fbpx

Avem o relatie ciudata cu luxul

Romanul are o atitudine ambivalenta fata de lux. Pe de o parte, tanjeste dupa el si cel mai adesea cumpara produse pe care nu si le permite, cu sacrificii numai de el stiute. Sunt deja un loc comun imaginile cu SLK-uri si Q7 parcate in fata unor mizere blocuri de garsoniere. Nu conteaza ca masina ta are cam acelasi volum ca locuinta sau ca, de fapt, nici nu prea iti permiti reviziile, asigurarile si combustibilul pe care bolidul il consuma. Tot romanii vantura iphone-uri luate in rate sau la abonamente pe care si le permit doar reducand drastic lista de cumparaturi la supermarket. O cunostinta a facut credit de nevoi personale ca sa-si achizitioneze o geaca. E adevarat, una a unui brand de renume cu un pret care ingloba cateva salarii. Daca in Occident, a avea un Mercedes nou sau un BMW este apanajul unei clase, a unei paturi sociale foarte clar delimitate, la noi lucrurile nu sunt deloc atat de clar demarcate. Romanii conduc masini care costa cat jumatate din locuinta.

In acelasi timp insa, de cand a aparut moda in mass-media de a fotografia mai ales femei din mediul politic purtand genti Louis Vuitton si sacouri Chanel, toata lumea e scandalizata. “Soc! Poseta de zece mii de euro!”. “Revoltator! X poarta in picioare o pereche de pantofi care costa cat 10 salarii medii pe economie!”. Mai aud si cunostinte intrigate de gandul ca un “maiou!” Escada costa o mie de lei.

Citeste si:  La ceas de seara, Realitatea Tv intreaba, vrajitoarele raspund

Apoi, urmeaza intrebarile. “Dar din ce e facuta, domnule, carpa aia de costa atata? Ca doar n-o fi din aur!”. Daca nu e vorba de un articol de seara, de “ocazie”, indignarea e si mai mare. “Eu am unul acasa care arata fix la fel si am dat 20 de lei pe el, nu 2000!”. Chestionarile sunt oarecum explicabile intrucat vin din partea unei categorii de oameni care percepe luxul doar ca ostentatie, nu ca garant al calitatii si ca inconoranare a unui statut, cand ar trebui perceput doar ca o confirmare a fondului, nu ca zorzoanele formei.

Coco Chanel spunea Iubesc luxul. Luxul nu are nimic in comun cu bogatia sau cu ornamentele, ci cu absenta vulgaritatii. Ei, „detaliul” asta nu prea e perceput de mentalul colectiv romanesc. Simplul fapt ca beneficiezi de un cont bancar solid nu e garantul calitatii alegerilor pe care le faci. Altfel, nu ar avea atata succes la noi produsele care nu fac altceva decat sa faca reclama brandului (sigle mari, logo-uri supradimensionate), iar cei care le poarta si-ar da seama ca nu ei poarta haina, ci haina ii poarta pe ei in aceste situatii, biete cuiere umblatoare.

Sa apreciezi calitatea, iar luxul e un fel de “supercalitate”, iti trebuie o educatie de calitate. Altfel, esti doar o cotofana, data fiind aplecarea acestei pasari pentru obiecte stralucitoare. De aceea, consumatorul needucat ajunge sa se enerveze cand a dat 80 000 de euro pe o masina, iar aceasta ramane blocata in noroi in drumul spre gratar. Caci un consumator neinformat nu stie sa adecveze obiectul situatiei in care e folosit. La fel de inselat in asteptari se va simti si daca rochia de seara nu pare sa aiba „nimic iesit din comun”. Echivaleaza obraznicia pretului cu ostentatia pe care ar trebui s-o afiseze produsul. Ca doar „cat dau, atata face”.

Daca nu straluceste din toate colturile, daca e lipsit de atributul „ostentativ”, acelasi consumator spune ca trebuie sa fii „tampit” sa dai „atat” (orice ar fi insemnand acel „atat”), dovedindu-se iarasi ipocrit intrucat mult mai „tampit” a fost el cand a dat 2000 de lei pe un telefon cand castigul lui lunar se ridica la 3000.

Citeste si:  Despre pedofili celebri si parinti

Nu ma incadrez cu siguranta in clasa care-si permite produse de lux. Dar nu ma mir si nici nu intru in soc anafilactic atunci cand aud ca pe lumea asta exista oameni care dau pe o rochie de cocktail 15 000 de ron. Si nici nu jur pe toti sfintii ca, si daca m-as incadra in target, nu as plati o asemenea suma. Ideea este ca rochia Balenciaga trebuie sa se integreze intr-un anumit mediu. Pana la aparitia ei, trebuie sa existe alte elemente care sa o premearga, cu care sa nu creeze un contrast neplacut. Odata ce aceste conditii sunt respectate, nu vad niciun fel de motiv pentru care cineva nu ar da si doua mii de euro pe niste bikini. Accept cu usurinta faptul ca frumusetea costa. Creativitatea, la fel. Numele, renumele, publicitatea, idem. De altfel, cred ca ma simt mai furata eu cand imi iau o bluza de la H&M (doar un exemplu de brand supraestimat) pe care dau 80 de lei si care se deformeaza la prima spalare decat cea care da 2000 de lei pe o bustiera.

6 Comentarii
  1. Te citz aproximativ: da 2000 de lei pe telefon, cand salariul e de 3000!
    ERONAT!!!

    Da 2000 pe telefon, cand salariul e minimul pe economie, adica 800 si ceva.
    Acelea cred ca sunt cele mai multe cazuri!
    Felicitari pt articol, mi-a placut f tare cum ai abordat problema!

  2. merci pentru articol, am realizat ca apreciez si imi place calitatea, cea care face obiectele sa reziste in timp (si la spalari :P), si urasc luxul si branduri… le consider o inutilitate, una din marile prostii ale umanitatii…
    intr-un fel ii inteleg pe romani, sunt satui de saracia in care au crescut si vor sa obtina acum tot ce au si ceilalti europenii, fara a munci prea mult… doar ca din pacate nu se poate, salariile minime difera atat de mult, si romanul ar trebui intai sa invete sa faca banii, apoi sa-i cheltuie.
    iar eu personal n-o sa cheltui niciodata sume cu multe zerouri de la firme cunoscute de altii, ca eu nu-mi incarc memoria cu asa ceva, pe haine, pantofi si mai ales genti (stiu ca sunt femei, dar le urasc). in schimb o sami cheltui banii, multi, putini, atatia cat o sa am, pe o casa, pe o masina , pe electrocasnice chiar si pe o carte de calitate

  3. nu toate lucrurile pe care dai 80 lei se strica la prima spalare. eu ba da, ma mir cand unii dau sume exorbitante pe o scobitoare si chiar ma intreb cum ajung sa aiba sumele alea in cont, mai ales daca vorbim de tara noastra. mi-as dori sa nu mai fie diferentele astea atat de mari intre oameni: unii sa maora de foame si altii sa isi cumpere mancare cu foita de aur. e prostul gust al rasei umane, e irosirea de resurse care va duce planeta la pieire. luxul asta scarbos si exprimat atat de grotesc. imi pare rau ca esti intrucatva de acord cu el si incerci sa-i aduci justificare. si eu am bani de apa Evian, dar e foarte buna si Dorna pana la urma…

Lasă un răspuns la Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.