Cum sa (nu) convingi o femeie sa aiba copii

Lumea ne vrea gravide. Cu copii, cu glas duios, incalzind la biberoane. Unele dintre noi se intampla sa nu isi doreasca asta. Si atunci sunt privite compatimitor sau acuzator. Ca si cum simplul fapt ca posedam un uter duce automat la umplerea lui intr-o buna zi. Si auzim urmatoarele replici:

1. Va veni o zi cand vei regreta.
2. Nu esti implinita ca femeie pana cand nu ai un copil.
3. Cine iti va aduce un pahar de apa la batranete?
4. Pentru cine muncesti si pentru cine te zbati?

E destul de greu si delicat sa combati parerile oamenilor in acest domeniu. Mai ales daca sunt ei insisi parinti, mame, in special, pentru ca am senzatia ca femeile accepta mai greu alte pareri in acest domeniu decat barbatii. Plus ca se simt ofensate de simplul gand ca implinirea lor se prea poate sa nu fie si a ta. Au senzatia ca noi, cele din tabara adversa, le minimalizam cumva victoria. Nimic mai fals. Cel putin in ceea ce ma priveste.

Implinirea. Asta e un cuvant mare si vag. Ca un cufar pe care il poti umple cu multe. Si refuz sa cred ca doar silueta unui copil poate completa puzzle-ul asta. Pentru maternitate, ca si pentru multe altele, ai nevoie de vocatie. Trebuie sa simti vocea aceea in tine, impulsul, sa ai siguranta care-ti spune ca asta e ceea ce-ti doresti si nimic altceva. Daca simti asta, prima conditie este indeplinita. Apoi, trebuie sa te preocupe alte chestiuni precum gasirea unui tata pe masura, cu care sa impartasesti valori comune, asigurarea unui climat confortabil (te asigur ca, financiar si social, vorbind iti permiti sa ai un copil) etc.

Citeste si:  Nunta ca analgezic

Asa ca astept alte argumente in afara celor 4 enumerate mai sus pe care voi incerca sa le demontez mai jos.

1. Va veni o zi cand vei regreta. Nu exclud asta, dar la fel de bine as putea avea regretul invers. Acesta nu este un argument, se bazeaza pe o supozitie, pe o proiectie – care se poate indeplini sau nu – asupra viitorului. La fel de bine, as putea regreta ca n-am urmat facultatea de mecanica, de exemplu, sau pe cea de studii economice. Alegeri facem mereu si evident exista tot de atatea ori riscul sa le facem pe cele gresite. Daca fac insa un copil fara sa fiu convinsa ca asta imi doresc, riscul nu-l suport doar eu, ci si el. Pentru ca cele care nu-si doresc cu adevarat sa fie mame nu vor fi mame bune. Cumva, impostura lor se va simti. Iar cel care va suporta urmarile unei alegeri gresite va fi chiar el, copilul.

Citeste si:  De 8 Martie fara flori

2. Nu esti implinita ca femeie pana cand nu ai un copil. Dati-mi voie sa ma indoiesc. Te pot implini multe lucruri in viata, nu numai maternitatea. Simpla procreere nu e un bilet sigur catre succes. Din contra, drumul incepe abia post partum. Putem fi mame, dar si sotii, calatoare, cercetatoare, scriitoare, piloti, modele sau actrite. Sau orice altceva. Haideti sa nu ne limitam optiunile si sa presupunem ca maternitatea e un panaceu universal, potrivit sa vindece orice rana si se umple orice inima.

3. Cine iti va aduce un pahar de apa la batranete? Asta este unul dintre cele mai stupide lucruri pe care le-am auzit in viata mea. Cu toate astea, este extrem de folosit. Mai mult, unul dintre cele mai egoiste. E ca si cum as pune semnul de egalitate intre copil si o eventuala infirmiera. Ca si cum copilul ar echivala cu o asigurare de sanatate suplimentara, ca o metoda de a-mi crea niste batranete confortabile si linistite. Mi se pare mult mai cinstit sa incepi sa-ti platesti locul intr-un azil decat sa faci un copil cu o astfel de motivatie.

