Diploma este totul ?

Am auzit-o si pe asta! Ieri, la coafor am intalnit o domnisoara de aproximativ 26-28 de ani care-mi povestea ca trebuie sa-si ridice diploma de bacalaureat de la liceul pe care l-a terminat cu ceva ani in urma pentru ca nu o luase la vremea respectiva si prietenul, familia, amicele o convinsesera sa dea la facultate. Nu mi-am dat seama la inceput ce mi se parea ciudat in toata scena, dar m-am luminat. Cred ca nu mai cunosc nicio fata la varsta ei care sa locuiasca intr-un oras in care exista universitati (acum exista cam in toate sau macar variante de urmat la distanta ale anumitor universitati) si care sa nu fie studenta sau sa nu fi terminat macar o facultate. Cred ca ne-a lovit isteria studiilor superioare. Domnisoara recunostea ca nu prea le-a avut cu scoala si ca a urmat un curs de coafura-frizerie, iar acum are mare succes in domeniu – si trebuie sa recunosc ca se formase o coada maricica la scaunul ei. TREBUIA sa urmeze o facultate insa, pentru ca logodnicul ei terminase management sau asa ceva, iar socrii nu admiteau sa se insoare cu o fata care nu are studii superioare.

Citeste si:  Lupii hamesiti ai violului

Ideea este ca femeia in cauza era foarte multumita de ceea ce facea, chiar pasionata as spune, recunoscuta ca fiind foarte buna, cu un venit mai mult decat frumusel si fara nicio dorinta de studiu in sine, dar convinsa ca facultatea ii va deschide mintea si va face din ea nora ideala pentru viitorii socri, care nu aveau la randul lor studii superioare (prea m-a amuzat situatia ca sa nu intreb). Erau hotarati, insa, sa nu-si lase comoara de baiat sa ia de nevasta o nestiutoare si o inculta, asa ca o convinsesera sa urmeze o facultate particulara, la ID, ca sa aiba si ea diploma, ca nu se poate altfel.

De ce ni se pare oare ca daca urmam o facultate ne desteptam brusc si devenim intelectuali? Nu stiu! Nici nu credeam ca exista asemenea opinii aberante in Romania, in conditiile in care, data fiind explozia universitatilor particulare, si purcelul bunicii se poate inscrie la o facultate si s-ar putea chiar sa treaca examenele si sa iasa si sef de promotie! Devine cumva Ghita mai filosof pentru ca are o diploma? Nu. Se pare ca nu realizam ca astazi poti alege sa inveti orice in invatamantul superior. Oferta este larga si se adreseaza oricui, indiferent de capacitatea intelectuala. Inveti pe banii tai si este alegerea ta. Oricine poate avea o diploma. Dupa ce termini facultatea, insa, te lovesti de crudul adevar. Diploma nu inseamna nimic, angajatorii au de unde alege si o vor face pe baza verificarii cunostintelor acumulate de tine si nu a diplomei.

Citeste si:  Atentie: urmeaza Craciunul! A se consuma cu moderatie!

Cealalta fateta a problemei ar fi ca in orice meserie de pe Terra castigi bine daca esti bun, iar numarul joburilor care necesita studii superioare este mai mic decat al celorlalte. De unde ideea aceasta ca daca nu ai studii superioare esti un neica-nimeni, iar daca ai o hartie in plus, chiar si in cazul in care ” spiritul ” tau nu a evoluat deloc, deodata intri in tagma oamenilor adevarati care au ceva de spus?!

Citeste si:  Contractul prenuptial – sentimente si asigurari

Nu am vrut sa o descurajez pe domnisoara respectiva si sa-i spun ca postul in top management pe care-l doresc socrii pentru ea s-ar putea sa nu-i aduca nici pe departe atatea satisfactii personale si materiale ca cele pe care le are acum, cand cliente din cealalta parte a Bucurestiului o cauta pentru o coafura de ocazie. Cred ca nu multi dintre noi pot spune ca din punct de vedere profesional se simt pe directia potrivita, asa ca atunci cand acest lucru se intampla si cand ne place ceea ce facem si avem succes nu ar trebui sa lasam sa ne stea in cale si sa ne schimbe drumul pretentii absurde ale celor din jurul nostru, precum ” Iti trebuie facultate ca sa ai si tu o diploma !” – mai ales cand traim intr-o tara in care diploma nu mai inseamna nimic!


2 Comentarii
  1. Ai dreptate Ruxandra, in Romania diploma nu mai reprezinta nimic de ceva vreme! In orice orasel, oricat de mic sunt nu stiu cate universitati( care ii primesc cu drag pe toti copii de bani gata, pe care ce-i drept studiul nu i-a pasionat niciodata). Tot ce conteaza e ceea ce stii tu dupa ce ai terminat facultatea si ai primit \”pretioasa diploma\”. Cunostintele acumulate(si uneori nu numai ele) te vor ajuta sa obti un job bun de care sa fii multumita pe deplin!

  2. la fel gandesc si eu. cum adica iti trebuie studii superioare ca sa devii CINEVA? pai nu avem nevoie si de cizmari si de brutari si de coafeze? Daca esti bun nu are importanta in ce domeniu lucrezi: esti CINEVA! Daca iti place cartea mergi la facultate si urmeaza linia asta. Daca nu, alege altceva ce iti place si nu-ti mai toci coatele si buzunarele parintilor pentru dat spagi ca sa treci examenele pentru ca diploma nu te face mai destept. Ca sa explicitam vorba veche: decat un prost printre \”intelectuali\” mai bine sef printre cizmari – sau coafeze in cazul de fata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.