Ce inseamna postul crestin? Doua opinii

Saptamana aceasta avem tot un material in care am inclus doua pareri. Irina si Mihai vorbesc despre post. De data aceasta: ladies first.

Unii crestini ar fi uimiti daca ar afla ca belsugul ceresc inseamna cu totul altceva decat ne imaginam noi. Laptele, mierea si celelalte sunt metafore si nu le vor bucura simturile. Asadar luati-va gandul de la ospete si mese intinse prin pasunile si gradinile Raiului.

La fel cum trebuie sa va luati gandul de la a crede ca dieta pe care o urmati in aceasta perioada va va asigura pe lumea cealalta un loc caldut si prietenos. Asta in cazul in care desigur aveti asteptari postmortem.

Iertati-mi tonul sumbru si mina grava. Insa cum in ultimii ani, modul in care evoluam ma face sa spun ca nu numai dragostea trece prin stomac, ci si nemurirea. Ca de altfel si sarbatorile. Acum, ca a inceput Postul Craciunului, ma intorc la mai vechi probleme. Puteti sa-mi spuneti ca sunt eu chitibusara, ca ma impiedic in amanunte, dar canoanele bisericesti si promisiunile de o viata mai buna, dupa ce aceasta se va fi sfarsit, nu-mi par chiar amanunte.

Probabil colegul meu Mihai va merge mai in profunzimea problemei si va explica mai bine decat mine ce inseamna postul. Eu ma voi multumi sa plutesc la suprafata lucrurilor intrucat mi-e cam teama ca, la adancimi mari, sa nu dau peste tamaie si sa nu calc in strachinile cu credinta ale oamenilor. Voi lasa asadar vasele in starea lor initiala si ma voi deplasa numai prin nivelul digestiv si culinar.

Vad eu ca postul acesta devine un fel de trend. Si cum sunt mare amatoare de povesti frumoase, mi-aduc aminte de vremurile acelea cand Ioan Botezatorul bantuia desertul Galileii si nu se hranea decat cu miere de albine si lacuste. Acum, ma duc la Carrefour si vad ca s-a infiintat un raion special cu produse de post, menit a usura sarcina credinciosilor. Si ma uit nedumerita in jur, incercand sa mi-l imaginez pe Botezator in zdrentele care abia ii acopereau trupul slabit, impingand apatic un carucior, si incercand sa incropeasca o masa cat mai delicioasa cu tofu, pleurotus, masline si ulei de samburi de struguri, migdale si avocado, hranitor nevoie mare.

Zice-se ca postul reprezinta o lupta cu carnalul si o intoarcere cu fata la spiritualitate. Se poate insa sa ne intoarcem atata timp cat gura e plina de snitele de soia si cu un colt al mintii ne injuram colegul de munca pentru recenta promovare? Caci, da, am uitat sa spun: postul nu se limiteaza la restrictii alimentare. Asa ca nu veti face impresie prea buna daca, in ajun, va veti lauda cu cate kg ati pierdut in Sfantul Post. Tocmai pentru ca postul ar fi trebuit sa ne vindece de mandrii si de orgolii. Din cate am inteles, documentandu-ma pe cat am putut, Postul trebuie sa ne goleasca. Sa ne transforme intr-un fel de vas in care credinta si dragostea dumnezeiasca se pot instala in mod confortabil. Inseamna o operatiune complexa de curatire, de aerisire, de eliminare a mirosurilor neplacute (nu, asta nu se poate face cu plasarea strategica a unui Glade). Or asta nu presupune sa schimbam „continutul” intestinelor de origine animala cu altul, vegetal si bio. Excesul si patima raman exces si patima, fie care e vorba de fripturi in sange, fie ca alegem o sanatoasa iahnie de fasole.

Citeste si:  Planuri pentru un viitor apocaliptic

Veti zice poate ca, de la vremea martirilor incoace, lucrurile s-au schimbat si ca existenta raioanelor specializate e cat se poate de normala. Nu prea pot fi de acord cu aceasta viziune atata timp cat, in mare, asteptarile noastre sunt aceleasi ca acum doua mii de ani. Astea de ce nu s-au modificat, de ce nu au fost in stare sa tina ritmul modernizarii? Unde mai e „disciplinarea corpului”, „supunerea carnalului” daca doar inlocuim „rasfatul” si ne mutam lacomia dintr-o zona a hipermarketului spre alta?

