Ce se face cu un bebe ?

Datorita unei politici agresive a organismelor de protectia consumatorului cele mai simplu de folosit obiecte din lume vin cu instructiuni de utilizare. De multe ori te bufneste si rasul cand citesti doua pagini de sfaturi despre cum se deschide cuptorul cu microunde sau in cate moduri se poate spala o suzeta; unoeri chiar ne incurca regulile mult mai complicat de scris si citit decat de urmat, oricum ideea este ca ne-am obisnuit cu instructiuni si devenim total neajutorati atunci cand acestea nu exista, ne-am obisnuit sa fim sfatuiti ca niste copii… aha… copii… acesta este subiectul la care voiam sa ajung.

Printr-un complicat concurs de imprejurari m-am trezit in situatia de a lua o prietena din maternitate impreuna cu fetita ei nou-nascuta si de a locui cu ele o saptamana imediat dupa, fara ca prin preajma sa se afle mamici, bunici ori matusi mai experimentate decat noi in cresterea unui copil si, mai ales, in ingrijirea unui nou nascut.

Majoritatea dintre noi se considera facute pentru a fi mame si nu prea isi fac griji in privinta amanuntelor privind ingrijirea unui bebelus, printre acestea numarindu-ma si eu; nu dau – sau mai bine spus nu dadeam – dovada de atata naivitate incat sa-mi inchipui ca este simplu, dar intotdeauna gandisem ca instinctul matern umple golurile lasate de lipsa de experienta.Hei, voi toate cele care ganditi la fel ca mine… FORGET IT! – vorba francezului.

Primul pas care mi-a dat de gandit cum ca lucrurile nu ar fi chiar atat de simple cum par s-a intamplat la spital, unde, innebunita cum sunt dupa copii, m-am considerat cea mai in masura sa o ridic pe micuta in brate ca sa parasim maternitatea. O asistenta medicala a intors-o pe toate partile, a infasat-o bine si atat de repede de nu i-am vazut mainile si s-a intors surazatoare spre noi intrebindu-ne: „Ei, cine vrea sa o tina?” (de mentionat ca eram trei domnisoare cu aproximativ o zi-doua vechime in cresterea copiilor – la un loc!). Intr-un elan de entuziasm m-am oferit inaintea celorlalte si m-am repezit la cea mica. Asistenta i-a dat usor drumul in bratele mele, ne-a urat sanatate si… dusa a fost. Atunci am trait cel mai ciudat moment din viata mea. Ma uitam la cele doua prietene, ma uitam la bebe si imi statea pe buze intrebarea: „Si acum? Ce se face cu asta micu’ ?”

Si starea mea de neliniste era din exterior, adica intrebarea mea suna la modul: „Ce vom face cu bebelusul in aceasta saptamana in care suntem doar noi?”, intrebare al carei raspuns era absolut neimportant pe langa cel la intrebarea pe care probabil si-o adresa noua mamica: „Ce va trebui sa fac cu el 20, 30, 50 de ani de-acum incolo?”. Cred ca facuseram toate trei niste mutrite tare speriate si descumpanite caci asistenta care tocmai reintrase in salon a inceput sa rada si ne-a intins o hartie A4 pe care se afla scris ceva.

Ce credeti ca era tiparit pe coala alba? Ghiciti din doua incercari? INSTRUCTIUNI DE FOLOSIRE!!! Ne-am linistit cat de cat si am decis ca ne vom descurca dat fiind ca scria acolo de cate ori ar trebui sa-i dam sa manance, la ce temperatura sa-i facem baie, etc. Cele 5 minute dinaintea inmanarii pretioasei foi cu instructiuni si reguli de „utilizare” au fost insa atat de bizare iar senzatiile de „nu stiu ce sa fac cu el” si „mi-e frica sa nu-l sparg” si „de unde stiu ce vrea?” au plutit apasator in atmosfera incat nu mai cred ca ai nevoie doar de instinct matern pentru a creste un copil dar… acum cred cu adevarat ca orice mamica este o eroina.

Si stiti de ce? Doar pentru ca toata lumea ARE nu inseamna ca sa ai un copil este usor. Fiecare dintre noi isi asuma un act de curaj atunci cand hotaraste ca va avea grija o viata de un ghemotoc, chiar daca, mai nou, vine si cu instructiuni de utilizare.