fbpx

Pacificul s-a mutat in Romania

Citeam azi de dimineata ca un stat format din mici insule situate in Pacific, Kiribati, este amenintat cu extinctia pana la sfarsitul secolului daca nivelul oceanului continua sa creasca in ritmul in care a facut-o in ultimul deceniu. Iar in cazul unei furtuni de proportii mari, precum cea care a lovit recent Arhipelagul Filipinez, termenul de sfarsitul secolului devine unul optimist. Ca sa va faceti o idee despre cat de grava este situatia, atunci cand Ban Ki Moon, secretarul general ONU, a fost in vizita acolo, i s-a pus o vesta de salvare in camera in care a dormit. Oamenilor li se intampla cam de doua-trei ori pe an, atunci cand valurile sunt mai mari, sa se trezeasca in casa cu pesti, iar sursele de apa dulce se imputineaza pe zi ce trece din cauza infiltrarilor de apa sarata. 103 000 de oameni, intreaga populatie a acestui stat, risca sa devina primul val de refugiati din cauze climaterice din istorie. Deja presedintele din Kiribati a inceput tratative cu alte state in vederea primirii acestor oameni. A cumparat in acest sens pamant in Fiji. Zimbabwe isi oferise sprijinul, dar apoi presedintele de acolo a murit si proiectul a stagnat. Niciun alt stat nu a oferit niciun fel de suport.

Cam asta e situatia acestui stat despre care cei mai multi dintre noi nici nu stiu ca exista. Si cum stateam eu si plangeam de mila bietilor kiribatieni (sincer, habar nu am cum se numesc localnicii), stiind ca nici cei din Maldive nu stau tocmai pe teren sigur (la propriu) din cauze identice, mi-amintesc de noi. De Romania, de Pungesti, de Mosna, de Rosia Montana. Aveti senzatia ca pamantul pe care calcati mai e al vostru? Aveti senzatia ca apa si aerul sunt ale voastre?

Citeste si:  Alt fel de filme porno

Sunt trei luni de proteste. Trei luni de cand guvernul Romaniei se joaca. Ranjeste la noi, ne scuipa in obraz, se intoarce cu spatele si innadeste funiile cu care ne va spanzura. Intre timp, joc de glezna, jocul nervilor marunti, entuziasmul si revolta trecute prin menghina frecusurilor. Face legi speciale, numeste comisii de analiza, trage de timp, insaileaza alte legi speciale, deschide dosare penale celor care-si apara proprietatile si celor iesiti in strada ca sa apere tocmai statul de drept si ii priveste ca factor de dezvoltare si progres tocmai pe cei care le incalca. E condus de un domn caruia ii plac mult glumele. Unul care spune ca e impotriva ca deputat, dar e pro ca premier. Frigul a venit, numarul protestatarilor a scazut, dupa cum era de asteptat. Cauzele de iesit in strada insa s-au inmultit.

Pesimismul i-a cuprins pe multi. Spun ca nu are rost. Ca suntem prea mici pentru un razboi asa de mare, ca zarurile au fost deja aruncate. S-ar putea sa fie asa, s-ar putea sa aiba dreptate. Pe de alta parte, singurul razboi pierdut din start e cel la care nu participi.

Razboi? Da.

Cand autoritatile statului ii numesc pe cei care-si apara dreptul la viata, in cele din urma, dusmani ai dezvoltarii, dusmani ai poporului, cand ni se spune cu incredibil tupeu ca 200 de oameni blocheaza prosperitatea a douazeci de milioane, cand abuzul se intampla cu complicitatea oficialilor, avem o stare de urgenta. Cand jandarmeria intra si face partie intereselor unei companii private, da, avem o stare de asediu. Cand jurnalisti precum cei de la Casa Jurnalistului trebuie sa se tarasca prin tufisuri, pe miristi, sa fuga prin padure (relatarea lor: „Nu lasa pe nimeni sa intre in sat, jurnalistii cu atat mai putin, asa ca au fost nevoiti sa abandoneze masina si s-o ia la pas, pe sestache, ascunzandu-se de jandarmi si chevroni, de parca ar trece granita ilegal. Parca-i un scenariu de film horror… acum sunt pe camp, ascunsi in stufaris, isi fac curaj s-o ia la sanatoasa printr-o padurice mai ferita.”) pentru a lua contact cu localnicii si pentru a ne informa pe noi, ceilalti, da, avem o stare de razboi. Razboi cu propriii lideri. Indiferent de partid, indiferent de culoarea politica. Niciunul dintre partide nu ne apara interesele si drepturile fundamentale.

