fbpx

Facebook, locul unde toti suntem mari curtezane si falnici generali

Tony Poptamas, Radu F. Constantinescu, Otrava. Toti trei au ceva in comun : am aflat de existenta lor de pe FB, unde si-au cunoscut marirea, iar primul dintre ei si caderea, despre care inca nu stiu daca-i este definitiva sau e vorba doar de un episod.

Andy Warhol se referea la cele cincisprezece minute de celebritate la care toti isi reclama dreptul. In secolul XXI, cand dictonul a fost adaptat si transforma in „oricine va fi celebru in ochii a cincisprezece oameni”, celebritatea e la niste share-uri distanta si a devenit accesibila oricui. E chestiune doar de rostogolire a bulgarelui pe timeline-ul potrivit si de o lista suficient de consistenta de prieteni.

Intre cei trei, mi se atrage atentia, exista totusi o diferenta: in timp ce Radu F. Constantinescu si Otrava sunt creatori ei insisi de continut – nu discut acum despre ce fel de continut e vorba sau despre valoarea lui, Tony Poptamas e doar… colportor de continut. Cum ar veni, face bisnita cu continutul altora. In sensul ca nu produce texte, idei proprii, ci doar le prezinta, le „impartaseste” public pe cele ale altora, celebri si anonimi deopotriva. Activitate in care e insa neobosit, deosebit de prolific.

Citeste si:  Despre sotii si nesotii, despre neveste si neneveste

Alaltaieri insa, in turnul supraetajat al FB, a aparut o rumoare, un zvon pentru ca apoi sa se incinga adevarate dansuri ale bucuriei. Lumea „buna” jubila deloc discret ca Tony Poptamas fusese inchis de insisi „gardienii” Facebook. Tiitorii de conturi dansau pe mormantulcliseelor, al banalitatilor crase, al dulcegariilor insuportabil de insiropate, al versurilor proaste mustind de E-urile zaharisite ale lipsei de gust si de cultura.

Dornica sa stiu de unde i s-a tras omului necazul, am aflat ca exista o pagina „Numaipot cu Tony Poptamas” si ca i s-au facut suficiente raportari de „hate speech” ca sa-i fie inchis contul.

Stati asa. Ca e ceva in neregula aici. Ca omul plictiseste, ca te-mpiedici de banalitatile lui la tot pasul e una. Dar „hate speech”-ul e cu totul altceva. Iar lumea fina si educata se pare ca n-a avut nicio problema in a se juca murdar si dictonul „scopul scuza mijloacele” si-a dovedit inca o data aplicabilitatea practica.

Citeste si:  Femei care iubesc prea mult

Problema e insa una de fond. Tony Poptamas nu ar exista daca prietenii vostri, dragi revoltati, dragi sictiriti, dragi posesori de gusturi fine, ultrarafinate, nu ar apasa butonul de share. Tony Poptamas nu ar ajunge pe pagina voastra, voi n-ati sti de existenta lui daca prietenii vostri nu ar contribui sarguincios la suta de mii de likeuri pe care o atinsese. Nu Poptamas direct v-a invadat si v-a agresat, ci prietenii vostri l-au adus la petrecere. Asa ca, daca ati fi onesti, reprosurile le-ati adresa propriilor cunostinte.

Ceea ce ne aduce la alta chestiune. Pe ce criterii dam accept pe facebook? Dam numai celor pe care-i cunoastem si in realitate? Dam tuturor si, eventual, operam o selectie in mers in functie de evolutia respectivilor? Nu exista un singur raspuns intrucat nu exista nici o unica motivatie pentru a avea un cont FB.

Pana una-alta, este cel mai solid templu al narcisismului pe care l-am vazut. Este panoplia nevoii de atentie, de confirmare. Ati vazut acele ridicole teste, de tipul „Ce zeita din mitologia greaca esti?”, „Ce-ai fost intr-o viata anterioara?” (si evident variantele sunt regina, judecator, nobil francez, general, curtezana, filosof, poet etc, n-a fost nimeni vreodata taran, servitor sau vidanjor), „Ce personaj din Game of Thrones?”, „Ce culoare/pasare/oras etc?”, teste ale caror rezultate abia asteptam sa se impartasim lumii? Tot atatea incercari de a ne confirma ca suntem altfel, „speciali”, „deosebiti”. Doar noi si alte cateva sute de mii de nobili, trubaduri, curtezane plesnind de senzualitate si comandanti de ostiri.

Citeste si:  Aceste clisee care ne enerveaza si ne provoaca indigestii la cap

Revenind la Poptamas, Otrava, Radu F. Constantinescu etc, ei sunt creatia noastra, a tuturor. Pentru ca au acest dar: de a polei banalul, de a-i sufla sclipici pe aripile de plastic. Si cam despre asta e FB, in general, nu pretindeti ca n-ati stiut. Nu, nu e un club select, in care se intra in urma unei riguroase selectii. Poptamas e FB. Marea piata in care toti suntem speciali, chiar cand ne bem cafeaua si ne taiem micul tavalit in mustar, si toti ne dam coate de pe soclul de share-uri si like-uri.

Un comentariu
  1. De Tony Poptamas nu auzisem, de ceilalti doi vag. Insa felul in care viata sociala s-a mutat pe facebook e foarte interesant. Felicitari pentru abordare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.