Citeste si:  Ringul de la "Dansez pentru tine" – o arena pentru gladiatori

4. Pentru cine muncesti si pentru cine te zbati? As mai intelege asta daca am fi toti mostenitorii unei case regale. Aici, da, as intelege: regina trebuie sa asigure un mostenitor, tara trebuie sa aiba un conducator, interesul celor multi primeaza asupra celui personal. In rest, cu riscul de a parea egoista: muncesc si ma zbat in primul rand pentru mine. Si pentru cei dragi, existenti deja pe lumea asta. Si presupunand ca as fi infiorator de singura, atat de singura incat nu as avea niciun apropiat, tot exista pe lumea asta atatea cauze nobile care ar putea sa se bucure de eventualele mele eforturi.

Asadar, va rog, cand incercati sa convingeti o femeie reticenta la ideea maternitatii, nu mai faceti uz de cele patru de mai sus.


25 Comentarii
  1. Hai sa fiu eu prima care comenteaza….
    Sunt total de acord cu tine, si cu toate argumentele tale. Tot ce ai scris tu acolo, e exact ce simt eu, doar ca eu sunt destul de maleabila si am acceptat sa raman insarcinata. Am ramas insarcinata pentru familia mea, care numai despre asta imi vorbea, am ramas insarcinata pentru sotul meu, care isi doreste enorm un copil…
    A fost o alegere grea, foarte grea…
    Nu am simtit niciodata dorinta de a fi mama, si cu toate ca mama ma batea la cap sa fac un copil, ca am deja peste 30 de ani si ca e destul de tarziu, nici ea nu ma vedea in postura de mama.
    Si cu toate acestea in curand voi fi mama.
    Ideea e alta… la 12 saptamani l-am vazut la un ecograf, era tot o agitatie, dadea din manute si sincer nu cred ca voi putea vreodata sa exprim sentimentul pe care l-am avut atunci. Pentru prima data nu am mai regretat decizia. De atunci am un sentiment atat de ciudat si de placut in legatura cu el… Abia astept sa se nasca, sa-l tin in brate…
    E atat de ciudat pentru ca niciodata nu am avut vreo pasiune pentru copii… Nici ei nu se simteau bine in preajma mea si nici eu in preajma lor.
    Adevarul e ca nu cred ca i-as fi simtit lipsa niciodata, ca nu mi l-as fi dorit niciodata inainte, mi-ar fi fost bine fara sa am un copil si fara macar sa il doresc, dar acum simtindu-l acolo in mine crescand e cu totul altceva.
    Sincer, nu as fi regretat niciodata daca nu as fi avut un copil, iar acum nu mai regret ca o sa-l am.
    Poti sa fii la fel de fericita in ambele cazuri.
    Adevarul e ca un copil te schimba si schimba multe. Nu am fost pregatita pentru schimbare, dar ea a venit oricum. Oricum, sentimentul pe care il ai cand il simti pentru prima data e de nedescris.

  2. Me: multumesc pentru confesiune.

    Da, si eu sunt oarecum in aceeasi pozitie.

    Ma bucur pentru tine. Ma bucur ca imaginea aceea de la ecograf te-a umplut de fericire in loc sa te lase indiferenta. Dar stii ca nu e o regula, nu? 🙂

  3. Draga Irina,
    eu imi aud foarte des: Dar esti deja batrana! Cand vrei sa-l faci? La batranete?

    Tin sa mentionez ca raspunsul \”niciodata\” nu este acceptat!:))
    A, si mai e aia cu intratul in randul lumii. De parca eu sunt inafara ei!:))

  4. Genial articolul, absolut genial! Si pe mine ma distruge lumea din jurul meu cu replici de genul. Mama vrea sa fac copii pentru ca se plictiseste, familia are chef de botez si de petreceri, vor sa ma vada implinita dupa regulile lor, etc. Sincera sa fiu nu stiu pe cine ar putea convinge argumentele mentionate de tine si stau si ma intreb daca poate reflecta motivele pentru care oamenii fac copii; ceea ce ar fi extrem de trist.

  5. Andreea: mie mi se par de minim bun-simt argumentele. Dar stiu, pe de alta parte, ca bunul-simt pierde teren in fata rolurilor atribuite prin cutuma de mii de ani. 😀

    Multumesc, Andreea si Printesa Lia!

