Cica suntem prosti. Voi ce ziceti?

Exista ceva ce nu inceteaza sa ma uimeasca: optimismul si increderea noastra in noi insene combinate in mod dubios cu o sincera si reala sila de propria tara. Pe de o parte, pufnim dispretuitor ori de cate ori se incearca comparatii, oricare ar fi unghiul de vedere, intre tarile „civilizate” si noi. Pe de alta parte, suntem siguri de faptul ca avem o cultura generala solida, radem de trupele care confunda Bucurestii cu Budapesta si mai credem sincer ca suntem mai „destepti” decat altii, desi de multe ori punem in mod eronat semnul de egalitate intre inteligenta si viclenie, oportunism, capacitatea de a „improviza” solutii si “smecherie”.

Trei sunt studiile care vin, recent, cu date, sa darame optimismul nostru si increderea in capacitatile intelectuale. Unul, studiul STISOC, care ne pozitioneaza pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste alfabetizarea stiintifica. Ati auzit datele: 42% din romani cred, cam ca acum multe secole, ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, mai cred si ca rosul ne fereste de deochi, ca Biserica are dreptate in tot ce spune etc; pe scurt, 15% sunt alfabetizati stiintific. Cel de-al doilea, indicele ELLI (European Lifelong Learning Indicators) ne plaseaza iarasi pe ultimul loc. Acest indice masoara nivelul de cunostinte pe care le acumuleaza europenii de cand se nasc si pana mor in 4 medii: scoala, loc de munca, comunitate si viata privata. Cu alte cuvinte, se iau in calcul toate tipurile de informatii, caci omul nu invata doar in cadrul formal, organizat al scolii, ci si din interactiune, calatorind, muncind, citind, mergand la teatru etc. Sa va mai spun si ca, si in acest an, absolut niciuna dintre universitatile noastre nu a intrat in top 500? Universitatea Bucuresti si Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, cel mai bine cotate, se situeaza undeva, in jurul pozitiilor 600-700. Ei, si acum, pe acest fundal deja negru, mai vine unul menit sa darame ultima reduta a optimismului.

Citeste si:  Copiii astia!

Am gasit pe blogul prof. univ. dr. Daniel David rezultatele unui studiu coordonat de conf. univ. Anca Dobrean de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii Babes Bolyai si prezentat in cadrul unui simpozion de la Viena in ceea ce priveste nivelul de inteligenta al romanilor. Cum „inteligenta” poate suna destul de vag si este nevoie de o definitie mai exacta, redau aici explicatia prof. Daniel David, conform caruia testul Raven la care au fost supusi subiectii masoara „inteligenta generala nonverbala, adica la aptitudinea (1) de a opera simultan cu mai multe variabile complexe si cu concepte mai abstracte care faciliteaza o mai buna rezolvare a situatiilor cu care ne confruntam si (2) de a stoca si reproduce informatii”. In limbaj mai putin stiintific, suntem prosti. Apropos, am vazut cum alti jurnalisti care au incercat sa indulceasca pastila si au formulat, corect politic, desigur: „Suntem codasi la inteligenta”. Oarecum neinspirat, zic eu, caci „a fi codas la ceva” inseamna o calificare acordata unei activitati sustinute si pe deplin constientizate.

Citeste si:  25 de citate despre femei si puterea femeii

Daca primele doua studii aratau caracterul defectuos al invatamantului romanesc, cel de-al treilea se refera la o caracteristica nativa si asupra careia puterea noastra de interventie este aproape nula.

„Cum se poate una ca asta?”, veti zice. „Si olimpicii nostri? Si participarile la targurile de inventii? Si Brancusi? Si insulina? Si Ana Aslan? Si programatorii de la Microsoft?”. Uitati iarasi ca va referiti la niste varfuri, iar astfel de studii masoara, asa cum e normal, media. Iar media noastra e dezastruoasa. Asta e adevarul. Prea putin importa ca tu, cititorule, nu incurci niciodata Helsinki cu Stockholm. Si ca ai auzit si de Balzac. Iesi putin din cochilia ta, intreaba-ti vecinii si vei cobori din norisorul acela roz, unde ti se spunea ca noi nu suntem ca altii, ca noi avem cultura generala, nu gluma.

