Care e treaba cu femeile care fraternizeaza cu “dusmanul”?

Am vazut la niste domni pe FB niste calificative privind candidatura lui Macovei care n-aveau nimic de-a face nici cu politica, nici cu justitia, nici cu campania electorala. Ci cu orice altceva. Dar nu asta m-a socat. Nu traiesc degeaba in tara asta de atata timp. Ci reactia doamnelor. La comentarii se dezlantuiau la fel de grobian ca domnii. Hoasca, uratanie, dar pe asta cine-o…, o cauta menopauza pe-acasa si ea…, scorpie alcoolica. Ca sa ma fac inteleasa, repet ce-am spus si aici. Eu nu am obiectii fata de preferintele lor politice, ci fata de modul in care aleg sa-i combata pe «nepreferati».

M-am intrebat daca nu-s constiente de faptul ca menopauza e o etapa care ne paste pe toate cu conditia sa traim suficient, ca nu e un defect, asa cum nu e nici batraneterea, ca aspectul e iarasi o chestie pentru care, de multe ori, nu suntem nici vinovati, nici merituosi si ca prezenta unui barbat nu ne face, din start, nici mai bune, nici mai rele.

Citeste si:  Cum a discriminat Becali femeile care insala

Apoi, mi-am amintit ca de mica m-au frapat femeile care rad/batjocoresc/ironizeaza chiar acele slabiciuni tipice sexului din care fac parte. Am observat fenomenul inca din scoala.
Unele fete, nu stiu cum se facea, dar radeau de tine atunci cand baietii iti puneau piedica. Sau te frecau cu zapada. Sau te sacaiau in tot felul de alte moduri. Nu-ti sareau in ajutor, nu-ti intindeau mana atunci cand cadeai.

Citeste si:  Unde fugim de familie. "Teama de implicare"

Mai apoi, am vazut aceleasi fete razand cu gura la urechi la bancuri misogine. La barfe. La jigniri adresate altor fete. Tocandu-le, cot la cot cu baietii, kilogramele in plus sau in minus, centimetrii bustului, iubitii sau lipsa lor, succesul sau esecul, virginitatea sau, din contra, viata sexuala mult prea activa pentru gustul lor.

Ce se-ntampla cu fetele/femeile astea? Ce le face sa se simta atat de speciale incat sa creada ca grila falsa pe care baietii/barbatii o aplica celorlalte nu va cadea, la un moment dat, si asupra lor?

Nu cer o solidaritate de haita. Nu cred ca, doar pentru ca suntem femei, ar trebui sa sustinem alte femei indiferent ce. Daca ar fi asa, as vota-o pe Elena Udrea, de pilda, sau as crede ca Ioana Petrescu este un bun ministru. Sustin doar ca n-ar trebui sa uitam in nicio circumstanta carui sex apartinem. Nu tovarasia cu barbatii e respingatoare, ci complicitatea intru jignire, intru aberatie, intru denaturare. Abdicarea de la orice fel de respect de sine doar de dragul aprobarii lor pe principiul interlopului aspirant care da o spargere la magazinul de bauturi alcoolice ca sa il impresioneaza pe seful de gasca din cartier.

Citeste si:  Cum sa il faci sa te ia de nevasta

Doamnelor, va vindeti ieftin si mai sunteti si platite in moneda falsa.


2 Comentarii
  1. deh, femeile rele. Uneori nici noi nu ne explicam propriul comportament, daramite sa-l inteleaga altii. Invidia joaca si ea un rol, probabil. Oricum, dincolo de toate, nu inteleg ce legatura are candidatura Monicai Macovei, cu felul cum arata. Oameni prosti. Votanti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.