fbpx

Insectarul de oameni

Stiti care este iluzia care vinde cel mai bine retelele de socializare? Aceea ca suntem speciali. Nu, nu stam atat pe Facebook pentru ca ne-ar placea sa comunicam. Nici ca sa reinnodam legaturile din prietenie pierdute pe drum. Operatiunile astea nu justifica adictia, verificatul spasmodic al telefonului. Oamenii au inceput sa mearga cu telefonul in mana pe strada, de parca ar fi o carja, locul lor de echilibru. Oamenii au devenit dependenti pentru ca ne decupam existenta in unghiuri favorabile noua. Este materialul pe care-l putem modela asa cum vrem, in conformitate cu standardele noastre.

Tot ce are legatura cu noi e special. Omleta pe care am mancat-o in avion nu este la fel cu alte milioane de omlete din lumea asta. Frunzele de toamna care curg deasupra capetelor noastre nu-s la fel cu alte miliarde de frunze din lumea asta. Cafeaua pe care o bem noi dimineata e unica si nu seamana cu alte miliarde decafele de pe miliarde de noptiere din lumea asta.

Citeste si:  Despre omizi si prostituate

Si asa ni se compune fiinta, dintr-o cafea, o frunza, o fotografie cu o rochie, un parfum careia i-am dat share si doua, trei statusuri. Carnea ne creste pe profil in cele mai dezirabile forme. Suntem propria noastra creatie.

Nu am vazut catalog de insingurati narcisisti mai amplu decat Facebook. Nici rasfoiri mai dezolante decat acolo nu am avut. Oamenii nu-s oamenii, sunt insecte sentimentale prinse cu bolduri in liste de prieteni. Prietenii nu-s prieteni, ci pomelnice.
Iar odata instalata dependenta, suntem vulnerabili. Cati dintre voi v-ati instalat pe telefon noul messenger, stiti, acela care are acces cam la tot ce aveti in telefoane? Cati dintre voi ati preferat sa va lipsiti de el? Cati dintre voi ati fost revoltati la un moment dat de un up-grade, de o modificare, dar ati revenit apoi docili in tarcul-expozitie? Intr-un fel performanta e uimitoare. Ne reducem singuri la statutul de exponate si suntem mandri de fiecare „like” si „share” contorizat de standul nostru.

Si toata lumea o stie prea bine, nu-mi fac iluzii ca as spune altceva decat truisme. Dar partea care ma lasa fara suflu e ca nimanui nu-i pasa.
Ma intreb la ce vom mai ceda in viitor si la cate compromisuri vom consimti fara sa clipim, dintr-un click. Suntem puricii unui circ cu dresor invizibil. Biciul si cubul de zahar contrafacut sunt in propriul pumn.

Citeste si:  Pledoarie pentru bicicleta!

Pana una-alta, astept primul cerc de „dependentii de FB anonimi”.
„Buna ziua,
Sunt Irina si sunt dependenta de Facebook”.

4 Comentarii

Lasă un răspuns la Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.