Mai bine sa fim prieteni

Umbla vorba ca urmeaza sa se faca un film cu papusile Barbie pe modelul Lego Movie, papusi care, de data asta, nu vor mai fi puse in ipostazele pe care le stim, acelea de delicate fapturi cu dimensiuni imposibil de atins. Sigur, dimensiunile vor ramane, dar se pare ca sefii de la Mattel promit ca vom avea niste eroine puternice, independente, care vor rezolva situatiile prin care vor trece facand apel la inteligenta lor si nu la fluturatul gingas din gene sau la Ken. Nu stim inca subiectul filmului, dar se pare ca propunerea lui Jenny Bicks, care a mai scris si scenariile de la „Sex and the City”, „The Big C” si „What a Girl Wants”, a fost cea mai convingatoare.

In acelasi timp, Dove se chinuie sa ne convinga sa ne iubim asa cum suntem si face publice datele unui studiu care arata ce relatie bizara este intre noi si oglinda. Pe cat ii suntem de fidele – ne privim, pare-se, in medie de 6 ori pe zi, pe atat de mult o uram, iar ultima data cand am aruncat un zambet propriei reflexii a fost in copilarie. Iar la sfarsitul comunicatului de presa ne conjura inca o data sa ne acceptam, in diversitatea intruparilor noastre, sa ne pretuim, sa ne iubim, in fine, stiti sloganul.

Citeste si:  Frica n-a fost sanatoasa. Nu de data asta

Nu stiu cum, dar mi s-a nazarit urmatoarea imagine: femeia de azi are doua mame. Una are trupul neverosimil al papusii Barbie. Sanii obraznici, dar talia de viespe. Fese bombate si picioare interminabile. Sigur ca pentru asta munceste mult. Alearga kilometri, asuda la sala, face pe cangurul in niste incaltari ciudate, pe arcuri, adauga ici, taie de dincolo, umfla una si subtiaza alta. S-a nascut si cu niste gene incredibile, uneori. Cealalta mama are sanii molateci, putina burtica, sa se vada ca a avut o sarcina, cateva vergeturi si riduri care atesta trecutul sentimental. Se vede ca a trait, se vad crevasele lacrimilor. Amandoua mamele ii sunt vitrege si amandoua mamele sunt mandre de ele insele. In dulap, au inchis-o pe matusa rautacioasa a urei de sine. Le e sora geamana.

Intre aceste extreme penduleaza imaginea despre propriul corp. Ura sau iubire. Ca-n telenovele, dezvoltam o relatie foarte latino, foarte fierbinte cu propriul corp. Iar din toata astea, cred eu, n-are cum iesi ceva bun.

Citeste si:  Despre pedofili celebri si parinti

Ma fac eu insami vinovata de astfel de indemnuri. Am spus, probabil chiar de multe ori, ca e esential sa iti iubesti corpul, sa ti-l accepti, sa nu mai dai cu tine insati de toti peretii. Ei, aici probabil m-am cam grabit si am facut un pas mult prea mare. Trebuia sa mai adaug niste note de subsol, un asterix, un « dar ». Caci, iata, vad acum reversul medaliei. Femei supraponderale bine, pe care le pasc tot felul de boli cardiovasculare si care afirma „ma simt bine in corpul meu. Ma iubesc asa cum sunt!”. Ei, cu toata filosofia acceptarii de sine, chiar nu cred ca ai cum sa te simti bine la 100 de kg si 1, 60 in inaltime. Oasele tale, organele tale nu au cum, fizic, sa se simta bine. Si deocamdata iubirea, cat o fi de mare, nu reuseste sa bata legile fizicii. Nici pe ale medicinei. Gravitatia si legea lui Arhimede raman in vigoare. Obeza inconstienta este o imagine care prinde din ce in ce mai multa amploare.

Pe de alta parte, exista imaginea plansa si incercanata a urii de sine. Si ea la fel de des intalnita. Cea care nu se accepta deloc, nu se place deloc si se detesta cu o pasiune inegalabila.

Citeste si:  Scrisoarea femeii de serviciu

Acestia sunt polii intre care ratacim bezmetice, cu tot cu corpurile din dotare.
Nu stiu de voi, dar eu m-am saturat de relatia asta de tip amoros dintre mine si corpul meu. M-am plictisit de vesnica dihotomie. Parca as prefera o relatie de amicitie. Pe un amic nu-l imbratisezi smucit si nu-l saruti frantuzeste in grindina. Dar nici nu-l dai afara din casa daca ninge. Ii mai zici si adevaruri crude – daca ti-e adevarat si iti pasa de el. Partea bune e ca pasiunea nu-ti intuneca ratiunea. Iar daca o fusta ii sta urat, vei gasi tonul potrivit pentru a i-o comunica. Iar el, la randu-i, va sti sa raspunda cu ironie si umor. Si relatia nu traieste mereu cu securea plictisului deasupra capului.

Asta e ce lipseste: autoironia. Masura intre ridicolul celei care se pupa singura in oglinda sau pe selfie (ca tot sunt la moda) si al celei care se scuipa si-n pozele de la nunta.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.