fbpx

Lumea in care e o tragedie daca fugi la manastire la 15 ani, nu si daca faci cerere de eutanasiere la 5 ani

Inteleg ca o adolescenta, intamplator olimpica, a disparut de acasa cateva zile. A lasat si un bilet, apoi, a fost gasita si s-a intors in sanul familiei. Un fapt divers.

S-ar putea sa fiu cam insensibila, insa ma depaseste tevatura din jurul cazului.Nu inteleg deloc dimensiunea de extraordinar, de iesit din comun care sa explice valurile pe care pietricica fugii continua sa le creeze. Cati adolescenti nu fac asta anual? Din cate aud, povestea adolescentei noastre e macar una cu happy-end. Fata a fost la o manastire, nu in canalele intesate de dependentii de aurolac, nici prostituandu-se pe centura capitalei, nici n-a incaput pe mana traficantilor de organe. Nici vesnica apetenta a presei pentru scandal nu explica valva creata. Cel putin la nivel fizic, s-a intors in sanul familiei in aceeasi stare in care plecase.

Sau poate tocmai in lipsa de senzational a povestii sa rezide misterul?

Sa derulam putin caseta. Cam pana in momentul in care aveam noi 15 ani. Posibil sa ne fi apucat de fumat. Posibil sa ne fi inceput viata sexuala. Posibil sa fi cochetat deja de vreo cateva ori cu coma alcoolica. Posibil sa fi trait cu capul in cartile lui Eliade, iar Cioran si Dostoievski sa ne fi devenit autori de capatai, fara sa vedem nicio contradictie in asta. Posibil sa fi crezut ca avem raspunsuri la toate intrebarile, iar ca restul lumii, incepand cu parintii si profesorii, e constituita din tampiti notorii, de la care nu mai avem ce invata. Posibil sa ne fi venit sa ne luam campii, sa fugim in lume, sa ne descoperim propria insula unde sa ne fi infipt propriul steag.

Pe adolescenti ii caracterizeaza cearta cu lumea. Unii vad conflictul chiar ca pe o etapa necesara maturizarii lor. Adolescentul tipic incearca, in permanenta, sa reorganizeze universul, sa-i aboleasca legile, sa creeze o oranduire noua, mai buna. As indrazni chiar sa spun ca asta-i starea naturala, fireasca, a adolescentei, nu conformismul si supunerea fata de vechi si traditional. Sigur, de aici pana la dramele care fac obiectul stirilor de la ora 5, este cale lunga.

Ce ma uimeste la pozitia diversilor comentatori este siguranta cu care pasesc pe terenuri extrem de nisipoase. Un adolescent este un sistem sensibil. Da, se prea poate ca fata sa fi plecat din delir mistic de acasa. Sau, la fel de bine, se poate sa fi plecat pur si simplu din cauza unei presiuni psihice – indiferent de sursa ei – careia n-a stiut sa-i faca fata. Oricum ar fi, plecatul de acasa nu e deloc un exotism extraordinar asa cum incearca unii comentatori sa-l prezinte. In mod ironic, in tara in care bataia este privita ca o masura educativa la scara larga, faptul ca o adolescenta petrece, chiar si fara voia parintilor, cateva zile la o manastire este disecat pe mii de pagini si zeci de ore de emisiuni.

Citeste si:  Calul de dar al feminismului se cauta mereu la dintii rolurilor

Paralel cu asta, cateva tari mai incolo, in premiera, copiii pot depune cereri pentru eutanasiere. Si sa nu spui, total batraneste, sunt de acord cu voi, ca lumea o ia razna intr-un ritm pe care nu-l mai putem sustine.

Cateva precizari. Belgia devine prima tara din lume care legalizeaza, fara sa impuna un prag de varsta, eutanasierea copiilor si adolescentilor care lupta cu o maladie incurabila si care se confrunta cu „suferinte insuportabile”. Exista deja in vigoare o lege, inca din 2002, insa aceasta se referea numai la adulti si persoane constiente, care se bucura de discernamant. Conditia discernamantului n-a disparut total, dar acesta nu este legat de o limita anume de varsta, existenta sau inexistenta lui fiind analizate de un psiholog sau un pedopsihiatru, depinzand de la caz la caz.

