Life in plastic is fantastic! – asa suna un refren enervant in adolescenta mea. Cele de la Femen nu au fost insa de acord si saptamana aceasta au protestat impotriva deschiderii pe 16 mai la Berlin a “Casei Barbie”. N-au fost insa singurele, alaturandu-li-se mai multi activisti-protestatari. Casa Barbie este un loc ce reproduce in marime naturala lumea roz-plasticoasa a papusilor Barbie. Cu accesorii, haine, mobilier, bucatarie si acareturile de rigoare, masoara mai mult de 2000 de metri patrati.
Fetitele venite s-o viziteze pot incerca haine Barbie, poti face faimoasele “cup cakes”, se pot juca in living, si probabil in termeni comerciali “The Barbie Dreamhouse” va fi un succes.
Despre papusile Barbie si promovarea unui model nu doar sexist, ci si imposibil (fara ca asta sa insemne catusi de putin ca ar fi dezirabil) asupra corpului s-a tot vorbit. Papusile Barbie nu doar inoculeaza fetitelor ideea unui “ideal” fizic imposibil de atins (o femeie al carei corp ar respecta proportiile respectivelor papusi ar fi una diforma si cu probleme grave de sanatate, precum imposibilitatea fizica de a respira), ci si un model comportamental specific la fel de eronat. In cel mai “fericit” caz, femeia Barbie ar fi una anorexica, iar lumea are destule probleme cu tulburarile de nutritie pentru ca cei de la Mattel sa vicieze imaginea corporala feminina si mai mult.
Apoi, preocuparile impuse de accesoriile cu care vin papusile Barbie sunt profund traditionale, invartindu-se in jurul caminului si a obtinerii aprecierii jumatatii masculine – Kenn. Barbie nu pare sa faca altceva toata ziua decat manichiura, ondulatul parului si gatit. Ca prin minune insa, tonele de dulciuri nu o ingrasa nici cu o suta de grame, ramanand aceeasi silfida binedispusa. Gratificare patriarhala completa.
Acum trei saptamani, am avut de cumparat un cadou pentru aniversarea unui copil. Printre magazinele in care am intrat, s-a numarat si Diverta, cea din Unirea. Pana acum nu remarcasem, neavand preocupari care sa ma poarte in partea de jucarii a magazinului, dar rafturile din respectivul raion sunt impartite in “fetite” si “baietei”. La “fetite”, gaseam papusi de diverse modele si marimi, bucatarioare, diverse “electrocasnice” de jucarie si diverse miniaturi ale universului domestic. La “baietei”, erau lego-urile si jocuri legate de tot ce presupune constructie si explorare a lumii inconjuratoare. Apoi, ne miram de faptul ca numarul de studente la facultati tehnice este unul mic. Nu spun ca jucariile pe care li le dam copiilor nostri reprezinta singurul factor decisiv in alegerile de cariera pe care le fac ulterior. Dar au cu siguranta ponderea lor.
Sa iti tii fetita departe de Barbie si de imaginea paguboasa a feminitatii pe care o promoveaza este insa mai dificil decat pare. Copiii nu cresc in baloane de plastic, nici sub un clopot opac. Inca de la gradinita vad si sunt tentati si influentati de ceea ce vad la altii. Cum poti explica unui copil de 4 ani ca papusa Barbie la care tanjeste si pe care o au toate colegele de gradinita nu este indicata pentru ea? Programele de desene animate abunda si ele in reclame la o pleiada de produse. Copilul devine consumator si este aruncat in jungla comertului inca de la primele contacte sociale. Este o provocare dificila careia parintii lucizi trebuie sa-i faca fata si care necesita determinare si tact.
Cei de la Mattel sustin ca au adus imbunatatiri colectiei lor de produse. Se pare ca exista o Barbie-candidat la alegeri prezidentiale, o Barbie – chirurg neurolog si chiar una ce-i seamana Angelei Merkel, lansata in 2009 cu ocazia implinirii unei jumatati de secol de prezenta pe piata a brandului. Pana una-alta insa, Barbie Dreamhouse este conceputa dupa modelul Barbie clasic: in exces de roz si sugerand aceleasi stereotipuri.