Postul, in infatisarea lui contemporana, si-a uitat scopul initial. Iar modul in care sunt sarbatorite evenimentele crestine precum Nasterea sau Invierea vine in perfecta continuare. Nu, asta nu e post. Doar ne transformam pentru cateva saptamani in vegetarieni, iar apoi revenim la meniul obisnuit, multumiti fiind ca am fost, oh, atat de spirituali.

Mihai crede ca:

Sa va dau mai intai o veste proasta: degeaba va mintiti singure. Ar trebui sa tineti post. Sau, macar, sa incercati. Dupa care sa va spovediti si sa va impartasiti – daca vreti sa fiti, ca sa ma exprim in limbaj bisericesc, vrednice de a-l primi pe Hristos.

Nu ma credeti pe cuvant, poate vi se pare ca sunteti bune si n-aveti ce pacate da spre iertare. Ar fi minunat sa fie asa, dar am senzatia ca va inselati. E drept, multi sunt cei care confunda pacatele cu poruncile lui Moise si considera ca, daca n-au furat, nu si-au facut Dumnezei din chip cioplit etc sunt, automat, niste oameni buni.

Citeste si:  Casatoria ... o afacere?

Crestinii au insa o alta scara de valori: ea incepe cu cele sapte pacate de capetenie: mandria, iubirea de arginti (zgarcenia), desfranarea, lacomia, pizma (invidia sau zavistia, cum i se mai zicea), mania si lenea. Ia ganditi-va bine la propria voastra viata: sunteti sigure ca, dintre cele sapte, n-ati comis macar unul azi? Cel putin doua in ultima saptamana? Trei in ultima luna? Mira-m-as.

Poate o sa va mirati de ce sunt acestea pacatele capitale, de ce ar fi „zgarcenia” sau „lenea” mai grave decat omuciderea, furtul sau adulterul? E simplu: cele sapte pacate de aici sunt sursa, cauza sau pretext pentru toate celelalte. De aceea li se si spune „de capetenie”. Ele stau in noi mai tot timpul si, cu cat par mai inofensive, lasandu-ne sa le consumam in cantitati mari, cu atat devin mai otravitoare. Uneori stim ca e ceva in neregula: lenea, de exemplu, e combatuta de societate. Alteori insa cadem in plasa lor cu convingerea ca facem ce trebuie: nu ni se spune peste tot ca trebuie sa fim „mandri”?

Deci, mi-e greu sa cred ca n-ar trebui sa tineti post. Asta a fost vestea proasta. Acum am mai multe vesti bune:

Vestea buna e ca s-ar putea sa va prinda bine o asemenea experienta – si ma refer la viata asta, nu la cea de apoi. Postul, ca forma usoara a ascezei, exista de cand lumea si in toate religiile: crestinism (ortodox, catolic, protestant etc), iudaism, islamism, buddhism, taoism etc. Mie, unuia, mi-e greu sa cred ca un obicei uman social ar rezista zece mii de ani daca n-ar avea si avantaje.

Nici eu nu le prea intelegeam, la inceput, pentru ca faceam greseala comuna (pe care o face si DEX-ul) de a considera postul ca fiind o restrictie alimentara. Bun, inteleg ca o perioada de alimentatie vegetariana poate fi utila – si, daca nu putem s-o alegem de bunavoie, ne este oarecum impusa. Dar ce legatura au carnea, laptele si ouale cu Dumnezeu, cand insusi Iisus spune ca „pacat nu e ce intra in gura?”

Citeste si:  Cateva nedumeriri legate de concertul Robbie Williams

Calugarii au descoperit inca din vechime: revelatiile, epifania, purificarea nu vin decat dupa o perioada de restrictii si abstinenta. Pentru a avea parte de o asemenea revelatie, pentru a li se arata Iisus, unii dintre ei tineau post negru, mancand radacini si band apa, luni sau ani intregi.

Vestea buna numarul doi e ca veti constata, cu sau fara surprindere, ca orice restrictie pe care o faceti in regimul vostru zilnic, fie el si alimentar, va va apropia de Dumnezeu. In primul rand, va va face sa va ganditi mai des la El: cam de fiecare data cand veti lua masa… Si, cu cat acordati mai mult timp gandurilor, cu atat mai mult Il veti intelege. Iar aceasta rezistenta a voastra impotriva propriilor dorinte va va face sa va simtiti mai stapane pe voi, sa aveti mai multa incredere in puterea voastra in fata provocarilor vietii in general.

