O campanie amuzanta (o idee de greva sexuala cu un scop precis, vezi fotografiile aici) mi-a adus aminte de filmul lui Radu Mihaileanu, La source des femmes. Pelicula spunea povestea unui grup de femei dintr-un sat care decid sa intre in greva sexuala pana cand sotii lor rezolva problema apei. Unii sunt poate mirati, dar amintesc faptul ca in multe zone procurarea apei este sarcina exlusiva a femeilor. Iar operatiunea asta nu este lipsita de riscuri. In film, daca imi amintesc bine, una dintre femei pierduse o sarcina din cauza efortului. Asta in timp ce barbatii stateau si beau ceaiuri, palavragind toata ziua, neavand nici scuza mersului la munca sau pe cea a vreunui razboi de luptat. Mare mi-a fost mirarea sa aud acum o luna ca, in alta parte a lumii, in Columbia, o alta comunitate punea in aplicare aceeasi idee. De fapt, recidiva. In 2011, femeile din oraselul Barbacaos, conduse de o judecatoare, dupa ce epuizasera deja solutia protestelor si a grevei foamei, decid sa intre in greva sexuala. Revendicarea lor: repararea drumurilor, iar picatura care a umplut paharul a fost iarasi, in mod curios, un incident tragic legat de o femeie insarcinata. Aceasta a murit din cauza ca ambulanta, ramasa impotmolita, n-a venit la timp. Atunci, greva a durat trei luni jumatate si s-a incheiat cu un acord administrativ privind repararea drumurilor. Acum, in 2013, intrucat doar jumatate din sumele promise au fost alocate, femeile si-au incrucisat din nou picioarele. Chiar asa s-a numit miscarea: picioarele incrucisate.
Campania privind Rosia Montana (imi pare rau ca politica site-ului nu-mi permite sa reiau scandarile de acolo, erau extrem de suculente) pune chestiunea in alti termeni si m-a facut sa ma intreb unde sunt eroii de altadata sau, daca nu eroii, atunci macar apetenta catre eroism.
Stiu, veti rade si ma veti numi o romantica zapacita. Probabil nici nu ati fi departe de adevar, exista un anume soi de romantism in mine, chit ca el nu se manifesta prin gustul pentru trandafiri, amorasi si poezie de secol XVIII. Mihai punea in urma cu ceva timp problema grevei sexuale in cuplu. Acum, observ cu satisfactie extinderea mizei. Sexul iese din universul micro al cuplului si devine arma de lupta ideologica.
Sigur, galeria foto de mai sus, combinand elemente de vestimentatie traditionala cu pantofi stiletto, poate starni amuzamentul si atat. Dar sa mergem totusi un pas mai incolo si sa ne punem intrebarea: ce s-a intamplat cu eroismul? Mai reprezinta el o valoare actuala in societatea noastra?
Barbatii ne-ar putea reprosa ca feminismul si redutele lui i-au facut sa simta inutilitatea vanatorii de glorie si ca nu e cinstit acum sa le reprosam lipsa unor valori de care noi insene ne-am aratat dezinteresate. Nu mai vor glorie. Gratificarea apare prin bunuri si o existenta confortabila, la umbra plasmelor si monitoarelor. Pe de alta parte, nici noi nu mai sarim de gatul eliberatorilor.
Apoi, anumite voci feministe ar putea acuza campania insasi de sexism. Prin echivalarea ideii de bun – aurul cu femeia, care s-ar putea trezi ea insasi intr-o buna zi in postura de obiect furat, sustras. Facem apel la un simt masculin al proprietatii in varianta lui extinsa. Daca ii lasi sa-ti fure tara, maine ii vei lasa sa-ti fure femeia.
Totusi, pana una-alta, la proteste, procentul de femei e unul ridicat. Iar uneori bate spre 60 la suta. Am incercat sa gasesc o explicatie. E posibil ca, la astfel de tematici, sa fie mai usor de sensibilizat femeile. In miscarile recente, empatia are o oarecare greutate, iar aceasta face parte, prin traditie, din arsenalul feminin. Totusi, in fata nedreptatilor, in timp ce femeile simt mai degraba impulsul spre solidaritate – sa-l apere, sa-l protejeze, sa se alature celui lovit, barbatii – in mod traditional – ar trebui sa simta revolta, impulsul vindicativ canalizat in varianta lui acceptabila social, recte dimensiunea justitiara, eventual punitiva. Noi cu defensiva, ei cu ofensiva. Insusi sloganul principal al campaniei, „Uniti, salvam!” e unul feminin. Miscarile au fost pacifiste, cu accent pe dimensiunea umana a solidaritatii, pe cea culturala si informativa. S-au tinut departe de inflacarari si de manifestari „testosteronice”. Marturisesc, insa, am simtit uneori lipsa unui brat mai solid. Manifestatiile seamana, daca vreti, cu un act sexual: am fost in starea de preludiu. Deja de doua luni ardem la flacara mica. Orice prelungire a lui, dincolo de anumite limite, poate insemna riscarea erectiei. Asteptam miscarile penetrante. Sex, nu dragoste.