Cifrele invrajbirii noastre

In ultimele doua luni, de cand a inceput vara vrajbei noastre, ca sa-l parafrazez pe Steinbeck, realitatea a fost mereu rupta in frontul numeric. Cati suntem, cati am fost, de cate ori s-a votat, cati au votat “da”, cati au votat “nu”, cati atunci si cati acum. Cati si cat. Polul cantitatii a magnetizat in jurul lui explicatiile si argumentele si continua sa o faca. Azi s-a discutat despre cati au lipsit la CSM pentru a se lua act de demisia Monei Pivniceru, etapa necesara numirii sale in functia de ministru al justitiei. In continuare, probabil se va discuta de cati vor lipsi, pe celalalt front, la Parlament, pentru a se lua act de decizia CCR, etapa necesara si obligatorie publicarii acesteia in Monitorul Oficial.

Aseara, se spunea CATI au fost in Piata Universitatii si cum CATII ceilalti, din Piata Victoriei, sunt sensibil mai putin numerosi.

Mai deloc nu s-a discutat despre cum, cand sau ce fel de. Iar atributele astea le consider la fel de importante. Cantitatea a impins calitatea in plan secund, a calcat peste ea cu pasul greu si urlete. Iar noi contam numai cat o epiderma pe care sa se puna stampila “carne de tun, carne de votat”.

O vreme m-am iluzionat cu gandul ca decizia CCR va stinge vapaia care a topit neuronii si a infierbantat niste spirite altminteri flasce. Nu s-a intamplat asa. Cvorumul de la referendum nu era singurul necesar si suntem in continuare niste oi conduse de niste contabili care stau cu abacul in mana, insirand bile intr-o parte sau intr-alta. E cvorum, nu e cvorum, e cvorum, nu e cvorum…

Sunt constienta ca exista, la nivelul maselor, o mare frustrare legata de cat a contat, pe hartie si in litera legii, votul celor 7,4 milioane. Tocmai de-asta in tabara cealalta reactiile au fost mai degraba retinute. Nu a dansat nimeni o hora bucuriei in PDL caci nu se poate nega o presiune psihologica uriasa. Iar sa pui capac si sa joci tontoroiul pe o oala care poate face bum in fiecare clipa ar insemna inconstienta pura.

In schimb, atunci cand vine vorba de alt fel de cifre, cele economice, Antonescu, de pilda, spune ca el “nu inghite minciuna asta” si sare cu ghearele la gatul guvernatorului BNR. Adevarul este ca Mugur Isarescu mai ramasese de demonizat dupa ratoielile macanite unei Merkel, unui Barroso sau Departamentului de Stat american. Cifrele legate de cursul valutar, de inflatie, de seceta, de preconizata marire a preturilor la alimente, gaz, electricitate nu mai sunt pe placul domnului Antonescu. Si ca poporul sa nu aiba timp sa-si dea seama ca se cam culca seara cu burta goala si ca pe viitor se prefigureaza chiar un inel gastric, de voie, de nevoie, si nu din vreo preocupare dietetica, atunci ii da in cap cu palosul fortarii unei fantasmagorice demisii a suspendatului.

Asa se creeaza o noua fata morgana, iar cativa sunt asmutiti asupra calcaielor ei, chiar daca acestea nu sunt decat aburul diminetii unei false mariri prea curand apuse. Ca un drog, va amorti un timp nervii, determinand incolonarea unor multimi de oameni anesteziati pentru a nu mai simti ce-i doare de fapt. Si ca sa continuu analogia cu domeniul medical, cand te doare capul, un pumn puternic in coaste te poate face sa uiti de cefalee.

Ca om care a participat la protestele din iarna, dar si la cele de la inceputul lunii iulie, sunt nevoita sa fac cateva precizari. Se prea poate sa fie gresite observatiile mele, dar de-asta le si prezint ca atare, nu ca certitudini. Multimea din iarna era foarte pestrita. Erau sustinatori usl, oameni anti-pdl, anti-Basescu, pro-monarhie, ong-isti, membri ai galeriilor, oameni care respingeau clasa politica in bloc si cereau o reforma din temelii sau o lege a lustratiei (mesaj pe care nu l-a preluat nicio grupare politica parlamentara), clase sociale si de varsta diferite. Aseara insa, spre deosebire de alte dati, unitatea de glasuri si simtiri a schimbat total morfologia protestatarului. Chipurile dominante in transmisiunile live, fotografii si interviuri faceau parte din alt gen de profile. Ma abtin de la calificative, ceea ce doream sa subliniez era aceasta uniformitate suspecta si artificiala. Iar ca sa remarci asta nu-ti trebuie un doctorat in sociologie. Profilul celor 7,4 milioane nu este unic. Nu poate fi. Si ma intreb cum se face ca protestatarii aratau bizar de asemanator? Dar da, cifrele conteaza, nu chipurile. Cifre fara fata, cifre amorfe, scandari, nu justificari, urlete, nu argumentatii.

Nu-mi place nici departarea elitista in care s-au plasat cei din Piata Victoriei. Da, o multime de alta factura, mai coerenta si mai placut mirositoare. Dar si cei de la Universitate sunt tot ai nostri, sunt tot parte din noi. Chiar daca s-ar dovedi ca mare parte dintre ei sunt adusi acolo, stimulati de personaje indigeste precum colonelul Dogaru (va mai amintiti de el, cel caruia i s-a promis, prin protocol semnat cu USL, desfiintarea CCR, CNSAS etc). Sa cazi prada aceleiasi aritmetici aiuritoare, sa creezi o axa artificiala cu plus la dreapta si minus etern la stanga e o greseala, inca o excavatie care adanceste falia dintre noi.

Dincolo de toate acestea, ridicolul tragic al acestei veri e urmatorul: ei isi mai pot da mana. Au facut-o de atatea ori. Rupturile dintre noi, oile insemnate cu stampile, nu stiu daca se mai pot coase. S-au despartit niste ape intre noi, s-au inaltat diguri. Cine ar risca o sutura cu riscul unei infectii? Pentru ca, aici jos, uneori chiar a fost vorba de principii. La ei, mai niciodata.

Piata Universitatii nu mai e spatiu de manifestare a spiritului critic. Ci a devenit o biata foaie de caiet de matematica, pe care se insira cifre gri, emitatoare ale unui mesaj unic.