  6. Ohh, pe de o parte ai dreptate, pe de alta exista si reversul medaliei.Eu sunt genul care a iubit intotdeauna copiii si si-a dorit intotdeauna copii.Ii si am si cu toate ca imi este foarte greu, sunt fericita. Vorbeam de reversul medaliei, ei bine, el sta in superioritatea cu care te privesc femeile,subliniez…femeile care nu au copii.Mi s-a intamplat de multe ori si chiar cu persoane apropiate. Ar trebui sa precizez ca majoritatea prietenelor mele nu au copii deocamdata. Parca se si mira cum intr-o lume in care ai libertatea de a nu sterge pe cineva la fund,tu alegi s-o faci.Uneori ma simt compatimita,complet aiurea caci n-am nevoie de asa ceva,alteori exclusa ,caci nu mai poti pierde noptile prin cluburi cand ai copii mici.Am auzit si chestii de genul:\”ce cauta dom\’le cu copiii la plaja sau in restaurant etc daca tipa,alearga etc….sa si-i tina acasa\”, ignorand complet faptul ca un copil de un an,doi, e greu de stapanit, ca sunt copii mai energici, ca poate la randul lor au deranjat pe altii atunci cand erau mici.Si nu,nu sunt genul de mamica cu care nu poti discuta decat despre mancare,biberoane,pampersi,si nici nu cred ca lumea a inceput cu copiii mei si toti ar trebui sa se poarte in consecinta.Si daca la primul copil a mai fost cum a mai fost,la al doilea deja mi se transmitea subtil ca am innebunit de-l fac. Sa nu mai pomenesc de oamenii care traiesc cu impresia ca faci copii ca sa te sustragi de la munca, si sa huzuresti acasa…nimic mai fals, muncesti inzecit in perioada aia, dar multi par sa nu realizeze asta. Si stii ce e culmea, ca cel putin la nivel declarativ,toate femeile astea pomenite de mine isi doresc intr-o zi copii. As mai avea multe de spus insa, important cred ca e de retinut faptul ca nu vreau sa contest articolul tau, ci doar sa ofer o alta perspectiva.

  7. Anya: da, sunt constienta ca exista si inversul medaliei. E trist atunci cand primim \”stampile\” straine noua si suntem judecati prin sabloanele altora.

    Iar atitudinea asta de \”ce cauta cu copiii aici\” e cumva tipic romaneasca. Ca si cum daca ai copii, trebuie sa te izolezi, sa nu te mai arati in lume.

    Atata timp cat nu-i duci in cluburi sau in locuri cu fum de tigara, e normal sa iesi cu ei.

  8. Sunt total de acord cu tine iar argumentele mi se par de-a dreptul egoiste si stupide chiar daca eu fac parte din `tabara cealalta` pentru ca am un copil ,copilul pe care mi l-am dorit dintotdeauna si care a venit abia acum la 32 ani ,asta pentru ca mereu aveam altceva mai bun sau mai important de facut si spuneam mereu ca mai am timp. Dar acum sunt fericita si implinita in postura de mama. Fiecare trebuie sa decida pentru ea ceea ce vrea de la viata, nu sa mearga dupa turma.

