Concediul parental, amenintarea la masculinitate

Potrivit unui raport despre egalitatea pe piata muncii intre barbati si femei, realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE, un numar semnificativ de barbati se intereseaza de prevederile legale cu privire la concediul pentru cresterea si ingrijirea copilului, insa ponderea majoritara, de peste 70%, ramane reprezentata de femei.
Legea 210/1999 prevede: concediul paternal este de 5 zile lucratoare sau de 15 zile lucratoare pentru tatii care au urmat un curs de puericultura (curs care consta in prezentarea unor notiuni elementare teoretice si practice pentru ingrijirea copilului mic).

Taticii pot solicita si concediu pentru cresterea copilului pana la doi ani, in cazul in care mama decide sa se intoarca la serviciu. La aceasta varianta apeleaza familiile in care mama are un salariu mai mare decat tatal, iar indemnizatia pentru cresterea copilului se situeaza mult sub salariul de care beneficiaza mama daca se intoarce la serviciu, dar undeva la nivelul salariului de care beneficiaza tatal.

Citeste si:  Romanii nu prea au talent

Din punct de vedere al barbatilor insa, intreruperea serviciului pentru a intra in concediul de ingrijire copil nu este vazuta cu ochi buni nici de cei mai vizionari dintre ei. Motivele pentru a avea o atitudine refractara sunt dintre cele mai diverse, inedite chiar, pe langa cele, sa le zicem evidente.

„Nu e normal sa ramana barbatul acasa cu bebelusul. Ce stim noi despre cresterea unui copil de cateva luni? Chiar daca intra pe formula sau mananca mancare normala, copilul formeaza o relatie speciala cu mama, in care noi suntem doar niste intrusi. Asta pana pe la 2-3 ani cand putem sa ne intelegem cu el si noi, barbatii”, spune Bogdan, un proaspat tatic.

„M-am gandit sa raman acasa. Ioana, iubita mea si mama copilului meu, lucreaza in banca si castiga mai bine ca mine. Mi-a fost teama insa ca m-ar parasi, ca si-ar pierde respectul fata de mine si de posibilitatile mele de a aduce bani sa-mi intretin familia si, ca si copilul, peste cativa ani, o sa ma arate cu degetul ca pe un loser. Mai e si baiat…”, zice si Ionut.

Citeste si:  Despre eutanasiat caini, vaci, porci si alte fiinte

Codul Muncii acorda tatilor dreptul de a intra in concediu parental, dar contractul individual de munca se suspenda pe acea perioada. Totodata, este interzis prin lege ca salariatul care intra in concediu parental sa fie concediat. Asa e la noi, in Romania. La altii exista o politica de sustinere a programelor ce incurajeaza tatii sa ramana acasa cu copilul in cazul in care nu exista alternativa. Exista cursuri si seminarii despre optimizarea relatiei cu copiii lor si modalitatile de optimizare a relatiei de familie si cuplu. Multe dintre companiile angajatoare ale tatilor ofera astfel de programe, ca beneficiu pentru angajatii lor. In functie de varsta copilului, companiile ofera in pachetele salariale fie programe de training si workshop-uri pentru tinerii tatici ce vor sa isi creasca copilul, fie contravaloarea taxei de cresa, gradinita, scoala, etc., in masura in care se identifica o nevoie generala in companie.

Citeste si:  Eu, misoginul de rit nou

De ce concediul paternal este privit ca o amenintare la statutul de barbat ar putea fi explicat prin traditie, prin statutul social care incurajeaza in general in cariera barbatul, prin felul in care este promovata aceasta practica, etc. De ce insa concediul paternal nu este vazut si ca un beneficiu, o odihna activa, reconstructiva, revitalizanta, care sa valorizeze copilul mai mult decat cariera, asta ramane sa se intrebe fiecare dintre tinerii tatici in parte. Concediul de crestere copil nu ar trebui sa fie un chin sau o pedeapsa, ci o recompensa adusa celor ce decid sa fie parinti. Barbatii, in aceeasi masura cu femeile au dreptul sa fie alaturi de copiii lor in primele luni, ani de viata. Culmea e… ca isi refuza singuri acest drept.


4 Comentarii
  1. Eu stiu o familie in care tatal a ramas acasa doi ani cu copilul, pentru ca mama nu avea carte de munca. Si nu l-am vazut niciodata ca fiind mai putin barbat, mai putin responsabil, etc. ba din contra. Mi se pare o dovada de curaj si responsabilitate. Daca mama are un salariu mai mare decat tatal e o prostie sa pui bunastarea familiei in pericol doar din mandrie prosteasca.

  2. poate ca nu au curajul sa stea acasa cu un bebelus!cand am nascut eu nu exista aceasta posibilitate dar sotul meu a schimbat pampers la greu!si s-a sculat in fiecare noapte din doua in doua ore sa dea mancare la copil in timp ce eu dormeam!sigur, nu am avut piept ,nu intelegeti gresit!nini baie nu am facut copilului pana la 1 ani.nu cred ca s-a simtit mai putin barbat si eu in nici un caz nu l-am vazut ca pe o ……..femeie.si-a facut doar \”meseria\”de tatic si credeti-ma s-a descurcat remarcabil.mai ales ca el lucra si eu stateam acasa hehehe!

  3. Eu stiu o familie de nu\’s ce secta la care doar tata lucra si mama face copii acasa. El isi ia la fiecare copil concediul acesta si sunt la al 8-ulea copil! Cum o fi sa fii barbat si sa stai ca … acasa! Iar copiii sunt vai de ei!
    Oricum, n-are legatura cu masculinitatea! Stiu si familii la care mamele au murit la nastere sau au plecat in Spanii sau la amanti. Si bietii barbatii aceia ce sa fi facut? Au trecut la spalat scutece, normal!

  4. Stimata doamna Constantinescu,
    articolul dv. cu pretentii de reflectii antropologice contemporante demonstreaza ca era mai bine sa va limitati la primele 2 paragrafe. restul e science fiction. mai multe comentarii nu meritati.
    doar eu stiu ce munca de lamurire duc acum cu \”HR Officer\” din organizatia mea, dar si cu medicul meu de familie, si asta doar pentru a beneficia de drepturile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.