Lenea noastra cea de toate zilele

Pentru ca m-am abtinut aproape strangand din dinti sa nu comentez ultimele expresii de delir anti-bisericesc prilejuite de suplimentarea fondurilor acordate bisericilor la alcatuirea bugetului de stat, ma premiez pe mine insumi cu o tema de discutie inspirata din morala crestina, insa pe care sper sa o poata consuma chiar si cele mai neduse la biserica dintre cititoare. Este vorba despre lene.

Lenea, daca nu stiati, e unul dintre cele sapte pacate capitale, pacate de moarte. Primul pe lista, preferat meu – ca sa citez a nu stiu cata oara replica din Avocatul Diavolului – e mandria. Urmeaza iubirea banilor, desfraul, invidia, lacomia pantecelui (imbuibarea) si mania. Ultimul, cum spuneam, e trandaveala. Lenea.

De ce m-as apuca sa scriu despre asta? Poate vi se pare un subiect fortat sau de importanta redusa. Eu cred ca merita. Cand ma uit in jurul meu, vad o sumedenie de oameni tineri, extrem de tineri uneori, care isi rateaza vietile de lene.

Dar, mai intai, haideti sa vorbim un pic despre ce inseamna lenea.

Spuneam ca este ultimul pacat pe lista. Ei bine, nu intamplator: lenea este si cel mai nou. (Cel mai noi din cele sapte pacate vechi, acum biserica catolica a extins lista, dar nu ma voi referi la acestea). In perioada pre-medievala, lenea de astazi nu exista. Lumea era atat de prinsa in lupta pentru supravietuire, incat singura forma de lenevire posibila nu era cea trupeasca, ci cea spirituala. Lenea trupeasca era atat de improbabila, incat filosoful grec Diogene din Sinop, alegand sa vietuiasca precum un caine si sa locuiasca intr-un butoi, nu doar ca a socat intreaga antichitate, dar a si dat viata curentului cinic (de la „caine” ii si vine numele).

Citeste si:  Catedrala Planului Marshall. Nemtii buni si romanii rai

Insa Diogene n-a fost un lenes, pentru ca lenea de acum doua milenii si jumatate, fie ca se numea, pe greceste, akadie, ori pe latineste acedie, avea drept principala semnificatie lipsa de activitate a spiritului. Cum spuneam, trupul nu prea avea de ales decat sa munceasca, altfel n-ar fi supravietuit. Lenea era opusa ravnei, zelului despre care vorbeam acum cateva saptamani. Lenea putea insemna blazare, apatie, plictiseala. Putea insemna deznadejde sau putea insemna indolenta. Dupa cum vedeti, nu prea conta daca omul sisteaza activitatea spiritului in urma unei dureri sau in lipsa oricarei dureri – lenea tot lene ramane.

Lumea s-a dezvoltat si, iata, e tot mai usor sa nu mori de foame. Statul, parintii, rudele, prietenii – se va gasi cineva care sa dea ceva. Fie ca e vorba de o bucata de parizer in frigider, fie ca e vorba de masina primita cadou la majorat, important este ca primim. Chiar daca adesea negam evidentele si ne place sa ne exarcebam realizarile personale, adevarul asta este. Nu suntem copii ai secolelor XVII-XVIII, sa trebuiasca sa facem totul de la zero. Primim educatie gratis, primim oleaca de sanatate. Nu mai suntem cinci-sase-opt frati la parinti, ca pe vremuri. O familie medie are doi copii – asta inseamna ca, la un moment dat, fiecare dintre noi mosteneste exact ce a avut predecesorul sau. Nu-mi atrageti atentia asupra exceptiilor, sunt sigur ca exista. Dar fenomenul este asta: chiar si in Romania cea departe de perfectiune, poti supravietui fara sa faci nimic.

Citeste si:  Contraceptia pentru barbati: dragule, ti-ai luat pilula, nu?

Supravietui, am spus? Nu, cred ca in cazul asta termenul corect ar fi subvietui. Dar sa revin.

Pacatul despe care vorbeam, lenea, are in continuare o stransa legatura cu spiritul. Trandaveala cea grava e inauntrul nostru, conteaza mai putin ca 10-12 ore pe zi tocim canapeaua pe banii parintilor sau ca scaunul corporatiei bine platitoare. Daca lenea ar insemna lipsa de activitate, ar fi simplu de depistat, ca in povestea lui Ion Creanga. Numai ca, in realitate, lenea nu este lipsa de activitate, ci lipsa de initiativa. Daca facem doar ce suntem obligati sa facem, suntem aproape la fel de lenesi pe cat am fi daca nu am face nimic. Lenea este lipsa de implicare, moartea lenta a sufletului, anihilarea dorintei de a fi astazi mai buni decat am fost ieri.

Mai mult, as crede ca lenea nu este o linie bine vopsita pe asfalt, pe care o trecem si gata, putem spune ca am depasit-o. Unul caruia ii place sa citeasca ii va reprosa unuia care prefera sa priveasca la televizor ca este lenes. Dar daca citesti fara sa inveti, esti la fel de lenes. Daca inveti fara sa vrei sa pui in practica, tot lenes se cheama ca esti. Daca pui in practica, fara a vrea s-o iei de la capat, la fel.

Citeste si:  Agresorul nostru cel simpatic

Lenea ne ispiteste mereu. La fiecare pas, exista tentatia de a deveni comozi, autosuficienti, de a spune: gata, am facut destul. Mai ales ca scuze se vor gasi deindata.

Dar sa nu uitati ca tot ce putem face pe lumea asta e sa ne consumam cu intelepciune timpul, cea mai pretioasa si cea mai limitata dintre resurse. Fanii Stapanului Inelelor stiu ca asta e un citat din Gandalf cel Sur, dar, ca sa ne dam destepti, putem sa-l preluam si din J.P. Sartre. In Greata, Sartre spunea cam asa: Nu e important ce au facut ei din noi, important e ce facem noi insine din ce ai facut ei din noi. E cam acelasi lucru: n-avem scuza pentru blazare, pentru indiferenta, pentru nepasare, pentru comoditate, cum n-avem scuza pentru inactivitate si trandavie. Nu ne permitem luxul de a fi multumiti de noi insine. Toate astea sunt forme de lene, iar lenea e nu doar un pacat de moarte. Lenea e moarte de-a binelea.


4 Comentarii
  1. Super articolul! Felicitari autorului!
    Iata, am mai invatat ceva, urmeaza ceilalti pasi, nu? 🙂 Nu m-am gandit niciodata la lene in termenii astia, dar e mult adevar in ceea ce spui; lenea spiritului e cea care te omoara.
    Si ce ma surprinde pe mine – faptul ca sunt doar doua comentarii la un aticol/o tema atat buna…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.