Nu stim sa urcam in lift. E logic sa fim violate!

In societatea noastra, se intampla aberatii colosale, care incalca orice norme. Avem, cel mai bun si cel mai “inalt” exemplu, un presedinte care nu sfieste sa loveasca un copil in public si care, apoi, prezinta sub titlul de “bila alba” faptul ca nu l-a lovit in plex. Un presedinte votat, reconfirmat ulterior faptei, de noi ceea ce ma face sa cred ca e ceva profund in neregula, profund viciat la acest popor. Asa stand lucrurile, n-ar fi trebuit sa ma mai mire declaratia lui Tudorel B. Butoi Severin, Sef al laboratorului psihologic de detectie a comportamentului simulat – Serviciul criminalistic – Politia Capitalei.

Intrebat de catre reportera Realitatea daca femeile se pot apara in vreun fel de agresori, acesta a dat un raspuns absolut halucinant: “Femeile pot si trebuie sa fie prudente. Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift si sa nu ne napadeasca pe noi ca au fost violate in lift, cand si cu cine… Sa stie sa umble pe carari care sunt luminate si care sunt populate, sa nu bata ca exploratorii in miez de noapte parcurile si sa vina apoi la adresa politiei ca au fost violate. Sa stie cu cine intra in discutii si cu cine accepta relatii si asa mai departe. Comportamentul asta de lelita balcanica, din pacate, cu exceptia acestor victime, care nu au dat dovada de el, este caracteristic pitipoancelor si ele devin victime pentru ca sunt victime de tip provocator mare majoritate din ele.”

Citeste si:  Sa ne mutam impreuna inainte de casatorie?

Aceasta este opinia si exprimarea unui om cu studii si specializat in psihologia judiciara, a unui om cu, din cate am vazut pe site-ul dumnealui, multe lucrari publicate. Nu este un vajnic nea Ghita care emite filosofia deprinsa la “scoala vietii” dupa ce si-a incheiat programul si bea si el, un pahar, cu baietii. Nu este un roman verde, bine educat la scoala misoginismului autohton, transmis din tata in fiu, fara gres. El este un specialist, iar parerea i-a fost ceruta in calitatea conferita de profesia sa. Iar el nu este specializat in horticultura, nici in cresterea animalelor sau in marketing. Ci chiar in psihologie.

Domnul Tudorel Butoi scuza, la nivel inalt, proasta educatie a unui popor intreg. A unei natii de barbati care se cred indreptatiti sa fluiere, sa pipaie si sa “incurajeze” cu voce tare orice domnisoara in fusta mini. Sau orice temerara inconstienta care comite imprudenta, tipica “pitipoancelor” – din cate inteleg – de a merge noaptea prin locuri in care Primaria n-a catadicsit sa puna felinare. Ceea ce Tudorel Butoi pare sa nu stie si ar trebui sa stie este ca violatorii nu sunt manati tocmai de apetitul sexual care ar putea sau nu sa fie stimulat de o prezenta feminina. Psihologii au stabilit de mult ca violul nu are legatura cu sexul, ci doar cu agresiunea. Iar violatorii isi aleg victimele dorind sa stabileasca un raport de forte, un raport care sa le confere o pozitie de superioritate.

Citeste si:  Evanghelia dupa Iuda schimba crestinismul

Dincolo de sfaturile parintesti si care atesta o pregatire de “flacau” balnanic pe masura, domnul in cauza se arata excedat de numarul de femei care “napadesc” in sediile de Politie pentru a depune plangeri impotriva violatorilor. Tudorel Butoi mai are putin si ne spune ca asa merita sa pateasca inconstientele care nu stiu sa, hmmm, urce in lift.

Ma simt jignita. In calitatea mea de potentiala victima. In calitatea mea de potentiala “pitipoanca”. Asta face domnul Tudorel Butoi, acuza femeile victime ale violurilor si gaseste scuze infractorilor. Le acorda un fel de circumstante atenuante. Gandul ca o asemenea persoana este in randurile politiei ma ingrijoreaza si ma face sa-mi pun semne de intrebare serioase privind modul in care opereaza aceasta institutie. Ma mai face si sa banuiesc ca femeile nevoite sa apeleze la ajutorul ei continua sa fie umilite si in sectiile de politie, mai ales daca au ghinionul sa dea peste un politist cu asemenea opinii.