  9. eu nu vad ce rost are viata fara un copil. Suntem lasati pe pamant sa ne inmultim, avem instinct de mame, ne dorim sa iubim pe cineva neconditionat. Nu vad cum cineva nu isi poate dorii copii. Pe de alta parte contraargumentele tale sunt stupide. 1. sa fii sigura cava veni o zi cand vei regreta ca nu ai copil, iar faptul ca ai putea regreta ca nu ai facut nu stiu ce facultate sau nu te-ai apucat de cursuri de vioara nu se compara cu regretul ca nu ai o familie completa. sa fim seriosi, e vorba de o viata versus o pasiune de-a ta. Nu orice regret pe lumea asta ar putea la fel de bine sa existe precum regretul ca nu ai copii. a avea copii e o responsabilitate pe viata, o schimbre totala, nu e ca pasiunea pentru origami.
    2. implinirea pe care o simti cand dai nastere nu e ca implinirea de a fi scriitoare sau pilot. Copilul nu e ca o cariera, copilul inseamna tot ce n-o sa poti avea niciodata la job: afectiune, sentimente, bucurii mici si dese, familie, adica toate lucrurile cu care ramane un om la sfarsitul vietii.
    3. cand intrebi \”cine iti aduce un pahar de apa la batranete\” nu te gandesti ca un copil e pe post de infirmiera. asa ai vrut tu sa expui situatia ca sa para grave motivele pentru care unii au copii. e de fapt o intrebare metaforica, e motivatia anti-singuratate. la batranete toti suntem ajutati de copii pentru ca asa e lasat sa fie. e normal, suntem mai batrani, mai singuri, ei sunt bucuria noastra la nivelul la care viata nu ne mai ofera mai satisfactii deja.
    4. crezi ca la varsta a doua sau a treia mai continui sa te zbati pentru tine cu aceeasi intensitate? crezi ca la 40-50 de ani mai ai sanatatea, energia, motivatiile, atitudinea de la 20-30 de ani? crezi ca o sa te lupti impotriva a orice si oricine pentru un job bun la 50 de ani? crezi ca singura intr-o casa mare si frumoasa obtinuta cu lupta multa o sa fie satisfacator? crezi ca daca o sa ajungi asa cum ai descris tu, ingrozitor de singura si nu mai ai pe nimeni, iti mai arde de idealuri si lucruri de facut? te imaginezi ingrozitor de singura, dar cu aceeasi pofta de viata pana la nu-stiu-cati ani? nu prea cred…

  10. Sa fie convinsa? Da\’ ea convingeri/dorinte personale, vointa n-are?!?

    Eu zic ca are! Si inca de secole, chiar daca umii/unele au fost/sunt si vor fi de alta parere…

  11. @ Alexandra.
    Singurul tau argument este ca asa ne-a fost dat sa fim. Ca asta e natura umana. Stii ca natura umana initiala era de maimuta, nu? E de preferat sa nu ne intoarcem acolo. E pacat de atatea descoperiri facute de oameni destepti.

    Nu am instinct matern. Nu simt nevoia, nu imi place sa mi se cace nimeni in poala, sa imi urle nimeni in cap. Nu simt aceste nevoi, cum nu simt nevoia de a face lectii, de a ma juca in parc sau de a ma bucura de un suras! Nu simt nevoia! Nu am acest insticnt.
    Daca n-ar fii atat de multe femei care, ca si tine sa o ia ca pe un dat, aceasta maternitate, orfelinatele ar fi ceva mai libere.

    Mai gandeste si rational inainte sa torni plozi. Ca mintea si judecata sunt tot un dat, apriori maternitatii.

  12. bun subiect.Irina are dreptate.Alexandra are pareri preconcepute.Daca esti femeie sa faci copii.Nu este adevarat sau corect .Eu am un copil,mare acum.Idea este alta ,fiecare are libertatea de a alege daca face sau nu un copil.Era cineva mai sus care spunea ca are doi copii si aude comentarii gen ce cauta cu ei la restaurant.Pai daca nu sunt educati si alearga prin restaurant stai draga cu ei acasa!Nimic nu este mai rau decat niste copii needucati.Dupa cum spuneam am un copil si pe langa al meu mai am si un nepot pe care l-am luat la 3 luni sa il tin o saptamana si intre timp a facu 21 de ani,si este tot la mine.Nu regret,sunt copii buni,destepti si cuminti .Dar daca erau prea energici in locuri publice i-as fi mancat de vii.Idea este ca nu trebuie sa ai copii ca sa te simti implinita.Si cu paharul de apa la batranete……..ce sa spun!Poti sa ai o duzina de copii si toti sa fie departe .Cine iti da apa atunci?!Copiii se fac cand iti doresti cu adevarat si esti dispus sa le oferi totul nu ca sa fi inrandul lumii sau sa ai sprijin la batranete!Bravo pentru cele care decid ca nu au nevoie de un copil,este alegerea lor si vor trai fericite.

