Cand auziti cuvantul „super-femeie” la ce va ganditi? Ce vi se contureaza initial in minte?
Probabil contaminata fiind de cultura benzilor desenate, cand il aud, vad cu ochii mintii o catwoman zburand in jurul Pamantului, salvand o batranica din flacari, gasind rapid un leac nedureros pentru leucemie si rezolvand si conflictul israelo-palestinian intr-o dupa-amiaza in timp ce astepta sa i se usuce manichiura. Toate astea fara sa i se strice o suvita de par. Par stralucitor, desigur. Si bogat ca-n reclama la Schauma.
Altii au incercat sa raspunda serios la intrebare, manati fiind de o campanie a celor de la Ariel. Ariel probabil a apelat la niste publicitari mai destepti decat cei cu reclama la Fairy, aceea de un misoginism cumplit, cu printul care, dupa ce face curatenie in timp record, se dovedeste a fi, de fapt, femeie.
Autorii de bloguri care s-au implicat in campanie au marsat pe ideea „super-femeia e femeia de zi cu zi, care devine eroina pentru vietile celor apropiati”. Am avut astfel exemple de mame sau bunici care s-au sacrificat exemplar, femei de o inalta tinuta morala, putere interioara teribila, femei-icoana. Femeia care, spaland vasele, gaseste energia sa spuna o vorba buna copilului care i se agata de picioare desi tocmai a descoperit ca are o tumora. Femeia-locomotiva, care trage dupa sine o intreaga familie. Femeia cu umeri de carne otelita, in stare sa gaseasca, in situatii-limita, solutii izbavitoare. Eroinele uitate, nestiute, anonime dintre noi. Pe care niciun comitet si nicio gala nu le va premia vreodata, cu care nicio revista nu va face un pictorial. Fiecare are cate un astfel de exemplu in jur.
M-am pomenit insa intrebandu-ma daca as vrea sa fiu o astfel de superfemeie. Caci, vedeti voi, prefixul asta, „super”, are un efect pervers: inoculeaza ideea unui statut de invidiat. Al performantei la care nadajduim.
Si, sincer, raspunsul a fost „nu”. A fost „nu” pentru ca super-femeia in acceptiunea de mai sus este, mai degraba, femeia-martir. Femeia fortata, prin situatii si imprejurari exceptionale, sa-si dovedeasca puterea de a renunta la sine, de a-si darama, oricat de dureros ar fi, zidurile egoismului, de a-si amuti instinctul de supravietuire, de a se pune in slujba altora.
Mi-ar placea sa vad aceeasi campanie, dar despre „super-barbati”. Pentru ca, vedeti voi, ideea de „super-barbat” e sensibil diferita de cea de „super-femeie”. In timp ce super-femeia devine „super” tocmai prin prisma relatiilor ei cu altii, barbatul devine „super” prin prisma relatiei sale cu… sine. Pe femeie o definesc in permanenta interactiunea si schimburile cu cei dragi, cu cei din jur, in timp ce pe el doar fidelitatea fata de propriile principii si visuri.
Femeia care are un vis, la care nu renunta, e egoista si i se cere in permanenta sa-si justifice alegerea, sa ciunteasca visul pentru a-si ingramadi in existenta multiplele roluri pe care trebuie sa le joace. Barbatul care-si urmeaza visul nu trebuie sa justifice nimic. Identitatea lui, in postura de deschizator, este perfecta, completa, neinterogabila. Atributul „super” – ca atingere a potentialului maxim pe care-l avem, concretizare a celei mai bune versiuni pe care ne-o imaginam – are definitii sensibil diferite de la un sex la altul.
Si mai e ceva. In timp ce statutul de „super-femeie” nu asigura neaparat fericirea, cel de super-barbat poarta si aceasta superba coroana scanteietoare.
Ma insel eu?
