Dupa nastere – ne „cazam” impreuna cu copilul?

Exista practici in lumea moderna pe care nu ne mai obosim sa le punem sub semnul intrebarii, chiar daca uneori vin sa ne contrazica cele mai sanatoase instincte. Cu atat mai putin le vom vedea interogate sau contestate daca persoana in cauza se intampla sa fie o foarte proaspata mamica. Da, vorbim despre maternitate, despre care oricine are o opinie, de la matusa de la tara pana la bunicile din parc, pe care se grabeste sa o toarne in urechile dezorientatei primipare. Indraznesc sa spun ca maternitatea nu e incurajata, sau sprijinita in vreun fel. Ba mai mult, daca ai nesansa , ca majoritatea covarsitoare a tinerelor mame sa nasti intr-o maternitate de stat, te vindeci sigur si irevocabil de dorinta de a mai avea vreodata un copil.

Citeste si:  Catedrala Planului Marshall. Nemtii buni si romanii rai

Regula generala in maternitatile de stat in Romania, cu mici exceptii este de a avea saloane separate pentru lauze si nou-nascuti. Desi in majoritatea tarilor civilizate, rooming-in-ul este regula. Adica mama si copilul sunt cazati in aceeasi camera, favorizand contactul timpuriu si alaptarea la cerere. Prin urmare, in maternitatile noastre, imediat dupa nastere, fie ca vorbim de nastere naturala sau cezariana, copilul este dus la sectia de neonatologie pentru evaluare si apoi intr-un salon separat de nou-nascuti.

Citeste si:  Intelectualii lui Dumnezeu

Mama si copilul au parte de un program de vizite si de alaptare rigid (copilul este adus la 3-4 ore pentru a fi hranit, fara a avea siguranta ca nu a primit biberon intre timp).

La nivel declarativ, maternitatile srijina nasterea naturala, contactul timpuriu mama-copil, alaptarea etc. In realitate, Continuarea aici


4 Comentarii
  1. din punctul meu de vedere a te caza imediat dupa nastere cu bebelul in camera e cea mai mare greseala.
    la fel si sfatul absurd cu alapteaza copilul pana la 2 ani
    sau tampenia dupa care m-am luat citind un articol aiurea ca cel de fata, cu da-i suzeta bebelului dupa ce implineste 2 sapt.

    va rog, nu mai dati sfaturi netestate personal, sfaturi ce se dovedesc a fi gresite.

    desi majoritatea spitalelor au acum camere unde mama sa stea alaturi cu bebele, este un start gresit.

    dupa nastere, organismul este atat de epuizat, incat tot ce ai nevoie este somn.
    oracaielile permanente ale unui bebe nou-nascut, nu fac decat sa te termine.
    copilul trebuie hranit la un anume interval, iar acest orar se formeaza cel mai bine in primele zile.
    o mama incepatoare(cum am fost eu) va avea tendinta sa alapteze copilul mai des, haotic.
    nu mai zic de obiceiul luatului in brate care se va razbuna mai tarziu.

    faza cu suptul bebelului, iar e prost prezentat in articol.
    copilul se naste cu acest instinct care este atat de puternic, incat orice mamica proaspata va avea rani pe sani de la forta cu care bebele va musca si suge.
    iar o chestie care mi-a sarit in ochi ca motivatie a dormitului la comun, ca strigatul bebelului declanseaza lactatia. nu strigatul, nu bebelul, simplu gand indreptat spre el declanseaza lactatia.

    oricum primii ani de viata copilul e legat de fusta mamei, tot ce faci, ce gandesti, cum te misti, totul se invarte in jurul lui, lasa-ti mamele macar dupa nastere sa respire 2 zile, sa doarma, sa se odihneasca, pt ca oricum nu vor mai avea ocazia dupa.

  2. Nu stiu ce sa zic referitor la faptul ca majoritatea spitalelor au camere unde mama sta cu copilul. Eu am nascut la Elias, in Bucuresti, si nu am stat in camera cu baietelul meu.
    Din cate stiu, asta se intampla in clinicile particulare, la stat mai putin.
    Si la fel ca autoarea am citit mai multe carti legate de evolutia copilului in primele luni de viata in care se spunea ca este benefica prezenta mamei inca de la inceput. oricum, eu stiu una: ca muream de dor sa-mi vad copilul, ca atunci cand mergeam la alaptat asistentele ma grabeau, nu s-au omorat nici cu sfaturile legate de alaptare, eram la prima sarcina si ma simteam total pierduta. Nu am avut problema, am alaptat pana la un an.

    Cat despre suzeta, eu stiam ca e chiar contraindicata, eu nu i-am dat copilului meu deloc.

    Si iar asa, Selda, nu ai dreptate referitor la instinctul copilului de a suge. Am o prietena care are un bebelus atat de lenes, nu vrea sa suga, este mare chin cu el. Nici pomeneala de muscaturi si rani. Nu cred ca trebuie sa generalizam, sunt copii si copii, mame si mame si fiecare trebuie sa-si gaseasca propriile metode, numai ca drumul pana acolo e mai greu 🙂

  3. @selda: 1.Articolul imbina experienta personala si anumite lecturi la care ader. Evident, nu se va adresa tuturor mamelor in egala masura. Fiecare este libera sa fie de acord sau nu. In fond, nu exista o cale \”gresita\” sau \”corecta\” de a-ti creste copilul, pentru asta si pledeaza articolul, printre randuri, la a ne asculta instinctele de mama.

    2. Repet, e vorba de un curent de gandire la care eu ader. \”Oracaielile permanente \” sunt unicele arme de care noul-nascut dispune pentru a atrage atentia.

    3.Iarasi, nu sunt deloc de acord cu ideea ca tinutul in brate ajunge sa \”rasfete\” copilul. La varste atat de mici nu se pune problema asa. Copilul trebuie sa primeasca tot ce are nevoie din partea mamei (mai ales afectiune ) , iar odata cu o suficienta maturizare neurologica va veni si independenta. In mod firesc, nu fiindca a fost \”dresat\” in acest sens.

    Cat despre alaptat, nu ma mai obosesc sa enumar aici beneficiile alaptatului, cred ca sunt limpezi pentru toata lumea. Cred ca odata cu suptul vin si ranile, fie ca suge din prima ora, fie ca suge mai tarziu.

    Intr-un singur punct va dau dreptate: durata alaptatului este decizia prin excelenta a mamei, aici lucrurile sunt extrem de nuantate si sensibile si nimeni nu ar trebui sa aiba un cuvant de spus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.