  13. Tare treaba asta cu paharul cu apa… Sa va spun un banc, desi cred ca o parte il cunoasteti deja…

    Itic se afla pe patul de moarte, inconjurat de nevasta si de odrasle. Isi aduna ultimele forte, ii cheama mai aproape si spune: \”Mai copii, cand eram tanar si fara griji, ma distram, ieseam cu fetele si dansam prin cluburi. Toate cunostintele imi ziceau: \”Itic, esti prost – o sa-ti cheltuiesti banii, o sa imbatranesti si o sa ramai singur. O sa fii pe patul de moarte si n-o sa aiba cine sa-ti dea un pahar cu apa\”. Asa ca i-am ascultat: m-am insurat si am facut trei copii care mi-au tocat banii si mi-au adus numai necazuri\”. Fiul mai mare ii spune: \”Da tata, si?\” La care Itic zice cu naduf: \”Si uite, acum sunt pe patul de moarte si nici macar nu mi-este sete!\”

  14. @Daciana

    In primul rand, daca altele au facut unul sau doi copii nu inseamna ca \”au turnat plozi\”; si in mod cert nu i-au facut din nevoia de a li se \”caca cineva in poala sau a le urla in cap\”. Apoi, daca tot vrei sa fii acceptata, tolerata cu parerile si dorintele tale, ar trebui sa accepti si tu la randul tau parerile si dorintele altora, intrucat, din fericire, lumea nu sta la deciziile tale.

  15. copiii se fac atunci cand te simti pregatita pentru asa o schimbare in viata ta eu sincer nu sunt pregatita ….vreau sa mai copilaresc 🙂 cu toate ca am 27 ani

  16. Ar fi fost interesant sa isi scrie fiecare si varsta sub comentariu. 🙂

    Irina, draga mea, articolul tau mie imi da impresia ca nici tu nu esti convinsa ca e bine asa cum (crezi ca) simti acum: adica fara copii.
    Pentru ca altfel nu ai simti nevoia sa argumentezi si sa justifici (destul de agresiv). Ci ai fi fericita asa, fara sa-ti pese de \”gura lumii\”.

    In ce ma priveste mi-am dorit dintotdeauna copii … insa nu-i am (din motive de sanatate). Visam o casa plina cu vreo 5 copii pe care sa-i iubesc, cresc, educ. E o dorinta departe de orice motive rationale (precum cele expuse mai sus).

  17. Indira: sa stii ca e cam greu sa fii fericita in asemenea conditii. Daca as trai intre patru pereti sau in desert, fii sigura ca nu m-ar deranja nimic.

    Nu e vorba de \”gura lumii\”. Pe aceea fii sigura ca o ignor. E vorba de cei apropiati. Si de stupizenia unor argumente. De aici, si agresivitatea aferenta.

    In rest, fiecare e liber sa viseze ce i se potriveste. Eu accept asta. De ce nu face toata lumea la fel?

    Iti urez sincer sa se rezolve problemele de sanatate si sa-ti vezi casa asa cum ti-o doresti. 🙂

  18. Buna, eu sunt Camelia.Am 35 ani si nu am copiii.Nu pentru ca nu vreau ci pentru ca nu pot sa fac.Nu suntem de vina niciunul dar nu iese.Si stiti ceva?Sunt foarte invidiata de prietanele mele care la varsta asta au cate 2 copiii cel putin si viata lor personala nu mai exista.Eu sunt libera de responsabilitati, dar ele nu au timp nici pentru a merge la un coafor.Si pentru ce?Pleaca in strainatate si nu le mai vezi toata viata.Cunosc destule cazuri, copiii care nu au venit nici la inmormantarea parintilor ca nu au vrut sa-si lase serviciul.Si pe mana cui ai ramas? Pentru cine te-ai chinuit?
    Va spun sincer ca sunt disperata cand vad o femeie gravida sau un bebelus, pentru ca nu am fost niciodata in aceasta postura.Dar esentialul este sa nu disperi in orice situatie ai fi.Daca poti sa ai copiii,fa-i si creste-i , eu una nu pot, mi-i doresc, dar ma multumesc cum sunt si fac altceva.Dumnezeu da la fiecare cat poate duce.