Se prea poate. Doar v-am spus, nu sunt o super-femeie. 😉
Ce stiu insa, in momentul de fata, e ca nici nu-mi doresc sa fiu una. Imi doresc sa fiu un om a carui relatie cu lumea sa fie mai degraba calma, fara zgaltaieli majore, nu descrisa printr-o linie franta, cu multe vai si culmi. Sunt satula de ambele paradigme catre care suntem maturate ca intr-un joc de ping-pong. Resping atat modelul carieristei, al femeii cu „o imensa capacitate de munca” (ceva in genul asta zice unul dintre intervievatii campaniei, de parca ar vorbi despre cei care si-au depus cv-ul pentru un anumit post), al femeii care-si ucide in fasa partile moi care o pot vulnerabiliza, al femeii care tine in permanenta sa demonstreze ceva, care priveste relatia cu sexul opus drept un permament razboi si care, fara sa-si dea seama, ajunge sa se defineasca tot prin raportare la acesta, a carei fericire depinde de numarul de vase pe care nu-l spala, de numarul de oale de mancare pe care nu le face, de numarul de scutece pe care nu le schimba, dar si pe cel al sacrificatei, ce ajunge sa traiasca prin transfuzii din viata altora, fie ca e vorba de soti, iubiti, copii, al femeii care isi cauta bucurii doar in afara si mai deloc in sine si care isi poarta invizibile coroane de spini deasupra ochilor incercanati.
Uite, asta e un super-articol. 🙂
Bun articol, Irina. M-a facut sa ma gandesc daca eu mi-as dori un asemenea \”rang\”. Si nici eu nu mi l-as dori.Pentru ca da, super-femeile au fost, cele mai multe din ele, femei-martir, femei care nu prea s-au bucurat de statutul de femeie, au trebuit sa-si sacrifice anii vietii pentru binele familiei, copiilor, rudelor sau pentru cauze inaltatoare ( ma gandesc aici la femeile care au sustinut rezistenta anticomunista din munti, ducand in cosul cu merinde si mitraliere si armament!)
Cred ca e greu sa fii super-femeie! Trebuie sa fii puternica si curajoasa ca un barbat. Sa ai tarie, sa lupti pana la capat, sa-ti inghiti lacrimile, durerea fizica sau sufleteasca, sa invingi relele din jur, un fel de leoaica.
Dar ma gandesc ca nu stiu cate din aceste super-femei si-ar fi dorit, de fapt, acest statut. Au devenit asa in ochii nostri pentru ca viata le-a \”oferit\” soarta asta. Au fost super-femei, pentru ca nu aveau de ales. Ori luptau, ori pierdeau tot. Greul te face rezistent, te caleste. Desi nu vreau sa-mi imaginez, de exemplu, ce simteau mamele evreice cand li se luau copiii de langa ele cu forta, cand erau separate mamele de copii : \”Politia a impins cu violenta femeile inapoi. Copiii se agatasera de hainele lor. Jandarmii aruncau apa pe oameni. Sfasiau hainele femeilor. Si se auzeau tipete si plansete.In fata femeilor si copiilor a fost amplasata o mitraliera si s-a facut, brusc, liniste.\”( Laurence Rees, \”Auschwitz\”, editura Rao, pg. 161). Cat de puternica sa trebuiasca sa fii, sa induri asa ceva?
Felicitari pentru alegerea subiectului, Irina. M-a trimis cu gandul la multe lucruri tulburatoare.
O femeie: multumesc. 🙂
Dana, de acord cu tine. Asta am si spus ca super-femeile au ajuns astfel pentru ca au fost nevoite sa se confrunte cu niste situatii iesite din comun.
Bine, deja femeile de tipul Elisabetei Rizea intra in randul eroinelor. Adica sacrificiul lor este recunoscut ca atare de un intreg popor, nu doar de sot, copii etc. Ele sunt in alta liga.
Si da, este cumplit sa fii super-femeie. Probabil articolul meu vine si dintr-un soi de iritare, caci m-am saturat sa-i aud pe toti cum emit pretentii la astfel de femei. Stiti voi, sa aiba si cariera, sa fie si mame model, si amante neobosite, si, si, si. De fapt, par sa-si doreasca un soi de robot multifunctional.