Si, in fine, vestea buna numarul trei: daca va duceti la un preot, o sa constatati ca acele prejudecati legate de asprimea postului sunt niste prostii. Am auzit lumea spunand ca postul catolic e mult mai bland, ca ti se cere sa renunti doar la unul dintre obiceiurile care iti fac placere. Sa stiti ca, in ciuda reputatiei de fiinte conservatoare, opt din zece preoti ortodocsi vor proceda cam la fel daca le veti cere dezlegare: va vor permite sa consumati lapte sau oua si va vor imblanzi postul, tinand cont de faptul ca regimul de viata al unui orasean din anul 2010 cu greu nu se poate intotdeauna mula pe strictetea traditionala a postului. Sau va vor spune ca este suficient sa post o saptamana si inca o saptamana, inaintea Craciunului.

Ah, si la final, sa nu uit: orice fel de post ati tine, daca voi simtiti ca va purifica, este de-ajuns. O sa se gaseasca mereu cineva in jurul vostru care sa comenteze, ba ca degeaba nu mancati „de dulce” daca nu va lasati si de fumat, ba ca „degeaba tii post daca nu faci nu-stiu-ce”. Ignorati-i. Postul nu e nici vreo patima, nici vreo fala si nu trebuie sa fie nici un criteriu de reputatie publica. E o afacere privata: tine de voi, de constiinta voastra si de Dumnezeu.


13 Comentarii
  1. Felicitari..chiar nu ma asteptam la un asa articol. ..si ma refer atat la esenta lui spirituala cat si la faptul ca v-ati gandit la a scrie despre asa ceva.
    Postul este un lucru benefic..atata timp cat se face si alimentar si spiritual. Este apropierea, multumirea, ajutorul pentru tot ce primim/facem zi de zi.
    Sper sa puteti tine macar 1-2 saptamani de post.
    Oricum…ati pus bine problema..si Irina si Mihai.

  2. F frumos articolul!

    Postul intr-adevar inseamna o lupta cu tine. Daca dupa un post.. desi nu ai mancat de dulce… dar ai inceput s-o dai si mai tare pe injuraturi, desfranari.. ca nah se iarta la urmaorul post.. mai bine nu il tii!

  3. Sunt de acord cu ambele pareri,amandoi aveti dreptate.Esentialul este ca postul trebuie tinut pentru sufletul tau si nu pentru lauda oamenilor.Nu trebuie sa te mandresti cand ti post ci asa cum fiecare poate posteste o zi doua o saptamana sau mai mult abtinandu-se de la carne,lapte,oua,branza dar in special de la fapte rele incercand sa si analizeze constiinta si sa si curete sufletul..

  4. sunt foarte de acord cu irina. s-a uitat ce inseamna postul adevarat. recent, am auzit idei conform carora femeile se bucurau ca vine perioada postului, ca sa faca o rapida cura de slabire si detoxifiere. asteapta postul pt asta… oamenii au impresia ca daca nu mai mananca lapte si carne sunt mult mai buni. nu mai are nimeni nicio legatura cu chemarea sfanta, cu dorinta de a fi mai aproape de divinitate, cu purificarea sufleteasca si tot ce inseamna post. acum, postul e un fel de regim, doar ca e trecut si-n calendar.

    Legat de parerea lui mihai: exista vreun motiv intemeiat pentru care articolul este destinat doar femeilor? mi se pare jignitor si discriminant. suntem toate Eve sau care ar putea fi motivul?

  5. cred ca postul este o inventie a preotilor ,caci cum altfel ne explicam faptul ca si printre ei exista indivizi care nu tin post?asa cum multe dintre dogmele bisericesti sunt inventii facute sa constranga o populatie naiva ,incapabila sa inteleaga adevarata fata a prelatilor!!!

  6. Mihai, de ce te-ai angajat tu sa aperi cauze pierdute? Am impresia ca de data asta nici tu nu ai prea crezut ce ai scris, parca nu e stilul tau, nu ai reusit deloc sa fii convingator.
    Daca vrei sa faci curatenie spirituala, o faci oricand, nu neaparat de Craciun, de Paste sau mai stiu eu cand; si nu tinand post, nici spovedindu-te la preot, ci in felul tau personal, si intr-un mod constructiv, adica sa ramana curatenie mai mult de cateva zile, cat dureaza o sarbatoare.
    Si, evident, lucrul acesta este valabil si pentru barbati, ce te-a apucat sa vorbesti numai femeilor???

