Nostalgii: sunt femeie si mi-e dor de Femei

Mi se intampla sa regret disparitia multor categorii de obiecte sau de obiceiuri. Exista o parte in mine care ar colectiona mormane intregi de portelanuri, de evantaie sau de rochii fosnitoare si batiste ascunse in maneci. Mi se mai intampla insa sa regret si intrarea in uitare a unor tipuri de oameni. M-am trezit zilele acestea gandindu-ma la o anumita categorie de femei. La acele femei pe care le stim din istorie ca fiind puternice, fermecatoare, femei care erau in stare sa arunce o propozitie, rostita pe cel mai ingenuu ton, la un ceai, la o serata, afirmatie la care rumega apoi o intreaga patura sociala. Femei discrete, insa a caror forta se simtea, era aproape palpabila. Femei care deveneau amante ale barbatilor unor epoci. Sau sotii. Care ii ghidau cu incredere si cu un simt al realitatii deosebit de puternic.

Femei care purtau razboaie din saloanele lor incarcate de draperii de matase si brocart. Dar carora li se dedicau sonete. Femei care semnau condamnari si pecetluiau destinele unor tari, dar care lacrimau atunci cand mergeau la opera, in intunericul lojelor.

Ei, si gandindu-ma eu la acele femei, am incercat sa le gasesc corespondent in lumea noastra. Sunt convinsa ca exista in continuare femei puternice. Dar ele si-au pierdut de tot farmecul de odinioara. Si iata-ma in postura de a exclama “Nu se mai fac, domne, ca altadata!”. Figurile politice de azi mi-au navalit pe rand in minte. Unele dintre ele sunt numite de ziaristi cu gusturi indoielnice si de barbati cu acelasi grad de rafinament “dive”. Altele au voci ascutite, nu acel glas potolit si melodios pe care trebuie sa-l aiba o femeie rafinata, puternica. Ele poarta pe trupurile lor materiale stralucitoare si inadecvate situatiilor si mediilor in care se afiseaza. Altele stiu sa croseteze in direct si incearca sa ma convinga, prin siguranta miscarilor de andrele, ca asta e o calitate ce le legitimeaza politic. Nu isi dau seama ca eu nu stiu sa crosetez si ca, daca respectivul proces rezultat in urma acestei operatiuni de gospodina de inceput de secol XX nu constituie vreo piesa de muzeu, nu mi se va clinti nicio fibra de emotie la vederea dragalasei perechi de ciorapei iesite din mana blondei celei destoinice.

Femeile de azi nu se ridica nici macar la statutul de copie ale inaintaselor din alte timpuri. Le lipseste frumusetea, le lipseste eleganta, rafinamentul si, nu in ultimul rand, o anumita calitate a intuitiei, un anumit simt de apreciere justa a realitatii, a istoriei contemporane, o cunoastere profunda a scenei sociale care le diferentia de cele asemenea lor. Cele din secolele trecute imbinau in mod inteligent puterea atractivitatii sexuale cu cea a mintii si cu un bagaj cultural impresionant. Da, erau intrigante, insa niciodata mahalagioaice. Da, unele dintre ele erau crude, insa n-ar fi spus niciodata ca Norvegia are presedinte si nici nu si-ar fi trimis nepoata de la tara la un tete-a-tete cu regele. Gheisele care au facut istorie, o Madame de Pompadour, o George Sand, o Catherine de Medicis nu erau doar purtatoarele unui important bagaj de feminitate. Caci altfel nu ar fi ajuns sa domine o lume condusa de barbati.

Figurile iconice ale scenei politice feminine de azi ne fac mai mult sa ne rusinam decat sa ne mandrim. Ele intrunesc mai degraba o serie de defecte decat de calitati. De altfel, reusesc sa se integreze in mod perfect in tabloul politic romanesc, dar si sa atraga asupra intregii suflari feminine o imagine ridicola, presarata de scandal stupid, minor, de gafe monumentale, de etalari ale unui prost gust desavarsit.

Victimele lor de azi sunt asemenea lor, cuceritoarelor. Asa vanatori, asa prada. Palide, lipsiti de educatie, neinstruite in ceea ce priveste o esenta cu adevarat tare. Consuma posirca si ii cred pe cei care le spun ca tocmai au savurat o sampanie veritabila. Sunt pe deplin multumite de pozitia lor si inconstiente in legatura cu ridicolul situatiei in care se complac. I-as asemana cu niste petrecareti carora li s-au rupt pantalonii in zona posterioara si continua sa fie primii care ies la dans. Si primii care se lasa fotografiati, mandri nevoie mare.

Nici macar curtezanele de altadata nu isi mai gasesc corespondent in lumea paranghelionului in care ne invartim noi. Cele care isi plimba nurii azi prin multiple paturi nu stiu sa seduca, ci doar sa se ofere. Nu au constiinta efemeritatii asa cum o aveau purtatoarele de corsete si de pudre grele care stiau sa-si “administreze” cu inteligenta atuurile si erau constiente de inevitabila lor uzura, incercand sa le potenteze cu alte calitati.

Atentie, nu spun ca predecesoarele elenelor de azi erau niste exemple de moralitate. Dar aveau cel putin atributul inteligentei, aveau acea sclipire care le-a adus fascinatia contemporanilor. Cu alte cuvinte, aveau acele calitati care sa le faca sa devina personaje istorice. Ma intreb cum le va inregistra istoria pe cele de azi si daca o va face in vreun fel sau va asterne peste ele praful uitarii amestecat cu cel al ridicolului.