Citeste si:  Iubeste-ti rudele aproapelui ca pe tine insuti

Mai multe ONG-uri au reactionat si au depus o sesizare la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii impotriva declaratiilor ofensatoare si discriminatoare ale domnului Tudorel Butoi.

Chiar n-ar trebui sa ma mai mire sau sa ma indigneze ceva. Asa aflam de ce multe femei continua sa se simta vinovate dupa o agresiune. De ce atat de multe femei tac. De ce au gustul acela amar al vinovatiei. Pentru ca exista fiinte ca Tudorel Butoi. Care cultiva in ele, inca din adolescenta, ideea ca ele sunt de blamat pentru ceea ce li se poate intampla. Speram insa ca aceste exemplare nu fac parte din politie si cu atat mai putin nu poarta titluri universitare sau de expert in psihologie judiciara. Eu nu imi doresc ca domnul sa-si ceara scuze. Sau sa nege ce a spus. Ar fi doar un gest formal. Eu imi imaginez ce s-ar intampla intr-o lume normala: domnul Tudorel Butoi ar demisiona. Nu este posibil sa gandesti astfel si sa fii in tabara care se presupune ca apara victimele si le face dreptate. Ce dreptate mai pot eu astepta din partea lui Tudorel Butoi?

O pitipoanca.


25 Comentarii
  1. Nu pot sa cred ca eu muncesc si platesc impozit la stat ca sa isi ia salariul neica asta….
    Bai… BADIE DE BALCANI…..
    Esti….. IDIOT!!! Esti dus cu capul!
    Si da, ti-o spun eu, o \”pitzipoanca\” nevoita sa umble pe intuneric printre blocuri, ca sa ajunga acasa, dupa ce a muncit o zi intreaga ca sa aiba un cretin ca tine de unde sa isi ia salariul la sfarsit de luna!!!!

    Cine te-a facut bai nene psiholog? Cine ti-a dat functia asta publica bai tembelule?

    DEMISIA, nesimtitule!!!

    Doamnelor si domnisoarelor, va rog sa ma scuzati, dar pur si simplu nu m-am mai putut abtine…

    Sa inteleg ca norocul meu e ca stau in bloc de 4 etaje si d-aia nu m-a violat nimeni pana acum? Ca n-am lift????

    Nu imi revin!!!!!

  2. Ai pus foarte bine problema… pitipoanca e un calau care cauta sexul in lift iar dl \”Sef al laboratorului psihologic de detectie a comportamentului simulat \” este victima care trebuie sa suporte plangerile (femeilor). Traim intr-o lume in care bunul simt, respectul si drepturile femeilor au fost de mult ingropate … Dl. psiholog ar trebui sa treaca printr-un viol pentru ca a uitat ce a invatat candva.. daca a invatat.. pentru ca nu pare.
    Nu se poate sa fim condusi de asa oameni…votat: demisia!

  3. Domnu\’ merita dus in parc la Opera sa il gseasca baietii de pe acolo. I-as reprosa mai apoi ca nici nu avea cum sa se intample altceva daca el poarta asemenea pantaloni pe el. ce? el nu a vazut cum i se vede funduletul prin ei? Poate asa o sa aibe si el opinii de comisar nu de idiot

  4. Ok, putem sa facem ceva in acest sens? Adica noi, femeile jignite de acest cretin impertinent care uita ca e nascut dintr-o femeie care ar fi putut sa pateasca asa ceva in cazul in care nu stia cum sa fie\”prudenta\”? Noi femeile putem sa ne ducem peste el si sa-i cerem sa se duca dracului, eventual sa primesca si o amenda pentru asta?O amenda mareeeeee si sa fie exilat undeva departe, unde nu mai poate sa ia contact cu nimeni.

