerce sa adopte un copil si sa-l scoata din mediul ala, sa-i ofere o sansa, Dar cine are posibilitatea?

Lasă un răspuns la lari Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.