fbpx

Brandurile si romanii: profitul trece, obiceiurile raman (II)

M-am mai gandit, in continuarea textului de data trecuta, la doua povesti despre cum sloganuri simple ale trecutului au avut efecte nebanuite, care ne afecteaza, intr-un fel sau altul, prezentul.

IUBITI SI CAINII VAGABONZI

Si cainii vagabonzi sunt un brand. Pe pagina wikipedia despre street dogs e o singura poza. Din Bucuresti. Dar nu cainii in sine ma intereseaza. Eu am o teorie potrivit careia Mihai Constantinescu si melodia sa „Iubiti si cainii vagabonzi” poarta o mare parte din vina.

Cine crede ca glumesc subestimeaza impactul televiziunii asupra poporului. Vorbim despre prima jumatate a anilor ’90, ani de tranzitie si minti incetosate. De exemplu: a fost destul sa faca Tatulici un interviu cu Ioan Stoica, patronul Caritas, si sute de mii de romani si-au luat la revedere de la economiile de o viata, convinsi ca exista imbogatire peste noapte.

In aceiasi ani, deci, speculand sau profitand de sensibilitatea romanilor pentru Podul de Flori, Mihai Constantinescu este promovat la greu de TVR (singura televiziune nationala), alaturi de partenera sa, Anastasia Lazariuc. Artistii moldoveni sunt perceputi, pe fondul prabusirii URSS, ca semnale are unei noi mari uniri. Mihai Constantinescu are insa o alta problema: cainii vagabonzi.

Mai cinstiti si uneori mai lorzi – n-am gasit alta rima – cainii vagabonzi devin subiectul unui slagar. Promovat si parodiat deopotriva, cantecul intra in subconstientul moale al unei natiuni in redescoperire.

Natii mai civilizate decat a noastra eutanasiaza la greu maidanezi. Vocile contra exista, dar sunt minore: siguranta cetateanului e pe primul plan. Soarta maidanezului e deplansa: chiar si motanului Jerry ii pare rau cand hingherii vin si-l prind pe Spike. Dar asta e: hingherii vin. Au ei un motiv si nimeni nu-l contesta.

Citeste si:  Parerea unui vierme ciumpalac prost si nevrotic, dar idealist

In Romania, o cantitate enorma de simpatie colectiva se opune oricui ar vrea sa scape de ei. Posibilitatea eutanasierii in masa ii este inimaginabila chiar si unuia care nu iubeste animalele. Cainii vagabonzi sunt iubiti, exact ca-n cantec.

Apropo: v-ati intrebat vreodata cum au aparut maidanezii?

Pana prin anii ’70 – inceputul anilor ’80, orasele s-au existins cu precadere spre marginile lor virane. Era normal: construiesti acolo unde e teren liber, iar comunistii asta au facut. Blocurile au incercuit casele, asa cum s-a intamplat oriunde in Europa. Insa cineva a decis ca nu e de-ajuns: ai atunci, cartiere intregi de case au inceput sa fie demolate, pentru a face loc blocurilor.

Casa de mahala avea, aproape obligatoriu, un caine. Sau mai multi. Dar nu de rasa. Caini de curte, nu de apartament. Cand au fost mutati fortat la bloc, fostii stapani si-au abandonat animalele. Cainii mahalalei au devenit cainii santierului. Iar cainii santierului au devenit cainii noului cartier.

Si, ca sa fac o paranteza: cam in aceeasi perioada, Constantinescu devenise celebru cu slagarul „Sus in deal e-o casa”. Versurile cantecului, absolut inofensive politic, ajunseser? subversive, prin asocierea cu Casa Poporului, construita in Dealul Arsenalului. Cantecul fusese interzis: sa nu se creada ca Nicolae Ceausescu construia o ditamai casa pentru nevasta-sa… Insa, inainte de asta, altceva facuse melodia indezirabila: parodierea versurilor: „sus in deal e-o casa, maine va fi rasa…”

Vedeti, totul se leaga: casa va fi rasa de pe fata pamantului, iar cainele, care nu e de rasa, va ramane pe drumuri… Si peste zece ani, il vom iubi…

Nu-mi spuneti de Brigitte Bardot. Brigitte Bardot n-a speriat pe nimeni, decat pe noi, romanii. Belgienii, de exemplu, eutanasiaza anual cateva zeci de mii de caini si nimeni nu muta Bruxelles-ul din loc de suparare. Moscova se plange de fenomenul cainilor vagabonzi, insa declara ca are cateva mii de maidanezi, cam cat un orasel romanesc de provincie. Brigitte a venit tarziu. Sensibilitatea publica si semintele isteriei colective de azi fusesera deja sadite de melodia lui Constantinescu, n-am niciun dubiu.

Citeste si:  Cereri in casatorie pentru tot poporul

MOARTE SIGURA CU MOBRA

O traditie din teatru spune ca actorii isi ureaza „rahat”, „merde”, inainte de reprezentatii, mai cu seama inainte de premiere. Povestea vine din secolele cand spectatorii veneau cu trasurile la teatru. Multi spectatori insemna multe trasuri, adica multi cai in fata teatrului. Asteptandu-si stapanii, caii produceau, desigur, balegi. Puteai deci judeca succesul unei piese dupa cantitatea de balega din fata teatrului.

