Intr-o zi m-am hotarat sa fac o lista cu toate torturile la care ne supunem pentru a fi mai… atragatoare. N-as putea spune in ce masura ne atingem scopul, dar cert este ca noi incercam. Doamnelor, m-am ingrozit!
Am inceput cu cele atat de banale incat nici nu ne mai gandim la ele ca la adevarate sacrificii de sine: una partida pensat, una bucata tratament cosmetic soldat cu disparitia punctelor negre, una serie de transpiratie abundenta la vapofor pentru deschiderea porilor inaintea tratamentului cosmetic… uff, sa continui – una placere personala de taiere a pielitelor si colturilor unghiilor – acele activitati atat de pompos numite manichiura si pedichiura… si acum incep cele grele: una bucata epilat cu ceara (destul de fierbinte – pentru cine nu stie exact cu ce se mananca), una serie de 10 ore a 5 repetari pe saptamana (deci la job) de pastrat echilibrul pe tocuri de minim 6 cm… ma opresc aici! Si acestea sunt doar cele pe care le facem toate, dar pe langa ele – hehehe – fiecare dintre noi mai are propriile complexe care se manifesta prin sedinte de… diverse activitati “anticelulitice” sau de tratamente care mai de care mai futuriste impotriva caderii parului.
Este prea mult! Stiu ca de cele mai multe ori ne face placere sa ne simtim mai frumoase si mai aranjate, dar cine a stabilit aceste standarde de frumusete pana la urma? Adica cine si cand s-a trezit cu fata la perna si a decretat ca o spranceana frumoasa trebuie sa fie nici prea groasa, nici prea subture, dar musai arcuita sau ca, dupa ce depunem eforturi supraomenesti sa indepartam parul de pe corp, teasta trebuie neaparat sa se laude cu ditamai coama deasa si matasoasa si coafata si… fericita pana la ultima suvita?!
Chestia asta cu „baba la frumusete sufera” nu-mi place deloc. Ati remarcat ca terapiile de infrumusetare cele mai de succes sunt si cele mai dureroase? Si sa nu-mi spuneti ca tocmai de aceea dau rezultate caci din punct de vedere logic acest raspuns sufera de inconsistenta. Am ajuns chiar sa fim si foarte mandre de noi ca „uite, fata, a durut ceva, dar a meritat!”. Cred ca suntem cam nebune si ne-am lasat prinse intr-un vartej al… infrumusetarii de nu mai putem iesi din el.
Ce-ar fi sa decretam noi de data aceasta o perioada a „naturaletei”? Vor castiga teren, ce-i drept, cele 3 femei la un milion care au de la mama Natura ten perfect, par lung, des si stralucitor, picioare lungi si drepte fara sa aiba nevoie de corectura tocurilor, piele ultra-catifelata, gene de doi kilometri… Ei si ce? Vrem nu vrem, trebuie sa recunoastem ca principalul destinatar al proceselor noastre de infrumusetare este sexul opus, fie si doar datorita instinctului de perpetuare a speciei care ne indeamna sa atragem masculul cel mai puternic pentru a oferi posteritatii copii sanatosi. Pai ce credeti ca vor face barbatii? Nu se va inghesui tot milionul in jurul celor trei femei perfecte, nu? Vor invata sa ne vada atragatoare cu tot cu puncte negre, pilozitate excesiva, etc – n-au ce face, nu de alta… Daca mai avem noroc si le loveste un varsat de vant pe Perfecte, sau macar un psoriazis ceva… „Oglinda, oglinjoara, cine ramane cea mai frumoasa din tara?” Cum cine? Noi, imperfectele, bineinteles!
Ehei, dar pana atunci… astept sa se incalzesca ceara – sunt la salon – si-mi vars naduful in acest articolas – ce sa fac, devin irascibila cand urmeaza sa se efectueze procese dureroase asupra corpului meu, ba, mai mult, mai dau si bani pentru asta!
Da chiar te apuca dracii uneori cu infrumusetarea asta. Bine, iti place si cand se zgaieste toata lumea la tine ca arati bine, asa ca… totusi \” baba la frumusete sufera\”
Da, da! Si iti vine sa le strangi de gat pe astea care n-au nevoie de nimic si arata mereu parca abia iesite de le coafor sau de la makeup artist – fara suparare, fetelor!