Instinctul de supravietuire VS autoritati salvatoare

O sa incep prin a spune ca, desi nu e taxata ca atare, „instinct de supravietuire” e o expresie pleonastica. Instinctul insusi se defineste ca un set de reflexe innascute, care ar trebui sa ne asigure si sa ne protejeze viata. Milionul de ani de homo sapiens, plus alte milioane de ani de evolutie si-au scris jurnalul de bord in genele noastre. Eu cred ca fiecare eveniment care ne pune in pericol viata e marcat printr-o reactie genetica: urmasii nostri vor fi mai bine protejati, instinctual, impotriva acelui gen de imprejurare.
Sau, cel putin, asa ar trebui sa stea lucrurile.

In realitate, insa, lucrurile nu sunt deloc simple. Instinctul, ca informatie genetica, e cizelat in, as zice eu, cel putin cateva sute de ani, adica vreo cateva zeci de generatii. Exemplul cel mai elocvent in acest sens mi s-a parut a fi forma pamantului: desi stim de jumatate de mileniu ca pamantul e rotund, ne este in continuare imposibil sa-l percepem, instinctual, altfel decat plat. Insa, pe masura ce tot mai multi oameni vor avea in minte imaginea unui pamant sferic, sunt convins ca informatia genetica se va modifica, iar stra-stranepotii nostri nu doar ca vor sti ca traiesc pe o planeta, asa cum o facem noi, ci vor simti rotunjimea pamantului, vor putea percepe emisferele si, atunci cand se vor gandi la un australian, si-l vor imagina ca o persoana care sta pe acelasi pamant, intoarsa la 180 de grade, fara ca totusi sa aiba capul in jos.

Sute de ani, minimum, ii ia instinctului sa se dezvolte. Doar ca, de ceva vreme, a aparut o problema: societatea a inceput sa se schimbe mult mai rapid decat sunt obisnuite genele noastre sa asimileze. Asta inseamna ca instinctele noastre, cele care ar trebui sa ne invete sa supravietuim, raman in urma. Cand suntem la volan si derapam, instinctul ne face sa tragem de volan in directia opusa, pentru a evita pericolul. Prea multe sute de ani am fost invatati ca, atunci cand lunecam spre stanga, sa ne aplecam in partea dreapta, pentru a mai putea controla un instinct. Si se poate intampla, iata, ca tocmai instinctul de supravietuire sa ne fie fatal. Sau, alt exemplu, asemanator: instinctul ne spune sa ne fie frica de paienjeni, chiar daca numai o mica parte din paienjeni ne-ar putea face rau, dar nu avem niciun instinct legat de bubureze – pentru ca buburuzele nu fac niciodata rau. Totusi, cand suntem copii, nu avem niciun instinct de protectie dezvoltat impotriva automobilelor – doar dupa ce invatam ca ne pot ucide stim cand si cum sa trecem strada. Iata un exemplu ca avem nevoie de ratiune pentru a compensa instinctul.

Citeste si:  Femeia-barbat: esti gata sa-ti satisfaci curiozitatea?

Din pacate insa, atat de multe sunt azi situatiile pentru care nu suntem pregatiti instinctual, incat am inceput sa renuntam la a mai avea incredere in propriile instincte. Am invatat repede ca viata moderna inseamna mai mult decat supravietuire, dar riscam sa uitam ca supravietuirea e o conditie necesara vietii de orice fel.

M-am gandit la asta pe timpul tragediei cu avionul cazut in munti si am ajuns la concluzia ca toata povestea asta cu apelurile la 112 ne amorteste instinctele. Undeva in sinea mea sunt convins ca mai ales noi, cetateni ai modernitatii, suntem predispusi sa ne pervertim instinctul de supravietuire in favoarea unui nou instinct, cel de a apela la o salvare exterioara. Sunam la 112 si asta ne linisteste, limiteaza adrenalina care ar trebui sa ne impinga spre a gasi solutii. Sunt convins ca, daca nu ar fi pasat toata responsabilitatea supravietuirii catre salvatorii oficiali (care, iata, uneori sunt extrem de incompetenti), victimele accidentului ar fi gasit solutii mai rapide pentru a-si afla si exprima pozitia. Si nu zic asta ca sa ma aflu in treaba, ci pentru ca am practicat parasutismul, am fost motociclist, plus sofer pericol vreo cativa ani si, cu totul, am trecut prin cateva near-to-death experiences de care nu-s deloc mandru, dar din care imi amintesc cu precizie ca, in fata mortii, creierul devine o masinarie incredibil de rapida si de precisa. Nu dau vina pe victime, Doamne-fereste!, ba dimpotriva, incerc sa spun ca sunt vitime nu doar ale indolentei unor institutii, ci si ale unei spalari pe creier care, in numai cateva decenii, ne-a invatat ca statul are grija de noi. Dar haideti sa facem un exercitiu de cinism: daca eu mor dupa ce am sunat la 112, seful de la ISU risca sa fie demis sau, cel mult, cativa ani in puscarie. Dar eu sunt cel care moare, datoria mea e sa supravietuiesc si sa fac tot posibilul pentru asta, cu sau fara permisiunea altcuiva.

