Flagelul autodiagnosticarii!

Am rasfoit zilele trecute o carte despre afectiuni psihice. Am deschis-o din pura curiozitate, dar dupa primele pagini am continuat sa citesc ingrijorata. N-am putut sa o mai las din mana pana nu am parcurs-o din scoarta in scoarta iar cand am inchis-o imi era limpede: sufar de toate bolile insirate acolo, ba eram sigura ca probabil mai sufar si de alte cateva care nu au fost inca teoretizate. Orice aspect asupra caruia m-am inselat vreodata mi s-a aratat clar ca un inceput de schizofrenie exprimat prin tulburari paranoide – probabil capatate pe linie paterna (si lui tata i s-a intamplat acum doi ani sa i se para ca bate cineva la usa!!!), deci am deschis calculatorul, am accesat Google si am cautat repede sa vad cam cati ani de viata normala mai am de trait inainte sa se prinda toata lume ca… „sunt cu capul”.

Intre timp mi s-au deschis si alte rezultate pe Internet si am observat cu stupoare ca in mod sigur sunt aproape de ulcer perforat, de miopie PLUS hipermetropie, iar forma urechii ma situeaza printre cei predispusi la un atac de cord (a scris un medic chinez un articol despre asta). Faptul ca ma simt excelent nu poate fi, bineinteles, decat un semn rau, stiut fiind ca ai o stare de bine inainte de a cadea definitiv la pat. Si cu cat aflam mai multe cu atat mi se parea ca sunt mai bolnava si construiam explicatii pentru toate datile in care m-a intepat degetul (distrofie musculara progresiva), am stranutat (bronsita astamtiforma) sau m-au usturat ochii (diabet).
Cam asa se intampla de cate ori ne simtim cu musca pe caciula in ceea ce priveste modul de viata despre care ne explica toti specialistii pe toate posturile de televiziune ca este nesanatos, dar in care preferam sa ne complacem, fiind totusi convinsi in secret ca ne distrugem si ca probabil suntem foarte, foarte bolnavi. Mergem la doctor sa ne linistim? NUUUUUU!!! Nu mergem decat cand ne doare tare sau, mai trist, cand simptomele sunt de ordin estetic: ne apar pete pe fata, ne ingrasam, ne creste nasul…etc. Ba mai mult, nu numai ca nu ne prezentam la medic (nu de alta, dar s-ar putea sa ne transmita ca ar fi cazul sa ne lasam de fumat), dar ne mai si autodiagnosticam. Ne intrebam prietenele daca au avut simptomele respective si ele isi amintesc ca nu le-au avut, dar sigur matusa prietenei fratelui lor le-a avut o data, cu ceva ani in urma, si medicul i-a dat o reteta… ceva cu niste antibiotice parca… probabil Penicilina V… sau nu, nu Penicilina V, era Ampicilina. Incantate de asa o reteta prescrisa direct de medic facem un tratament cu Ampicilina care nu ne rezolva problema si ne gandim la ce doctor incompetent care habar nu are sa dea un tratament cum trebuie s-a dus si matusa…

Ar trebui sa aloc un paragraf pentru bolile care tin de ginecologie si in care femeile sunt experte in autodiagnosticare. Nu exista retete care sa circule din gura in gura mai repede si mai frecvent decat acestea. Ne indemnam una pe alta: „Haide, fata, du-te la doctor, nu sta asa!” si apoi o asteptam toate la o terasa pe curajoasa care s-a incumetat sa faca pasul, o rugam sa ne descrie in amanunt simoptomele, sa ne spuna ce reteta i-a dat medicul si apoi toata „gasca” urmeaza tratamentul prescris, medicul respectiv fiind apreciat sau nu in functie de reusita „colectiva” a tratamentului in grupul cu pricina, desi nu a vazut la fata decat pe una dintre „bolnave”.

Am exagerat (poate) unele parti ale articolului mai mult pentru a trage un semnal de alarma decat din motive de… „fun”! Nu doresc ca reactia la citirea acestor randuri sa fie… ipohondria, dar as vrea sa recunoastem ca fiecare are micile ei temeri in ceea ce priveste sanatatea, ca ne este teama sa ne prezentam la medic – in mare masura pentru ca ne-ar critica modul de viata – si ca ne place uneori sa ne autovictimizam, iar o parere avizata cum ca suntem sanatoase tun ne-ar strica aceasta placere.

Inchei aici pentru ca ma doare capul – probabil hipertensiune – si trebuie sa imi sun prietenul sa-i spun ca as dori sa ies in oras in seara asta caci imi este tare rau si simt nevoia de putin aer. S-ar putea sa imi propuna o vizita la medic – ca si cum nu as sti ce am: ma indrept catre un ifarct cerebral – asa ca ma va durea capul si maine si probabil si saptamana viitoare cand va trebui sa-si ia un concediu si sa ma duca la mare pentru ca aerul sarat face foarte bine (mi-a spus o prietena pe care o durea capul si care a fost la doctor). Cu durerile astea de cap nu este de joaca, doamnelor!!!