fbpx

Foamea de moarte

Sa va intreb ce v-a adus Mos Craciun? Nu. Ar fi urat, ca si cum mi-as trimite copilul la scoala (presupunand ca as avea unul) cu trufe belgiene cand, pentru restul copiilor, si bomboanele de la magazinul din colt sunt o delicatesa pe care o vad rar. Sa va intreb ce planuri aveti pentru 2013, ce ati mai scrijelit in carnetelul de vise si ce asteptari ati mai ridicat intre voi si lume? Ar fi probabil indiscret si poate aveti aceeasi retinere de sorginte superstitioasa ca mine: dorinta e ca o samanta, o tinem adanc in noi, nu o scoatem de la inceput in frig, nici n-o supraexpunem luminii, ne temem de o germinatie timpurie. Toate la timpul lor, nu asa se spune? Iar germinatia e esentiala.

Cum sunt inceputurile de an odata trecuta euforia sampaniei in pahare si odata ce am maturat ultimele ramasite de confetti? Pline de speranta, incarcate de neliniste sau, din contra, apatice, zile sleite de urari si de entuziasm mai mult sau mai putin simulat?

Facem retrospective sau pronosticuri? Ne uitam la noi sau la lume, incercand sa ne acordam pasul cu ea? Nu aveti o senzatia de etern deja-vu la fiecare “revelion”?

Citeste si:  Cat valoreaza o sotie?

S-o luam, firesc, cu preludiul. Stirile din aceasta perioada suna mereu la fel. “Cum petrec romanii de Craciun/Revelion?”, “Ce pun romanii pe masa de Craciun/ Revelion?”, “Cum ii asteapta proprietarii de pensiuni pe turisti?”, “Cum se distreaza romanii pe partii?”, apoi, cand “distractia” se termina, “Ambuteiaje pe DN1”, “Cate apeluri la urgenta s-au inregistrat de Revelion”, “Ce sa consumati in noaptea dintre ani pentru a va usura mahmureala de a doua zi” si, ca intr-un cerc perfect, “Proviziile s-au terminat. Romanii ies din nou la cumparaturi”. Stiti refrenul, stirile se pot scrie si din iulie, rar se poate imagina ceva care sa le dea peste cap.

Totusi, anul asta cei care au televizor si-l folosesc ca atare au mai avut un festin pe langa cel “traditional”: spectacolul mediatic grotesc prilejuit de moartea lui Sergiu Nicolaescu. Nu voi discuta acum despre valoarea lui ca regizor, nici nu va voi spune ce gol imens a lasat el in cultura romana: ar fi un cliseu si, pe deasupra, o minciuna.

Citeste si:  Despre cotele (in)egalitatii noastre

La altceva ma voi opri: la necrofilia acestui popor. Pe care n-am vazut-o manifestandu-se plenar intrucat nu mai am televizor de ceva vreme. Aparatul ca atare exista, nu insa si abonamentul la cablu. Ce am vazut au fost editorialele unui, pe buna dreptate, scarbit Cristian Tudor Popescu si alte cateva titluri pe site-urile de stiri.

Am inteles ca poporul e indignat. Indignat ca regizorul a avut nastrusnica, dar intima idée de a fi incinerat. Ca omul a avut nesimtirea de a-si dori o inmormantare altfel decat si-au imaginat-o, visat-o, dorit-o Gigi Becali, vecina Maricica, instalatorul Dorel si nenea Vasile de la 3.

Anul a inceput prost. A inceput confirmand anul trecut. Asa ca, pana la urma, nimic nou, nicio surpriza. Daca am fi avut niste mafalde cu adevarat eficiente care sa fi prezis moartea regizorului si care sa ne fi spus si ce planuri are post-mortem cu propriile-i ramasite, puteam scrie din iulie si stirile care acopereau acest subiect, fara sa ne fie teama ca ne vom insela prea mult.

Citeste si:  Nesimtirea lor. Nesimtirea noastra

Poporul la noi nu vrea numai paine si circ. Vrea si moarte, coliva, parastas, camasi rupte pe sicriul mortului. Nu e preocupat numai de ce mananca demnitarii si de ce creme folosesc, ci si de cum sunt imbalsamati mortii si ce lenjerie au in sicriu, de cum le sunt imbracate vaduvele si de ce meniu se serveste la pomana. Ia mortul de la gura poporului si va deveni furibund.

Cine sa se mai preocupe de revizuirile bugetare, de faptul ca a existat pana la urma cu acord cu UDMR care acum trei saptamani era un soi de fata morgana, pe cine mai intereseaza ca 2013 se anunta un an greu, dezastruos in pofida minunatei si zdrobitoarei majoritati usl-iste? Mai interesati am fost sa vedem ce fac Basescu si Udrea in vacanta, chiar daca nu Udrea guverneaza acum. Nimeni nu mai e preocupat si pe nimeni nu mai intereseaza. Poporul e flamand oricum. De moarte.

Ah, ca uitasem: la multi ani!

5 Comentarii
  1. Imi amintesc cum, la moartea tatalui meu, toata lumea voia sa ne vada lesinati si urland pe mama si pe noi, copiii, chiar aveau impresia (si speranta) ca o sa se intample asta din clipa in clipa. Dupa inmormantare, au baut, s-au cherchelit zdravan unii din ei si a fost cam prea vesela atmosfera.
    Cunosteam, deci, manifestarea oamenilor in asemenea imprejurari. De data asta a fost insa prea mult…
    A venit si Mos Craciun. Mi-a adus chiar ce i-am cerut! E adevarat ca si eu sunt rezonabila.

Lasă un răspuns la Colceag Mirela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.