fbpx

Biologia nu asteapta dupa programa scolara

Sunt doua subiecte care inflameaza, cand si cand, relatiile scoala-parinti-societate. Orele de religie si orele de educatie sexuala. Cu religia, ne-am lamurit. Teoretic, e facultativa. Practic, parintii au de rezolvat problema orelor plasate in mijlocul programului, cand scoala isi ia mainile de pe elevii care nu vor sa faca materia cu pricina. Cu educatia sexuala, inca nu ne-am lamurit.

Ne aducem aminte de subiectul asta toamna, cand numaram bobocii mamelor adolescente. Ne mai aducem aminte cand mai apar filmulete cu partide de sex in baile scolilor si-n clase. Ne enervam, ne inflamam, unii militam pentru ele, altii cred ca protejam neprihanirea copiilor mentinandu-i in bula ignorantei si a povestilor cu berze.

foto

In weekend, online-ul romanesc a fost inflamat de un pasaj din, zice-se, un manual de educatie sexuala pentru clasa a patra. Care era, de fapt, dintr-un atlas de biologie. De acord, pasajul nu are cea mai fericita formulare dintre toate, dar, ca nivel de informatie, mi se pare acceptabil chiar sipentru copiii de 10 ani. Nu asta se intampla, dincolo de amestecul de ”poezie” si biologie?

Mi se pare sinucigas faptul ca ne imaginam ca, doar pentru ca ne facem noi, adultii, ca nu vedem elefantul din camera, el nu exista. Cand avem cel mai mare numar de adolescente mame, a cui inocenta vrem sa protejam? Cred ca doar pe-a noastra. Si nu inocenta este cuvantul, ci ”aparenta” si ”ipocrizie”.

Nu informatia maculeaza o copilarie, ci neglijenta, abuzul si ignoranta. Adolescentii isi incep viata sexuala din ce in ce mai devreme, iar asta este independent de informatia pe care le-o livram noi. Fetitele incep sa aiba menstruatie din ce in ce mai devreme, iar asta, iarasi, se intampla indiferent ca stiu ce-nseamna sau nu. Biologia nu asteapta dupa programa scolara, nici moravurile n-o fac. Daca au menstruatie la 9-10 ani, nu poate fi decat firesc sa afle cum se instaleaza o sarcina. Berzele nu vor putea raspunde grijii lor din fiecare luna, nevoii de echilibru fizic si psihic.

Citeste si:  Facebook, locul unde toti suntem mari curtezane si falnici generali

Tot aud ca asa le stricam copilaria, emotiile primului sarut, prima dragoste. Si mi se pare absolut caraghios. Niciun act de informare nu strica nimic. Pot citi tomuri intregi despre cum functioneaza un motor, tot voi avea emotii cand voi conduce prima oara masina.
Daca sunt lucruri care-i maculeaza, acestea sunt pornografia, violenta si inadecvarile de tot soiul cu care tot noi, adultii, le bombardam lumea. Daniel Buzdugan, de pilda, e mai ”oribil” si mai nociv pentru relatiile dintre sexe si modul in care percep adolescentii sexualitatea decat atlasul cu pricina. Ca sa nu mai spun cat de ipocrita este pretentia de ”inocenta” intr-o societate in care topurile de audienta arata asa cum arata. Ai zice ca ascultam numai cantece gregoriene si ne uitam numai pe Trinitas tv.

Citeste si:  Eternul feminin

Orice basm la care am tine noi, adultii, piere cand in cosul de cumparaturi apar absorbantele. Zic sa nu asteptam pana acolo, caci s-ar putea sa fie prea tarziu.

3 Comentarii
  1. Complet de acord cu articolul. In primul rand multi copii afla notiuni elementare despre sex extrem de tineri chiar inainte de 10 ani de la priteni mai mari, colegi etc. dar li se pare un subiect tabu care nu ar trebui discutat ceea ce mi se pare o atitudine nesataoasa legata de un lucru absolut normal. Adolescentii de la noi mai ales cei din medii rural ar putea beneficia foarte mult de pe urma unor ore de educatie sexuala, nu numai despre actul in sine dar si despre probleme mai grave cum ar fi violul si ce implica el etc mai ales in contextul in care numarul de violuri in Romania este alarmant.
    Copii se educa de la televizor si internet in aceasta privinta si tinand cont de mizeriile prezentate la televizor in Romania ar fi mult mai benefic sa invete notiuni sanatoase despre sex si despre ce implica o viata sexuala sanatoasa intr-un mediu in care pot primi informatii corecte.

    Deasemenea imi amintesc cand aveam vreo 8 ani si fratele prietenei mele cumpara o revista numit \”Bravo\” pentru adolescenti care inca mai este pe piata din cate stiu eu. Revista se vroia a fi de muzica dar cireasa de pe tort era rubrica despre sex. Aceasta cuprindea in jur de 2 sau 3 pagini. In ele imi amintesc ca la un momentdat era o rubrica in care un baiat si o fata pozau nud si vorbeau despre experientele lor sexuale. Nu-mi mai amintesc foarte clar dar unii cred ca aveau sub 18 ani si acum cand ma gandesc mi se pare un mod de a exploata acei tineri de catre revista pentru a obtine mai multi cititori mai ales ca multi adolscenti o cumparau doar pentru acea rubrica.

    Si da Buzdugan e mai daunator tinerilor influentiabili care risca sa-si piarda incoenta decat orice ora de educatie sexuala.

  2. Da, mi-amintesc si eu de Bravo, stiu că era foarte populara tocmai datorita acelor pagini.

    Exact. Acele ore ar avea si o functie de ”igienizare” intr-o societate in care violul conjugal este in anumite medii norma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.