Hai, sa mai scriu un coment si apoi sa iau o pauza lunga , caci vad ca prezenta mea constanta in subsolul lu\’ Max inoportuneaza oamenii care nu inteleg de ce nu-si vad de ale lor si nu ma lasa sa ma joc in liniste cu imaginarul Kasim. Ce treaba au ei cu mine daca eu vreau sa ma cert ca nebuna cu mine insami prin subsoluri de rubricute? In fine…
Revenind la subiect.
Si pe umerii barbatilor se pun tot felul de presiuni nedrepte, Irina.
Nu e suficient sa-si urmeze visurile pentru a fi super-barbati Si ei sunt conditionati de rolurile de gen,presiuni, prejudecati, stereotipuri, clisee, la fel ca femeile.
Si femeile, in marea lor majoritate , cad in cursa de a cliseiza barbatii, de a-i ingramadi in niste stereotipuri nedrepte si sexiste si asta pentru ca femeile nu vor reusi sa-i inteleaga niciodata complet pe barbati, asa cum barbatii nu vor reusi sa le intelaga (unii dintre ei nici nu incearca) pe femei. Oricat am incerca, oricat ne-am apropia de idealul de a trata pe toata lumea la fel, de a elimina discriminarea si modelele sexiste si patriarhaliste de gandire si comportament (care sunt daunatoare si toxice nu numai pentru femei, ci si pentru barbati), pe care de multe ori le aplicam fara sa constientizam ca sunt, de fapt, nedrepte si ca ranesc sentimente si aduc prejudicii (morale, psihice, materiale) oamenilor, nu vom reusi sa intelegem exhaustiv celalalt sex. El va ramane o enigma catre a carei solutionare trebuie sa tindem constant, pentru a nu ridica ziduri intre noi si a ajunge sa-i vedem pe ceilalti numai in moduri rigide, inguste, obtuze.
Prima expectanta pe care femeile o au de la barbati:
1. Sa castige bani. Multi multi bani. Trebuie sa recunosti ca Abramburica si Max (daca nu cumva sunt unul si acelasi, ca dragutul si imaginarul Kasim asa crede) au dreptate cand spun ca femeile se indragostesc rareori de lucratorii de la vulcanizare.
Nu, se indragostesc de ceasuri scumpe,masini de lux, case, calatorii …sunt materialiste.
Definim masculinitatea prin prisma conturilor bancare. Chiar si acum, intr-o lume in care dubla sursa de venit intr-o familie devine norma, tot de la barbati se asteapta sa poarte povara intretinerii financiare atat a copiilor, sotiei, cat si a parintilor, fratilor si, daca se poate, sa mai faca si acte de caritate(sub forma unor imprumuturi nerambursabile) catre prietenii lor mai putin norocosi financiar ca ei. Ca asta inseamna sa fii super-barbat. Presiunea e atat de mare incat unii se apuca sa fure, sa faca afaceri dubioase, sa se imprumute pe la camatari, sa munceasca 14 ore pe zi.
\’\’Shakespeare’s The Merchant of Venice exemplifies a principle that is as unfortunately true in our time as it was in his – he who has money also has love, sex, and above all, power. In this case, the use of ‘he’ is deliberate; ‘she,’ in the Elizabethan era, rarely had either financial independence or much control over the course of her life.\’\’
Esecul pe plan financiar catapulteaza barbatii direct pe planeta Fatalailor.Chiar daca unii pur si simplu ar prefara sa stea acasa, sa aiba grija de copii si sa fie intretinuti, si nu vad ce e rau in a fi un stay-at-home dad, atat timp cat nu stai la meciuri toata ziua si o lasi numai pe soacra-ta sa se ocupe de copii. Si apoi mai e obsesia ca oricati bani ar aduce in casa tot fatalau e daca nevasta-sa aduce si mai multi ca el.
Si ce facem cu toti acei barbati, destui la numar, care nu vor sa-si paveze drumul in viata cu carduri, care prefera sa stea acasa, sa prajeasca ceva, sau care aleg o profesie prost platita, dar satisfacatoare din alte aspecte.
