fbpx

Cum se pretuieste timpul…

Mă consider o persoană cu un talent nemaipomenit de a pierde timpul. Să vă spun acum şi de ce.

Când încep să citesc CV-ul unei personalităţi marcante, indiferent de domeniu, prima întrebare pe care mi-o pun este: „Când a avut timp să realizeze toate acestea?” Chiar aÅŸa: când? Da, contează inteligenÅ£a, contează talentul, contează voinÅ£a ÅŸi ambiÅ£ia, precum ÅŸi nemaipomenita răbdare de a duce lucrurile la bun sfârÅŸit ÅŸi de a nu renunÅ£a atunci când există puÅ£ine premise de a reuÅŸi. Åži totuÅŸi, când ai timp să desfăşori atâtea activităţi, să faci atâtea lucruri pentru ca în final să poÅ£i umple pagini întregi de net cu rezultatele tale? Unde este secretul? Munca ar fi primul răspuns… sacrificiul al doilea… Åži totuÅŸi..

Îmi amintesc că, pe vremea studenţiei, la un curs de psihologie socială, am auzit o colegă întrebând: „Când are timp profesorul ăsta să scrie atâtea cărţi? Nu are viaţă personală?” Acelaşi lucru m-am întrebat şi eu atunci. Dar nu mi-am răspuns.
Pentru a putea răspunde măcar parţial la întrebare şi la problema care mă frământă, am decis să analizez o zi din viaţa mea şi să văd ce fac din ea.

Vineri, 7 august.

Mă trezesc la ora 07:30. ÃŽncă îmi este foarte somn, mai stau aproximativ cinci minute în pat, apoi fără prea multă vlagă merg la baie să dau cu apă rece pe faţă. Este cald… Apoi îmi scot mâncarea din frigider ÅŸi încep să mănânc… de data asta mai încet. De obicei mănânc foarte repede. Apoi fac un duÅŸ, mă uit puÅ£in pe fereastră să-mi fac o idee despre cum va fi vremea azi. Mă aÅŸez din nou în pat; mă simt obosită ÅŸi slăbită. Mă ridic, îmi aleg hainele ÅŸi mă îmbrac. Mai stau puÅ£in în pat pentru a mi se usca apa termală de pe faţă, ca apoi să mă machiez. După ce termin ÅŸi cu machiatul, aranjez unele lucruri prin cameră ÅŸi apoi plec. Totul durează O ORÄ‚.

Citeste si:  Teama barbatilor de casatorie

Merg pe jos până la staÅ£ia de autobuz… Autobuzul trece destul de repede… de data aceasta. Mă întâlnesc cu fotograful, care mă orientează spre alt traseu către Praktiker – prima destinaÅ£ie pentru ÅŸedinÅ£a foto. Când ajungem acolo, a trecut deja aproape O ORÄ‚.
Şedinţa foto decurge destul de repede şi fără probleme. După ce ne-am îndeplinit scopul aici, ne orientăm spre Mr. Bricolage, cea de-a doua destinaţie. S-a dus mai bine de O ORĂ; este 11:00.
Cum nu avem prea mult de pozat în acest magazin, ieşim înainte de 12:00. Pe stradă mă despart de fotograf, care decide să facă o mică plimbare. Eu mă întorc la redacţie. Aştept autobuzul în staţie şi mă uit la ceas: a mai trecut O ORĂ.

Ajung la birou pe la 12:30, îmi las rapid geanta, merg să îmi iau o cafea pentru că ştiu că voi avea mult de lucru şi mult de înfruntat somnul. Apoi mai trec şi pe la secretariat şi când mă întorc constat că a mai trecut O ORĂ de la terminarea şedinţei foto.

Citeste si:  5 Mituri neadevarate despre fertilitate

Îmi deschid calculatorul, citesc mailurile, sunt dezamăgită că nu am primit produsele pentru secţiunea de shopping, încep să le scriu din nou celor de la firme, adică la cei mai mulţi dintre cei cărora le-am mai scris. Şi mai trece O ORĂ. Este 14:00. În acest moment îmi propun să scriu un articol; mai am încă multe de scris. Sunt în urmă cu redactatul. Dar, ghinionul meu, redactorul şef îmi aminteşte că n-am trimis reviste colaboratorilor. N-am de ales, le trimit şi mai trece O ORĂ.