La noi, balegile au avut un cuvant de spus in dezvoltarea motociclismului. Sau, mai bine zis, in involutia sa.

Nu conteaza ca mergi spre Sud sau spre Nord. Numarul de scutere, motorete, motociclete de pe strada va fi mai mare. Romanul nu are cultura scuterului, n-o sa se imbrace in costum, sa se suie pe motoreta si sa mearga la birou. O sa prefere, eventual, sa-si blesteme zilele in traficul congestionat. Ati observat ca trei sferturi din masinile care umplu orasul la ore de varf au o singura persoana in ele, soferul?

In anii ’60, ’70, lucrurile nu stateau chiar asa. Masinile erau un lux, motoretele erau accesibile. Ca si acum, o motocicleta scumpa costa pe jumatatea unei masini ieftine, iar un scuter pe sfert, sau chiar mai putin. Drept pentru care, a devenit ceva firesc pentru un barbat sa detina o motoreta sau o motocicleta.

Problema a aparut atunci cand comunistii, dezvoltand reteaua de drumuri judetene si nationale, au ales ca ele sa urmeze traseul fostelor drumuri de carute, adica prin mijlocul satelor. Iar prin sate, chiar si in ziua de azi vezi o sumedenie de carute. Daramite acum 40 – 50 de ani!

Citeste si:  O strada mai incolo

Cirezile de vite sau carutele imparteau, ca si acum, acelasi traseu cu vehiculele motorizate. Si, de aici, balegile.

Cand ai masina, nu te deranjeaza o balega. Dar cand mergi cu motoreta, trecerea peste o balega transforma pneul intr-o chestie foarte lunecoasa. Numai cine n-a calcat vreodata in vreun rahat nu stie ce efecte are chestia aia asupra aderentei la sol… La prima frana, ai mari sanse sa-ti rupi gatul. Cata vreme balegile stateau pe drumuri de pamant, nisipul avea darul de a atenua efectul negativ. Dar, in combinatie cu asfaltul, balegile au devenit fatale.

Mersul pe doua roti, care e oricum grevat de multe riscuri, a inceput sa fie perceput ca extrem de nesigur. „Moarte sigura cu cobra, dar mai sigura cu mobra!” – asa suna sloganul neoficial al singurei marci de motoreste romanesti, produse la Zarnesti, langa Brasov. Un slogan care ajunsese atat de celebru incat mamele anilor ’80 ar fi fost mai linistite sa-si vada fiii sarind cu parasuta decat suindu-se pe motoreta.

Chiar si astazi, cand sloganul a fost dat uitarii, iar fabrica de la Zarnesti demult inchisa, motociclismul, recreational sau din necesitate, e perceput ca un fel de sport extrem. Din marile orase a disparut balega, insa deceniile de ponegrire a motociclismului au lasat urme adanci in comportamentul rutier al soferilor. Probabil ca vor mai trece decenii pana cand mersul pe doua roti, fie el motorizat sau nu, va primi cota care i se cuvine la orice semafor.

3 Comentarii
  1. Hm, parca mi se pare cam exagerata faza cu cainii.
    Altfel, daca ar fi adevarat, n-ar strica sa facem o campanie de strangere de fonduri si sa-l platim pe Moga sa scrie niste hituri cu refrene prin care sa raspandim principii de responsabilitate civica.

    Daca romanii au fost convinsi sa iubeasca maidanezii, poate ca ar fi convinsi si sa selecteze gunoiul, sa pastreze spatiile verzi, sa nu mai claxoneze isteric etc etc.

  2. O fi exagerat, n-o fi, eu am menţionat că asta mi-e părerea, n-am făcut un studiu sociologic pe 1076 de subiecţi.

    Însă posibilitatea ca un cântec să schimbe ceva în psihologia unei naţiuni nu aş nega-o deloc. Sunt cântece care au schimbat legi, cântece care au dat jos guverne şi multe cântece care au modificat atitudini sociale precum rasismul, toleranţa sexuală… Deci n-aş spune ar trebui ironizată de principiu varianta cu Moga.
    Altminteri, sunt pe net nenumărate topuri cu cântece care au schimbat istoria, societatea, lumea. Deşi nu toate au beneficiat de promovarea celui despre care vorbeam eu.

  3. Tocmai, imi acordam si eu luxul unui optimism desantat.

    Serios vorbind, nu cantecele cred ca determina psihologii. Dar ajuta la constientizarea schimbarilor deja petrecute in mentalitati, la o formulare mai articulata a lor.

    Ca la mitingurile alea cand se striga \”Ce vrem?\”, \”Vrem aia\”, \”Cand vrem?\”, Vrem acum!\”. Oamenii stiu dinainte ce vor, dar \”sistematizeaza\” si simplifica informatia si canalele ei.

Lasă un răspuns la Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.