Presiunea nr. 2
Aspectul fizic. Si barbatii sunt bombardati zilnic cu imagini care glorifica masculinitatea adonisiaca (Brad Pitt, Antonio Banderas, Tom Cruise, Johny Depp, modelele din reclame la boxeri, la produse de barbierit si intretinere nu stiu daca ai observat, dar nu arata ca majoritatea barbatilor din viata noastra ) aceste imagini provocandu-le complexe si facandu-i sa se simta mai putin barbati daca au burtica, niste tatisoare moi in loc de pecs si un inceput de chelie.
Si cum ramane cu reclamele pentru tehnici si proceduri de marire a penisului care rasar prin ziare si fituici, dar si pe site-urile porno, toate parca strigandu-le ca nu sunt suficient de barbati daca mama natura nu i-a dotat cu 20 de cm in stare erecta? (si pana la urma marimea penisului conteaza nu?)
Chiar si eu fac de multe ori glume sexiste la adresa penisurilor mici ca riposta la jignirile unor barbati, dar imi dau seama ca nu-i ok sa-i atac sub centura, acolo unde poate chiar se afla un penis mic, fata de care au un complex, si incerc sa ma limitez la a critica doar ceea ce consider gresit in atitudinea lor. Incerc.Dar e greu, mai ales cand la randul lor te ridiculizeaza pentru felul in care arati. Sa nu uitam ca si Max facea asta la coltul lui, persifland femeile grase, multe ajunse asa in urma unei sarcini, sau din cauze endocrine.
Definim masculinitatea si prin prisma pectoralilor, marimii penisului, si in general a trasaturilor virile, adonisiace, chiar daca nu ne place sa recunoastem.
Presiunea nr. 3
\’\’Barbatii ar face sex oricand, oricum, cu oricine. Ei sunt intr-o excitatie continua si numai asta cauta, asta e placerea lor suprema: sex, sex, sex. \’\’
Acest stereotip este agresiv perpetuat chiar de barbati si crezut la scara larga de femei.
Cuceririle sexuale devin \’\’baromentrul\’\’ masculinitatii. Mesajul e clar: \’\’Fa sex cu fiecare femeie care spune Da si se ofera pe tipsie. Daca nu, inseamna ca esti gay\’\’.
Nu esti, frate, gay. Esti om. Ai dreptul la preferinte. Ai dreptul la momente, zile cand nu ai chef de sex. Se intampla sa nu fii mereu in forma. Sa nu te exciti. Sa nu-ti mentii erectia.
Asteptarea ca tu sa-ti doresti sa copulezi tot ce misca si-si desface picioarele (tot ce e de sex feminin si cat de cat atragatoare, in orice caz) este stupida si toxica. Ii determina pe altii sa le fie rusine sa recunoasca ca sunt monogami, ca nu si-au inselat sotiile, de exemplu.
Chair sa cred ca pe lumea asta nu exista niciun barbat heterosexual cu un libidou sanataos si fara disfunctii erectile care sa nu-si fi inselat sotia in cei 30 de ani de casnicie?
Defineste-ti singur masculinitatea si renunta sa incerci sa pari \’\’barbat\’\’ in ochii altui barbat care, mai mult ca sigur, mai mult se lauda decat face.
Stereotipul nr.4
Barbatilor le place sa domine, sa fie tot timpul la carma relatiei. Nope! Chiar nu!
Vor sa creeze aparenta fata de altii ca sunt in control, dar acasa le place sa se vare sub papuc.
Nr. 5
Barbatii sunt handicapati emotional.
Pentru barbati absolut nimic din comportamenul lor nu se poate fonda pe emotii.
Dorinta sexuala si dorinta de a sparge fetze sunt cam singurele dorinte pe care barbatii au voie sa le exprime.
Barbatii trebuie sa-si inghita emotiile. Trebuie sa fie rezervati in a le arata. Barbatii invata sa-si substitue sentimentele autentice cu sentimente parazite inca din copilarie. De exemplu sunt descurajati de parinti sa-si arate tristetea sau frica. Pe care sunt incurajati sa le inlocuiasca cu agresivitatea si furia.