Acum chiar sunt hotărâtă să scriu: vreau să predau un articol până la 17:00. Vreau… dar citesc alte mailuri în care constat că nu voi primi anumite produse. Cu alte cuvinte, trebuie să caut alte firme. Le caut. Deschid „Google” – cu o anume tristeÅ£e – ÅŸi încep să sun… Din nefericire, cam e de sunat. ÃŽntr-un final termin ÅŸi cu asta. Dar… alte mailuri. M-am mutat de pe gmail pe outlook. Oamenii nu trimit ce trebuie: alte poze decât cele solicitate, produse fără preÅ£ etc. Trebuie să le spun din nou ce vreau. Åži mai trece O ORÄ‚.

Mă uit cu tristeÅ£e la ceas: este 16:00; mă uit ÅŸi pe fereastră. Se pare că o să plouă. ÃŽmi spun că nu mai e timp până la sfârÅŸitul programului să fac articolul ÅŸi încep documentarea pentru alt material… până la 17:00. Åži la 17:00 plec acasă: doar e sfârÅŸit de program ÅŸi nici nu vreau să mă „prindă” furtuna. Scriu acasă. Mă ÅŸtiu conÅŸtiincioasă.

Citeste si:  Care este rolul unei femei si al unui barbat pentru a forma un cuplu ideal?

În drum spre casă mă opresc la un supermarket să fac nişte cumpărături, iar când ajung acasă mi se face foame. După ce mănânc, constat că a mai trecut O ORĂ.

Nu mă simt bine pentru că e cald în cameră, nu e aer şi, în plus, vreau să fac duş înainte de a începe să scriu. Fac şi duş, fac şi un ceai, fac şi patul. Mă instalez pentru scris când deja a mai trecut O ORĂ.

Dar… îmi amintesc că a fost ziua cumnatei mele ÅŸi nu am sunat-o. Urât din partea mea! O sun acum. Vorba aceea: mai bine mai târziu decât deloc. IntenÅ£ionez să vorbim cinci minute, dar vorbim jumătate de oră. Apoi începe să plouă, mă uit pe fereastră; imi place. Åži cum sunt curioasă, intru pe net să văd cum va fi vremea mâine. Apoi văd cursul valutar, apoi nu stiu ce mai văd, dar mai trece O ORÄ‚.
Acum chiar voi scrie… ÃŽnsă nu am suficiente informaÅ£ii. Mai caut pe net. Intru de pe un site pe altul, ajung pe blogul Andreei Marin, sunt curioasă, dau click pe Curriculum Vitae ÅŸi citesc… Vai! Câte realizări are! Când a avut timp de toate? Eu ce fac de nu fac nimic important? ÃŽmi analizez o zi din viaţă care îmi ia… DOUÄ‚ ORE.

Şi acum mi-a mai rămas O ORĂ. La 24:00 intenţionez să mă culc. Altfel, mâine voi fi obosită şi nu voi da randament.

Ce pot să fac într-O ORĂ? Nu vă spun.

4 Comentarii
  1. Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.

    Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:

    La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.

    La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.

    Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:

    Se pare că eÅŸti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaÅ£a, nu e un lucru uÅŸor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruÅŸine că te Å£in departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, ÅŸi câte altele…

    Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea celor 1000 de bile.

    ***

    Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:

    Ø un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani;

    Ø am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;

    Ø deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55×52, adică aproape 2900 de sâmbete;

    Ø am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.

    După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.

    De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.

    Åži acum, dă-mi voie să-Å£i mai spun un singur lucru înainte de a închide ÅŸi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau ÅŸi pe cealaltă…pur ÅŸi simplu mi s-a dat puÅ£in timp în plus. Åži singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puÅ£in timp în plus.

    Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.

    Bună dimineaÅ£a ÅŸi … la revedere!

    ***

    În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin. Şi e o lecţie pe care eu am învăţat-o.

    În rest, e doar decizia voastră.

Lasă un răspuns la adina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.