Citeste si:  Inseli cu trupul sau cu sufletul?

Se tot invoca umanitatea legii si dreptul la o moarte decenta. Decenta este cuvantul de pe ordinea de zi. Nu prea stiu cand anume s-a pomenit civilizatia noastra cu o viziune asa de septica asupra umanului si cand am inceput sa excludem, aruncand fara discernamant (sic!) dezinfectant, suferinta din umanitate.

Nu am inca o parere. Subiectul mi se pare atat de sensibil incat ii voi mai da, multa vreme de acum incolo, tarcoale in varful picioarelor. Deocamdata, il vad in postura de cutie a Pandorei si mi-e teama de monstrii care pandesc dupa usa. Cu toata ezitarea mea momentana, nu pot sa nu constat paradoxul: lumea se socheaza ca un adolescent se urca intr-un tren si pleaca trei zile fara sa ceara acordul parintilor in timp ce se pregateste sa analizeze cereri de eutanasiere din partea copiilor de 6 ani. Sa fie totul doar o chestiune de acord? Drama, drama, dar sa fie cu acordul autoritatilor. Suferinta asistata, moartea reglementata.

34 Comentarii
  1. si eu m-am gandit mult la treaba asta, si ma gasesc in aceeasi imposibilitate de a ma situa clar intr-o tabara sau alta.

    in Italia insa, se dezbate o lege despre care am o parere a dracu de cimentata: aia de a legaliza pedofilia.

  2. Am auzit si eu treaba cu eutanasierea in Belgia si am incercat sa mi-o scot din cap. Cum ai zis si tu, aici se deschide o cutie a Pandorei care va fi greu spre imposibil de inchis. Ideea si teoria nu suna asa rau. Bunica-meu a murit de cancer si cand s-a dus, a murit dupa ce a vomitat sange vreo 10-15 min incontinuu. (scena mi s-a povestit), si ideea de eutanasiere la cerere ar impiedica asemenea suferinta si durere inutila inainte sa te duci… dar…. legile in general au un leap hole, si nici nu vreau sa ma gandesc in ce scopuri egoiste ar putea fi folosita aceasta. 🙁

    Dar, no, se poate si mai rau. In Anglia, toate datele tinute de sistemul de sanatate al tuturor pacientilor din toata tara se vor transfera unei firme private de asigurari. Necriptate. Si vor putea fi accesate de oricine plateste in orice scopuri (in principal asigurari medicale, dar si de potentiali angajatori, daca au bani cat sa plateasca, si de membri ai guvernului etc.) Yay. 1984

    Iar daca se mai legalizeaza si pedofilia in Italia, mi scuzi. Atunci eu cred ca ma mut in Africa si incerc sa ma asimilez unui trib de pe-a acolo. Ca au stiut ei ceva cand au respins asa zisa lume-civilizata.

  3. \’\’Belgia devine prima tara din lume care legalizeaza, fara sa impuna un prag de varsta, eutanasierea copiilor si adolescentilor care lupta cu o maladie incurabila si care se confrunta cu \”suferinte insuportabile\”

    In multe state din America si cateva tari din UE minorele nu au voie sa faca avort fara acordul parintilor. Daca parintii unei fete sunt niste habotnici handi adolescenta insarcinta e obligata sa dea nastere unui copil nedorit.

    Mi se pare culmea cruzimii. Tortura. Atat timp cat o fiinta umana trece printr-un proces dureros, mutilant, cu riscuri asupra sanatatii/vietii fara acordul ei putem vorbi de tortura.

    Acelasi lucru si in cazul asta.

    Da, daca acel copil are dureri atroce si nu mai exista nicio sansa la vindecare mi se pare normal ca decizia sa-i apartina lui si nu parintilor.

  4. Si da UMANul inseamna sa limitam treptat, pana la disparitie, suferinta.

    Ne-am mutat din pesteri in case cu centrale termice pentru a nu mai suferi de frig sau de frica animalelor pradatoare.