Citeste si:  Text de dezpodobit bradul: condoleante pentru Mos Craciun

Aceleasi ganduri mi-au trecut prin cap si in perioada codului galben-portocaliu-rosu de ninsori. O sumedenie de oameni ignora avertismentele, gandindu-se fie ca lor nu li se poate intampla, fie ca pot fi oricand salvati. Instinctul de supravietuire, care bunicilor nostri le-ar fi soptit sa stea la gura sobei cand viscoleste, a murit in fata manipularii ostentative cu statul si autoritatile care fac, dreg, ajuta, salveaza. O sa ajungem sa ne aruncam de pe bloc cu telefonul la ureche, convinsi ca daca sunam la 112 cand trecem prin dreptul etajului patru, ne va astepta jos o saltea cu apa.

Citeste si:  Femeile laureate ale Premiului Nobel

In realitate insa, credeti-ma, statul nu e prietenul nimanui. Valabil pentru oricare stat de pe lumea asta. Cand salveaza pe cineva, o face pentru ca are un interes – in general, tocmai acela de a crea iluzia ca e un organism eficient, care isi justifica taxele. Statul a ajuns sa aiba un instinct de supravietuire mai bun decat cetatenii sai, iar asta e un lucru deloc imbucurator.

Pe buna dreptate, s-a tot pus in ultima vreme intrebarea cum ar gestiona statul roman o catastrofa de proportii, sa zicem un cutremur. Probabil ca extrem de prost. Oricum, nu impecabil. Insa noi, locuitorii, cum ne-am comporta intr-o asemenea situatie? Am mai sti sa spargem un geam fara sa ne taiem la mana sau sa oprim o hemoragie cu o soseta? Am mai sti cand sa tipam dupa ajutor si cand sa tacem, pentru a ne conserva energia? Sau ne-am multumi sa inrosim linia la 112 si sa umplem facebookul cu statusuri apocaliptice, asteptand pe altcineva sa supravietuiasca pentru noi?


6 Comentarii
  1. Ma tem ca Mihai are dreptate, trebuie, in caz de pericol de moarte, sa ne straduim pana la ultima celula din noi l sa ne amelioram macar starea de rau sau cauzatoare de moarte. In cazul accidentului din Apuseni, probabil ca un foc puternic, bine intretinut, ar fi ajutat victimele enorm. E greu sa judeci lucrurile nefiind acolo, in situatia lor, frica paralizeaza, e socul, e durerea, e sangele scurs din rani, dar da, instinctul de supravietuire trebuie sa fie la cote maxime in astfel de situatii.
    Ma gandesc cu groaza ce s-ar intampla, daca pe timp de viscol si ger cumplit, ne-ar mai pricopsi soarta si cu un cutremur de magnitudine mare. Ne-ar decima pe capete. Sa speri la ajutorul autoritatilor in astfel de momente? Cred ca tot noi intre noi ne-am salva mai bine.
    Apropo de ascutirea instinctului de supravietuire, educative sunt seriile de documentare de pe NG : \”Born survivor\” si \”Man vs. wild\”.
    Lumea nu cred ca va fi mereu asa cum e acum, pleci cu servieta la munca si faci bani, apoi te-ntorci acasa si te arunci pe canapea, la tv.Oricand se poate intampla ceva grav. Si-atunci chiar numai instinctul de supravietuire ne mai poate ajuta.

  2. intr-adevar ca devenim incapabili de multe, bazandu-ne in ziua de azi pe tehnologie sau pe altii, dar asta nu inseamna ca 112 nu salveaza vieti si ca trebuie sa revenim la omu\’ pesterii si sa ne uitam mai mult la bear grills. platim pentru tot ce primim, asa ca asteptam ceva in schimb, mai ales ca o tragedie nu se intampla in fiecare zi.

  3. @alexandra, vasile:
    Știu că am scris articolul în mare grabă și probabil că nu m-am exprimat pe cât de limpede ar fi trebuit, însă în niciun caz NU am zis că 112 e un lucru rău or inutil. E, ca orice act medical, un serviciu necesar, dar nu suficient supravieţuirii.

  4. de acord. In zilele noastre ne bazam mult prea mult pe ajutorul din exterior. (gen 112). Da, adevarat, salveaza vieti si e indispensabil. DAR, daca esti pe varf de munte la cuca macaii si ti-e frig… no in cazut acela poti sa-ti bagi telefonul mobil direct in popou. Da, de acord, modul de actiune al autoritatiilor in cazul accidentului din apuseni este inadmisibil de ridicol si stupid. Iar oamenii aceia nu au absolut nicio vina pentru ce s-a intampla.t. INSA eu consider ca lectii de baza de supravietuire ar trebui preadate in scoli. Nu din categoria \’ce faci in caz de cutremur: te ascunzi sub tocul usii\’. Mai mult din chestii practice pe care majoritatea oameniilor le pot trai la un moment dat cu sau fara accidente, cum ar fi: esti pe munte cu un grup de prieteni, v-ati lalait prea mult si v-a prins noaptea. ce faceti?

  5. Da, dya, chiar ca ar fi bune in scoli asemenea ore. Si chiar si-n natura, de tip \”cercetasi\”, tehnici de supravietuire, etc. Ce sa faci in caz de cutremur, incendiu, accident de masina, inec, degeraturi, hipotermie, intoxicatie cu medicamente/substante toxice, insolatie, plagi, arsuri, cazaturi de la inaltime, intepaturi de insecte etc. Eu am pus cutremurul primul pentru ca e iminent la noi. E pericolul nr. 1 pentru Romania, deocamdata. Mai nou, zilnic sau la doua zile se produce cate unul in zona Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.