Despre bani si despre politica, ce nu stiati ca ar trebui sa stiti

Nu cu mult timp in urma, m-am intins la o discutie cu un nene. Putea sa-mi fie tata. Un om de-ala descurcaret. A dus-o bine pe vreme comunistilor, dar asta nu l-a impiedicat sa fie mot la revolutie. Ca revolutionar, a dus-o bine si dupa 1990. Genul care stie sa profite de orice sistem, un profitor, caresavazica, dar sa stiti nu e usor sa fii profitor: omul este serios, harnic, meticulos si, in ciuda varstei, mereu curios sa vada ce se mai intampla nou prin tara si prin lume.

La un moment dat, am inceput sa discutam politica. Mi-a zis asa: Eu o duc bine, n-am de ce sa ma plang, dar imi pare rau de voi, astia tineri, ca nu reusiti sa castigati suficient incat sa va impartiti banii in trei.

Vorbea ca si cum ar fi trebuit sa stiu deja despre ce e vorba. Dar nu stiam. „Cum adica sa ne impartim banii in trei?”, l-am intrebat.

„Ei, cum? Cum ne invatau pe noi parintii. Adica o treime sa fie pentru cheltuielile casei, o treime pentru sufletul tau si o treime sa-i pui deoparte pentru viitor.”

Va spun sincer ca era sa intru in depresie. Eram, pe de o parte, posomorat ca nu am fost niciodata in stare sa castig atat de bine incat sa imi permit sa respect regula. Dar asta nu era nimic. Trist de-a dreptul eram din cauza ca trecusera peste mine 30 si ceva de ani de viata, din care vreo 18 ani de scoala, si nimeni nu ma invatase vreodata aceasta regula de trei simpla. Nimeni nu-mi spusese vreodata asa, in cateva vorbe, ce am de facut cu banii mei pe lumea asta. Nici tata, nici mama, nici vreun profesor. Imi dadeam seama ca, daca as fi stiut de la bun inceput ca asta este idealul, as fi functionat altfel. Nu mi-ar fi reusit, desigur, imparteala, dar macar as fi avut un criteriu la care sa ma raportez. Pentru ca, de buna seama, regula este corecta. Eu, e drept, sunt unul dintre cei care isi directioneaza prea mult din venituri pentru „placerile sufletului”, dar am prieteni care dau prea multi bani pentru „cheltuielile casei”, la fel de bine cum am cunostinte care pun deoparte atat de mult incat trec drept zgarciti. Simplitatea algoritmului era debusolanta.

Citeste si:  Ce-am fost si ce-am ajuns

Ce vreau sa spun eu e ca, adesea, ni se intampla sa nu mai vedem padurea din cauza copacilor.

La fel e si in politica. Vorbim mult despre politica, mai ales in ultima vreme. Vorbim despre tot felul de lucruri complicate, despre ordinea constitutionala, despre statul de drept, despre prerogative si atributii, despre democratie sau lipsa ei, despre referendumuri si alte dracarii complexe. Ne certam cu prietenii, ne pierdem in detalii, ne lipsesc arbitrii care sa ne lumineze.

Citeste si:  Egalitatea dintre femei si barbati. Femeile, mai egale. Mame, gospodine si pensionare

Dar cati dintre noi mai stiu care este esenta?

De mii de ani, un stat are de facut doua lucruri:
1. Sa isi puna cetatenii la munca.
2. Sa le incaseze taxele si impozitele.

Cinic, puteti spune, dar strict despre asta e vorba in politica. Ma rog, despre asta este vorba in politica unei tari normale. Asta e treaba unui conducator eficient. Restul sunt doar mijloace pentru a-ti atinge scopul. Si multa ipocrizie, si multa vorba lunga, ca sa nu ne dam seama ca, orice am face, suntem redusi la conditia de oameni ai muncii.

Educatie? Da, este nevoie de educatie, pentru ca oamenii sa se poata specializa, asa incat munca lor sa fie cat mai calificata.

Citeste si:  Aleg sa fiu singura decat alaturi de persoana nepotrivita

Sanatate? Da, pentru ca ai nevoie de oameni sanatosi, care sa munceasca mai bine.

Justitie? Desigur, pentru ca oamenii au nevoie de incredere in statul care ii pune la munca, de siguranta si de liniste, pentru a fi mai eficienti.

Democratie? Da, pentru ca oamenii muncesc mai mult atunci cand sunt impulsionati de propriile lor decizii. E mai eficient si mai putin rusinos sa fii propriul tau sclav.

Sigur ca aceste mijloace fac diferenta intre un stat bun si un stat rau, sigur ca in ele sta fericirea cetateanului, usurinta cu care el isi indeplineste misiunea. Insa ele raman niste mijloace. Scopul unui stat este, asa cum am spus, sa ai oameni care muncesc si carora sa le incasezi impozitele.

Nu vreau sa va spun eu daca un presedinte e mai bun ca altul, daca trebuie demis sau nu. Problema mea este ca traiesc intr-o tara care nu stie nici sa le dea cetatenilor de munca, dupa cum nu stie nici sa le incaseze impozitele. Si mai grav, asa cum spuneam in prima parte a textului, e ca traiesc intr-o tara care nu mai stie ca asta ar trebui sa se intample.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.