Mi se pare o exagerare intreg articolul. Eu am fost toata viata fan papusa Barbie si nu sunt anorexica, nici casnica, si chiar am devenit inginer. Daca va uitati mai atent in vitrina, toata papusile arata altfel si nu imita obligatoriu corpul uman. Am vazut unele cu un cap disproportionat de mare la un moment dat.. Daca un copil alege un anumit tip de papusa, nu inseamna ca acea papusa devine un ideal in viata.
Exista papusi care imita creaturi din povesti si pe care copiii le percep ca atare, stiind ca ele nu se regasesc in realitate. Papusa Barbie nu face parte insa dintre ele.
Ma bucur ca nu te numeri printre victimele Barbie, dar cand e clar ca sunt copii care tin cure de slabire in clasele primare, avem totusi o problema, cred eu.
daca Mass-Media n-ar mai incerca permanent sa induca ideea de perfectiune generala, poate problema cu papusa Barbie nu ar fi de fapt o problema. Daca stam acum sa analizam atat de prostesc orice aspect al vietii noastre, o luam razna. Pe de alta parte, fetitele au si ele parinti, al caror rol este sa dea o educatie corespunzatoare, astfel incat sa nu ne mai gandim ca imaginea unei papusi influenteaza psihicul unui copil. Orice copil este imaginea parintelui. Nu cred ca putem vorbi de personalitate dezvoltata la clasele primare. Daca de acolo, unele fetite tin cura de slabire, este vorba de parinti iresponsabili. Si cred ca despre asta se discuta foarte putin in ziua de azi, dar este realitatea! Toti dobitocii isi fac copii pe care nu stiu sa-i creasca. Acum orice copil ti se suie in cap pentru ca acum nu se mai poarta o palma peste fund sau o pedeapsa. Copiii au devenit adevarate terori, dar macar parintii sunt multumiti ca nu i-au batut cum se facea pe vremuri. Rezultatele sunt progeniturile de acum. Noi nu ne-am format frumos pentru ca inainte papusa Barbie ajungea foarte greu in Romania, ci intrucat candva chiar existau principii. Acum nimic nu mai e interzis, totul e permis, totul e normal, suntem unici, avem toata libertatea din lume si e normal sa fie asa chiar si de la 3 ani. OARE????
Nu stiu daca ati remarcat, dar la Diverta, de pilda( desi am vazut asta si in malluri specializate de afara), sectiunea de jucarii e impartita(cu litere de o schioapa) in jucarii pentru fetite si jucarii pentru baieti.Probabil si asta vi se pare o exagerare. Mie una mi se pare ca, intr-adevar, de mici sunt (subtil, dar abil) conditionati intr-un anume sens , intr-o anume directie. Cand jocurile de constructie sunt rezervate inteligentei de tip masculin, iar fetele au bucatarii si bucatarioare, papusi si truse de croitorie, ei bine, ducem cu succes mai departe stereotipurile de gen.
Ada, Diverta am mentionat-o si eu in articol. 🙂 Am remarcat acelasi lucru.
Si da, cred ca jocurile au rolul lor, deloc de neglihat, in setarea unor tipare de gandire si tipuri de analiza.
Uite ce a ales un alt parinte:
@ Irina
Hai sa fim seriosi. Asta e cel mai putin realist articol pe care l-am citit vreodata.
Tu sugerezi ca papusile Barbie influenteaza fetitele sa fie anorexice, sa aiba o perceptie eronata asupra corpului lor si sa devina niste casnice supuse lui \”Ken\”.
Eu am cutii intregi de jucarii Barbie, de la papusi pana la mobila si masini, pe care le-am pastrat pentru ca imi plac.
De cand ma stiu m-am jucat cu papusi Barbie. Unele blonde cu ochii albastri, altele roscate cu ochii verzi si cu pistrui, unele mulatre cu ochii si parul negru. Si l-am avut si pe Ken si prajiturele si tot ce zici tu acolo. Si da, toate papusile Barbie erau slaaaabe.
Si uite ca TOTUSI nu sunt nici anorexica, nu sunt nici casnica si nici influentata de dogma asta patriarhala de care tot vorbesti tu.