  5. E o aberatie ce zice nenea psiholog sau ce o fi el. In primul rand depinde ce intelege el prin pitipoanca, nu putem sa spunem acum ca ori ce femeie normala care arata bine e pitipoanca. E adevarat ca sunt unele femei care \”o cauta cu lumanarea\” si nu stiu sa isi poarte singure de grija. Nu poti sa umbli la 12 noaptea prin parc intr-o fusta pana la fund si o bluza decoltata si sa te astepti sa treci neobservata. Stiu ca nu e normal sa iti fie frica sa iesi intr-o anumita tinuta pe strada, indiferent de ora, dar asta e lumea in care traim, o lume in care exista tot felul pe pshihopati, de \”oameni ai legii\” care nu dau 2 bani pe problemele noastre. In mod normal nu ar trebui sa fie tot felul de \”baietasi\” care sa fluiere dupa noi, sa li se para normal sa tipe \”ce faci papusa?\” sau ce le mai trece prin mintea lor bolnava, dar din moment ce nimeni nu face nimic, de ce trebuie sa iesim noi din casa in tot felul de tinute care transmit mesajul \” hai f****a\”, doar pentru ca suntem indignate de parerea vreunui psiholog precum nea\’ Butoi, ca pana la urma daca suntem violate sau agresate noi suferim, nu el, nu politia romana, nu statul.

  6. De obicei,citesc tot ce se scrie pe aici.Citesc tocmai din cauza ca,alaturi de mine sotul meu urmareste la tv emisiuni pe teme politice,iar eu vreau sa le evit.Acum ce facti fratilor?dati si voi politica,cu presedintele care loveste \”in plex\”?chiar nu mai aveti despre ce scrie?regretabil,o sa va pirdeti abonatele.Pe noi,femeile active,optimiste,ne lasa rece politica si politikiile.

  7. Imi pare rau, dar lovirea unui copil nu reprezinta act politic, ci unul de agresiune.

    Si nu, te inseli. Pe femeile active – pesimiste sau optimiste – le intereseaza politica. De altfel, in general pe femeile destepte.

  8. Buna fetelor, Eu cred ca intr-o oarecare masura individul are ceva dreptate in toata meschinaria lui. Concomitent de pe pozitia lui mesajul ar fi trbuit sa sune cu totul altfel, chiar daca ar fi continut si sfaturi, indicatii sau cum vreti voi sa le spuneti, prin care femeile, indeosebi pitipoancele, ar fi invatate cum sa fie cat mai ferite de agresori. Da , este foarte important sa fim prudente, sa privim cu atentie liftul, strada, oamenii din mijloacele de transport…o parte din agresori isi aleg victime persoanele …sa le spunem mai neatente, mai distrate…dar asta nu ne asigura ca evitam un eveniment foarte neplacut daca, Doamne Fereste ne este dat sa traim asa ceva. Eu de exemplu port cu mine un spray cu piper iar cand consider ca sunt intr-o zona periculoasa il port in buzunar sau il tin chiar in mana. Este pentru mine un motiv sa ma simt in siguranta. Oriunde in lume esti in pericol..la noi esti mai in pericol decat oriunde si pentru ca in politia noastra sunt oameni ca \”psihologul\” acesta care nu se abtine nici macar in declaratiile publice sa isi arate dispretul fata de femeile agresate. Nu ma mir , doar ma simt scarbita.

  9. si totusi …

    desi e badaran, omul ala pune niste puncte pe niste ,,I\’\’ -uri care voua nu va plac …

    1) de ce drequ va imbracati (extrem) de provocator ?!
    vad multe fete si femei ( de la 20 la 40) purtand mulati ff sexy cu fundul la vedere, sau mini fuste mai scurte decat o palma !
    … sau cu decolteuri ce parca urla ,,pune mana!\’\’
    DA! inclusiv MULTE femei mature !

    asta e! vreti sa va dovediti ca inca mai atrageti, ca inca mai faceti tipii sa intoarca capul dupa voi….
    asta mersul noaptea prin locuri dubioase —– practic , o cereti singure…

    2) corolar la 1) — daca vrei sa va imbracati provocator pt iubit, faceti-o in siguranta casei !
    de ce tre sa vada un strain ce bine va arata fundul in acei blugi mulati ?!

    aaa…cretina replica a tuturor femeilor ,, e frumoasa pt ea\’\’…
    ahem! …. si marmota …. intelegeti voi …

    nu incerc sa scuz violatorii !
    dar in multe cazuri, victimele si-o cam cer !

    mereu cand aud de vreun viol prin media, e de multe ori, o tanara !
    in mareap arte a cazurilor …. DE CE?

    fiindca astea se imbraca ff provocator!
    si daca aici se adauga frustrari, droguri, dementa etc = tragedie

    dormiti cum va asterneti dragelor…..daca vrei sa iesiti pe piata sexului ( si toate vrei, ca deh! e rostul vieti voastre sa atrageti un mascul si sa faceti un plod..>), fiti gata sa si luati tzeapa

  10. Si cum explici, desteptule, cazurile batranelor violate?
    Si ele erau imbracate provocator?

    Cand o sa pricepeti ca un viol nu este comis pentru ca violatorul are chef de sex? Ci pentru ca vrea sa agreseze pur si simplu?