  7. @violeta: postul nu e o inventie a preotilor… despre post ne-a invatat Isus in Biblie.

    in rest, un articol absolut bestial, din doua puncte de vedere diferite, dar la fel de adevarate… ma bucur enorm ca mai exista astfel de pareri sanatoase despre viata si credinta in general.

  8. Mihai, de ce simti nevoia sa te adresezi doar femeilor? Crezi ca doar noi avem alte pareri despre post decat tine? Sunt sigura ca sunt si destui barbati. Nu are treaba cu sexul.
    Apoi, ce legatura are lenea,desfraul,mandria etc. cu postul?
    Si nu, in ultimul rand, sunt sigura ca te poti apropia de Dumnezeu si prin alte metode decat prin post.
    Mie una nu mi se pare un lucru care sa conteze atat de mult, nici acum, nici in alta viata.
    Si in plus, de unde pana unde au aparut regulile postului? Ca unele alimente sunt de dulce si unele sunt de post? Si sa nu aud pareri cu originea animala bla bla pentru ca e o aberatie.

  9. Mihai, ascetii ortodocsi nu tineau post \”pentru a li se arata Iisus\”!

    Scopul ascezei ortodoxe nu este acela de a ne face vizionari sau martori ai unor \”aratari\” senzationale. Dimpotriva, se recomanda multa precautie, caci nu putine sunt cazurile in care vrajmasul ia chip de inger sau chiar chipul lui Hristos pentru a ne arunca in mandrie si inselare.

    Asadar, nu pentru a se invrednici de \”aratari\” tineau ascetii post, ci il foloseau ca pe o arma in lupta cu propriile patimi.

    Spre deosebire de traditiile orientale, asceza crestina nu are ca scop producerea de fenomene, ci despatimirea.

  10. de departe,cel mai bun articol e acesta!e adevart,oamenii uita ca nu e suficient sa tii doar post alimentar si e pacat….decat sa te hranesti numai cu salate si sa fii cu rautate mai bine mananci ce pica la indemana dar macar nu faci rau

  11. Este perfect adevarat comentariul facut de Mihai, multumesc pt. sfaturi si acum am convingerea ca am inteles bine , ceea ce inseamna sa ti post in adevaratul sens al cuvantului . trebuie sa fi motivat , sa crezi cu convingere in tine si in ceea ce simti tu ca individ . Multumesc ! Post inseamna sa vrei , sa crezi , sa ti post doar pt. ca asa consideri ca te poti apropia incet incet de Dumnezeu , de credintza pe care o cauti si incet incet sa te purifici . Nu poti tine post un timp de… si apoi sa mananci ca nesatulul si sa injuri , sa hulesti apoi tot anul . Nu merge asa . Post inseamna sa te intorci sufleteste , la a face lucruri bune , la a ajuta si a impartzi fara a astepta sa primesti recompensa pt. ca ai tinut post. Sa fi pios , sa fi bun , sa fi milostiv mereu chiar si atunci cand ti-e greu , sa ai putere sa mergi mai departe fara sa astepti sa fi laudat ca vai tu , ce mare lucru ai savarsit ca te-ai sacrificat pt. o cauza sau pt. semenul de langa tine . Sa porneasca din launtru tau si mereu sa ai o vorba buna ca mesaj catre toata lumea cu care ai contact vizual sau verbal. Postul nu trebuie tinut de cei care tin post alimentar si \’gandul\’ lor este de a o lua pe aratura . Ca sa ti un post adevarat trebuie si il poti duce la bun sfarsit doar daca in tot timpul anului , gandesti si ai o atitudine mereu pozitiva , fara ura , fara furie , fara ganduri murdare, mereu bun , mereu sa incurajezi pe cel care se pierde pe drumul pacatului, aducan-du-l pe drumul cel bun.

  12. Acei oameni care nu postesc nu pot simti prezenta lui Dumnezeu, nu pot sa realizeze lucrari duhovnicesti în viata, nu pot sa aiba ajutorul lui Dumnezeu. Nu sunt pocaita si nici nu stau toata ziua in biserica dar cand vien vorba de postul Pastelui sau postul Craciunul macar pe astea s a le tin si eu sa ma mai curat sufleteste ,eu asa sunt de parere ,tin 1 sapt non-stop post inainet de Craciun sau de Paste dupa care merg ma spovedesc ,primesc impartasania!! Asa fac in fiecare an ! pentru mien postul este o purificare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.