    Am inventat tot felul de medicamente si tratamente medicale tocmai pentru a nu mai suferi de simptomele neplacute ale bolilor.

    Asta ne deosebeste de animale, continua cautare de metode si strategii prin care sa excludem durerea si suferinta din existenta noastra.

  5. Norina, mi-e ca, odata cu suferinta, dam si altele afara (nu prea poti avea bine fara rau) si ne transformam in niste robotei.

    Deci, nu, nu sunt asa convinsa. Avem nervi (si) ca sa ne doara.

  6. Eutanasierea copiilor suferinzi, fara sansa de scapare e nu numai dreapta dar si umana. Cand un copil sufera enorm, in fiecare secunda, cand nici morfina nu-si mai face efectul, nu-i uman sa-l lasi asa, ii curmi suferinta. Nu vreau sa stiu cum e sa fii parintele unui copilas care urla de durere si m implora sa fac ceva sa nu-l mai doara.

  7. Borntobewoman, aparent asa este. Dar oncologii si pediatrii care se opun legii spun ca, in practica, copiii se bucura de fiecare ora in plus. Si lupta pentru ea.

    Eu una sunt deocamdata in faza in care ascult ambele tabere.

    Cred c-ar trebui o definitie si a ”umanului”. Am senzatia ca se inteleg lucruri extrem de diferite.

  8. Irina, dar oncologii si pediatrii care sustin legea, ce spun? Uman inseamna sa oferi Binele .Refuz sa cred ca un copil cu cancer osos sau lecemie se bucura de fiecare ora- n plus, cand secundele si miimile de secunda inseamna pentru el dureri atroce, pana la celule. Vorbim de ultima faza…Apropo, de ce caii sunt impuscati cand nu mai sunt sanse pentru ei?

  9. Binele poate imbraca multiple laturi, in cazul de fata, Binele insemnand curmarea suferintei prin Moarte. Trist, dar adevarat. Si mai cred ceva. In fata durerii si-a mortii toti suntem egali. Oameni sau animale.

  10. Serios? Ne transformam in robotei daca suntem fericiti si ne e bine? Hmm, interesanta teorie. Poate ca da, dar aici nu e vorba despre asta. Ci despre privitul impasibil la un om aflat in suferinta. Ca in cazul copiilor in faze terminale care-si traiesc ultimele zile in agonie pentru ca parintii nu vor sa-l eutanasieze.

  11. Borntobewoman: hm. Suntem egali in sensul ca suntem toti datori cu ea. Numai ca doar unii si-o pot administra singuri.

    Norina: daca elimini din ecuatie sensibilitatea – care te face sa detectezi atat suferinta, cat si placerea – nu prea mai ai cum sa te bucuri de fericire. Ce-ti ramane e un fel de neutralitate, de stare de functionalitate.

  12. Am si eu o intrebare pentru voi.

    Daca sunteti asa de convinse de moralitatea legii si de umanul masurii, presupun ca n-ati avea nicio problema in a administra voi inseva injectia letala. (in ipoteza, desigur, in care nu aveti nicio legatura cu respectivii copii)

    Corect?

    Caci, in cazul meu, asta a fost momentul cand am inceput sa ma indoiesc. Daca e bine si ok, ar trebui sa fiu capabila s-o fac fara probleme. Cine s-ar da in laturi de la o fapta buna, nu?

  13. Irina, suferita va continua sa existe atat timp cat exista stimuli interni si externi cauzatori de durere si suferinta.

    EU doar spuneam ca ceea ce de defineste ca oamanei este cautarea co tinua de a ameliora si limita pe cat posobil aceasta suferinta. ATat.