  11. poate ar tre sa citesti mai clar…am zis IN MAREA MAJORITATE

    deci nu am zis full 100%

    in mare lor parte, sunt tinerele care intra in belele …

    din pacate, si eu am amice ce nu au nicio problema sa o ia pe scurtatura seara prin aprcuri intunecate, in loc sa mai piarda 15 – 20 min, sa mearga pe strada luminata :((

    am zis eu ca violu le pt ca violatorul are chef de sex ?!

    da citat! citeaza-ma !

    tot ce am zis e ca frustrarile, dementa, drogurile etc pot duce la tragedii …. UNDE drequ am zis eu ca violatorul are chef de sex !?

    da….violul Nu e un act sexual ci de agresiune

    iar ca sa eviti agresiunea – NU te mai purta ca o tinta/ victima !

  12. Mai baiatule…
    Tu esti sanatos la cap? Ai si tu mama, sora, iubita, fiica????
    Ti se pare normal sa iti fure unul geanta, sa te vileze altul si tu za spui: ea a vrut?????
    Nu faci diferenta intre un comportament nomal de femeie care se imbraca poate si mai provocator si un comportanemt cel putin deviant, DE A VIOLA?????????

    Cum dracu sa fie vina femeilor mai? Sa o caute cu lumanarea???
    Alea care vor sex, gasesc.
    Daca ma imbrac in fusta scurta inseamna ca vreau sa fiu violata? E ca si cum ai spune ca daca bei un pahar de bere, vrei sa te imbeti crita!!!

    Plus de asta, atitudinea ta si a domnului de la politie este nemaipomenita!

    Ma condamni tu sa port sac in cap, cand merg pe strada? Dar cine esti tu mai?
    Mie de ce sa nu mi se asigure protectie in spatiul public? Pt ca nu pot barbatii sa isi tina \”masculinitatea\” in frau????
    Chiar nu iti e rusine sa spui asa ceva?

    Nu ti-e rusine de mama ta, de sora ta, de iubita sau fiica ta?

    Cu ce gresesc femeile frumoase mai? C asunt frumoase?

    Platesc aceleasi contributii si am dreptul sa fiu aparata la fel ca tine. Daca tu umblii cu o geanta cu 10.000 de euro pe strada e o invitatie la talharie????
    Exact asta spui…

  13. Ce prost…pacat ca ocupa functia respectiva …la ce mentalitate…toate femeile care au fost violate sa nu crezi ca si-au dorit asta.Eu nu mi-am dorit ca primul meu barbat sa fie un violator,nici nu stiam ce-i aia dar mi s-a intamplat la 19 ani si am trecut peste ca ce nu poti schimba trebuie sa treci dar nu se uita toata viata , chiar daca acum am un om alaturi pe care il iubesc si ma iubeste si am o viata cat se poate de normala.E trist ca traim printre animale cu chip de oameni care raman nepedepsiti pentru faptele lor si oameni care conduc institutii si gandesc astfel.

  14. @Fireheart Drakeflame: Nimic, dar NIMIC in lumea asta nu-ti da dreptul sa ma violezi! intelegi tu? Violul e gresit! pot sa stau cracanata pe strada in fundul gol. NU ai dreptul sa ma violezi!

  15. DA, ceea ce a spus alde Butoi sunt niste ineptii, dar cred ca toti constientizam ca ala nu-i un om cu studii judiciare decat pe hartie. In realitate, pute a taranoi si se exprima ca unul! Declaratia de mai sus nu poate fi una a unui om cu studii, nu doar prin afirmatii, cat nici prin exprimare! Stiam ca adesea femeile sunt acuzate ca e vina lor ca-s violate, stiam ca politia nu face absolut nimic pentru noi, stiam ca 90% dintre angajatii statului sunt agramati si mafioti, deci nu e nicio surpriza declaratia acestui…domn. E ok ca atragi atentia asupra acestui lucru. Ceea ce n-am inteles este de ce ai adus in discutia lovitura presedintelui, subiect ultra controversat. Nici macar nu se stie daca a fost real sau fake, n-are nicio legatura cu restul articolui si n-are ce sa caute pe acest site. de cand faceti voi politica? Si de cand imi spune mie Flu.ro ca nu trebuie sa votez de 2 ori aceeasi persoana. Tine-ti opiniile pentru tine! Si in comentariul de mai sus: femeile destepte sunt interesate de politica…tine-ti si aici parerile pentru tine. Nu stiam ca asta e noua trasatura a femeii destepte: e interesata de politica! Ma bucur ca tu esti, dar noua nu ne pasa asta si nu credem ca suntem destepte daca suntem interesate de politica! Unele dintre noi, cel putin!

