Cat romantism!

Saptamana aceasta am ceva cu baietii… probabil pentru ca m-au suparat in problema aceea cu masina… stiti voi, v-am povestit data trecuta. Pentru ca sunt suparata pe ei, m-am gandit sa-i mai barfim putin… Si ce subiect mai savuros de barfa si ce repros mai des intalnit la adresa lor exista decat… proverbiala dumnealor lipsa de romantism!

Sunt convinsa ca ati intalnit si barbati romantici, am intalnit si eu, dar cum acestia sunt exceptia, imi face foarte multa placere astazi sa disecam putin subiectul de fata, atat de la indemana multora dintre noi – chiar prea la indemana!

Stim cum incepe: prima intalnire, romantism cat cuprinde, muzica lenta, barulet sau restaurant intim si dragut, povesti de-ale lui despre „cat imi place muntele – cat imi place marea, cat sunt de sensibil si, culmea, imi plac poeziile si teatrul, din cand in cand gatesc, iar fosta prietena m-a parasit pentru ca eram un romantic incurabil”. Minunat, suntem incantate ca am dat peste o specie rara! Atat de puternic si, totusi, atat de sensibil!

Dupa ceva timp incepem sa ne intrebam de ce nu ne invita la munte sa petrecem cateva nopti in cort, intr-un nebun si inconstient acces de romantism… hm… daca vedem si vedem ca nu spune nimic, aducem noi timid vorba… aflam cu stupoare ca muntele pentru el este „acolo unde se termina drumul ce poate fi parcurs cu masina”, adica in niciun caz cota nu-stiu-care unde sa fim doar noi si stelele (despre care parca spusese ca-l farmeca pe la inceput). Ei, asta este, am inteles noi gresit… hai la mare, atunci…

La mareeeeee… ioc plimbari sub clar de luna pentru ca este CURENT pe malul marii noaptea si face laringita!!! Sa privim rasaritul? „Ai luat-o razna, draga, vrei sa ne trezim la cinci dimineata si sa iesim in briza asta?!”. Buuun… ne-am lamurit si cu marea…

Sa vedem cum sta cu poeziile… Prost, doamna, prost! Nu ca n-ar sti, ca stie… dar nu poate sa spuna asa… trebuie sa astepte momentul… Nu-i nimic, pentru a-i stimula latura artistica il invitam la un spectacol de balet la care, bineinteles, adoarme! Ce sa-i faci, mititelul, el a spus doar ca-i place teatrul si nu baletul… sa fim mai atente data viitoare.

Cine stie, poate o cina romantica acasa? Sa gateasca el, bineinteles. Dupa ce vedem ca nu preia initiativa, ii cerem raspicat sa puna mana sa ne invite la o cina romantica. Isi face cu greu loc in programul incarcat, dar gata! – cina romantica este servita. Flori sau ceva petale de trandafir macar prin preajma? Luati-va gandul, doamnelor, ca el nu a vazut filmul acela. A, si nici pe cel cu lumanarele… o veioza face toata atmosfera plus niste muzica slow… Ei, e bine si asa, in sfarsit romantism! Il ajutam sa termine de pregatit cina, petrecem o seara minunata pe note muzicale fluide si incitante, spalam vasele si tragem emotionate concluzia: „Oh, cat romantism… parca nu-l merit!” – si uite asa inca o situatie in care modelam asteptarile in functie de concluzie si nu concluzia in functie de asteptari – oh, ba da, eu zic ca il meritam!!!