Cand privesti o multime precum cea din Piata Universitatii, te poti trezi usor in postura vitelului care privea la poarta noua. Nu stii de ce sa o apuci si unde s-o plasezi. Daca tii sa creezi tabere pentru ca asa ai fost dresat si pentru ca nu poti gandi altfel, incerci sa cauti motivatiile ascunse si sa insailezi repede noduri in papura. Mai jos fac un inventar al aberatiilor pe care le-am auzit. Ele nu vin doar de la asa-zisii analisti politici sau jurnalisti, ci si de la oameni simpli, spectatori la viata cetatii.
– cine va manevreaza? Cine sunt liderii?
– de ce nu strigati mai des “Jos Ponta!”?
– de ce nu ati iesit si in vara 2012, cand a ajuns prim-ministru un plagiator si cand statul de drept a fost pus grav in pericol? (acestora le-as raspunde: unii dintre noi au iesit si atunci)
– de ce sunt printre voi si aia cu “Jos capitalismul!”?
– de ce sunt printre voi si aia care sustin ca daca e stramoasa latinei si care cred bazaconii precum “Dacia, izvorul civilizatiei”?
– de ce sunteti hispteri?
– de ce loviti cu peturile si faceti galagie?
– de ce mergeti cu masina?
– de ce aveti iphone?
– de ce sunteti someri?
– de ce lucrati pentru multinationale?
– cine va plateste?
– cat va plateste?
– vreti sa ne intoarcem la comuna primitiva? va opuneti progresului tehnologic?
– ce aveti cu minerii?
– ce cauta monarhistii acolo?
– ce cauta aia care au votat USL?
– ce cauta aia care au votat PDL?
– sunt beti manifestantii.
– sunt anarhisti.
– ba nu! Sunt copii de bani gata, care n-au tinut un tarnacop in mana si nu stiu ce inseamna foamea.
– sunt fanatici ai ecologiei. (de parca am fi iesit sa cerem populatiei sa nu mai traga apa la WC, nu impotriva folosirii unei cantitati de cianuri mai mari de 13 ori fata de cantitatea folosita in total in toata Europa. Exact, 13000 de tone se vor folosi anual la Rosia Montana. In prezent, in Europa se folosesc 1000 de tone anual.)
Dragi tesatori de noduri, bine sau rau intentionati (unora chiar le acord prezumtia de nevinovatie): in Piata e ca-n realitate. Ca-n viata aia cu miros, culoare, carne. Nu ne plac toti aia pe care-i vedem pe strada, nu rezonam cu toti. Dar asa se-ntampla pe strada: nu e ca-n studiourile de televiziune, unde cineva face selectia vorbitorilor si intrebarile sunt formulate dinainte, iar raspunsurile anticipate. Cand ma urc de la metrou, la manifestatie, nu ma pandeste niciun ong-ist care sa-mi inmaneze indicatiile de regie. Singura decid ce tricou am, care-i mesajul pe care-l transmit, ce scandez si la ce nuante ader. Lucrurile asa stau si e bine ca e asa. Telul ramane insa comun: respingerea proiectului minier cu cianuri de la Rosia Montana, respectarea legii si a principiilor statului de drept.
Initial, m-a revoltat ingustimea perceptiilor. Acum ma amuza. Privit de la oarecare distanta, tabloul criticilor arata hilar prin contradictie. Iar postura de privitori la poarta noua a Pietei Universitatii, aruncarea de etichete aleatorii, pentru ca altfel nu stiu in ce sertaras sa-i inghesuie pe cei 25 000 ma fac sa cred ca, in tot haosul asta, tocmai pentru ca degetul nu se poate indrepta catre o unica tinta, s-a nascut ceva miraculos: o masa critica. Inteleg, e derutant. Bebelusul e fierbinte si nu stim daca sa-l tinem de cap sau de picioare.