Hai sa ne mai si formalizam!

Exista oameni care spun: „o plac pe Oana Zavoranu pentru ca este naturala. Este spontana” (nu ma contraziceti, va rog, am auzit de multe ori acest argument). La fel, exista unii care il plac pe Traian Basescu din acelasi motiv. Sau pe Sorin Oprescu (in ceea ce ma priveste, cei doi au niste calitati comune incontestabile). Sau pe Mircea Badea care vorbeste „pe limba omului de rand”. Poate asa si sunt, nu vreau sa contest acum neaparat atuurile spontaneitatii. Ci doar sa subliniez faptul ca lucrurile nu sunt atat de simple pe cat s-ar lasa sa se inteleaga.

In spectacolul media de la noi, spontaneitatea mi se pare ca incepe sa fie servita drept scuza pentru a masca hibe grave ale respectivilor. Iar uneori chiar nu mai este vorba de spontaneitate, ci de lipsa de bun-simt, de masura, de politete. Americanii au impus in ultimele decenii o noua moda: moda omului de rand. Persoanele publice au inceput sa imprumute elemente din conduita omului de pe strada, au inceput sa practice o atitudine care nu mai e de mult timp incheiata la toti nasturii, un stil degajat, „casual”, iar acest transfer nu stiu daca a fost tocmai unul fericit. S-a impus un fel de dictatura a omului care trebuie sa fie „degajat”, glumet, pentru a da spectatorului/ cititorului senzatia ca omul de pe ecran/ din ziar ne seamana, este ca noi, se comporta ca noi. Sunt evitate persoanele „scrobite”, rigide, care nu fac glume, care folosesc un anumit tip de limbaj ce este resimtit ca fiind vetust, prafuit, invechit. S-a inoculat ideea ca noi, poporul, avem nevoie de cineva care sa arate familiar, sa se comporte la fel, pentru ca altfel ne-am simti intimidati, inhibati si am inchide repede televizoarele, ratingurile ar scadea, publicitatea nu s-ar mai vinde, ce sa mai, un intreg dezastru.

Nu stiu daca atunci cand exprim aceste pareri sunt in asentimentul unui procent majoritar al populatiei sau, daca nu unul majoritar – sa nu fim naivi, totusi – macar un procent semnificativ. Dar eu una sunt saturata de spontaneitatea de marca romaneasca. De hahait. De scalambaieli. De strambaturi. Mi-a fost de ajuns latura asa-zis umana a persoanelor publice, fie ele moderatori de televiziunea sau oameni politici. Umanitatea asta e hada. E ok, stiu ca exista, dar nu mai vreau s-o vad. Si asa am ajuns sa detest spontaneitatea. Sa-mi doresc sa vad oameni sobri, oameni cu discursul cumpatat, oameni care isi perie frazele, care au grija ce emit, care isi pastreaza pentru spatiul intim eructatiile. Sa-mi doresc sa vad oameni care se formalizeaza, care folosesc persoana a doua plural si care nu presupun, apriori, de cand facem cunostinta, ca-mi doresc de moarte sa ne imprietenim, sa ne povestim viata intima si sa cascam fara sa ducem mana la gura.

Despre asta e vorba: la noi, spontaneitatea se confunda cu mitocania. Si, iar nu stiu de ce, oamenii au impresia ca e „cool” sa fii mitocon. Sa „te tragi de sireturi”. Moravurile s-au schimbat. In timp ce pe vremuri, atunci cand cineva stranuta, ceilalti priveau, pudici in alta parte, acum se considera ca e de bon ton sa zici „sanatate” sau chiar „noroc”. Tendinta generala este spre „relaxare”, spre o familiaritate care se stabileste extrem de rapid intre straini si care inainte putea fi conceputa doar intre doi prieteni foarte intimi sau intre membrii familiei.

Sunt considerati spirituali cei care insulta sau, daca ei devin tinta insultelor, se pricep sa tina isonul intr-un mod nonsalant. Cei care se indigneaza, dar nu raspund, sunt calificati drept „slabi”, „molai”, „papa-lapta”. Revin la exemplul Oanei Zavoranu. O mare parte din ascensiunea ei mediatica se datoreaza capacitatii ei de a hrani un scandal: fata aceasta se cearta. Ea nu are „conflicte”. Ea se cearta. Ca in piata, ca pe scara blocului, ca la buticul din colt. Si nu se sfieste in a se rafui in studiourile tv chiar cu propria mama, dupa un model lansat de stirile de la ora cinci. Iar, paradoxal, tocmai aceste metehne i-au pavat drumul spre succes.

Mi-e dor de lady. Mi-e dor de gentlemeni. Mi-e dor de putina raceala, doar atat cat sa inghete limbile ascutite, aruncatoare de vorbe grele. De temperaturi mai scazute, doar cat sa amorteasca spiritul de mahala, de ridicare a poalelor in sus. Apropos, azi de dimineata, Daniela Crudu a avut amabilitatea de a ne arata chilotii. Nu dintr-o greseala, ci chiar beneficiind de ajutorul colegului Dani Otil. Mi-e dor de eticheta, mi-e dor de riposte inteligente, bine gandite, rumegate, nu varsate pur si simplu in fata noastra, fara pic de ornament. M-am saturat de culise, m-am saturat de bucatarii interne. Vreau oameni la patru ace, oameni eleganti, vreau un pic de noblete, nu mai vreau salopete muncitoresti si maneci suflecate. Nu mai vreau glume, nu mai vreau bancuri. Ajunge cu atata veselie la limba dezlegata, cu dresurile cazute in vine si cu rimelul scurs sub ochi!