Sunt jucarii si atat. Imi place cum toate femeile fara copii sunt experte in crescutul copiilor. Nu le cumparati papusi Barbie ca devin batute in cap. Nu lasati copii sa se uite la Tom si Jerry fiindca devin violenti. Si asa mai departe. Hai sa trecem pe lista si desenele Disney cu printese, ca promoveaza dominatia barbatilor (da, le-am vazut si p-alea si inca le revad cu mare placere – de la Cenusareasa pana la Frumoasa si Bestia).
Plangea cineva mai sus ca jucariile pentru baieti sunt tinute separat de cele pentru fete. Extraordinar. Cred ca si asta e tot un fel de complot patriarhal.
Si cine, ma rog, te retine sa-i cumperi fetei tale jucarii pentru baieti ?
Tata, de exemplu, imi cumpara si jucarii de baieti. Si imi placeau si alea si ma jucam cu ele. Cand ma plictiseam de Barbie ma jucam cu masinutele.
Prea exagerati degeaba si apoi va intrebati de ce aveti copii tembeli (fara suparare).
Lilith, nu sugerez, o spun de-a dreptul si, mai important, o spun specialistii. Si statisticile.
Hai sa iesim putin din curtea stramta a exemplului personal.
La fel, ca sa iei fetitei jucarii care presupun ingeniozitate si sa nu te limitezi la papusi si bucatarioare, adica ce-ti ofera raioanele de profil, inseamna sa fii cat de cat lucida si educata. Or, putini oameni ies din tiparul consumist. Si nu, nu doar femeile fara copii sustin asta, ci si cele cu copii. Depinde in ce ograda te uiti.
Deci esti de acord cu mine ca problema in sine nu o reprezinta jucariile, ci parintii – iar daca esti limitat, rezultat va fi acelasi, indiferent ca ii vei cumpara fetitei tale papusi Barbie sau nu.
Mie exemplul personal mi se pare cel mai relevant. Nu accept ceea ce sustii tu ca fiind universal valabil din simplul motiv ca eu sunt un exemplu care te contrazice.
Educatia e problema, nu jucariile. In plus, Irina, ingeniozitatea nu se dobandeste – o ai sau nu.
Cat despre femeile cu copii de care ziceai tu ca sustin acelasi lucru ca si tine…hai mai bine sa nu atingem subiectul asta.
Eu nu am copii, dar am 2 frati mai mici (cu 8 si cu 16 ani) si crede-ma…ma uit la unele mamici dornice sa-si creasca copii dupa statisticile si ideile pe care le promovezi tu si imi vine sa-mi fac cruce de rezultat.
Copilul este o fiinta cu personalitate, nu un robotel pe care il programezi tu dupa bunul plac. Cu ce-i place cu aia se joaca. Atat de simplu e. Nu au vreo relevanta statisticile.
Exemplul personal nu da regula, Lilith. La fel as putea spune ca nu exista depresia din moment ce eu n-am suferit niciodata de ea si am stiut mereu cum sa ma confrunt cu problemele ivite in asa fel incat sa nu ma las dominate de ele. Realitatea ma contrazice insa: depresia exista!
Hm, nu cred ca la 3, 4, 5 ani copilul se duce singur la magazin si cumpara ce-si doreste. Extinzand ideea ta, poti nega din start influenta educatiei si a parintilor din copilarie.
Ingeniozitatea se exerseaza, Lilith. Si da, copilul are personalitate proprie, dar sunt importante si alegerile pe care le fac parintii pentru el atunci cand e cazul. Daca-ti dai copilul numai la cursuri de muzica, nu are de unde invata cum sa repare un calculator, de pilda.
La fel, ai putea spune ca un copil mananca ce-i place. Ei, eu cred ca mai conteaza si ce=-i pune mama in farfurie de mic. Daca-l duce la Mc, normal ca va stramba din nas la legume si va fi un obez la 16 ani. Deh, are personalitate!
Nici eu n-am copii, dar am un nepotel de 5 ani si prietene cu copii mici. Asa ca mai vad si eu cum se intampla lucrurile \”in plan real\”, dincolo de statistici.