fbpx

Legile nescrise ale firii romanesti: trebuie sa-i iei cu binisorul

Exista persoane care ne urasc pe noi, cei ce facem reclamatii. Suntem priviti cu suspiciune, ba uneori chiar cu dispret. “Ce mai vrea si asta?”. “Ia uite, ce nazuri pe capul lui!”. “Poftim, nesimtire!”. Da, da, sunt sigura ca asa gandesc multi. Daca ceri sa iti fie respectat un drept, daca vrei sa ti se acorde atentie intr-o institutie publica, daca vrei ca vanzatoarea sa te serveasca, esti privit ca o fiinta nazuroasa si egoista, ca o mofturoasa si o fitoasa.

La noi, lumea se imparte in doua categorii: cei care se plang si cei care se plang oficial. Cei care se plang ii detesta pe cei care o fac oficial, acolo unde trebuie, cu semnatura si asumarea unei pozitii. Pare paradoxal, nu-i asa, mai ales intr-o tara in care daca un reporter intreaba un localnic din zona Cetatii Poenari “Ce parere aveti de faptul ca Brad Pitt va veni sa filmeze in Romania?”, respectivul incepe sa spuna “O ducem greu, dom’le, pensii mici, vai de capul nostru!”. Va poate amuza poate dialogul reprodus mai sus, insa este simptomatic pentru starea noastra.

Romanii s-au plans dintotdeauna. In ultimul timp, se plang cel mai des de pensiile mici, locurile de munca nesigure sau inexistente, gropile din asfalt, de “moguli”, de preturile medicamentelor si ale alimentelor. Acestea sunt temele mari si le veti auzi reproduse la orice colt de strada, la coada la hipermarket, la posta sau la CEC.

Citeste si:  Barbati destepti cu femei mai putin destepte. De ce?

Ca intotdeauna insa, ne lipseste organizarea. Sunt mii de oameni care se plang de aceleasi lucruri, dar o fac in mod separat, fiecare in feliuta lui de realitate si, as adauga eu, complet ineficient. Sunt vehementi, se enerveaza, le albeste parul, uneori le si pica, folosesc cuvinte mari si sunt convinsi ca traiesc intr-o lume condusa de escroci, de arivisti (“Nu-i mai satura Dumnezeu!”) si de nesimtiti. Se simt in fiecare zi furati, trasi pe sfoara, inselati, dispretuiti, umiliti. Pune-i insa sa semneze ceva, sa isi exprime in mod articulat nemultumirile si vor da din colt in colt, ridicand din umeri si din sprancene a scepticism “Ce sens are?”, “N-am eu destule pe cap?”, “Hai, dom’le, ca nu rezolvi nimic asa! Doar ii enervezi si data viitoare va fi mai rau! Nu faci nimic daca ti-i pui in cap, nu asa merg treburile!”. Si inca din adolescenta, de cand trebuie sa iei o adeverinta de la secretariatul scolii, tot inveti cum “merg treburile pe aici”.

Si asa cercul acesta victima-calau se perpetueaza la nesfarsit. Oamenii au auzit cum ca ar avea anumite drepturi, dar asta nu-i impiedica sa calce pragul unor institutii cu caciula in mana si umerii adusi a umilinta. Orice persoana cu un ecuson in piept, fie ca e vorba de paznicul unei parcari, fie ca e vorba de un functionar al primariei e de natura sa-i descurajeze, sa-i intimideze. Desi sunt intr-o pozitie perfect legitima, romanii se simt ca si cum ar veni sa solicite o favoare situata la limita legalitatii. Cei care n-o fac sunt priviti ca niste curajosi teribil, ca oameni cu trei perechi de testicole. Dar, in mod paradoxal, desi acestia se erijeaza in porta-vocea unei intregi comunitati, ajung sa fie priviti de catre unii si cu suspiciune. Chiar daca apele sunt statute, este preferabil sa nu le tulbure nimeni – aceasta pare a fi mentalitatea romaneasca.

Citeste si:  Noi am ales sa nu fim

Romanii sunt conservatori si traditionalisti chiar si atunci cand vine vorba de propagarea unor tare. Sunt obisnuiti sa dea spaga si nu vor sa se opreasca. Regula nescrisa spune ca aceste tipare de comportament functioneaza de generatii intregi si ca o ordine proasta e mai buna decat niciuna. Desi se plang, totusi au supravietuit, nu? Si asta ii incurajeaza sa mearga inainte, ducand ei insisi la proliferarea nesimtirii, lacomiei, coruptiei pe care tot ei le infiereaza. Atentie, doar la nivel verbal!