Se pare ca singura pasiune pe care au voie sa si-o exprime este cea pentru masini, sport, bere si sex.
Nr. 6
Le plac sanii mari.
Asta e adevarat. Le plac sanii mari. Pentru ca barbatii sunt atrasi in special de diferentele dintre ei si femei, si nu de asemanari. Femeile cu sanii plati le aduc aminte de ei, nicio curiozitate acolo. Fascinatia e pentru ce e diferit, the big Tities, dar asta nu inseamna ca the big tities sunt obligatorii pentru a putea sa se indragosteasca de o femeie.
8
\’\’ In timp ce super-femeia devine \”super\” tocmai prin prisma relatiilor ei cu altii, barbatul devine \”super\” prin prisma relatiei sale cu… sine. Pe femeie o definesc in permanenta interactiunea si schimburile cu cei dragi, cu cei din jur, in timp ce pe el doar fidelitatea fata de propriile principii si visuri.\’\’
Dupa cum vezi, nu, chiar deloc. Sunt la fel de conditionati ca si noi.
Foarte bun articolul.
Chestia cu super-femeia nu pleaca doar din mass media, ci si din educatia primita de fetite. Sunt educate sa fie aranjate, atente la aspectul fizic, sa aiba note mari la scoala, sa faca curatenie, sa fie tolerante etc.
Cand fetitele ajung femei, este foarte usor sa le convingi ca e de datoria lor sa fie impecabile, atat acasa cat si la munca, in relatiile sociale ec. Au fost spalate bine pe creier inca din copilarie.
Asa ca daca vrem sa nu mai avem super-femei, atunci trebuie sa ne educam altfel fetitele.
Norina, argumentele tale nu exclud ce spun eu.
Altceva voiam sa spun cu „prin prisma relatiei cu altii”. Femeia capata statutul de „superfemeie” atunci cand se sacrifica, cand iubeste, cand serveste. Asadar, binele facut altora o legitimeaza. E, daca vrei, dimensiunea caritabila, filantropica a realizarii de sine.
Barbatul devine superbarbat atunci cand invinge alti barbati (exagerez, dar intelegi ideea) . La el coroana vine in urma unor acte de „cucerire”.
Altfel, da, stereotipiile sunt reale si in cazul lor.
Multumesc, Maria.
Da, fetitele sunt altfel educate.
Dar si baietii, asa cum subliniaza si Norina in comentariul ei.
Irina
\’\’Asadar, binele facut altora o legitimeaza. E, daca vrei, dimensiunea caritabila, filantropica a realizarii de sine.
Barbatul devine superbarbat atunci cand invinge alti barbati (exagerez, dar intelegi ideea)\’\’
Nuu, de data asta chiar n-o inteleg. Nu atunci cand invinge alti barbati, nu e de ajuns sa fii agresiv si competitiv ca sa fii super-barbat, ci atunci cand scapa omenirea de rau, cand se lupta cu fortele malefice, cand ii salveaza pe cei vulnerabili, pe cei lipsiti de super-puteri.
Ce au in comun Iisus Hristos si Batman/ Spiderman/Superman?
Cred ca super-barbatul este despre autosacrificiu, despre virtutea de a face bine altora, mai mult decat ideea de super-femeie.
Super-femeia se sacrifica pentru copii si sot, super-barbatul se sacrifica pentru intreaga omenire, punandu-si viata in pericol pentru o cauza umanitara, pentru indreptarea raului, cand ar putea sa stea acasa si sa frece menta pe canapea (dar atunci n-ar mai fi super-barbat).
Super-barbatii sunt super-barbati FIX prin prisma relatiei lor cu alti, FIX prin autosacrificiu, curaj, incoruptibilitate, cand iubesc si servesc omenirea.
Imi pare rau, nu pot fi de acord cu tine on this one.
Norina, hai s-o iau altfel. Micro-univers la femei, macro la barbati.
Orice Batman, Spiderman, Superman etc are un inamic (Jocker etc) cu care se lupta si pe care il invinge. Deci, competitie, doua modele care se opun unul altuia. Tensiunea este in exterior, nu in eroul respectiv.
Ok.