  16. O alta parte f. trista este ca dl. Butoi e nu numai politist si psiholog, ci si profesor. Deci ne asteapta inca o generatie de politisti/psihologi care vor avea aceleasi minunate pareri ca si dansul.

    Fireheart, tie iti doresc din toata inima sa fii violat. Si nu de o femeie.

    Acum vreo saptamana alergam prin parc, in trening larg, cu sapca in cap, etc. De doua ori am trecut pe langa un taran, de doua ori si-a scos-o sa se masturbeze. Te asigur ca nu eram deloc sexy. Acuma intreaba-ma ce am cautat eu singura, in parc, ca exploratorul.

  17. @Alexandra: chestiunea cu lovitura a fost lamurita in momentul in care presedintele insusi a recunoscut ca l-a lovit pe copil in cadrul confruntarii moderate de Robert Turcescu. Doar cine n-a dorit sa auda, n-a auzit.

    Legatura cu restul consta in faptul ca traim intr-o tara in care nu se constientizeaza dimeniunea violentelor si in care oamenii considera normale sau tolerabile altfel de comportamente. Daca nu ar fi fost asa, Basescu nu ar fi iarasi presedinte, iar domnul Butoi nu ar mai avea functia pe care o detine.

    Opiniile sunt ale mele si mi le asum. Desigur, fiecare e indreptatit sa fie sau nu de acord cu mine. In ceea ce priveste femeia desteapta, pentru mine o conditie absolut necesara, nu insa si suficienta, este dorinta ei de a fi informata. Si vrem, nu vrem, politica face parte din actualitate si ne influenteaza viata. Toti ne supunem unor legi si unei guvernari, nu?

    M-am saturat de imaginea femeii interesate doar de pantofi, de retete si de cancan. Speram ca ne dorim altceva, cu toate.

    @Bebelusa: daca esti nebunatica si total inconstienta! Auzi, la ea, cat de excentrica sa fii sa alergi in parc. Blasfemie! Unde mai pui ca esti si o pitipoanca :P.

  18. Da, recunosc. Tre\’ sa-l caut pe om si sa-mi cer scuze ca din cauza mea si-a scos penisul din panataloni, cand erau vreo 2-3 grade C afara.

  19. are dreptate eu merg la sala seara de la 1 la 3 cate \”nebune\” vad umbland seara aiurea prin tot felu de parcuri sau pe alei prost luminate chiar ii ziceam prietenului cu care merg la sala ca astea parca cauta sa fie violate, daca tie nu ti sa intamplat inseamna ca nu ai umblat aiurea prin parcuri noaptea cand poti lua draq un taxi din punctul a in punctul b daca tre sa mergi noaptea undeva

  20. adika tot eu o caut si atunci cand vin de la sc obosita si vai de mama mea? si mi se intampla ca becurile puse pt iluminatul stradal sa fie cu sezori si sa se stinga cand trec pe langa ei ???

    sa inteleg k tot eu o caut?

    sa vb poate in numele cunoscutelor lui dar nu sa generalizeze

  21. Fireheart Drakeflame : daca nu va puteti abtine cand ne vedeti imbracate mai provocator inseamna ca sunteti niste animale, iar animalele nu au ce cauta intr-o societate civilizata,nu?.
    Cat despre: \” dormiti cum va asterneti dragelor…..daca vrei sa iesiti pe piata sexului ( si toate vrei, ca deh! e rostul vieti voastre sa atrageti un mascul si sa faceti un plod..>), fiti gata sa si luati tzeapa\” : rostul vietii tale e sa fii mitocan? nu asta e ordinea fireasca a lucrurilor? sa intemeiem familii? sau tu ai aparut pe pamant prin alt procedeu? lamureste-ne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.