Citeste si:  Cezariana si nasterea naturala. O mica problema de medicina si marketing

Sunt sigura ca, pentru fiecare american care nu stie unde e Romania pe harta – am vazut ca asta ii jigneste pe multi dintre conationalii mei –, se va gasi cu usurinta un roman care nu stie unde e Laos. Asa ca astfel de „exemplificari” sunt inutile si ineficiente.

Veti mai spune poate ca la noi se studiaza ecuatia de gradul 2 in clasa a sasea, iar la ei la liceu. Complet irelevant. Iarasi un fapt marunt, lipsit de consecinte in sens larg. Se prea poate ca noi sa stim sa rezolvam integrale la 15 ani, iar ei la 22. Dar in timp ce la noi 2% vor sti cu adevarat sa rezolve derivatele, la ei 80% vor sti ca Pamantul se invarte dupa Soare, si nu invers. In timp ce noi stim sa dam 20 de sinonime cuvantului „ireverentios”, ei stiu ca hartia se recicleaza si ca sticlele nu se arunca prin poieni. Caci da, se pare ca si la capitolul educatie civica stam prost. Ce e mai grav? Sa nu ai cunostinte de matematica superioara sau sa nu stii, la propriu, pe ce planeta traiesti?


12 Comentarii
  1. e adevarat. exemplul cel mai bun: suntem romani dar nu stim sa scriem romaneste, sa ne exprimam coerent in limba noastra. ba venim cu americanisme, ba imprumutam de la italieni si de la spanioli. rau facem! avem destule cuvinte pe care sa le folosim, nu e nevoie sa oferim sinonimul din alta limba.

  2. Romanii nu au parte de conditiile necesare invatarii, cadrele didactice de la noi(precum cele medicale)nu sunt interesate sa paseze cunostinte exacte si sa le aprofundeze in creierele elevilor din cauza faptului ca, pur si simplu, sunt platite mizer!!! Doi la mana, romanii sunt profund indoctrinati de secole de catre Biserica, institutie pe care o respecta cu un soi de teama, institutie care ne-a bagat in intuneric din punct de vedere stiintific. Ortodoxismul este mult prea ancorat in spiritul romanesc in detrimentul stiintei! Trei la mana si nu in ultimul rand, pai, oameni buni, ce va faceti sa credeti ca acele studii nu sunt tot o tehnica de dezinformare caracteristica mass-media? Personal, consider ca acest popor detine samburi viabili de inteligenta, care insa sunt starpiti de mizeria de la noi. si de catre Biserica.

  3. mai bine nu exista acest articol. da, e real tot ce ai spus, din pacate. studiile despre care ai pomenit nu fac decat sa confirme cam ce banuiam. cred ca problema cu educatia civica e chiar mai grava decat inteligenta. asa e, inteligenta romanilor se limiteaza la a pacali pe altul, a improviza solutii, pentru ca asta ne e tara si doar asa se poate supravietui aici. oricum, nu are cum sa nu te enerveze cand ne confunda cu budapesta pe la concerte. ala e minimum de bun simt de documentare. nu trebuie sa stii istoria tarii.

  4. Prosti nu suntem, dezinformati, neinformati, da. Adica nu zestrea genetica este de vina, ci mentalitatea noastra care ne face sa credem cu toata convingerea ca nu foloseste la nimic sa citesti, ca este o pierdere de timp si de bani sa calatoresti in scop pur turistic, ca nu trebuie sa inveti decat sa aduni si sa scazi, mai mult de atat este inutil, ca si cum antrenarea mintii ar fi o gluma proasta, etc.
    Si lipsa asta de repere morale se adanceste. Vor trece multi ani pana sa invatam sa traim civilizat si sa fim \”inteligenti\”. Si nu este atat de important sa stim capitalele lumii, ci sa putem face legatura dintre ceea ce invatam, formal sau informal, si viata reala.
    pana una alta, uite ca suntem prosti…chiar e un articol deprimant!