Citeste si:  Hai sa ne mai si formalizam!

Ma feresc de cuvinte precum patriotism pentru ca nu le mai percep substanta. Prin abuzarea de ele, s-au golit de sens, de consistenta. Nu mai stiu ce inseamna, dar stiu cu siguranta ce NU inseamna. Nu inseamna sa te duci la parada de 1 Decembrie si sa te zgaiesti la avioane si tancuri. Nu inseamna nici sa stii pe dinafara toate strofele din inm. Nu inseamna nici sa lacrimezi cand se ridica drapelul la competitii sportive. Nici sa stai cu mana la inima, nici sa dai share pe fb la articole inflamate. Inseamna sa FACI. Nu doar sa SIMTI. Simtirea netradusa in fapta nu are nicio insemnatate. Copiii tai nu vor supravietui si nu vor avea acces la apa pentru ca plangi tu cand vezi cele trei culori. Sau pentru ca ti se umfla pieptul de mandrie cand vezi faptele altor romani.

Citeste si:  Canonizari neortodoxe: geniile au pile sus?

Pungesti nu este in Pacific. Pungesti este aici. Este peste tot. Unde mancam, unde respiram, unde traim In viitorul deloc indepartat, vor fi sute de pungesti (sunt deja in Mosna, Sibiu, in Bihor, langa Mangalia etc). Nu ne mai putem minti singuri spunandu-ne ca nu ne afecteaza, nu ne priveste. Bunastarea nu s-a impus niciodata si, cu atat mai putin, nu a facut-o cu bastoane, arestari, gaze lacrimogene si bastoane. Bunastare in absenta respectarii celor mai elementare drepturi nu exista. Daca Pungesti cade, cadem cu totii.

UPDATE: circula un zvon, inca neconfirmat, conform caruia au ajuns in tabara de la Pungesti jurnalistii de la France Presse. In acelasi stil in care au facut-o aseara si cei de la Casa Jurnalistului. Adica furisandu-se. Asta se intampla in Romania Europeana a secolului XXI. Jurnalistii trebuie sa se tarasca, sa scape ochiului jandarmilor care se poarta ca firma de paza angajata de Chevron. Jurnalistii adevarati, desigur. Lumea trebuie sa afle ce se intampla la Pungesti. Sa micsoram Pacificul, asadar.

5 Comentarii
  1. sunt foarte bune articolele tale in care incurajezi romanii sa le pese, sa faca ceva, sa fie prezenti activ, nu doar cu sufletul. felicitari. poate daca nu ne-ar fi atat de teama pentru viata noastra la astfel de proteste, ar fi mai multi prezenti.

  2. Alexandra, tocmai pentru ca ne este teama pentru viata noastra trebuie sa iesim din case. Pana acum, protestele au fost preponderent pasnice, deci, teama de violenta este nejustificata. Cel putin in Bucuresti.
    In Pungesti insa, oamenii au fost agresati. Iar noi, ceilalti, nu putem ramane nepasatori.

  3. Foarte bun acest articol! Aveti dreptate, daca nu facem ceva in curand nu vom mai avea nimic: pamant, apa, aer. Nu putem sa astam cu mainile in san si sa ne facem ca nu vedem cum conducatorii ne fura totul. Avem o datorie fata de copiii nostri si fata de viitor.

Lasă un răspuns la anca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.