    Daca esti doctor si vine un om cu nevralgie la tine nu-l tratezi pe motiv ca \’\’ai nervi ca sa te doara\’\’ sau \’\’suferinat te face mai uman?\’\’

  14. Irina, ma incapatanez sa sustin ca si calul si copilul, pot avea dureri la fel de cumplite ( pentru ca si unul si altul au terminatii nervoase care transmit durerea la creier in acelasi mod). Calul poate fi ucis, daca se considera fara sanse de supravietuire, copilul nu. Copilul e lasat sa moara in dureri atroce pentru ca ar fi pacat sa-i iei viata.
    Ca sa-ti raspund la intrebare, da, daca ar fi copilul meu si m-ar implora cu fatza schimonosita de durere dupa luni si ani de chin, sa-l scap de suferinta, daca STIU SIGUR din surse medicale ca totul e pierdut, DA, as face-o. L-as izbavi. Chit ca mor si eu odata cu el.

  15. Borntobewoman, intrebarea mea era alta. Tocmai: ai face-o atunci cand NU e copilul tau? (cand e copilul tau, suferinta lui te influenteaza mai mult).

    Caii sunt ucisi oricum. Oamenii, de obicei, nu.

  16. Ar trebui sa fiu 100% sigura ca acel copil nu mai are sanse de vindecare (chiar si una miraculoasa) si ca e in dureri groaznice care nu pot fi ameliorate cu nimic.

    Asa ca nu-s un candidat prea bun intrucat eu nu sunt niciodata 100% sigura de ceva asa cum e Mihai 100% sigur de existenta Lui Dumnezeu si de adevarul (contradictoriu) textelor patristice.

  17. Norina: sanse de miracole are oricine. Ca de-aia le si zice miracole. Apar cand ratiunea spune ca nu exista nicio scapare.

    Concret vorbind, o comisie de medici decide ce sanse are acel copil si cat de mari sunt suferintele lui. Deci, la nivel pragmatic, ai fi acoperita de verdictul lor. O faci sau nu?

  18. Nu, irina, n-as face-o. Eu nu pot sa omor o musca, mi-am umplut casa de catei maidanezi ca o veritabila Brigitte Bardot pe care ulterior ii duc la mama, la tara, asa ca NU, n-as fi capabila de asa ceva, sa omor copii, oricat de suferinzi…

    Si daca il omori si poate ca mai exista o sansa infima la vindecare. Poti sa traiesti cu intrebarea asta pe constiinta?

  19. Da, stiu filmul.

    Fix aia m-am intrebat si eu. De-aia nu-mi vine sa aplaud legea. Rational, suna bine. Dar viata mai are niste mistere si zone de nebuloasa de care, poate, e mai bine sa nu ne atingem.

    Plus ca, anticipand, asta deschide usa altor situatii. Deocamdata se refera la afectiunile fizice. Dar cat va mai trece pana la afectiuni psihice? Sa zicem ca ai un copil depresiv. Tentative peste tentative de sinucidere esuate. Face cerere ca vrea sa fie omorat. El sufera. Suferinta pe lumea asta nu e doar fizica, nu?

    Sau batrani bolnavi, care nu mai servesc societatii. Alzheimer. Nici nu mai au discernamant. Dam dreptul copiilor sa le decida sfarsitul? Ca, deh, e decent si demn sa mori pe picioarele tale, stiindu-ti inca numele si varsta.

  20. Legea nu stipuleaza nicio limita de varsta. Un pedopsihiatru va stabili daca copilul are discernamant.
    Tocmai pentru ca difera de la caz la caz.
    Una ca mine ar fi obtinut fluierand la 8 ani ”aprobarea”.

  21. Irina, un copil nu doreste sa moara (deci nu va depune cereri de eutanasiere) oricat de rau i-ar fi. Ai auzit tu de copii pana in 10 ani care s-au sinucis?

    In 2007, suicide was the third leading cause of death for young people ages 15 to 24.1 Of every 100,000 young people in each age group, the following number died by suicide:1

    Children ages 10 to 14 — 0.9 per 100,000
    Adolescents ages 15 to 19 — 6.9 per 100,000
    Young adults ages 20 to 24 — 12.7 per 100,000

    P.S.

    Concett Deep Purple in seara asta si am 2 bilete in plus: vrei sa mergi? 🙂

Lasă un răspuns la Irina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.