Nu sunt o caprioara

Un tip imi tranteste intr-o disputa (pe care n-o reiau aici, poveste lunga si incalcita, plus ca ar trebui sa va prezint mult din backgroundul evenimentelor, din personalitatile implicate etc si nu e nici locul, nici momentul) ca nu sunt rationala, „cam ca toate femeile”, desi incerc din rasputeri sa fiu. Nu pentru a-l contrazice va istorisesc asta, nu pentru a-mi demonstra gandirea logica, capacitatea de analiza si abstractizare, cu alte cuvinte, nu pentru a ma lauda singura, ci pentru replica imediat urmatoare. In fata vexarii mele provocate de generalizarea lui, mi-a raspuns „cand o sa accepti odata ca gandirea analitica nu e printre calitatile voastre, o sa fii femeie cu adevarat!”. Apoi, a adaugat superior ca nu fac decat sa incerc sa ma masculinizez, iar asta dauneaza feminitatii mele.

Aici, recunosc, irationalul era cat pe ce sa puna stapanire pe mine. Initial, o pacla deasa mi-a coborat in fata ochilor, punctata de flashuri in culori fosforescente pe care se derulau filmulete cu mine repezindu-ma cu o macheta asupra lui, turnandu-i sare pe rani, insemnandu-l cu fierul rosu ca pe vite si alte delicateturi asemenea. O experienta bizara in afara corpului. Dar, in ciuda asteptarilor adversarului meu, ratiunea a castigat. Astfel, individul a parasit campul de lupta cu toate membrele la locul lor.

Unde voiam sa ajung?

Trebuie sa va fac o marturisire. Rusinoasa, pare-se. Nu-s o caprioara.

A? Credeati ca sunt? De ce? Pentru ca scrie «f» la mine-n certificatul de nastere? Ei, v-ati inselat, v-am pacalit. Chiar nu sunt o caprioara si chiar nu intentionez sa devin una.

Sa ne cunoastem mai bine. Fac lucruri pe care le fac femeile. Ma epilez, port fuste, imbrac si rochii cu placere. Arunc cate un ochi si pe Fashion tv. Ma machiez si imi plac rasfaturile unui salon. Dar cam atat. Nu cred ca feminitatea sta in roz. Sau in ruj. Sau in discutiile despre ele. Sau in a avea o fire pasiva, neimplicata, neangajata. Nu, pe mine nu ma plictiseste politica. Dar deloc. O urmaresc patimas si cred ca trebuie sa ai inteligenta unei amibe sa spui ca pe tine nu te priveste, nu te afecteaza politica. In schimb, voi casca atunci cand o discutie despre o fusta tine mai mult de doua minute si treizeci de secunde. Port fuste, nu tin sa fac un tratat despre ele. La fel cum daca folosesc o surubelnita, nu voi discuta la nesfarsit despre ah, vai, cat de bine desurubeaza si insurubeaza.

Nu plang la nunti. Nu-mi plac 90 la suta dintre ele. Mi se pare ca scot ce e mai rau in oameni, prost gustul iese ca uleiul deasupra apei, iar cele mai multe se fac cu scopuri exclusiv mercantile. Nu m-am visat niciodata mireasa. Dar pot sa plang la un film. Cand o fac, nu mi-e rusine, nu mi se pare ca sunt mai slaba. La fel de bine, pot plange cand vad ceva incredibil de frumos, genul acela de frumusete care-mi taie inima ca un cutit o bucata de branza.

Nu ma maimutaresc la copii pe strada. Dar imi iubesc nepotelul ca pe ochii din cap. Un copil, copilul pe care-l cunosc. Individual. Nu multimea ma intereseaza.

Folosesc creme anti-rid, dar nu tin sa-mi imblanzesc teama de batranete citind ore intregi despre ingrediente minune. Nici facandu-mi vacantele la spa-uri (sincer, m-as plictisi de moarte orice imbalsamare care tine mai mult de o ora). Sper sa imbatranesc decent, linistita si impacata cu mine.

Nu sunt mimoza. Nu incerc sa obtin mai usor lucruri prin indulcirea tonului. Nici nu lesin de indignare cand aud versurile celor de la Parazitii (ca nu-mi plac, e alta treaba si n-are nicio legatura cu asa-zisa vulgaritate). Mai mult, folosesc eu insami cuvinte de care matusile ar spune ca nu sunt «de domnisoara». Nu in exces, ci atunci cand isi dovedesc calitatile plastice.

Nu am nimic impotriva caprioarelor. Doar ca as prefera sa fiu leoaica. Nu sar la carotida lor, dar nici nu petrec mult timp in preajma-le. Dezvoltam, in jungla sociala, relatii politicoase, dar distante. Tin la feminitatea mea, refuz unicitatea sablonului. Nu miros a vanilie si a roze, ci mai degraba a ambra, coriandru si lemn de santal. Nu sunt o caprioara.