  5. Saraci suntem, dar prosti nu.

    Eu cred ca americanii sau nemtii nu ar mai fi atat de civilizati cu un salariu de 200 euro/luna.Ar fi niste suflete fugarite ca si noi, comportandu-se ca niste fiare incoltite si haituite.
    Nu uitati ca saracia e sinonima cu prostia.
    Multi care avem studii superioare am vrea sa fim mai destepti \”calatorind, muncind, citind, mergand la teatru etc\”. Ramane valabil numai cititul-caci nevand unde lucra nu avem bani pt calatorii in marile orase de ex. sa putem viziona o piesa de teatru.

  6. @X ; @Alin…stiu ca e dureros sa recunoastem dar e adevarat. Cati dintre noi citim in putinul timp liber pe care il avem???preferam sa navigam pe net, sa ne uitam la porcarii la TV, etc. De cate ori nu am vazut lucruri imorale si am intors capul fara sa facem nimic?Cati dintre noi colectam deseuri selectiv?
    Si eu sunt indignata pe intromersiunea Bisericii in viata cotidiana. Suntem un stat laic, asa ar trebui sa fie!Atunci de ce nu avem voie in scoli sa vorbim copiilor de evolutionism???
    si ar mai fi atat de multe de zis…

  7. Trist, dar adevarat, asa este.
    Totusi nu cred ca Biserica influenteza asa de mult \’\’nedezvoltarea\’\’ stiintei in Romania (chiar imi amintesc ca la scoala am invatat cate ceva si despre evolutionism). Cine este cu adevarat interesat de stiinta, poate sa studieze orice din acest domeniu daca asta isi doreste cu adevarat, il/o pasioneaza si are posibilitati. Cum citeam si mai sus, adevaratele probleme sunt lipsa banilor, a informatiei si a interesului.

  8. Din pacate aceste rezultate chiar sunt reale. Este de ajuns sa iesim putin la o plimbare si vom observa in primul minut ca educatie civica la romani exista, dar lipseste cu desavarsire. Iintreaga inteligenta la romani se bazeaza striuct pe zvonuri, mituri urbane, celebrele barfe si televizorul. Romanul nu cunoaste conceptul de documentatie, sustinere de idei sau afirmatii ci ia totul ca atare fara sa se oboseasca sa-si dezvolte gandirea. Nu cred ca lipsa banilor este un motiv solid pentru sustinerea inteligentei. Inteligenta nu se dezvolta numai in scoli sau universitati, iar biserica, vreti sau nu sa credeti, influenteaza, chiar daca doar in anumite limite, dezvoltarea inteligentei si nu in sensul bun.

  9. Nu, nu cred ca suntem prosti. Am citit recent 2 carti despre inteligenta ( Daniel Goleman-* Inteligenta Emotionala*,* Inteligenta Sociala*) si am concluzionat ca acest concept numit inteligenta este foarte complex si cuprinde mai multe aspecte decat cele vehiculate in constiinta publica astazi.Sunt nascuta in 1977 si pe vremea copilariei mele nu era Internet sau programe tv.Cinematograful, librariile si biblioteca mi-au fost locurile unde m-am educat si mi-am facut o cultura generala. Si ca mine, sunt convinsa ca sunt destui in Romania.Am avut ocazia sa calatoresc si sa am contact cu tari si culturi din Europa de vest, mai mult chiar, partea nordica a Europei, adica tarile considerate cele mai dezvoltate. Nu a trebuit sa deschid gura prea mult ca sa-mi dau seama ca erau impresionati si intimidati de cunostintele mele. Si eu, la randul mae, sa-mi dau seama de\’relaxarea lor mentala\’ ca sa ma exprim elegant.
    Deci, ca sa concluzionez, inteligenta romanilor este de tip scolastic, academic si este determinata de conditiile sociale, economice sau politice in care a crescut fiecare. Iar, in ce priveste reciclarea selectiva, sunt convinsa ca si romanii ar face-o, dar nu exista infrastructura necesara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.