  19. ….candva am fost si noi copii..asta se cam uita…noi avem cui multumi ca existam…nu vin cu argumente pro sau contra….o spun la modul general….copilul meu chiar imi multumeste ca exista prin mine si ca soarta a facut ca eu sa-i fiu mamica….adevarul ca trebuie sa-ti doresti cu adevarat sa fi mama…e o mare responsabilitate….eu am vrut asta la 37 de ani…si nu regret o clipa…decizia de a deveni mame sau nu ne apartine….nu o facem pentru sot…nasi..fini..petreceri..botezuri..vorba aceea…cine are sa ii creasca cine nu,sa nu-si doreasca..:)))

  20. articolul asta ridica o problema interesanta.
    ce ne facem daca femeia care nu`si doreste copiii este parte a unui cuplu si partenerul ei isi doreste un copil?

  21. @maddy
    Cred ca asta trebuie sa fie o decizie de comun acord. Daca unul dintre parteneri isi doreste foarte mult copii, air celalalt nu..relatia nu prea are sanse de reusite. Se acumuleaza frustrari, care eventual duc tot la despartire. De aceea e bine sa se discute aceste lucruri inainte de a intemeia o familie.
    Eu fac parte dintre cele care nu isi doresc si nu si-au dorit niciodata copii. Am deja 25 de ani, pot spune ca sunt o femeie matura si nu o pustoaica derutata, si pot spune cu mana pe inima ca nu sutn sanse sa imi doresc vreodata copii, dupa cum spunea cineva mai sus nu \”simt nevoia\”. Sunt fericita asa cum sunt, ma simt implinita, iar sotul meu gandeste la fel ca mine.
    Nu inteleg inversunarea unora de a judeca femeile ca noi, fiecare face dupa cum simte si crede ca e mai bine pentru el. Eu muncesc pentru mine, sotul meu si eventual familiile noastre. Atat. Vreau sa ma distrez, sa imi cumpar ce imi doresc, sa calatoresc si sa imi impart viata cu persoana iubita. Asta ma face fericita, ma rezum la asta. Alte argumente..cred ca sunt in plus 🙂

  22. Draga Irina,

    In primul rand felicitari pentru articol!
    Ma bucur ca tot mai multe femei incep sa isi dea seama ca asa zisa obligatie de a avea ccopii a fost si este doar o prejudecata, un stereotip…si nimic mai mult. Un copil trebuie sa se nasca atunci cand e dorit, nu pentru ca asa \”trebuie\”. Multi comenteaza in legatura cu realitatea atator copii abandonati – personal, cred ca problema s-ar rezolva daca ar face copii numai femeile care VOR CU ADEVARAT.

    Contrar a ceea ce ar putea crede multi, iata ca eu la 37 de ani NU REGRET NICIO CLIPA faptul ca nu am copii. Mai mult decat atat, daca acum 10 ani eram criticata vehement si judecata aspru pentru decizia de a nu procrea,aceleasi persoane astazi se uita la mine fie admirativ, fie cu invidie…iar unele chiar imi marturisesc, asa, intre 4 ochi si cu o vadita temere si vinovatie in glas: \”Stii, cateodata imi doresc sa am viata ta…sa pot da timpul inapoi si sa aleg la fel ca si tine. Sunt terminata, NU MAI POT!\”. Asta pe de o parte… Iar pe de alta parte, e faptul ca arat mult mai tanara decat sunt, ceea ce starneste invidie, sau admiratie,, dupa caz. Raspunsul meu e simplu: am avut mereu grija de mine, am dormit suficient, am mancat sanatos si natural, m-am relaxat, am facut lucruri care mi-au placut,mi-am ales o profesie care sa mi se potriveasca,sunt inconjurata de oameni care ma iubesc, de vreo 15 ani fac mult sport (aprox.14-15 h pe saptamana….ceea ce nu as putea daca as avea copil). Desi ceea ce socheaza cel mai mult e energia incredibila pe care o am, sanatatea si nenumaratele activitati in care sunt implicata, pe langa job: voluntariat, conferinte, cursuri de muzica, pictura s.a.m.d.

    Ma simt o femeie implinita si fericita si cred ca daca as fi avut copii as fi fost frustrata si nefericita din cauza lucrurilor pe care as fi simtit ca le pierd si la care am visat de mica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.