Cum va plac Opera si Regele?

Azi, Regele Mihai a implinit 90 de ani. Si, dupa 64 de ani, a tinut primul sau discurs in Parlament. Fie ca suntem sustinatori ai monarhiei, fie ca suntem convinsi ca regimul republican reprezinta cea mai buna solutie pentru Romania, nu putem nega valoarea de simbol pe care Casa Regala o are in istoria noastra. Iar simbolurile trebuie respectate si onorate. Casa Regala a contribuit la crearea Romaniei moderne si nu putem nega asta, indiferent de orientarea politica. Este un fapt, este istorie. Asa stand lucrurile, mi s-ar fi parut firesc ca domnii Boc si Basescu sa fie prezenti la discursul Regelui. Domniile lor au avut insa alta parere. La fel, Biserica Ortodoxa Romana a pastrat o deloc ortodoxa tacere, inexplicabila daca avem in vedere legatura indestructibila intre monarhie si biserica. Nu voi insista acum pe asta.

Citeste si:  Focul nu a cazut din cer. Ci din tavan. Pe tavanul acela, cineva a semnat

Zilele acestea sunt organizate o serie de evenimente legate de Jubileul 90 al Maiestatii Sale. Printre acestea, pentru noi, ca simpli romani, Gala de asta-seara de la Opera reprezinta o buna ocazie de a arata ca Monarhia inca inseamna ceva pentru aceasta tara. Iata programul:

• Evenimentul are loc în Sala mare a Operei Nationale din Bucuresti, marti 25 octombrie 2011, la ora 19.
• Gala va putea fi urmarita gratuit de bucuresteni, în parcul din fata Operei Nationale, unde Primaria Municipiului Bucuresti va instala ecrane si sistem de amplificare pentru ca spectacolul de pe scena sa poata fi urmarit în aer liber de 5.000 de persoane.
• Seara va fi onorata de prezenta solistilor Nelly Miricioiu, Teodor Ilincai, Vlad Mirita, a Orchestrei Operei Nationale si a Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale.
• Vor lua parte Regele Mihai si Familia Regala a României.
• Vor fi prezenti membri ai Familiilor Regale din Europa si din Asia, precum si un numar de invitati din strainatate.
• Majestatea Sa va aparea pe treptele Operei, dupa încheierea spectacolului de gala, pentru a saluta bucurestenii.

Citeste si:  Pseudo-kinegeticos, varianta scotiana cu aroma de pasivitate romaneasca

Noi vom fi acolo. Pentru ca inca ne iubim simbolurile si aderam la valorile pe care Casa Regala le reprezinta. Iar aceste valori si principii continua sa ramana valabile, chiar daca votam pentru un partid de stanga sau pentru unul de dreapta. Sau pentru unul in culori incerte, mai degraba.

Citeste si:  Nunta cu nabadai

Mai multe despre Monarhia in Romania aici si aici.


7 Comentarii
  1. simbolul pe care il iubiti voi si la care va duceti are tot ce are pentru ca a tras de la popor, a trait din ce poporul a produs. acum are pamanturi, averi, pe care bunicii lui si strabunicii le-au facut din truda poporului. dintotdeauna regalitatea a trait din ce le-a dat poporul, deci nu pot sa sustin asa ceva. pe de alta parte, cand ne-a fost rau, mihai si-a luat frumos bocceluta si s-a carat si ne-a lasat sa fim invadati. prin urmare, vreti sa va spunem noi cei care nu sustinem regalitatea ce facem pe discursul regelui fonfait si cate cepe degerate dam pe el?

  2. Bunicii si strabunicii lui ne-au dat jos din copac. Tronul le-a fost propus mai multor familii nobiliare din Europa. Intreaba-te de ce au refuzat restul.

    Mihai nu si-a luat frumos bocceluta. Mihai a fost fortat sa abdice sub amenintarea ca mii de oameni din inchisori, in special studenti, vor fi impuscati.

    In rest, mai studiaza cam ce a facut regalitatea pentru poporul asta. Ah, iar daca Regele are proprietati, macar sunt la vedere si se stie exact provenienta lor. Despre cati oameni politici romani poti afirma acelasi lucru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.