Oamenii sunt de multe feluri. Dar, printre atatea categorii, azi vom pune reflectoarele pe oamenii comozi si pe cei incomozi. Nu as vrea sa ne grabim si sa punem un semn de egalitate intre comod si rau, respectiv intre incomod si bun. Lucrurile sunt ceva mai nuantate de atat.
Recunos ca scriu acest text ca urmare la reactiile pe care le-a declansat dialogul Hertei Muller cu Gabriel Liiceanu, de la Ateneul Roman, de pe 27 septembrie. Herta Muller este categoric un om incomod. Incomod nu numai prin indrazneala intrebarilor, ci, mai ales prin insistenta si perseverenta cu care urmareste raspunsurile. Pe care evident, nu le obtine. Herta Muller este acel gen de om care nu intreaba doar o data. Nu, in niciun caz. Ea revine. Si revine, si revine. Si intrebarile ei sunt mereu aceleasi.
Ei, acestia sunt oamenii incomozi. Oameni care nu te mangaie pe crestet. Nu-ti aduc bomboane de ziua ta. Nici nu-si indulcesc intrebarile incomode cu un zambet care sa te faca sa inghiti mai bine amarul chestionarii. Nici pomeneala. Oamenii incomozi au aceeasi expresie mereu. Serioasa. Ei nu spun bancuri, ei nu se hlizesc. Nici nu prea trimit felicitari de aniversari.
Unii le reproseaza acreala. Si le spun „Hai, ma, dar ce va costa sa fiti si voi putin altfel? Asa, mai sociabili, ca noi? Nu stiti regula aia cu „vorba dulce mult aduce”? Mai iertati si voi ca, ce Dumnezeu, oameni suntem, toti gresim!”. Iar daca invocarea unei umanitati iertatoare nu merge, nu functioneaza, incomodul este marginalizat. I se recunoaste calitatea de expert in anumite domenii, dar oamenii se feresc sa stea de vorba cu el la petrecerea de dupa. O fi incomodul om destept, om inteleligent, dar e al dracu’ de … indigest.
Oamenii incomozi tin mereu o oglinda in maini. In primul rand, se privesc ei insisi in ea, si apoi o indreapta catre ceilalti. Si, cum nu ne place ce vedem, tindem sa-i respingem. Sa nu-i mai invitam la chermeze ca „strica cheful”.
Ati putea sa ziceti ca sunt „uraciosi”. Ca prea au drame si nu lasa niciun fir neepuizat. Ca prea vor sa stie tot si sa mearga pana la ultimele consecinte. Ca sunt inumani in intransigenta lor. Totusi, asa inumani cum sunt, asa de colturosi si de necizelati, in insistenta lor absolut vetusta si depasita, oamenii incomozi sunt necesari. Sunt un glas al constiintei pe care cei mai multi dintre noi nu il pot duce pentru ca spinarile noastre sunt prea fragile. Poate ca fraza lor nu e mereu melodioasa. Poate ca nu recurg la prea multe artificii de stil, nici tinuta lor nu e prea eleganta si nici pasul prea gratios.
Incomozii aduc mereu vorba de morti. De morti si de boala. De bube si de mucegaiuri cand ne e lumea mai draga, cand am impachetat totul cu hartie creponata si i-am pus si panglica de matase si am dori sa credem ca ne-am vindecat. Cand noi ne intoarcem de la cimitir, dupa ce am ingropat mortul, incomodul se intoarce si incepe sa sape. Cu vorba balbaita, cere o noua autopsie. Ca el nu e convins ca lucrurile au stat chiar asa cum zice legistul. Ca el are indoieli. Ca el vrea sa afle. Ca adevarul, ca mostenirea. Ca el, mai presus de orice, vrea sa inteleaga. Si face tot ce poate pentru a INTELEGE.
Normal ca lumea e indignata. Cand toti asteapta sa se aseze la pomana si sa bea dulcele vin al uitarii, cand toti au crezut in iertarea oferita de preot la spovedanie, cine mai e si clovnul asta care contrazice vorba aia „mortii cu mortii, si viii cu viii?”.
Cateodata totusi incomozii dau bine. Ii aducem din alte tari si defilam putin cu ei prin targ, sperand ca ceva din aura lor de luptatori neobositi se va pogori si asupra noastra si se va vedea frumos in pozele din jurnale. Ne aratam afabili si indatoritori. Numai ca, in naivitatea noastra, uitam ca un astfel de joc nu va functiona nicicand cu un incomod variabil. Incomodului nu-i joaca lacrimile in ochi nici cand il decoram, nici cand il inecam in buchete de flori. Unii ar zice ca incomozii dau mereu cu mucii in fasole, pardon de expresie. Uitand ca mucii respectivi sunt ai nostri, ai tuturor, si ca fasolea era deja infestata, chiar si ornata cu frunze proaspete de patrunjel.
Excelent articol! multumim.
Daca vrei sa cunosti parerile despre viata si sa citesti scrierile unui alt mare \”om incomod\” (o tanara din Bucuresti emigrata in Germania) iti recomand o vizita pe blogul http://confruntadurerea.wordpress.com/.
@Ishtar: multumesc pentru link. Cu adevarat senzational blogul, am avut timp sa citesc doar doua postari, insa, repet, sunt cu adevarat bune. M-a uimit capacitatea ei de analiza, capacitatea de \”auto-disectie\”.
Imi pare rau doar ca a anuntat ca inchide blogul in romana si deschide un altul in germana :(. Din pacate, nu sunt vorbitoare de germana.
Multumesc inca o data!
Sunt remarcabili oamenii incomozi, dar este un chin sa traiesi cu un asemenea om. Apreciez calitatea aceasta, de a fi \”incomod\” in sensul pe care il dai tu cuvantului, dar deseori incomozii au aerul de a se crede centrul universului, de a se considera detinatorii unici ai adevarului, si cum adevarul este relativ, cu fiecare dintre noi detinem un adevar al nostru, incomodul devine de multe ori penibil si greu de suportat. Pana la urma, modestia este o calitate mai mare decat aceea de a spune mereu ce gandesti, indiferent de reactiile pe care le provoci. Este vorba despre a sti sa traiesti in comunitate, despre a-l face pe cel de langa tine sa se simta si el valoros. Orice om are si calitati si merita sa fie remarcat si apreciat pentru ele.
@ Alena: Incomozii nu se cred centrul universului, dar e adevarat ca cei din jur isi fac impresia asta despre ei. Iti spun eu ce vrea un \”incomod\”. Pune intrebari una dupa alta si asteapta raspunsuri bine formulate si ducomentate. Ei asteapta argumente rationale si coerente, altfel te vor sfasia intr-o discutie. Iti vor da replica la orice si nu le vei putea contrazice argumetele. A nu se confunda modestia ca a spune ceea ce crezi indiferent de consecinte. Sunt doua chestii total diferite. Un incomod nu va afirma niciodata ca le stie pe toate, ci va spune: demonstreaza-mi ce spui sau adu-mi argumente la ceea ce sustii. Incomodul devine penibil numai din prisma nepasarii celor din jur. E absurda afirmatia \”devine de multe ori penibil si greu de suportat\”. Devine deranjant, da, dar nu penibil.