Dreptul de a muri exista?

Thailanda are faima trista de tara cu „turism sexual”, cu subcategoria mult mai murdara a prostitutiei infantile. Pe la noi sau in Israel, se vorbeste de turism ecumenic. Ei, Elvetia incepe sa fie cunoscuta si pentru alte lucruri in afara de ceasuri, ciocolata si partii de schi. Si anume pentru „turismul de eutanasie”. Elvetia este tara care a legalizat „sinuciderea asistata”. Sinuciderea asistata este permisa celor care se afla in stadiul terminal al unor afectiuni, pentru care medicina nu mai poate face nimic. De asemenea, se pot asigura servicii de eutanasiere si pentru cei diagnosticati cu boli mentale incurabile si care se afla inca in deplinatatea facultatilor mentale, fapt stabilit in urma unor analize psihiatrice extrem de amanuntite, in conformitate cu rigorile impuse de Curtea Federala Suprema.

In Elvetia exista doua clinici care ofera astfel de „servicii”: Dignitas si Exit. Inca nu m-am hotarat daca numele sunt sinistre sau, pur si simplu, concludente, potrivite pentru genul de activitate pe care il deruleaza. De ceea ce se intampla acolo, au fost legate mai multe scandaluri, au existat inclusiv zvonuri conform carora nu toti pacientii se afla in stadii terminale.

Subiectul eutanasiei a revenit in atentia publica recent, odata cu declaratiile socante ale unui ziarist britanic, Ray Gosling, care a recunoscut intr-un documentar difuzat pe postul BBC ca, in urma cu ani, de zile, si-a „ajutat” partenerul sa moara. Acesta suferea de SIDA. Ray Gosling are in prezent 70 de ani. El a declarat ca si-a asfixiat iubitul cu o perna, dand curs unui pact pe care cei doi il incheiasera. Ziaristul ii promisese amantului sau ca il va ajuta sa moara in cazul in care durerile cauzate de boala vor deveni insuportabile. „Candva am ucis pe cineva. Era iubitul meu si avea SIDA. Am luat o perna si l-am asfixiat. Nu regret nimic. Am facut ceea ce trebuia” – aceasta este marturia lui Gosling.

Citeste si:  Kate Winslet nu vrea sa-i fie fotosopate fotografiile

Ziaristul a refuzat sa dea detalii asupra anului, locului sau identitatii iubitului sau. A precizat doar ca acesta era internat in spital si ca medicii il asigurasera ca nu se mai putea face nimic pentru imbunatatirea starii sale de sanatate.

Subiectul eutanasiei este unul delicat. El implica mai multe drepturi si arunca o lumina noua asupra relatiei dintre individ si societate. In sens larg, individul are dreptul asupra vietii sale si probabil multi dintre sustinatorii sinuciderii asistate spun ca pacientul in cauza ar „opera” el insusi sinuciderea daca conditia fizica i-ar permite-o si ca medicii care ii fac injectia letala nu sunt decat un instrument, un brat mai viguros. Pe de alta parte, se inmultesc cererile de sinucidere asistata din partea unor persoane sanatoase. In prezent, Ludwig Minelli, directorul Dignitas, incearca sa obtina aprobarea guvernului elvetian pentru a administra substanta letala si persoanelor sanatoase, avand in vedere un anume caz, cel al cuplului Betty si George Coumbias din Canada. George sufera de o afectiune cardiaca, fatala, insa Betty este perfect sanatoasa.

Citeste si:  Mame reparate pe casco

Aici problema se schimba, ar zice unii. Iar altii ar spune ca nu. Ca, in principiu, e acelasi lucru. George vrea sa evite o suferinta inutila, o stare de degradare fizica impinsa peste limitele suportabilului si pe care nu le poate evita. Niste chinuri ale trupului. Iar Betty vrea sa se salveze de o suferinta a inimii, a sufletului, la fel de inevitabila, suferinta cauzata de iminenta moarta a lui George. Si ne intoarcem aici la vechile intrebari.

Nu vorbim insa de o premiera. A mai existat un caz, desi nu identic, similar intrucatva. Sir Edward Downes, dirijor faimos al Filarmonicii BBC si al The Royal Opera, si Lady Downes, sotia sa, au apelat la sinucidere asistata in aceeasi clinica Dignitas desi el nu suferea de o boala fatala. Dirijorul incepuse sa surzeasca, proces ce nu putea fi oprit, si era total orb de mai multi ani. Devenise aproape dependent de sotia sa. Ea insa a fost diagnosticata cu cancer la pancreas in metastaza si i s-a spus ca mai are cateva saptamani de viata. Lady Downes a scris o scrisoare familiei explicand ca nu doreste sa urmeze vreun tratament si ca totul a fost deja planificat: „Trebuie sa va spun ca, desi am sperat sa va fiu in preajma ceva mai mult, moartea nu ma ingrijoreaza deloc. Nu sunt adepta niciunei religii si, in ceea ce ma priveste, va fi un fel de „stingere”. Am avut o viata fericita si interesanta si nu am regrete. Nu stiu cat va mai dura pana cand se va sfarsi totul, dar va transmit toata dragostea mea. Bucurati-va de viata. Cu dragoste, Joan”.

Citeste si:  Cei 37, cei 63 la suta si zona gri dintre ei. Palmute si palme - falsa ierarhie a violentei

Sir Edward avea 85 de ani, iar sotia lui 74 cand au decedat in clinica Dignitas din Zurich, la data de 10 iulie 2009. Copiii lor au fost prezenti desi parintii nu i-au dorit initial acolo, insa au cedat la insistentele personalului Dignitas. Se pare ca cei doi au fost totusi bucurosi sa-si vada copiii.

Chestiunea este spinoasa si incomoda pentru toata lumea. Legea acorda dreptul inalienabil la viata. Ar trebui sa-l acorde si pe cel la moarte? Nu putem spune cum am reactiona noi insine pusi in fata unei asemenea alegeri. Daca ne-am purta o cruce ce nu promite nicio mantuire la capat sau daca am lua avionul catre Elvetia. Intre timp, anul trecut, 100 si ceva de britanici numai au facut ultima internare la Dignitas, clinica din Zurich.


Un comentariu
  1. subiectul e spinos numai daca il tratezi din punct de vedere religios: \”dumnezeu ti`a dat viata, el ti`o poate lua\”. sau \”sinucigasii nu intra in rai\”.
    eu una nu cred in asemenea lucruri si daca persoana e lucida, cu o boala in stadiu terminal, e mai civilizat sa poata muri cu demnitate, daca asta isi doreste, decat sa astepte pana cand corpul cedeaza si moare de la sine, prelungindu`si suferinta sa si a familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.