Asadar, mi se intampla des ca oamenii sa ma priveasca urat atunci cand ma plang in mod oficial. Ca prefer sa articulez motivele mele de nemultumire in misive si telefoane, in mailuri si petitii, si nu in bombaneli si mormaieli adresate eterului sau vecinei plictisite de casca la coafor. Eu n-am priceput nici pana acum ca oamenii trebuie luati cu “binisorul”. Ca functionara se deprima daca ii spun clar si raspicat ce asteptari am si daca nu-i strecor in buzunar un pliculet. Ca se intristeaza si mai tare daca o intrerup din activitatile ei de manichiurista sub pretextul total ridicol ca stau acolo de jumatate de ora, asteptand sa ma blagosloveasca si pe mine cu privirea-i de deitate institutionala. Ca atunci cand reclam faptul ca mi-a picat internetul, trebuie sa vorbesc pe o voce mieroasa si ca trebuie sa-l ung cu ceva si pe muncitorul de la gaze ca sa ma asigur ca nu-mi explodeaza casa, ca trebuie sa platesc cand ma prezint la urgenta pentru faptul ca i-am stricat somnul medicului de garda (“Ce mai faci cu 500000 in ziua de azi?”). Si ca, daca n-o fac, devin eu insami o nesimtita, o arivista, una care crede, in virtutea unor contracte obscure, ca toate mi se cuvin.

Citeste si:  Mardeiasii tin conferinte de presa

Ma tot bate gandul ca sunt inadaptata social.

4 Comentarii
  1. trebuie sa iti dau dreptate deplina la faza cu \”pensiile mici\”. pot sa iti zic ca lucrez intrun call center si in fiecare zi, in fiecare ora nu exista client care sa nu mi se planga \”donsoara, am pensia mica, duduie, nu imi permit\”. iarta-ma doamne da si eu muncesc pe branci de dimineata pana seara si am salariu de 800 de lei. aia cu pensiile peste 13-1400 de ron cum puii mei se plang ei ca nu au bani?
    pe deasupra k is pensionari si deh tre sa ii respecti sa le cedezi locul in troleu si alte mofturi . ce sa zici de un somer care tace din gura si isi creste copii cu 600 lei pe luna? romanii is fenomenali

  2. Nu sunt de acord cu tine la faza cu cedatul locului. Mi se pare normal si de bunsimt sa faci asta, nu o vad ca pe o corvoada si nici ca pe un moft din partea lor.

  3. Sa va povestesc si eu ceva.
    Tata, care a fost o perioada asistent universitar la Politehnica, s-a dus in prag de pensionare la institutia sus amintita, sa isi ia adeverinta pe perioada in care a lucrat acolo.
    Dupa ce a intrat cu scandal, ca nu era program cu publicul, iar el era venit din provincie, nu putea sa stea pana la 2 cand deschideau alea secretariatul, i-au mai cerut si 50 ron, asta acum cca 6-7 ani, ca sa ii elibereze adeverinta.

    Evident, omul a facut scandal, ca doar lucrase acolo, s-a dus peste Abramburica si cu chiu cu vai, i s-a eliberat o foaie A4, pe cre scrie cat a lucrat la Politehica.

    A fost una dintre victoriile lui cu sistemul, dupa 41 de ani de munca, in invatamant si cercetare.
    Si acum povesteste asta, fericit ca a reusit sa isi obtina un drept.
    Dreptul de a primi o adeverinta gratis, de la o institutie in care a lucrat.
    Asa ca….
    no comment!

  4. asa e, avem exact ce meritam. toata lumea se plange in barba, dar tare nu are nimeni curaj sa vorbeasca. se omoara oameni prin troleibuz, dar nu sare nimeni sa-i ajute, ca nu au curaj. ne deranjeaza pe toti coruptia, dar habar nu au si nu vor si se tem s-o denunte, mai bine mi baga un plictuletz in buzunar asistentei. si cand cineva are curaj sa spuna despre tot ce e rau si il deranjeaza, acela este un etern nemultumit! romani inapoiati, mai avem pana sa ne integram in Europa pe bune! deocamdata nu stim ce drepturi avem, iar daca stim, suntem prea prosti sa le cerem. pentru ca de dat din oficiu…cine sa ti le dea?

Lasă un răspuns la alexandra Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.