Toti gresim. Oricat ar suna de banal, e adevarat. In fiecare zi, mai ales daca avem mai mult de-a face unii cu altii, daca nu suntem sfinti in asteptarea canonizarii sau roboti, gresim. Calcam bucatele mai mici sau mai mari din ceilalti, apasand mai usor, cu picior de balerina, sau mai tare, cu pas de culturist. Unii primesc greselile cu inima usoara si trec rapid peste ele. In altii insa, raul facut e doar o samanta din care creste mai intai un lujer, apoi un copacel, ca, peste un timp, sa ne pomenim cu un adevarat sequoia.
Sa nu ne pacalim singuri si sa ne spalam de petele vinovatiei. De cele mai multe ori, stim cand pasim stramb. Unii dintre noi, putini alesi, isi recunosc rapid vina. Isi cer scuze, sincer si incearca sa se “revanseze†uneori pentru a arata ca nu-s doar vorbe si ca vorbele devin fapte.
Altii, desi au pe caciula o musca dintr-o specie exotica, supradimensionata cam la marimea unei ciori, se victimizeaza. Isi transforma greseala in reactie justificata la un prejudiciu anterior. Va sunt cunoscute formulari precum “tu ai fost de vinaâ€, “tu m-ai provocatâ€, “daca tu nu faceai X, nici eu nu Yâ€. Iar schimbul de replici se transforma intr-un tenis veritabil cu pisica moarta. Niciunul dintre cei doi nu-si asuma propria parte din “pisica†si o imping, mai lin sau mai smucit, in fata celuilalt. Greseala ramane o rana deschisa, cu risc crescut de infectare.
Si mai sunt cei ca mine. Isi stiu vina, si-o asuma, dar numai in propriii ochi. Vinovatia le pare nemarturisibila. De-asta nu cred in spovedanii si nici in preoti. S-ar pacali singuri, si-ar fura caciula. Iertare ceri victimei, nu prin intermediari. Ii ceri privind-o in ochi si riscand sa te scuipe in obraz. Iertarea fara chin nu are nicio valoare. Aici e invers fata de alte categorii, vorbele vin cel mai greu.
Pune-ma sa spal cearsafuri in rauri cu apa ca gheata. Sa fac ciorbe nesfarsite cu mii de perisoare minuscule. Pune-ma sa torn ciment, sa sparg lemne cu mainile goale. Dar nu ma pune sa vorbesc. Nu ma pune sa explic, sa justific.
In fine, mai exista o categorie. E vorba de cei care gresesc, ranesc, stiu ce-au facut, dar continua. Sunt ca niste criminali care incearca sa-si acopere urmele faptuind alte crime, una mai abominabila decat alta. Si stiti ce e curios? Ca in cazul multor victime, functioneaza. Cel agresat se obisnuieste treptat, iar capacitatea de adaptare e mare, mai mare decat ne-ar placea s-o recunoastem.
Exista legi pentru chestiunile materiale, exista si instante judecatoresti care pot corecta situatiile in care ele nu se aplica. Exista fapte masurabile, bunuri si proprietati, daune si prejudicii. Pentru restul insa, trebuie sa ne descurcam singuri, asa cum putem.
Va veti intreba poate de ce va scriu despre asta acum. O fac pentru ca suntem in post. O fac nu din perspectiva crestina, ortodoxa, ci umana. Pentru ca m-am saturat sa vorbim despre retete de post, despre cum sa ne fie mai usor sa fim vegetarieni o luna si mai deloc despre gresitii nostri si despre greselile noastre. Pentru ca exista dezlegari la peste, ba chiar si la ulei (!) si la vin, dar nu si o zi a marturisirii.
@Irina
Ma uit la titlul rubricii…apoi la autoare…apoi iar la titlu…iar la autoare…. pun jos tuica, si ma mai uit de 3 ori
irina….la Coltul meu…errr Coltul Misoginului ?!
E clar! E lumea pe sfarsite 😛
On topic:
eu as fi rezumat tot articolul la o replica din ,,Avocatul Diavolului\’\’ cu Al Pacina:
,,I tell you boy – guilt is like a bag of f***k bricks – all you got to do is set it down!\’\’
traducere aprox:
,,Asculta la mine baiete! Vina e ca un nenorocit de sac de caramizi – tot ce ai de facut, e sa il lasi jos\’\’
1000% de acord cu Diavolul 😛
Ce interesant articol, chiar incheiam partajul cu drumul de viata dus cu cineva, ceva asemanator.
viata mai are atatea de oferit, pentru ce sa ma chinui in propriile greseli sau ale altora ?
Tot ce s-a intamplat in viata este o fila, buna sau rea, o fila.
Orice zi, fila, sezon, are atat parte buna, cat si rea.
O mare parte din viata e s sa stii si sa iti ceri iertare, si cum.
Pentru ca asa cum a spus si Irina, toti gresim !
Macar sa gresim mai putin, sa ne punem un obiectiv realizabil pentru anul urmator.
Fireheart: despre ce vorbesti? Ce coltul misoginului?
Cred ca ai luat ceva mai multe tuici. Nu doar una. Sunt la \”coltul meu\”. La controverse. Nu-l deranjez eu pe Maximus cu nimic.
Am ras de comentariul lui Fireheart de m-am imprastiat, o tuica, doua tuici…. iar Irina a fost o dulce… \” sunt la coltul meu\”, la controverse.
Fiecare cat se simte bine si nu e deranjat in casuta(coltul) lui e cel mai bine.
cand mergi la spovedanie si iti spui pacatele sau greselile pe care el consideri ca le ai atunci sunt niste greseli mult mai grave decat cele spuse de tine mai sus.Un ex este atunci cand faci un avort ala este un pacat pe care trebuie sa il marturisesti preotul .Daca nu esti de acord cu spovedania atunci trebuei sa ii ceri iertare nu numai celui care ii gresesti dar si lui dzeu iar asta o faci fiind mergi si et spovedesti fiind aprinzi singura acasa o lumanare si te rogi ptr iertarea pacatelor sau greselilor.vad ca se vorbeste de post in articoulul tau ! si eu tin post si merg sa ma spovedesc in fiecare post mare din an ( craciun si paste ),nu pentru ca as avea cien stei ce greseli sau pacate ca pacate afcem toti depinde ce fel de pacate ,ci petru simplu fapt ca asa ma simt eu mai usurata si mai bine!!!
pai cei care gresesc ,ranesc si tot continua asta inseamna ca nu le-a parut rau de ceea ce au facut .
Jos palaria @Irina,foarte sensibil articolul,eu una mi-am trecut pe lista cateva persoane carora as dori sa le fac publica dorinta mea de iertare si de impacare, de marturisire.
Asta datorita articolului tau…daca mi-o iau peste bot imparti vina cu mine:)
Oricum superb articol!